Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 553/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 553
Ședința publică din 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 3: Ciută Oana
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Casa Județeană de Pensii B,-, județul B și Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr. 317 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 28 aprilie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 5 mai 2009, ora 14.00.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția civilă sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Casa Județeană de Pensii B, Tribunalul Botoșani și Ministerul Justiției solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligați aceștia la plata diferenței actualizate între indemnizația pentru creșterea copilului calculată prin raportare la veniturile ei și indemnizația pentru creșterea copilului până la 2 ani ce i-a fost efectiv plătită în perioada februarie 2005 - septembrie 2005. A solicitat și acordarea dobânzii legale aplicată la diferența solicitată de la data chemării în judecată până la data plății efective.
În motivare a arătat că este judecător de la data de 1 decembrie 1998, iar la data de 05.10.2004 s-a născut fiica ei I. In perioada octombrie 2004- februarie 2005 s-a aflat în concediu prenatal și postnatal, iar din cursul lunii februarie 2005 în concediu pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani. In această perioadă a beneficiat de o indemnizație fixă și nu de o indemnizație calculată în raport cu veniturile anterioare acestui concediu.
Conform art. 125 din Lg. 19/2000 unora dintre mame li se recunoștea dreptul la un cuantum al indemnizației stabilit în baza veniturilor avute anterior ivirii riscului asigurat.
Ea nu a beneficiat de aceste prevederi deoarece prin Lg. 577/2003 s-a introdus alineatul 2 al articolului 125 care arăta că pentru drepturile ce se stabilesc după 31 decembrie 2003 cuantumul brut al indemnizației este de 85 % din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Consideră că această prevedere nu îi este aplicabilă deoarece art. 3 din Ordonanța 23/2003 se aplica persoanelor care deveneau asigurate ale sistemului public de pensii începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și potrivit alin. 5 din același articol pentru persoanele ce aveau calitatea de asigurat anterior datei intrării în vigoare a actului normativ stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului se face avându-se în vedere stagiul de cotizare realizat. Pe de altă parte dacă s-ar da o altă interpretare acestor dispoziții totuși a fi îndreptățită la diferența solicitată în petit atâta timp cât celelalte persoane cărora li s-a stabilit dreptul înainte de 31.12.2004 au beneficiat de o indemnizație calculată prin raportare la venituri. Ar exista o discriminare în sensul OG 137/2000, art. 15 alin. 1 din Constituția României, sens în care s-a pronunțat și CNCD într-o speță asemănătoare.
Astfel în anul 2007 prin Hotărârea nr. 241/16.08.2007 Colegiul Director al CNCD a constatat existența faptei de discriminare în raport cu disp. art. 28 alin.2 din OUG 148/2005 și s-a recomandat Ministerului Muncii Familiei și Egalității de Șanse să elaboreze o altă normă care să aibă în vedere atât principiul contributivității cât și cel al solidarității.
A solicitat ca în cauză să fie citat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), iar soluționarea dosarului să se facă potrivit art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
La 18 martie 2008 a depus întâmpinare Ministerul Justiției prin care a solicitat respingerea cererii deoarece reglementarea ori nereglementarea prin Lege ori printr-un act normativ a unor drepturi excede cadrului legal stabilit prin OG 137/2000.
În competențele CNCD și ale instanței de judecată s-a dat exclusiv analizarea modului de aplicare a dispozițiilor legale care instituie drepturile în discuție acest lucru reieșind din disp. art. 2 alin. 1 din OG 137/2000 care vorbește de drepturile recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural.
În mod evident atâta timp cât legiuitorul vorbește despre exercitarea unor drepturi în art. 1 și 2 din OG 137/2000, trebuie interpretată norma legală în sensul că se referă la modul de aplicare a unor dispoziții iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Însuși CNCD a reținut în jurisprudența sa că parlamentul are competența să modifice să abroge ori să completeze prevederi legale aceste atribuții aparținând în exclusivitate autorității legiuitoare.
Prin Ordonanța 148/2005 s-a urmărit reducerea abandonului de copii și sporirea natalității prin adoptarea unor măsuri specifice inclusiv prin diversificarea formelor de protecție socială. Ordonanța a reluat prevederi care se regăseau deja în art. 125 din Lg. 19/2000 în sensul că pentru drepturile care se stabilesc după data de 31 decembrie 2003 cuantumul brut lunar al indemnizației pentru creșterea copilului este de 85% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Acest act normativ a vizat toate categoriile socio-profesionale inclusiv cele pentru care prin dispoziții legale speciale fuseseră date reglementări derogatorii de la Lg 19/2000.
Prin urmare instanța de judecată trebuie să constate că acțiunea este nefondată atâta timp cât în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul OG 137/2000.
La 19 martie 2008 a depus la dosar întâmpinare Casa Județeană de Pensii B prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Casei Județene de Pensii B motivat de disp. art. 2 alin. 1 din OG 1/2006 care arată că, plata indemnizațiilor cuvenite până la 31.12.2005 și neachitate se face din același buget de către plătitorii prevăzuți la art. 133 alin. 2 din LG 19/2000, respectiv de către angajator.
