Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 506/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 506

Ședința publică din 29 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Surdu Oana

JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Veronica

JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela

Grefier - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean S cu sediul în municipiul S,- împotriva sentinței nr. 241 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit pârâtul recurent Consiliul Județean S, pârâții intimați Centrul Școlar Cîmpulung M, Instituția Primarului Orașului Cîmpulung M - prin primar, Inspectoratul Școlar Județean S și reclamanții intimați, G, -ia, I, Hojda, - -, -, -, -, u -, u -, a, -, -, reprezentantul legal Sindicatul Județean Învățământ " " S, prin reprezentant.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 327/86/14.01.2009, reclamanții, G, IA, I, TOȚI DE LA CENTRUL ȘCOLAR C M, reprezentant legal SINDICATUL JUDEȚEAN ÎNVĂȚĂMÂNT " " S PRIN REPREZENTANT, în contradictoriu cu pârâții CENTRUL ȘCOLAR C M, INSTITUȚIA PRIMARULUI CÎMPULUNG M - PRIN PRIMAR, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN S, CONSILIUL JUDEȚEAN au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata salariului de bază minim brut, conform art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național 2007-2010, de 440 lei pentru personalul nedidactic necalificat, 528 lei pentru personalul nedidactic calificat și pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este liceală, 550 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este postliceală, 572 lei pentru personalul didactic încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri, 880 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare, respectiv 660 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare de scurta durată, de la data pronunțării sentinței.

Au mai solicitat reclamanții, obligarea pârâților la plata retroactivă a diferențelor salariale rezultate din suma datorată conform art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic Ia Nivel Național pe anii 2007-2010 și suma efectiv plătită, pentru perioada 1.01.2007- data pronunțării sentinței, actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în data de 29.12.2006 a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nr. 2895/2006 din 29.12.2006, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 5 din 29.01.2007.

Art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național () prevede:

"(1) Se stabilesc următorii coeficienți minimi de ierarhizare, pentru următoarele categorii de salariați:

a) muncitori:

1. necalificați = 7,

2. calificați = 1,2;

b) personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este:

1. liceală = 1,2,

2. postliceală = 1,25;

c) personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este:

1. școala de maiștri = 1,3,

2. studii superioare de scurtă durată = 1,5;

d) personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare = 2.

(2) de salarizare de la alin. 1 se aplică la salariul minim negociat pe unitate.

(3) Salarizarea personalului încadrat conform alin. 1 se va stabili ținând cont și de standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective.

(4) Salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007. "

n raport de dispozițiile art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, este evident faptul că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/ora, începând cu 1 ianuarie 2007, iar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare este de 880 lei.

Potrivit art. 2 alin.(l) din Contractul colectiv de muncă la nivel național, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național cuprinde drepturile și obligațiile angajatorilor și ale salariaților cu privire la condițiile generale de muncă prevăzute de legislația în vigoare, precum si cele convenite în procesul de negociere.

De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. a) din același contract, clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt).

În același sens sunt și dispozițiile art. 11 alin. (l) lit. d) din Legea nr.130/1996, republicată, conform căruia: clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din tară, dar și cele ale art. 241 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, potrivit căruia clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.

De asemenea conform art. 101 din prevede că "Drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă nu pot fi sub nivelul celor stabilite prin contractele colective de muncă. "

Au mai precizat reclamanții că trebuie avut în vedere caracterul obligatoriu al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național (), caracter garantat și de art. 41 alin. (5) din Constituția României, dar și faptul că acest contract a fost încheiat, așa cum rezultă din anexa 7 la acesta, de reprezentanții organizațiilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național și de reprezentanții Guvernului României, printre care și reprezentantul Ministerului Educației, Cercetării și

Reclamanții au mai arătat că nici Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de învățământ înregistrat la. cu nr. 5521/01/09.01.2004 și publicat în Monitorul Oficial al României - Partea a V-a, nr. 11/28.07.2004 și nici Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului S, nu conțin clauze referitoare la salariul de bază minim brut în învățământ, astfel încât dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel național, care nu se regăsesc în contractele la nivelele inferioare, având în vedere caracterul obligatoriu al contractului național pentru toți salariații din toate unitățile din România, sunt obligatorii pentru toți salariații și angajatorii din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt).

Așa cum rezultă din actele anexate prezentei acțiuni, membrii de sindicat ale căror drepturi și interese le reprezintă, sunt angajați ai unităților de învățământ pârâte și au, conform tabelului și adeverințelor emise de conducerea unității de învățământ anexate, salariul de bază brut mai mic de 440 lei pentru personalul nedidactic, respectiv 880 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar cu studii superioare.

Ori, în condițiile în care salariul este unul dintre elementele esențiale ale contractului individual de muncă, rezultă, fără nici un dubiu faptul că, prin neacordarea, începând cu 1.01.2007, a salariului de bază minim brut reglementat de art. 40 din, unitățile de învățământ încalcă dispozițiile art. 101 din acest contract colectiv de muncă.

Totodată, salariul de bază minim negociat este cel prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, începând cu data de 01.01.2007 și aceasta trebuie avut în vedere din acest moment și nu cuantumul anterior (de 390 lei) care, în mod netemeinic și nelegal se aplică în continuare. Raportarea trebuie făcută la acest nou salariu, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. 4 din

In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin. (1) lit. c), art. 241 alin. (l) lit. d) din Codul Muncii, ale art. 67 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, ale art. 2 alin.(l), art. 3 alin.(l) lit. a), art. 101 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, ale art. 11 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 130/1996, republicată.

