Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 466
Ședința publică de la 28 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțeler Publice I împotriva sentinței civile nr. 17 din 16.09.2009 a Curții de Apel Iași (dosar nr-), intimați fiind, -, -, -, -, -, -, -, an, -, G, ia, -, -, -, ia, R, -, -, ( ), Romi, I, I, -, I, -, -, -, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Direcția Națională Anticorupție, B, Consiliul Superior Al Magistraturii, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, și .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a depus la dosar un exemplar al încheierii prin care s-a admis cererea de abținere formulată de către judecătorii și -. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai costată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată inițial sub nr.2108/99/24.04.2008 pe rolul Tribunalului Iași și în urma apariției nr.OUG75/11.06.2008, sub nr.569/45/09.07.2008 pe rolul Curții de Apel Iași, reclamanții:, -, -, -, -, -, -, G, ia, -, -, -,,an,, ia, R, -, -, ( ), Romi, I, I, an, -, I, -, -, -, an, -, -, -, -, -- au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, solicitând obligarea primilor opt pârâți la plata actualizată, în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 1.02.2007 până la data pronunțării, actualizat cu indicele de inflație până la data achitării integrale sumelor datorate, precum și acordarea și plata lunară acestui spor și pe viitor, cu obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii s-au arătat următoarele:
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar fost reglementat prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care în art. 47 stabilea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Deși sporul era un drept câștigat de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr. 83/01.09.2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/09.07.2001 și nu mai fost prevăzut nici de OUG nr. 177/18.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 10.03.2008 în dosarul nr. 5/2008, ca urmare recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României s- constatat îndreptățirea în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, atât pe perioada solicitată cât și pe viitor, în temeiul art. 110 alin.2 Cod procedură civilă.
În dovedire, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că, deși reclamantele și - sunt detașate în cadrul acestei instituții, indemnizațiile de încadrare brute și celelalte drepturi ale procurorilor se stabilesc, potrivit legii, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Se invocă și dispozițiile art.70 din Legea nr.304/2004.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea acțiunii întrucât nr.OUG27/2006 nu prevede acordarea acestui spor magistraților.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a instanței de soluționare a acțiunii.
În ceea ce privește fondul cauzei, solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. Precizează că art. 47 din Legea nr. 50/1996 fost abrogat prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Astfel, Art. I pct.42 din actul normativ menționat prevede: "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18.11.1999, se modifică și se completează după cum urmează: 42. Articolul 47 se abrogă".
OG nr. 83/2000 a fost emisă în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României, forma în vigoare la acea dată, și ale art. 1 lit. q pct.1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Potrivit art. 114 alin.(1) din Legea fundamentală, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare Guvernului pentru emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
OG nr. 83/2000 nu vizat nici unul dintre domeniile rezervate legii organice, expres stabilite de legea supremă întrucât salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul autorității judecătorești nu sunt incluse în domeniul legii organice, delimitat extrem de clar de art. 72 din Constituția României, forma în vigoare la acea dată.
S-a mai invocat faptul că, prin deciziile nr. 818/819/820/03.07.2007, Curtea Constituțională constat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor <LLNK 12formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- a formulat în cauză și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor formulat întâmpinare și invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Precizează pârâtul că reprezenta Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ ( nr.HG 386/2007).
În cazul de față, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, întrucât acesta poate avea doar calitatea de expert în domeniul discriminării, neputând fi obligat la plata unor despăgubiri către reclamante pentru faptele de discriminare invocate prin acțiune.
Prin sentința civilă nr.27 din 16.09.2008 Curtea de Apel Iași respinge excepția necompetenței materiale invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Superior al Magistraturii și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Admite acțiunea formulată de reclamanții:, -, -, -, -, -, -, G, ia, -, -, -,,an,, ia, R, -, -, ( ), Romi, I, I, an, -, I, -, -, -, an, -, -,cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași,-, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, bulevardul nr.14, sector 4, cod 75101, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu sediul în I,-, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, cu sediul în I,-, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu sediul în B,strada - nr.2-4, sector 3, Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în B,--81, sector 1, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, cu sediul în B, bulevardul nr.14, sector4, Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în B, Calea nr.141 B, sector 6, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, etaj.2, apart.202, sector 1 și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, codul poștal -.
