Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 513/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 513
Ședința publică din 29 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Surdu Oana
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Veronica
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S împotriva sentinței nr. 86 din 18 decembrie 2008 Curții de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, pârâții intimați Ministerul Justiției și Libertăților B, Tribunalul București, Tribunalul Suceava, Curtea de Apel Suceava și reclamantul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată că prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 294/39/25.08.2008, reclamantul -, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul București, Curtea de Apel București, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava, solicitat prin hotărârea ce se va pronunța obligarea pârâților la recunoașterea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna iulie 2005 și în continuare; obligarea pârâților la plata drepturilor salariale rezultând din acordarea 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data nașterii dreptului și în continuare; obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate" beneficiau de "un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest text de lege a fost însă abrogat prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
OG nr. 83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, reglementând domenii ce nu pot face decât obiectul legilor organice.
Potrivit art. 114 alin. 1 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii din 2003, "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", iar în baza art. 72 pct. 3 lit. h și I din aceeași lege fundamentală, prin lege organică se reglementează: h) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi; i) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială.
Ori, salariul este un element esențial al raporturilor de muncă din instanțele judecătorești și trebuia reglementat numai prin lege organică.
În concret, OG nr. 83/2000 a abrogat mai multe legi organice și ordonanțe de urgență (Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, OUG nr. 24/2000 și Legea nr. 50/1996 privind salarizarea magistraților), încălcându-se astfel principiul ierarhiei actelor juridice.
Prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară - ordonanța - nu poate modifica dispozițiile unui act normativ de nivel superior, respectiv legea.
În baza art. 41 alin. 2 din Constituția României, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice stabilite prin lege, iar în temeiul art. 53 din Constituția României (art. 49 la data abrogării, preluat întocmai după revizuire), "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Sporul de 50% din salariul de bază brut lunar "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică" de care beneficiau magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, a fost astfel abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 și 53 din Constituția României, precum și ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere înseși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct. 1 lit. "d" din Codul muncii, prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
A mai arătat că, Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat, în aplicarea și interpretarea unitară dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, că judecătorii au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Reclamantul a precizat că, până la data de 15.07.2008 a fost judecător la Judecătoria Sector I B și, începând cu această dată, a fost transferat la Judecătoria Suceava.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B, invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză.
Ceilalți pârâți, deși legal citați, nu au formulat întâmpinări.
Prin sentința civilă nr. 86/18.12.2008, Curtea de Apel Suceava - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, respingând, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B și, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu Statul Român, a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel București să plătească reclamantului drepturile salariale, constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% lunar, începând cu 1 iulie 2005 și în continuare, în funcție de perioadele efectiv lucrate; a obligat pârâții Tribunalul București și Tribunalul Suceava să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului; a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale enunțate și a respins capătul de cerere pentru plata cheltuielilor de judecată, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în enumerarea făcută de art. 282 din Codul muncii, nu se regăsește ca potențială parte într-un conflict de muncă Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; că Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care ordonează activitățile aflate în responsabilitatea sa, legate de sistemul bugetelor și, potrivit legii, unicul organ care prin legea bugetară de rectificare, asigură utilizarea fondurilor destinate finanțării altui ordonator de credite, activitatea instanțelor și parchetelor fiind finanțată de la bugetul de stat și că, decizia nr. XXI/10.03.2008 a Secțiilor Unite a, obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Cod procedură civilă, a statuat în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996, că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în motivarea căruia a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu deține calitatea de ordonator principal de credite, atribuție ce revine Ministerului Justiției conform dispozițiilor legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor având doar obligația de a întocmi proiectul legilor bugetare anuale, pe baza proiectelor de buget elaborate de ordonatorii principali de credite.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că întrucât obiectul litigiului vizează plata unor drepturi salariale datorate de Ministerul Justiției, competența de elaborare a unor proiecte de rectificări bugetare aparține Ministerului Justiției, conform Legii nr. 500/2002, astfel încât greșit fost obligat să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale datorate de ceilalți pârâți.
Criticile formulate se încadrează în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și se dovedesc a fi neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Este cunoscut că părțile acțiunii civile sunt titularul dreptului subiectiv încălcat sau contestat (reclamant) și cel despre care se pretinde că l-a împiedicat pe titular în exercițiul normal al dreptului (pârât), respectiv persoanele între care se derulează raportul juridic litigios.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății, față de care reclamantul își poate satisface pretenția, interesul.
Nu mai puțin, literatura și practica judiciară acceptă existența unor situații în care, din diverse rațiuni, legiuitorul recunoaște legitimare procesuală și altor persoane sau organe decât titularilor raportului juridic conflictual, în virtutea relației specifice existente între aceștia.
Astfel, în speță, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 republicată, activitatea instanțelor și a parchetelor de pe lângă acestea este finanțată de la bugetul de stat, iar în conformitate cu prevederile art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor bugetare, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora, cu titlu de cheltuieli.
Ori, potrivit art. 19 din Legea nr.500/2000 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, atribuții ce se circumscriu fără echivoc calității acestuia de ordonator al activităților aflate în responsabilitatea sa legate de sistemul bugetelor.
Așadar, corect a reținut prima instanță că, în aplicarea cadrului legal instituit prin actul normativ sus citat, Ministerul Finanțelor Publice constituie, ca ordonator de credite, unicul organ care, prin legea bugetară de rectificare, asigură utilizarea fondurilor destinate finanțării altor ordonatori de credite, în speță Ministerul Justiției, Tribunalul București, Tribunalul Suceava, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Suceava.
În consecință, deși între reclamant și pârâtul recurent nu există raporturi de muncă, prin natura cererii dedusă judecății de reclamant (având ca obiect alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate) și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează pretenția în litigiu, reclamantul justifică îndreptățirea de a obține obligarea recurentului, în condițiile în care, după cum s-a arătat, acestuia îi revin obligații legale stricte, reglementate prin norme imperative, care condiționează executarea obligației principale de la angajator către reclamantul - salariat.
Astfel, corect a respins tribunalul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent, aspectele sus - menționate impunând cu necesitate pronunțarea în cauză a unei hotărâri în condiții de opozabilitate și față de acesta.
Față de cele ce preced, constatând că nu este dat motivul de nelegalitate invocat și că nici din oficiu nu există motive de casare, Curtea, în temeiul ART. 312 alin. 1 și art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S împotriva sentinței nr. 86 din 18 decembrie 2008 Curții de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
pentru jud. -
pensionată, semnează
vicepreședintele instanței
Red.
Tehnored.
2 ex./26.05.2009
Președinte:Surdu OanaJudecători:Surdu Oana, Dumitrașcu Veronica, Rață Gabriela
