Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 560/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 560
Ședința publică de la 18 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase
JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Liliana
- - -
GREFIER -
La ordine au venit spre soluționare recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 244/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- procedura de citare legal îndeplinită;
- obiectul cauzei - drepturi salariale ale personalului din justiție;
- stadiul procesual - recurs la primul termen de judecată;
- la dosar au fost înaintate relațiile solicitate de la Tribunalul Neamț;
- s-a solicitat judecarea în lipsă.
Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, s-a solicitat judecarea în lipsă, Curtea constată recursul în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.244/C/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - a fost respinsă ca nefondată excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de și; a fost admisă acțiunea reclamanților și obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț să plătească reclamanților sporul de confidențialitate, în procent de 15 % din salariul de bază lunar, începând cu 17.12.2004 la zi și pentru viitor, corespunzător perioadei lucrate, actualizat cu indicele de inflație de la data executării efective.
A fost obligat să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale acordate prin hotărâre, iar pârâtul tribunalul Neamța fost obligat să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carbetele de muncă al fiecărui reclamant.
Pentru a decide astfel tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 5200/103 din 17.12.2007 reclamanții, -, ( ), R, ( ), ( ), -, și, în calitate de personal auxiliar la Judecătoria Piatra Neamț, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate că sunt discriminați în raport de prevederile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003, modificată, coroborate cu art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 republicată și cu dispozițiile nr.OUG 27/2006, aprobată și modificată prin Legea nr. 45/2007, anularea situației creată prin discriminare prin acordarea unor despăgubiri în cuantum de 15% din salariul de bază lunar pentru fiecare, reprezentând echivalentul sporului de confidențialitate, începând cu 17.12.2004, la zi și pentru viitor, care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective, obligarea pârâtului Tribunalul Neamț de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele lor de muncă și a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor de a asigura sumele necesare acordării despăgubirilor.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, în exercitarea atribuțiilor lor profesionale, sunt obligați să păstreze confidențialitatea lucrărilor și informațiilor dobândite în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, la fel ca și unele categorii socio - profesionale, indicate cu titlu enumerativ, cu deosebirea că în favoarea lor nu este stabilit și un drept corelativ reprezentând compensația bănească corespunzătoare. ereglementarea prin lege a sporului de confidențialitate contravine prevederilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 și principiului tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României. Din acest motiv s-au încălcat prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrați și alți salariați, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda de atingere neadecvată.
Au mai arătat că obligația lor de confidențialitate nu se confundă cu cea stabilită în sarcina persoanelor ce intră sub incidența nr.OG 19/2006, deoarece plata sporului prevăzut de acest act normativ este condiționată de îndeplinirea unor cerințe ce nu pot fi extinse prin analogie la categoria profesională din care fac parte.
În sprijinul cererii lor reclamanții au invocat practica Curții Constituționale, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre referitoare la independența, eficiența și rolul judecătorilor, precum și cele ale Cartei Europene privind Statutul Judecătorilor, aprobată de, obligatorie pentru România.
În final, reclamanții au arătat că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 iar în baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă au solicitat judecata în lipsă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N, a depus întâmpinare în care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu există identitate între el, Statul român și bugetul de stat, iar pe fond netemeinicia pretențiilor formulate motivat de faptul că drepturile solicitate nu au fost acordate prin lege tuturor, ci numai unor categorii expres și limitativ prevăzute de lege, cu excluderea reclamanților. Totodată, a arătat că art. 269 alin. 1 din Codul muncii condiționează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de un salariat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul de dovedirea culpei angajatorului, care trebuie pus în prealabil în întârziere, și că art. 1088. civ. prevede numai posibilitatea acordării dobânzii legale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, nu și aplicarea indicelui de inflație de la data executării efective.
Ulterior acest pârât a depus la dosar o copie a unei cereri de strămutare a litigiului adresată instanței supreme.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în întâmpinarea depusă, a invocat numai pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu poate avea calitatea de pârât într-o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 întrucât, atunci când se invocă încălcarea principiului nediscriminării, nu poate avea în instanță decât calitatea de expert și de instituție abilitată și învestită în aplicarea legislației în materie pe teritoriul României.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond, netemeinicia acesteia cu motivarea că:
- reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare deoarece în baza acestui act normativ se poate cenzura doar modul de aplicare a unor dispoziții legale ce instituie drepturi, fără a se putea examina soluțiile legislative alese de legiuitor, pentru care există posibilitatea invocării excepției de neconstituționalitate;
- reglementarea sistemului de salarizare este atributul exclusiv al legiuitorului, iar în cazul reclamanților au fost adoptate acte normative distincte față de celelalte categorii de personal, astfel că ei nu pot invoca drepturi recunoscute numai acestora din urmă;
- magistrații constituie o categorie profesională distinctă, cu statut propriu și sistem de salarizare diferit, astfel că nu se află în situații similare sau comparabile cu personalul militar și funcționarii publici cu statut special, al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002,
- prin Hotărârea nr. 318/2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în sensul că nu există tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrați și categoriile socio - profesionale menționate, deoarece situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului, în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, tribunalul a constatat că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată, urmând a fi admisă, iar excepția invocată va fi respinsă ca nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Piatra Neamț, iar în exercitarea atribuțiilor profesionale ei sunt obligați, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004,"ca, prin întreaga lor activitatesă respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor", iar potrivit art. 15 din acest Cod"au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate".Potrivit aceleiași dispoziții, "În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament". Tot astfel, potrivit art. l0 din Legea nr. 303/2004 reclamanților le este interzis să își exprime în mod public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare, nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor constituind abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d din aceeași lege.