Obligă pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, Consiliul Superior al Magistraturii, să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 01.02. 2007 și în continuare, pe viitor, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții:, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași,-, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, bulevardul nr.14, sector 4, cod 75101, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu sediul în I,-, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, cu sediul în I,-, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, etaj.2, apart.202, sector 1 și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, codul poștal -.
Obligă pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași să plătească diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, după cum urmează:
- reclamantei, începând cu data de 25.06.2007 și în continuare, pe viitor;
- reclamantei,începând cu data de 16.04. 2008 și în continuare, pe viitor.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin această hotărâre.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții:, -, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași,-, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, bulevardul nr.14, sector 4, cod 75101, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu sediul în I,-, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, cu sediul în I,-, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, etaj.2, apart.202, sector 1 și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, codul poștal -.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată în cauză de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Disjunge și declină în favoarea Tribunalului Iași - Secția de contencios administrativ, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții:, --.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:
Se reține că excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Având în vedere disp.art.295 alin.2 și 248 alin.3 din Codul muncii, se reține că această cauză reprezintă un conflict de drepturi, care, în temeiul disp.art.284 alin.1 și art.2 alin.1 lit.c) din Codul d e procedură civilă, se soluționează în primă instanță de către tribunale.
În cursul soluționării cauzei a fost adoptată nr.OUG75/2008, prin care s-a stabilit ca cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit nr.OUG27/2006, să fie soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.
Se mai reține că, potrivit disp.art.269 Codul muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.
De asemenea, art.283 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:.
c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Se reține astfel că, prezentul conflict de drepturi nu intră în competența de soluționare a judecătoriilor întrucât, în speță, despăgubirile solicitate de către reclamanți pentru discriminare constau tocmai în drepturile salariale de care au fost lipsiți.
De altfel, analizând hotărârile pronunțate de către complete sau secții specializate în conflictele de muncă, Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii în ceea ce privește îndreptățirea magistraților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, a apreciat că aceste cauze reprezintă conflicte de drepturi.
Se reține ca fiind neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întrucât, având în vedere că se invocă de către reclamanți și discriminarea, există obligația citării acestuia, potrivit disp.art.27 din nr.OG137/2000, reclamanții nesolicitând însă și obligarea consiliului la plata despăgubirilor pretinse pentru aceste fapte.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Superior al Magistraturii, se reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că și - sunt detașate în cadrul acestei instituții, aplicându-se disp.art.58 alin.3 din Legea nr.303/2004, art.59 alin.3, 63 alin.3 din Legea nr.317/2004, drepturile cuvenite acestor reclamante acordându-se de către instituția la care s-a dispus detașarea, în temeiul disp.art.47.1 din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei,se rețin următoarele:
Deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007 nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii, Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speța de față, reclamanții au invocat printre alte motive și discriminarea, însă în speță, având în vedere disp.art.329 Cod.proc.civ. nu se pune decât problema respectării deciziei nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care este obligatorie pentru instanțe.
Reclamanții au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000. Se reține însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Se mai reține că, prin decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.329 Cod.proc.civ. se reține că reclamanții- ce fac parte din categoria magistraților și personalului auxiliar de specialitate - sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare.
În temeiul HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, s-a admis și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre. Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a fi afectată calitatea de parte a acestui minister în cauză.
Având în vedere modul de soluționare a acestui capăt de cerere, s-a cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public.
Având în vedere disp.art. 3 al Legii nr.567/2004. potrivit căruia: personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT, fiind conexe personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea functiile de: agent procedural, aprod si sofer, precum și decizia decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează să se respingă acțiunea formulată de reclamanții:, -,.
Având în vedere disp.art.911din Legea nr.188/1999, art.165 și art.158 alin.3 Cod.proc.civ. s-a disjuns și s-a declinat în favoarea Tribunalului Iași - Secția de contencios administrativ, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții:, --, ce au calitatea de funcționari publici.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție B, și Ministerul Finanțelor Publice - Reprezentat De Directia Generala A Finantelor Publice considerand-o nelegala si netemeinica prin prisma dispozitiilor art.304 pct.9 si 304 ind.1 pr.civ.
