Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 579/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 579
Ședința publică din 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții:, -, -- și, cu domiciliul ales la Tribunalul Suceava, B-dul - cel M, nr. 62, județul S, împotriva sentinței nr. 33 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Deliberând,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curții de APEL SUCEAVA și înregistrată sub nr. 220/39/7.07.2008, reclamanții, -, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea primilor trei pârâți la plata despăgubirilor constând în suma echivalentă a drepturilor salariale reprezentând prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu de odihnă pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006, actualizate în raport de rata inflației la data plății și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății acestor drepturi.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin dispozițiile art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi din organele autorității judecătorești, s-a stabilit că magistrații și celelalte categorii de persoane salarizate în baza acestei legi au dreptul, pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizație, la o primă egală cu indemnizația de încadrare lunară din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, care se impozitează separat.
Ulterior, prin art. 3 alin. 2 din nr.OUG 33/2001, acordarea primei de concediu de odihnă a fost suspendată până la data de 1.01.2002, fiind prelungită această suspendare prin Legea nr. 743/2001 până la 31 decembrie 2002, prin Legea nr. 631/2002 până la 31 decembrie 2003, urmate de Legile nr. 507/2003, 54/2004, astfel încât suspendarea a fost extinsă până la finele anului 2005.
Prin art. 50 din nr.OUG 177/2002, în vigoare de la 01.01.2003, acest drept nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, deși dreptul la acordarea primei de concediu de odihnă a fost menținut pentru personalul bugetar contractual, salarizat în baza aceleiași reglementări, dar și pentru personalul auxiliar al instanțelor de judecată, situație ce a fost reținută și prin decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, dar și a încheierii din 21.05.2007, pronunțată în dosarul nr. 31/2005.
Ori, abrogarea dispozițiilor care prevedeau dreptul la prima de concediu este discriminatorie în condițiile în care legiuitorul a menținut și acordat acest drept altor categorii profesionale aflate în situații comparabile, fiind edificatoare în acest sens dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, personalului auxiliar al instanțelor judecătorești.
Prin art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2007, aprobată prin Legea nr. 48/2003 cu modificările și completările ulterioare, discriminarea este definită ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingere, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică, necontagioasă, infecție, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau ca efect retragerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau executării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a drepturilor recunoscute prin lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în alte domenii ale vieții publice.
Articolul 18 din Codul muncii, în redactarea în vigoare la data suspendării dreptului la prima de concediu prevedea că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricărei încălcări a manifestărilor de subiectivism, de abuz sau arbitrariu, dispoziții similare fiind reluate și prin dispozițiile art. 36 din Codul muncii.
Prin urmare, un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată dobândit nu poate fi retras sau anulat, fiind un drept câștigat, situație stabilită și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XXI din 5 februarie 2007 în soluționarea recursului în interesul legii privind acordarea primei de concediu de odihnă, conform nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Totodată, art. 14 din Convenția Europeană a drepturilor omului prevede ca "exercițiul și libertăților prevăzute de prezenta convenție trebuie să fie garantate fără discriminare, pe nici un temei, precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau alt statut, fiind aplicabile și dispozițiile Directivei 2000/78.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
A arătat pârâtul că obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuieli de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite - Ministerul Justiției - ordonator principal de credite, precum și celorlalți ordonatori secundari - Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată,
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 33 din 20.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA, s-a dispus următoarele:
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin S, Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:
Conform art. 7 din HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta este ordonator principal de credite, iar, potrivit Legii nr. 500/2002 și HG208/2005, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar.
În aceeași idee, art. 1 din OG22/2002, aprobată prin Legea 288/2002, prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin decizia nr. XXIII din 12.12.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea 50/1996, prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002.
Articolul 329 alin. 3 Cod procedură civilă stabilește că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe.
În pronunțarea acestei decizii s-a avut în vedere faptul că, potrivit art. 50 alin. 2 din OUG177/2002, pe data intrării în vigoare a acestei ordonanțe au fost abrogate celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea 50/1996, respectiv și dispozițiile referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
Această ordonanță a intrat în vigoare la data de 01.01.2003 (art. 50 alin. 1 din OUG177/2002).
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare, se înțelege orice deosebire, excludere restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Atât timp cât dispoziția legală ce reglementa plata primei de concediu în favoarea magistraților a fost abrogată, nu se poate vorbi de discriminare, în înțelesul OG137/2000, pentru un drept care nu mai este ocrotit de lege.
De asemenea, prin OUG146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare în perioada 2001 - 2006.
Prin urmare, nu se poate reține că s-a creat o discriminare, în raport cu personalul care urmează a beneficia de prevederile acestei hotărâri, întrucât nu sunt situații comparabile.
În cazul reclamanților, dreptul nu era recunoscut și ocrotit de lege începând cu 01.01.2003, cu această dată fiind abrogată dispoziția legală ce reglementa plata primei de concediu, pe când HG146/2007 se referă la salariații pentru care dispozițiile legale ce reglementau plata primei de concediu au fost suspendate succesiv, nu abrogate, cum este cazul reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, cât și reclamanții -- și.
În motivarea recursului au arătat că în mod nelegal li s-a respins acțiunea, atâta vreme cât art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, așa cum a fost modificată prin nr.OUG 83/2000, stabilește că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul, pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizațiile de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Au arătat că au beneficiat parțial de aceste drepturi, întrucât dispozițiile legale prezentate au fost suspendate succesiv, iar instanța de fond a refuzat să verifice legalitatea normelor de suspendare.
Potrivit art. 38 alin. 2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, dispoziții care au fost încălcate de legile de suspendare a acordării primei de vacanță.
Într-o altă ordine de idei, având în vedere succesiunea în timp a actelor normative, dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, modificată și completată, nu pot fi afectate de conținutul acestor acte normative referitoare la stabilirea bugetelor pe anii ulteriori, avându-se în vedere principiul neretroactivității legii consacrat de Constituție.
Au arătat că dispozițiile legale de suspendare a plății primelor de concediu sunt discriminatorii, în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Discriminatorie este și decizia nr. 23 din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că prima de concediu se acordă magistraților și personalului auxiliar numai pentru perioada 2001 - 2002.
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, în ceea ce privește perioada 1.01.2003 - 30.05.2005, s-a arătat că acesta nu este împlinit, întrucât curge de la data pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii.
.-și recursul pe dispozițiile nr.OG 137/2002, prevederile Protocolului nr. 12 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și pe dispozițiile Constituției României, au solicitat admiterea acestuia și obligarea pârâților la plata primelor de concediu solicitate.
La dosarul cauzei a depus întâmpinare intimatul Ministerul Justiției și Libertăților, care a arătat că sentința civilă recurată este legală și temeinică, motiv pentru care se impune respingerea recursului.
A arătat că prima de concediu se cuvine magistraților și personalului auxiliar numai pentru anii 2001 - 2002, acest drept nemaiputând fi pretins după data de 1.01.2003, când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002, care a abrogat dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996.
Examinând recursul declarat în cauză, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 50 alin. 2 din nr.OUG 177/2002, la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe au fost abrogate celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, stabilite prin Legea nr. 50/1996, respectiv și dispozițiile referitoare la dreptul magistraților la prima de concediu.
Această ordonanță a intrat în vigoare la data de 1.01.2003, potrivit art. 50 alin. 1.
În acest sens s-a statuat și prin decizia nr. 23 din 12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că, în aplicarea art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu pentru magistrați se acordă numai pentru anii 2001 și 2002.
Art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, stabilește că, dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe, așa încât nu pot fi primite criticile recurenților referitoare la caracterul discriminatoriu al acesteia.
Faptul că nr.OUG 146/2007 a reglementat plata primei de concediu pentru unele categorii de salariați nu înseamnă că această dispoziție este discriminatorie pentru reclamanți, atâta vreme cât ordonanța se referă doar la acele categorii profesionale pentru care plata primelor de concediu au fost suspendate prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, iar pentru reclamanți dispoziția legală ce le conferea acest drept a fost abrogată începând cu 1.01.22003.
Discriminarea la care fac referire reclamanții, prin invocarea nr.OG 137/2000 și art. 14 din CEDO, nu există în cauză, întrucât între personalul prevăzut de dispozițiile legale pentru a beneficia de prima de concediu și reclamanți nu există o situație comparabilă.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca, în baza art. 312. pr. civ. să respingă recursul declarat de reclamanții, -, -- și, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții:, -, -- și, împotriva sentinței nr. 33 din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
27.05.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Plăcintă Dochița, Gheorghiu Neculai