Instanța a reținut că principiul confidențialității profesionale a magistraților este reglementat, cu același conținut, și pe plan internațional, fiind unul din principiile fundamentale adoptate de Congresul al VII-lea al Națiunilor Unite privind prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, desfășurat la Milano în anul 1985, aprobate ulterior prin Rezoluțiile nr. 40/32/29.11.1985 și nr. 40/146/13.12.1985, prin care s-a stabilit că judecătorii au obligația de a păstra secretul profesional în ceea ce privește deliberările și informațiile confidențiale dobândite în timpul exercitării altor atribuții profesionale decât ședințele de judecată publice, și că nu pot fi obligați să depună mărturie în astfel de cauze.
Dispozițiile menționate sunt în concordantă cu prevederile art. 12 pct. (b), (d) și (f) din Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care exceptează de la dreptul general de acces al cetățenilor, prevăzut de art. l, între altele:." informațiile privind deliberările autorităților","informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii", precum și"informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces achitabil, interesului legitim al oricăreia din părțile implicate în proces".
Obligația de confidențialitate profesională este stabilită în sarcina mai multor categorii de salariați, cum este cazul personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din nr.OUG 123/2003), al personalului CNSAS (art. 13 din OG nr. 9/2001) al Oficiului R pentru Adopții (potrivit art. 10 din Legea nr. 274/2004), al celui din Administrația Prezidențială, Oficiul Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Comerț, Consiliul Legislativ, Instituția Avocatului Poporului și Curții Constituționale (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003), al personalului din administrația publică ( art. 10 din Legea nr. 274/2004), din aparatul Consiliului pentru Combaterea Discriminării (art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000), al militarilor și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (art. 3 din nr.OG 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006), al muzeografilor (art. 25 alin. 4 din Legea nr. 311/2003). n favoarea acestora s-a prevăzut, prin acte normative speciale sau în baza altor proceduri, un drept salarial reprezentând sporul de confidențialitate însă, în ceea ce îi privește pe reclamanți, pentru aceeași obligație nu a fost instituită nici o compensație financiară.
Prin urmare, deși reclamanții au aceeași obligație de confidențialitate ca și categoriile socio - profesionale menționate mai sus, nereglementarea prin lege a dreptului corelativ de a beneficia de compensații bănești contravine prevederilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care tabilirea drepturilor magistraților se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea, interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției, încălcându-se totodată principiul tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României. Ori, în condițiile în care obligația de confidențialitate le limitează libertatea de exprimare, acordarea unei compensații bănești în aceleași condiții ca și categoriile socio - profesionale de mai sus trebuie apreciată ca legitimă, rezonabilă și echitabilă, excluderea lor fiind bazată pe criteriul categoriei sociale, având ca efect înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. S-au încălcat astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între persoane aflate în situații analoge, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda lui de atingere neadecvată.
S-a mai reținut că, dacă pentru categoriile profesionale la care se referă strict nr.OG 19/2006 plata sporului arătat mai sus este condiționată de obținerea unui certificat/aviz de securitate conform nr.HG 585/2002, această cerință nu poate fi extinsă prin analogie și în cazul reclamanților întrucât solicitarea de eliberare a certificatului/avizului de securitate implică asumarea unui angajament de colaborare cu în vederea furnizării de informații, ce contravine prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 conform căruia magistrații nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.
Tribunalul arată că sistemul de salarizare, ca instituție de dreptul muncii, este guvernat, printre altele, de principiul egalității de tratament și de cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. Principiul egalității de tratament implică recunoașterea acelorași drepturi salariale tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant că există discriminare ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale - indiferent de funcție - care întruneau elementul generator al respectivului drept.
Din acest motiv tribunalul a apreciat că reclamanții sunt discriminați în sensul art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OUG 137/2000 completată și modificată, întrucât nu li s-a acordat dreptul salarial reprezentând sporul de confidențialitate deși întruneau condițiile pentru acordarea lui, dar care a fost recunoscut tuturor celorlalte categoriilor profesionale obligate la confidențialitatea lucrărilor. În considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției formulate pe excepție, în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, au fost înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996, că"un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
Faptul că în cauză nu a fost sesizată instanța de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate este irelevant întrucât, potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului de neconstituționalitate. Aceasta nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cea existentă în cuprinsul său, aspect reținut deja în jurisprudența Curții (deciziile nr. 1/2004 și nr. 171/2006).