1. invocat Ministerul Public - Parchetul de Pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție că instanța de fond a acordat un drept pe care legiuitorul a înteles să nu il mai acorde, abrogând Legea 50/1996 prin OG8/2007. Ca atare, actiunea era întemeiata doar pentru perioada 1.10.2000-3.02.2007.
A mai invocat recurentul ca art.47 din Legea 50/1996 ce prevedea sporul de 50% a fost abrogat prin art.42 din OG83/2000 iar prin Decizia 21 / 2008 Inalta C de Casatie si Justitie s-a referit la acordarea sporului doar pana la data de 01.02.2007, data cand a intrat in vigoare OG8/2007 care a abrogat prin art.30 dispozitiile referitoare la sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica.
Motivează, de asemenea recurentul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai arată recurentul că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul muncii cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă.
Potrivit art.60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art.19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice - prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
2. Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Motivează recurentul că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în prezenta cauză.
De asemenea, pentru conturarea calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, reclamată de petenți în prezenta cauză, arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite în prezenta acțiune este Ministerul Justiției, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.
Consideră că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată următoarele:
1. In ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție, acesta apare ca nefondat.
În speță, reclamanții, ce fac parte din categoria magistraților și personalului auxiliar de specialitate și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedeau că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Prin considerentele acestei decizii, s-a mai reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acesteaau produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că "dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996se cuvin și în continuarepersoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Daca Inalta C de Casatie si Justitie ar fi considerat ca sporul de 50% trebuie acordat doar pana la data intrarii in vigoare a OG8/2007 ar fi aratat expres aceasta imprejurare in continutul deciziei, decizie ce a fost pronuntata la data de 10.03.2008, si nu ar fi retinut ca dispozitiile art.47 din Legea 50/1996 nu si-au incetat aplicabilitatea.
Curtea constată nefondată și critica recurentului referitoare la obligarea la plata actualizată a drepturilor corespunzătoare sporului de vechime, pentru perioada ce nu intră sub incidența prescripției.
Reactualizarea unei creanțe ca expresie a monetarismului reprezintă actualizarea unei creanțe în funcție de devalorizarea monedei de plată de la data la care dreptul era datorat și până la data plății efective, în funcție de indicele de inflație. Aceasta constituie o aplicație a principiului reparării integrale a prejudiciului creat prin neplata la termen a drepturilor salariale cuvenite. Prin consecință, câtă vreme recurentul, în calitate de debitor nu și-a executat la termen obligațiile de plată către reclamanți, este ținut la plata sumei rezultată prin aplicarea indicelui de inflație.
Și critica adusă soluției de respingere a cererii de chemare în garanția a Ministerului Economiei și Finanțelor se vădește a fi nefondată.
Prin cererea de chemare în garanție Ministerul public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B solicită obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor de a lua act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Față de această cerere Curtea ia act de dispozițiile art. 35 al.1din legea 500/2002 potrivit cărora "Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor". Cu alte cuvinte, chematul în garanție nu poate proceda la întocmirea proiectului de rectificare în condițiile neîndeplinirii de către titularul cererii, care este ordonatorul principal de credite, a proiectului de buget.
Prin consecință, în mod legal prima instanță a respins cererea de chemare în garanție, nefiind îndeplinite condițiile art.60 din pr.civ.
de cele retinute, in baza disp.art.312C.pr.civ,vazand ca nu sunt incidente dispozitiile art.304 pct.4 si 9.pr.civ.se va respinge ca nefundat recursul si se va mentine sentinta recurata.
2. Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice este nefondat.
Astfel, nu se poate reține excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Nu s-a solicitat de către reclamant si intervenient finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite. Ceea ce se solicită este alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile pârâtului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea nr. 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat să plătească drepturi bănești ce fac obiectul acțiunii, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
de cele retinute, in baza disp.art.312C.pr.civ,văzând ca nu sunt incidente dispozitiile art.304 pct.4 si 9.pr.civ.se va respinge ca nefundat recursul
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.27 din 16.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 28 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red/Tehnored
2 2x,14.05.2009
Curtea de Apel Iași: -
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina
