Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 509/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 509
Ședința publică din 29 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Surdu Oana
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Veronica
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B cu sediul în Municipiul B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice B - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S cu sediul în Municipiul S,-, jud. S împotriva sentinței nr. 60 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit pârâții recurenți Ministerul Justiției și Libertăților B, Ministerul Finanțelor Publice B - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, pârâtul intimat Tribunalul Suceava, și reclamanții intimați,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Suceava sub nr- din 30 septembrie 2008, reclamantele, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției (în prezent Ministerul Justiției și Libertăților ), Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Suceava, solicitând obligarea pârâților la plata actualizată, către fiecare reclamantă, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, conform art. 47 din Legea nr. 50/1996 calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 17 aprilie 2008 și în continuare, până la includerea acestui spor în salariu. Reclamantele au mai solicitat și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă.
În susținerea cererii, reclamantele au arătat că prin sentința civilă nr. 787 din 17 aprilie 2008 Tribunalului Suceava a fost admisă acțiunea privind acordarea acestui spor începând cu data de 1 februarie 2007 până la 17 aprilie 2008, iar în cauza de față solicită acordarea lui în continuare, deoarece dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată sunt rămase în vigoare.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că acest text de lege a fost abrogat prin dispozițiile art. 42 din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, pretențiile reclamantelor sunt nejustificate.
Curtea de Apel Suceava, prin sentința civilă nr. 60 din 4 decembrie 2008 admis acțiunea și a obligat pe pârâți să le plătească drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 17.04.2008 și în continuare, actualizate în raport cu data inflației.
Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, (privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești), s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% lunar.
Prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG 83/2000 prin care s-a abrogat art. 47 din Legea 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare. Mai mult, în perioada respectivă, drepturile salariale ale magistraților au fost majorate Astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai mult lipsită de utilitate publică.
Prin art. 20 alin. 2 din Constituția României revizuită se prevede că dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Astfel instanța reține că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
Întrucât abrogarea realizată prin OG83/2000 a fost nelegală iar rațiunea acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică subzistă, se constată că acțiunea reclamantelor și este întemeiată, astfel încât pârâții urmează a fi obligați la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzută de art. 47 din Legea 50/1996 pentru perioada solicitată în acțiune pentru perioada specificată.
Totodată se constată că prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 444/2008 instanța supremă, prin soluționarea recursului în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001", această decizie fiind obligatorie conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
A reținut instanța supremă că deși "Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 231din Legea nr. 56/1996", iar "prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României".
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că "instanțele judecătorești se pot pronunța asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect investită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. 1 punct 42 și în articolul 9 alin. 2 din nr.OG 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării Ordonanței (art.108 alin.3), în forma republicată în 2003 Constituției României.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Instanța supremă a avut în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, paragraf 59).
S-a statuat că "a accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului".
Nu poate fi primită susținerea pârâtului Ministerul Justiției că sporul de 50% nu a mai fost prevăzut în noua lege de salarizarea a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești - respectiv nr.OG 8/2007, întrucât prin decizia nr. XXI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele judecătorești conform art. 329 alin. 3 Cod pr. civilă, s-a stabilit neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, printr-o simplă ordonanță, în afara cadrului legal și cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, iar instanța supremă a statuat că acest drept salarial se calculează la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Cele două ministere pârâte au declarat recurs împotriva acestei sentințe, susținând motive de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că instanța de fond a greșit admițând acțiunea pentru perioada ulterioară datei de 1 februarie 2007 deoarece prin art.30 din nr.OG 8/2007 se prevede că de la data intrării sale în vigoare se abrogă Legea nr. 50/1996, iar prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut numai că acest spor poate fi acordat personalului din instanțele judecătorești și după intrarea în vigoare a OG83/2000. Abrogarea Legii nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007 nu poate fi considerată neconstituțională, câtă vreme neconstituționalitatea nu putea fi constatată de instanța de judecată, iar decizia Înaltei Curți a avut în vedere doar nr.OG 83/2000.
Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sai nvocat că nu are calitate procesuală de vreme ce nu este ordonator de credite.
Primul recurs este nefondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că reclamanții se încadrează în categoria personalului auxiliar de specialitate al organelor autorității judecătorești și că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică atât magistrații, cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar.
În mod similar, prin Legea nr. 56/1996 privind salarizarea judecătorilor Curții Supreme de Justiție ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit prin art. 231că: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, judecătorii și magistrații asistenți beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar, aplicarea acestui spor fiind stabilită și pentru personalul de execuție de specialitate, conform Legii nr. 126/2000 de aprobare a nr.OG 55/1997.
În temeiul art. 107 alin. 3 din Constituția publicată în nr. 233/22.11.1991 (actualul art. 108 din Constituția revizuită, publicată în nr. 767/31.10.2003) "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta". Prin Legea 502/2006 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe s-au prevăzut expres domeniile în care se pot emite astfel de acte normative, care nu fac obiectul legilor organice, iar prin art. 1 pct.II. 7 guvernul a fost abilitat să reglementeze prin ordonanță salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități in sistemul justiției.
În temeiul legii de abilitare enunțată a fost emisă nr.OG 8 din 24 ianuarie 2007, care privește într-adevăr acest domeniu, dar prin art. 30 abrogat și Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Din examinarea Legii nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, dar și OG nr. 8/2007 nu rezultă nici o investire pentru abrogarea unor dispoziții legale, astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 108 din Constituție.
Pe de altă parte, art. 30 al nr.OG 8/2007 privind abrogarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, încalcă nu numai dispozițiile legale din legea fundamentală și legea de abilitare nr. 502/2006 dar și dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă în conformitate cu care modificarea, completarea sau abrogarea sunt evenimente legislative care pot interveni după intrarea în vigoare a unui act normativ și sunt reglementate în mod distinct, iar această ultimă neregularitate poate fi constatată de instanțe.
Concluzia ce se impune în cauză este aceea că prin art. 30 din nr.OG 8/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 au fost încălcate atât normele legale de principiu referitoare la delegarea legislativă, dispozițiile Legii nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe dar și dispoziții de tehnică legislativă așa cum au fost stabilite prin Legea nr. 24/2000. Ori, încălcarea acestor norme nu poate fi acoperită, motiv pentru care dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 apar a fi în ființă și după adoptarea nr.OG 8/2007.
Înlăturarea dreptului ce se pretinde în cauză, pe considerentul unei abrogări dispusă nelegal ar contraveni și dispozițiilor art. 49 (actualul art. 53 din Constituția revizuită) privind cazurile în care poate fi restrânsă acordarea unui drept, dar și prevederilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 53 din Constituția României "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai de lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav", legea fundamentală stabilind și anumite condiții în cazul restrângerii unor drepturi, în sensul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
Este de reținut și faptul că România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și protocoalele adiționale, prin Legea nr. 30/1994, iar conform art. 11 corelat cu art. 20 din Constituția României, atât Convenția cât și jurisprudența Curții Europene fac parte din dreptul intern. Ori, prin eliminarea acordării unui spor stabilit prin lege, printr-un act normativ de nivel inferior unei legi organice și cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, câtă vreme activitatea magistraților dar și a personalului auxiliar, se desfășoară în condiții de risc, stres și suprasolicitare, se încălcă prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, așa încât eliminarea menționată nu este justificată în mod legal, obiectiv sau rezonabil, fiind contrară legislației interne și internaționale.
Drept consecință, în raport de dispozițiile art. 20 din Constituție, de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, în corelație cu dispozițiile Codului muncii, conform cărora drepturile salariale nu pot face obiectul unei restrângeri și limitări, dar și ale art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că eliminarea art. 47 susmenționat nu este justificată în mod legal, obiectiv și rezonabil, fiind contrară legislației interne și internaționale.
Drept urmare a celor mai sus expuse, curtea constatând legalitatea sentinței, urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă să respingă recursul pârâtului Ministerului Justiției și Libertăților, ca nefondat.
Asupra recursului pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se reține că prin acțiunea introductivă reclamantele au pretins numai obligarea la plată a tuturor pârâților. În aceste condiții și văzând că acest pârât nu are în baza legii vreo astfel de îndatorire către reclamante ci, eventual, numai o potențială obligație de asigurare a fondurilor necesare plății, la propunerea ordonatorilor de credite, ce nu a fost valorificată prin acțiune, curtea constată temeinicia criticilor aduse.
Pe cale de consecință, curtea va admite acest recurs și va modifica în parte sentința doar în sensul înlăturării obligației de plată a acestui pârât.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților B cu sediul în Municipiul B,-, sector 5 împotriva sentinței nr. 60 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr-.
Admite recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice B - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S cu sediul în Municipiul S,-, jud. S sentinței nr. 60 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 60 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în sensul că înlătură obligația de plată stabilită în sarcina acestui pârât.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
pentru jud. -
pensionată, semnează
președintele instanței
Red.
Tehnored.
2 ex./29.05.2009
Președinte:Surdu OanaJudecători:Surdu Oana, Dumitrașcu Veronica, Rață Gabriela