Doar sumele reprezentând prestații de asigurări sociale plătite de angajator asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de acesta în luna respectivă, se recuperează din bugetul asigurărilor sociale de stat de la Casele de Pensii. Or în speța de față suma contribuțiilor de asigurări sociale datorate de către Tribunalul Botoșani este mai mare decât suma reprezentând prestații de asigurări sociale în perioada analizată.
Așadar în cazul în care instanța va hotărî că reclamanta poate beneficia de diferențele reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului până la 2 ani, obligația plății indemnizațiilor revine angajatorului și nu Casei județene de Pensii
Potrivit art. 27 și 28 din OG 86/2003 începând cu 1.01.2004 colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuțiile de asigurări sociale se va realiza de către Ministerul Finanțelor Publice.
În drept a invocat prevederile OG 1/2006 și OG 86/2003.
La 30.03.2008 reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat ca la stabilirea diferenței de indemnizație pentru creșterea copilului pe care o solicită să se aibă în vedere cuantumul veniturilor realizate adăugite cu cele dobândite ca urmare a recunoașterii prin hotărâri judecătorești a sporului de 50 % pentru suprasolicitare neuropsihică precum și a celui de anticorupție de 30 -40% prevăzut de OUG 43/2002 și 24/2004.
Prin sentința civilă nr. 829 din 20 mai 2008, Tribunalul Botoșania respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de Pensii Acțiunea a fost admisă iar pârâții au fost obligați să-i plătească reclamantei o despăgubire egală cu diferența, actualizată în raport cu indici de inflație, dintre indemnizația pentru creșterea copilului, reprezentând 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de la care s-a acordat concediul și cea efectiv încasată în perioada februarie 2005 - septembrie 2005. Totodată, pârâții au fost obligați să includă în baza de calcul a indemnizației pentru creșterea copilului din perioada februarie 2005 - septembrie 2005 și sporul de 50% din salariul de bază brut, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, precum și sporul de 40% din indemnizația de încadrare lunară, prevăzut de OUG 24/2004.
Aceiași pârâți au fost obligați să-i plătească reclamantei la suma datorată dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000 de la data punerii în întârziere, respectiv 20 februarie 2008 până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
În legătură cu excepția lipsei calității procesuale pasive s-a apreciat că art. 133 din Legea 19/2000, în forma în vigoare începând cu 1 ianuarie 2005 stipulează în mod expres că, atât calculul cât și plata indemnizațiilor de asigurări sociale se pot face de către Casele Teritoriale de Pensii.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Casa Județeană de Pensii a arătat că sumele datorate ca prestații de asigurări sociale se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat până la data de 1 ianuarie 2006, când a intrat în vigoare OG 2/2006.
Pe fondul cauzei s-a reținut că, prin OUG 9/2003 au fost modificate prevederile art. 125 din Legea 19/2000 referitoare la stabilirea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani.
Ordonanța, a fost aprobată prin Legea 577/2003 care a introdus la art. 125 al. 1 dispoziția referitoare la cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani de 855 din salariul mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului de asigurări sociale.
Legea 577/2003 a modificat și art. III din OG 9/2003, prevederi ce nu au fost inserate în textul Legii 19/2000 și trebuie aplicate ca dispoziții de sine stătătoare în raport cu legea - cadru a asigurărilor sociale. În acest articol s-a arătat că prevederile OG 9/2003 privind indemnizația pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani se aplică doar persoanelor asigurate începând cu 1 ianuarie 2004, iar cele ce aveau deja această calitate până la 31 decembrie 2003 trebuiau să beneficieze de un cuantum al indemnizației stabilit în baza mediilor veniturilor lunare obținute anterior producerii riscului asigurat.
Legea 577 a fost publicată în din 5 ianuarie 2004 iar, de la această dată au intrat în vigoare regulile expuse mai -sus.
Ulterior, în din 21 ianuarie 2004 a fost publicată o rectificare, în sensul că alineatele 4, 5, 6 ale art. III din Legea 577/2003 se aplică până la 31 decembrie 2003.
Tribunalul a apreciat că această rectificare nu putea să primească decât data până la care se aplică dispozițiile privind indemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, în raport cu momentul la care persoanele au devenit asigurate în baza Legii 19/2000.
Această interpretare respectă și dispozițiile OG 137/2000, în sensul înlăturării oricărei discriminări între persoanele aflate în situații comparabile.
Chiar CNCD, prin Hotărârea 241 din 16 august 2007 a stabilit că acordarea unor prestații de asigurări sociale în cuantum egal pentru toți beneficiarii privind Legea 19/2000 încalcă regula contributivității la formarea bugetului de asigurări sociale și duce, implicit la discriminarea indirectă a magistraților care ar trebui să beneficieze de un cuantum al indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, calculată în raport cu veniturile realizate și, implicit cu contribuția de asigurări sociale plătită.
