Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 512
Ședința publică din 29 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Surdu Oana
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Veronica
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S cu sediul în municipiul S, str. - nr. 1 împotriva sentinței civile nr. 4 din 4 septembrie 2008 Curții de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, pârâtul intimat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanții intimați, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic pentru recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, în data de 9 ianuarie 2008, reclamantele, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru:
- a se constata discriminarea reclamantelor cauzată prin prevederile art.1 pct.32 din nr.OG83/2000 raportat la art.33 alin.1 și 2 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești privind sporul de vechime în muncă, precum și aceea cauzată de art.11 alin.1 din OUG nr.177/2002 și art.28 alin.4 din OUG nr.43/2002, privind sporul de 30% pentru activitatea de combatere a corupției;
- anularea situației determinată de discriminare și restabilirea celei anterioare, prin acordarea, fiecăreia dintre reclamante, sporului de vechime în muncă pentru perioada 1 octombrie 2000-15 mai 2003;
- obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să achite diferențele rezultate din totalitatea drepturilor salariale cuvenite (prime de vacanță și premiul anual și premiul anual ce constă în al treisprezecelea salariu) și cele efectiv plătite în perioada menționată mai sus în baza celor două sporuri, sume actualizate în funcție de indicele de inflație până la data executării efective;
- obligarea aceluiași pârât să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă;
- obligarea pârâtului Misterul Economiei și Finanțelor Publice să asigure sumele necesare plății acestor despăgubiri.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că sporul de vechime în muncă a fost prevăzut inițial de art.12 din Legea nr.52/1991, iar după abrogarea acesteia de art.31 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea personalului din organele puterii judecătorești. De acest drept au beneficiat continuu până la adoptarea OG nr.83/2000 când, fără a fi abrogat art.31 din Legea nr.50/1996, s-a prevăzut că sporul de vechime nu se aplică magistraților cu toate că acest drept salarial este determinat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată.
Acest punct de vederea fost exprimat și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXXVI din 7 mai 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, hotărâre care potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, este obligatorie.
Reclamantele au mai arătat că prin decizia civilă nr.237 din 12 martie 2007, Curtea de Apel Bacăua recunoscut sporul de vechime în muncă începând cu data de 15 mai 2003, până la zi și pentru viitor, iar drepturile respective au și fost achitate.
Au arătat de asemenea, că sporurile de 30 % și 40 % au fost acordate începând cu 30 martie 2002 până în decembrie, respectiv cu luna mai 2004 și au fost plătite conform sentințelor nr.679/2007 a Tribunalului București și nr.344 din 26 februarie 2007 Tribunalului Prahova, iar prin decizia VI din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în soluționarea unui recurs în interesul legii s-a consacrat obligativitatea pentru instanțe de a aplica nediscriminatoriu prevederile art.11 din OUG nr.177/2002 și ale art.28 alin.4 din OUG nr.43/2002.
Întrucât drepturile salariale recunoscute anterior nu au inclus pe perioada vizată primele de vacanță și cel de-al treisprezecelea salariu s-au considerat îndreptățite să le pretindă în justiție.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor au susținut că nu au calitate procesuală pasivă. Pe fond acest ultim pârât a cerut respingerea acțiunii cu motivarea că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a chemat în garanție Ministerul Finanțelor, solicitând ca în cazul în care se va admite acțiunea, acest minister să fie obligat să ia act de necesitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantelor. A invocat dispozițiile nr.HG736/2003, art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004, republicată, art.19 din Legea nr.- și art.3 din nr.OG22/2002.
Același pârât, prin întâmpinare a invocat excepția de necompetență a instanței investite, cerând declinarea la Curtea de Apel București, cât și prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 1 octombrie 2000 - 15 noiembrie 2003, cu motivarea că nu a fost exercitat în termenul general de trei ani prevăzut de lege.
Prin Încheierea nr.1607 din 6 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate industrială a dispus strămutarea judecății la Tribunalul Suceava, cu păstrarea actelor de procedură, iar ulterior, acest tribunal a trimis cauza la Curtea de Apel Suceava, în temeiul art.II alin.2 din OUG nr.75/2008, prin Încheierea din 23 iunie 2008.
Investită astfel, Curtea de Apel Suceava, prin sentința civilă nr.4 din 4 septembrie 2008 a respins excepțiile privind prescrierea dreptului la acțiune și lipsa de calitate procesual pasivă a celor doi pârâți, a admis acțiunea în parte, precum și cererea de chemare în garanție.
În consecință, a obligat pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantelor drepturi salariale constând în sporul de vechime actualizate în funcție de inflație, după cum urmează:
- reclamantei pentru perioada noiembrie 2000 - 15 mai 2003;
- reclamatei pentru perioada 1 ianuarie 2001- 15 mai 2003;
- reclamantei pentru perioada 7 iunie 2001 - 15 mai 2003.
Totodată pârâtul Ministrul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost obligat să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare plății acestor drepturi.
Celelalte capete de cerere au fost respinse ca nefondate.
La pronunțarea acestei hotărâri instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive sesizată de Ministerul Finanțelor Publice și la admisibilitatea cererii de chemare în garanție s-a reținut că sentința reprezintă un titlu executoriu referitor la un drept de creanță ce se suportă din bugetul de stat și totodată că acest minister are obligația legală de la aviza proiectul anual al legii bugetului de stat, proiectele periodice de rectificare a bugetului de stat dar și obligația de a vira către Ministerul Justiției și Libertăților sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu personalul din sistem.
Referitor la cererea pentru plata sporului de vechime s-a reținut că o atare cerere a fost considerată admisibilă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXXVI din 17 mai 2007, pronunțată în recurs în interesul legii, hotărâre care este obligatorie conform art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat în decizia de îndrumare că "pentru înlăturarea oricărui tratament discriminatoriu care ar contraveni atât principiului egalității de drepturi instituit prin art. 16 din Constituție, cât și dispozițiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale - statuându-se că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați au beneficiat, până la intrarea în vigoare a legii nr. 45/2007, de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
Ori, în raport de dispozițiile Deciziei nr. XXXVI din 17.05.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care reprezintă temeiul legal al acțiunii de față, reclamantele sunt îndreptățite la recunoașterea sporului de vechime în muncă și plata drepturilor bănești corespunzătoare pentru întreaga perioadă indicată, în raport de perioada lucrată de reclamante, întrucât pe de o parte, prin decizia instanței supreme au fost repuse în termenul de pretinde recunoașterea acestui drept iar pe de altă parte, pentru că cererea anterioară a avut alt temei juridic și nu s-a intrat in cercetarea fondului.
Argumentele prezentate au justificat și respingerea excepției prescripției dreptului de a cere sporul pentru perioada 1 octombrie 2000 - 15 mai 2003.
Instanța a constatat a fi întemeiată cererea de obligare a Ministerului Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă cu motivarea că o astfel de mențiune are drept efect evidențierea vechimii în muncă a reclamantelor, a cuantumului drepturilor salariale și a sporurilor de care au beneficiat, pentru stabilirea punctajului mediu anual și calcularea cuantumului pensiei de serviciu în sensul Decretului nr.92/1976 și a Legii nr.303/2004, republicată.
De asemenea, instanța a argumentat soluția de respingere a celorlalte capete de cerere.
Pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au declarat recurs împotriva sentinței, susținând că este nelegală și netemeinică.
Ministerul Finanțelor Publice a arătat este greșită obligarea sa la plata sumelor datorate de ceilalți pârâți, întrucât nu este ordonator de credite, între el și reclamante nu există un raport tipic de dreptul muncii, iar Legea nr.500/2002 privind finanțele publice nu prevede în conținutul art.34 alin.1 și 28 vreo obligație de plată în sarcina sa.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat soluțiile de respingere a excepției de prescriere a dreptului reclamantelor la plata sporului de vechime pentru perioada noiembrie 2000 - 15 mai 2003, de actualizare a sumelor în raport de rata inflației și de obligare la înscrierea drepturilor acordate în carnetele de muncă ale reclamantelor.
În dezvoltare, a arătat dreptul la acțiune cu privire la pretenții salariale este prescriptibil în trei ani, că acest termen s-a împlinit în luna mai 2006, astfel că acțiunea introdusă în luna februarie 2008 este prescrisă. De asemenea, că Decizia nr.XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a suspendat cursul prescripției, nu este constitutivă de drepturi și nici nu există posibilitatea întreruperii cursului prescripției în sensul art.16 din Decretul nr.167/1958.
A mai arătat recurentul că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor anuale aprobate și că plata sumelor reprezentând indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului deoarece nu are alocate resurse în acest sens, efectul fiind impunerea unei obligații imposibil de executat. Mai mult, a apreciat că actualizarea în funcție de inflație reprezintă pentru debitor o constrângere și o amenințare spre a-l determina să execute o astfel de obligație.
În sfârșit, a susținut că dispoziția de înscriere a drepturilor câștigate în carnetele de muncă încalcă dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 ce prevăd doar menționarea retribuției tarifare și a acelor drepturi ce se includ în aceasta, de vreme ce sporul acordat se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta.
Examinând recursurile, ce se încadrează în ipotezele de modificare prevăzute de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă și având în vedere art.3041din Codul d e procedură civilă, curtea constată că sunt nefondate, potrivit celor ce se vor arăta în continuare:
În legătură cu recursul Ministerului Finanțelor Publice este de observat că prin dispozitiv, acest pârât nu a fost obligat la plata directă, cum se pretinde în memoriul de recurs, ci numai la asigurarea sumelor necesare plăților impuse celorlalți pârâți.
O atare obligație are acoperire în dispozițiile art.118 din Legea nr.304/2004, republicată, potrivit cărora activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, în cele ale art.19 din Legea nr.500/2002 și art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 în conformitate cu care Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectele bugetelor de stat, a legii bugetului de stat, precum și proiectele legilor de rectificare bugetară și este fondată pe implicarea ministerului în asigurarea resurselor financiare necesare desfășurării activității de către personalul din autoritatea judecătorească, inclusiv din parchete.
Pe cale de consecință, calitatea procesuală pasivă este justificată, după cum corect a reținut și prima instanță, de aceste prevederi ale legii, în limita cărora pârâtul este ținut să răspundă.
Cu privire la primul motiv al recursului Ministerului Justiției și Libertăților se reține că dreptul de a pretinde sporul de vechime pe perioadele reținute în sentință nu este afectat de prescripția prevăzută de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, în conformitate cu care cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, atât timp cât în cauză au intervenit mai multe întreruperi ale cursului prescripției, conform art.166 alin.2 din Codul muncii și art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1958, cu consecința ștergerii prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-
Astfel, prin diferite acte emise de Ministrul Justiției, cum sunt Ordinul nr.903/C din 18 martie 2003 prin care s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților și Ordinul nr.3/C din 11 ianuarie 2005 prin care s-a dispus calcularea și centralizarea sumelor datorate magistraților din cadrul organelor autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii, au intervenit acte de recunoaștere din partea debitorului Ministerul Justiției, cu privire la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului.
Totodată, prin nr.HG232/2005 a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005-2007 și planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru aceeași perioadă, iar în Capitolul VI pct.3.2 din anexa 2 s-a stabilit măsura plății drepturilor salariale restante și diminuarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești, inclusiv pentru cei ce nu dețineau titluri executorii. Măsura a fost preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, constituind o prioritate în planul de acțiune pentru anii 2005-2007.
În acest context și cu substituirea motivării primei instanțe. prescrierea dreptului la acțiune nu se confirmă.
Dispoziția de obligare la plata sumelor ce reprezintă sporul de vechime datorat, actualizate în funcție de rata inflației, reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat reclamantelor prin neplata unui drept de natură salarială, înlăturat nelegal conform considerentelor Deciziei nr.XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar faptul că pentru moment ordonatorul de credite debitor nu are resurse de plată nu este de natură să anuleze obligația, iar aceasta nu poate fi caracterizată ca imposibil de executat.
În fine, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Din perspectiva acestei prevederi, sporul de vechime intră în conținutul noțiunii de salariu, indemnizație sau chiar a celei vechi folosite, de retribuție și se justifică a fi trecută în carnetul de muncă al unei persoane în vederea stabilirii ulterioare a tuturor celorlalte drepturi derivate, sens în care este și hotărârea primei instanțe.
Dat fiind că potrivit celor mai sus arătate niciuna dintre critici nu subzistă, curtea urmează să constate legalitatea sentinței și, în temeiul art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, să respingă recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B cu sediul în municipiul B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S cu sediul în municipiul S, str. - nr. 1 împotriva sentinței civile nr. 4 din 4 septembrie 2008 Curții de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pentru judecător pensionat, Pentru grefier plecat în CB,
semnează președintele instanței, semnează prim grefier,
red.
jud. fond. /
Tehnored.
Ex.2
3.06.2009
Președinte:Surdu OanaJudecători:Surdu Oana, Dumitrașcu Veronica, Rață Gabriela