Pârâtul Consiliul Județean Saf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, în principal, pentru lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că între Consiliul Județean S și personalul din învățământ nu există raporturi de muncă; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea, ca nefondată, a acțiunii reclamanților.

Ceilalți pârâți, deși legal citați, nu și-au exprimat poziția procesuală în cauză.

Prin sentința civilă nr. 241/5.02.2009, Tribunalul Suceava - Secția Civilă a admis acțiunea reclamanților și, în consecință, a obligat pârâții să calculeze și să acorde începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 5.02.2009 drepturile salariale rezultate prin luarea în calcul a unui salariu de bază minim brut de 440 lei pentru personalul nedidactic necalificat, 528 lei pentru personalul nedidactic calificat și pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este liceală, 550 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este postliceală, 572 lei pentru personalul didactic încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștrii, 880 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare, respectiv 660 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare de scurtă durată.

A obligat pârâții să actualizeze în raport de rata inflației, drepturile salariale enunțate mai sus, până la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții fac parte din categoria personalului didactic, didactic auxiliar, retribuit conform Legii nr. 128/1997, modificată prin nr.OG 11/2007 și nedidactic, salarizat potrivit nr.OG 10/2007; că potrivit art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național, coeficienții minimi de ierarhizare pentru personalul calificat, necalificat, administrativ, de specialitate, pentru personalul încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri, studii superioare de scurtă durată se aplică la salariul minim negociat pe unitate, ajungându-se astfel la un salariu de bază sub minimul prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, obligatoriu pentru toți salariații încadrați și că, în conformitate cu prevederile ART. 8 alin. 2 din pe anii 2007 - 2010, salariatul are dreptul să se prevaleze de dispozițiile cele mai favorabile din și Codul muncii, respectiv ART. 40 din

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean S, în motivarea căruia a arătat, în esență, că în mod nelegal prima instanță nu a reținut incidența în cauză a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, în condițiile în care, între reclamanți și Consiliul Județean S nu există raporturi de muncă, reclamanții fiind angajații unităților de învățământ, cărora le revine obligația de a calcula și plăti drepturile salariale, recurentul având doar atribuții de consultare cu privire la sumele destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, astfel încât acțiunea se impunea a fi respinsă față de pârâtul recurent.

Criticile formulate se încadrează în motivul de modificare prevăzut de ART. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, însă se dovedesc a fi neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Este cunoscut că părțile acțiunii civile sunt titularul dreptului subiectiv încălcat sau contestat (reclamant) și cel despre care se pretinde că l-a împiedicat pe titular în exercițiul normal al dreptului (pârât), respectiv persoanele între care se derulează raportul juridic litigios.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății, față de care reclamantul își poate satisface pretenția, interesul.

De precizat este și faptul că, practica judiciară și literatura de specialitate acceptă existența unor situații în care, din diverse rațiuni, legiuitorul recunoaște legitimare procesuală și altor persoane sau organe decât titularilor raportului juridic conflictual, în virtutea relației specifice existente între aceștia.

Astfel, în speță, potrivit ART. 7 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale, fondurile destinate învățământului fiind nominalizate distinct în bugetul de stat și în bugetele locale.

Această dispoziție legală se coroborează cu prevederile art. 1, 4, 5 și 17 din Hotărârea de Guvern nr. 538/7.06.2001 privind aprobarea normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, potrivit cărora, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, autorităților administrației publice locale și județene revenindu-le obligația de a dispune măsurile necesare ca finanțarea respectivelor cheltuieli să se efectueze potrivit legilor anuale ale bugetului de stat și în conformitate cu principiile înscrise în legea învățământului.

Potrivit ART. 14 alin. 4 din Legea nr. 486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 și ART. 7 alin. 4 din Legea nr. 388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008, din taxa pe valoarea adăugată se alocă sume defalcate pentru bugetele locale destinate finanțării, printre altele, cheltuielilor de personal ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, alin. 5 al aceluiași articol stipulând expres faptul că repartizarea sumelor defalcate se face prin decizia directorului direcției generale a finanțelor publice județene, după consultarea consiliului județean și a primarilor și cu asistență tehnică de specialitate (acord prealabil consultativ).

Așadar, deși între reclamanți, ca personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic și pârâtul recurent Consiliul Județean S nu există raporturi de muncă de natură să impună în sarcina acestuia din urmă obligația directă și nemijlocită de a calcula și plăti primilor drepturile salariale solicitate totuși, prin natura pretenției dedusă judecății de reclamanți, prin calitatea acestora și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează respectivele pretenții, aceștia justifică îndreptățirea de a obține obligarea recurentului, în solidar cu ceilalți pârâți, în condițiile în care, după cum s-a arătat, Consiliului Județean îi revin obligații legale stricte, reglementate prin norme imperative, de a căror îndeplinire depinde, în cele din urmă, executarea obligației principale de la angajator către reclamanții salariați.

În consecință, corect tribunalul a procedat la soluționarea pe fond a litigiului, înlăturând implicit excepția invocată de recurent, aspectele sus-menționate impunând cu necesitate pronunțarea în cauză a unei hotărâri în condiții de opozabilitate și față de recurent.

Față de cele ce preced, constatând că nu este dat motivul de nelegalitate invocat și că nici din oficiu nu există motive de casare, Curtea, în temeiul ART. 312 alin. 1 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean S cu sediul în municipiul S,- împotriva sentinței nr. 241 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

pentru jud. -

pensionată, semnează

vicepreședintele instanței

Red.

Tehnored.

2 ex./26.05.2009

Președinte:Surdu Oana
Judecători:Surdu Oana, Dumitrașcu Veronica, Rață Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Solicitare plata drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 506/2009. Curtea de Apel Suceava