Existența discriminării indirecte a reclamantei rezultă și din dispozițiile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din CEDO, respectiv Protocolul nr. 12 la Convenție, art. 10, 16 al. 1, 53 și 41 din Constituția României și art. 2 al. 1 din Legea 19/2000.
S-a mai reținut că, prin sentința civilă nr. 944 din 5 iunie 2006 și 1559 din 18 decembrie 2007 au fost acordate numitei drepturi salariale reprezentând 40% din indemnizația lunară de încadrare brută ca spor de anticorupție, inclusiv pentru perioada anilor 2004-2005, cât și drepturi salariale reprezentând 50% din indemnizația de încadrare brută lunară ca spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, inclusiv pentru perioada anilor 2004-2005, astfel că acestea trebuie să facă parte din baza de calcul a drepturilor de asigurări sociale.
Împotriva sentinței civile mai - sus arătate, au formulat recurs Casa Județeană de Pensii B și Ministerul Justiției.
În motivarea recursului, Casa Județeană de Pensii B arată că decizia privind punerea în plată aparține angajatorului care nu are nevoie de aprobarea Casei Județene de Pensii B deoarece contribuția de asigurări sociale de stat datorată, lunar de Tribunalul Botoșani este cu mult mai mare decât suma prestațiilor. Controlul fiscal privind respectarea legii în acest domeniu revine unităților subordonate Ministerului d e Finanțe.
Pe fondul cauzei, Casa Județeană de Pensii B arată că, în speță sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 9/2003, aprobată prin legea 577/2004.
În motivarea recursului, Ministerului Justiției arată că obligațiile bănești stabilite nu au suport legal iar hotărârea instanței este dată cu încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești.
În mod greșit instanța a obligat la calculul și la plata indemnizației pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani cu luarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, precum și a sporului anticorupție, de vreme ce, la data stabilirii indemnizației cuvenite nu aveau relevanță veniturile celui asigurat ci salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Greșit s-a aplicat atât dobânda legală cât și indicii de inflație, în această modalitate realizându-se o dublă reparație a unui eventual prejudiciu.
În cauză, Ministerul Justiției își justifică calitatea procesuală pasivă întrucât indemnizația în litigiu se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat (art. 120 al. 2 și art. 121 al. 2 din Legea 19/2000).
Hotărârea CNCD nr. 241 din 16 august 2007 nu poate servi ca temei al obligației fixate se instanță, întrucât hotărârea analizează soluții legislative instituite prin alte acte normative (Legea nr. 247/2005 și OUG 148/2005).
În drept, a invocat art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată vă recursul este nefondat.
Ministerul Justiției are calitatea în cauză de ordonator principal de credite, întrucât potrivit art. 131 al. 2 din Legea 304/2004, privind organizarea judiciară instanțele sunt instituții finanțate de la bugetul de stat iar pârâtul are atribuția de a iniția proiecte de rectificare bugetară, conform dispozițiilor Legii 500/2002, privind finanțele publice și a HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, era justificată chemarea sa în judecată, pentru a se asigura și executarea hotărârii, reclamanta îndeplinind funcția de judecător la Tribunalul Botoșani.
În legătură cu celelalte motive, Curtea reține că, potrivit art. 4 al. 2 din HG 83/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției cu modificările și completările ulterioare, în exercitarea funcțiilor stabilite pentru acest organ de specialitate al administrației publice centrale, Ministerului Justiției îi revin atribuții în domeniul elaborării și avizării proiectelor de acte normative, atât cele inițiate de Ministerul Justiției cât și a celor din domeniul de activitate al altor ministere și organe de specialitate ale administrației publice.
Având în vedere cele reținute mai-sus, vor fi înlăturate susținerile privind lipsa culpei în aplicarea actelor normative incidente în cauză, neputând fi reținute nici motivele de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești sau cele de nelegalitate ale sentinței.
În ceea ce privește celelalte susțineri din recurs se reține că, în conformitate cu art. 2 al. 3 din OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și aprobările ulterioare, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Conform prevederilor mai-sus arătate, discriminarea trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în art. 2 al. 1 din OG nr. 137/2000.
Însuși CNCD, în aprecierea textelor legale de mai -sus, prin Hotărârea nr. 241 din 16 august 2007 a stabilit că acordarea unor prestații de asigurări sociale în cuantum egal pentru toți beneficiarii prevăzuți de Legea 19/2000, încalcă regula contributivității la formarea bugetului de asigurări sociale și, implicit, la discriminarea indirectă a magistraților, care ar trebui să beneficieze de un cuantum al indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, calculată în raport cu veniturile realizate și implicit cu contribuția de asigurări sociale plătită.
Discriminarea nu rezultă numai din prevederile mai - sus arătate ci și din art. 14 din CEDO, respectiv Protocolul nr. 11 din această Convenție, precum și din art. 16 al. 1, 20, 53 și 41 din Constituția României.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr. 317 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/05.06.2009
Președinte:Andrieș CatrinelJudecători:Andrieș Catrinel, Timofte Cristina, Ciută Oana