În cauză, discriminarea s-a raportat nu numai la dispozițiile art. 16 din Constituție, ci și la Declarația Universală a Drepturilor Omului și la prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Nu poate fi reținută susținerea pârâtului Ministerul Justiției referitoare la faptul că nu ar exista un text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiune, întrucât acest drept - de a nu fi discriminat - este deja consacrat atât de legislația internă cât și de cea europeană. Ori, discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane. A considera că numai primei categorii de cauze îi sunt aplicabile prevederile nr.OG 137/2000 republicată ar însemna o restrângere nepermisă a domeniului de aplicare a normelor legale privind discriminarea și, implicit, a dreptului constituțional de liber acces la justiție.
Pronunțându-se asupraîmpotriva Românieia statuat că, pe baza art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă"nu are o justificare obiectivă și rezonabilă",ori dacă nu"există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat."Pârâtul Ministerul Justiției nu a prezentat nici o dovadă pentru diferența de tratament, argumentele sale vizând, pe excepție, inadmisibilitatea acțiunii motivată pe considerentul absenței unei reglementări legale, iar pe fond inexistența criteriilor pe baza cărora să poată fi demonstrată discriminarea reclamanților în raport de alte categorii socio - profesionale.
Tribunalul consideră că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane nu excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 republicată, cum greșit s-a susținut, deoarece dreptul de legiferare, înțeles într-un sens larg, nu este unul absolut. Dacă s-ar accepta acest punct de vedere s-ar ajunge la negarea drepturilor altor titulari cărora autoritatea statală le datorează în egală măsură ocrotire, situație de neconceput într-un stat de drept, pe care însă pârâtul Ministerul Justiției, tributar al unei viziuni pro cauza, determinată de interesul său exclusiv, înțelege să o ignore.
De asemenea nici apărarea aceluiași pârât, în sensul că prin Hotărârea nr. 318/2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-ar fi pronunțat că nu ar exista un tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrați și alte categorii socio - profesionale, nu poate fi primită întrucât soluțiile date de această autoritate nu sunt obligatorii așa cum, în dreptul intern, nici jurisprudența instanțelor nu constituie izvor de drept, cu atât mai mult cu cât hotărârea invocată nu a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamanții din cauza de față.
Constatarea discriminării cauzată de prevederile art. 11 alin. 1 și 2 raportat la prevederile art. 3 și 4 din nr.OUG 27/2006 aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 45/2007 și anularea situației astfel creată în ceea ce îi privește pe reclamanți, nu poate fi realizată decât prin obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț să le plătească sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază lunar, începând cu data de 17.12.2004, la zi și pentru viitor.
În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta a fost înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.
Tot astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a fost respinsă întrucât dispozițiile art. 27 alin. 1 și 3 din OG137/2000 permit persoanelor ce se consideră discriminate să se adreseze direct instanței de judecată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, necondiționat de sesizarea prealabilă a Consiliului, cu citarea obligatorie a acestuia.
Nefiind titular de pretenții în cauza de față, în absența altor cereri (de chemare în garanție, de intervenție principală sau accesorie), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate avea decât calitatea de pârât.
Plata despăgubirilor s-a dispus a se face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. și nu potrivit art. 1088. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat hotărârea primei instanțe pentru respingerea excepției privind lipsa calității procesuale pasive.
În ceea ce privește pe recurentul Ministerul justiției acesta a criticat soluția primei instanțe pentru următoarele considerente:
- instanța de fond a depășit autoritatea puterii judecătorești;
- nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate;
- nelegalitatea acordării și pe viitor a sporului de confidențialitate.
Curtea examinând hotărârea recurată în raport de motivele de recurs invocate de cei doi recurenți și din oficiu, constată recursurile nefondate.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor, curtea constată că legal instanța de fond a respins această excepție față de atributele ce revin recurentei, prin legile speciale, atât pentru stabilirea bugetului cât și pentru rectificarea acestuia și în consecință recursul promovat de acesta va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Justiției, curtea constată că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Asupra caracterului dreptului pretins de reclamanți și asupra temeiniciei acestei cereri s-a pronunțat prin decizia 46/ 15 decembrie 2008.
Prin această decizie, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă și s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit.a din legea 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 alin.1,2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 alin.1 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
În considerentele hotărârii a arătat că sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanta, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea sa nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art.16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
A accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art.16 ailn.1 din Constituție, republicată, ale art.1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge ca nefondat recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 244/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva aceleeași sentințe.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că obligă pârâții să plătească sporul de confidențialitate doar reclamanților ce au avut și au calitatea de personal auxiliar pe perioada efectiv lucrată și respinge ca nefondată acțiunea pentru reclamanții ce au avut și au calitatea de personal conex, pentru perioada efectiv lucrată.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent.- /
red.dec.rec. - /16.06.
tehnored. / 3 ex/ 16.06.2009
Președinte:Doru Octavian Pîrjol NăstaseJudecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Liliana
