Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 583/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 583
Ședința publică din 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în mun. S,-,. 5,. D,. 2,. 8, județul S, împotriva sentinței nr. 605 din 3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reclamantul recurent și reprezentanții pârâților intimați Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 11.03.2008, înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate discriminarea, să i se plătească despăgubiri constând în diferențele salariale dintre indemnizațiile încasate și cele ale procurorilor DNA și DIICOT, ținându-se seama și de funcțiile deținute, echivalente cu cele similare din cadrul DIICOT și DNA începând cu luna aprilie 2006 și până la data de 31.12.2007, actualizate la data plății efective și să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate.
În motivarea acțiunii a arătat că modul de selecție al procurorilor în cadrul DIICOT și DNA pe baza unui interviu la care poate participa orice procuror cu o vechime de doar 6 ani în funcția de procuror - în timp ce, pentru a fi promovat în mod obișnuit la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, vechimea minimă este de 8 ani - constituie un act de discriminare față de ceilalți procurori din cadrul parchetelor obișnuite care, pentru a fi promovați la gradul de procuror de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie să parcurgă toate treptele ierarhice.
Mai mult, acest mod de selecție este discriminatoriu și în raport cu judecătorii de la curțile de apel și celelalte instanțe inferioare care, pentru a fi promovați la Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru a beneficia de o indemnizație stabilită pornind de la coeficientul de multiplicare 19, trebuie să parcurgă, de asemenea, toate treptele ierarhice, de la nivel de judecător de judecătorie, apoi de tribunal și curte de apel, cu respectarea condițiilor de vechime și de promovare a unor examene complexe.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât DIICOT reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât salarizarea este identică cu cea a procurorilor de la aceeași instanță
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calități sale procesuale pasive, cu motivarea că nu poate figura în cauză în calitate de pârât, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 16 - 20 din nr.OG 137/2000, are calitatea de expert în domeniul nediscriminării, fiind chemat să-și spună părerea cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că obiectul acțiunii îl vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâții Ministerul Justiției, respectiv ceilalți doi ordonatori de credite.
După administrarea probelor, Tribunalul Suceava, prin sentința nr. 605/3.04.2008, a respins atât excepțiile invocate de pârâți, cât și acțiunea principală, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prezența în proces a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este impusă de disp. art. 21 din nr.OG 137/2000, care prevăd că judecarea cauzei având ca obiect anularea situației create prin discriminare are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.
În ce privește calitatea de parte în proces a Ministerului Economiei și Finanțelor, aceasta este justificată de atribuțiile specifice privind proiectele legilor bugetare și a celor de rectificare a bugetului de stat, conferite prin dispozițiile Legii nr. 500/2002 și ale nr.HG 208/2005.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție, dar mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității reglementat de art. 16 din Constituție și de prevederile internaționale, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională prin decizia nr. 239 din 05.06.2003.
Ori, tocmai în considerarea unor asemenea atribuții diferite, legate de specializarea în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în ceea ce privește DIICOT, conform art. 1 din Legea 508/2006, respectiv în combaterea infracțiunilor de corupție, conform art. 80 din Legea 304/2004 în ceea ce privește DNA, legiuitorul a prevăzut ca aceste structuri să funcționeze în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DIICOT) sau ca structură autonomă coordonată de procurorul general al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DNA), iar procurorii din cadrul acestora să fie salarizați conform pct. 6 - 13 din Anexa la.OUG27/2006, respectiv la nivelul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin urmare, nu se poate reține existența unui tratament diferențiat, în sensul art. 2 din OG137/2000, în ceea ce privește salarizarea judecătorilor față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, respectiv Direcției Naționale Anticorupție, diferențele de salarizare fiind justificate de necesitatea specializării și de particularitățile activității în domeniul în care funcționează.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal reclamantul, invocând disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor a arătat, în esență, că instanța de fond nu a analizat existența discriminării în domeniul salarizării în raport de actele normative enunțate în cuprinsul acțiunii, anume: art. 1-6 din nr.OG 137/2000, art. 5-6 din Codul muncii, art. 14 din CEDO, art. 2 alin. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea, art. 11 din nr.OUG 27/2006, Legea nr. 508/2004, Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 304/2004, cât și de hotărârea nr. 185/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, în ce privește acordarea sporului anticorupție.
Examinând sentința atacată în raport de critica formulată, în limitele prevăzute de disp. art. 3041. pr. civ. Curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, pornind de la disp. art. 9 alin. 1 raportat la art. 1 alin. 1 din nr.OUG 42/2002, înființarea Parchetului Național Anticorupție în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea acestuia ca Departament și înființarea Direcției Naționale Anticorupție, au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în scopul eficientizării luptei împotriva corupției, prin crearea de structuri specializate pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor și ofițerilor specializați în combaterea infracțiunilor specifice. Așadar, rațiunea înființării și funcționării acestei structuri în cadrul Ministerului Public determină natura sa, aceea de parchet specializat sub aspectul competenței materiale.
De altfel, în acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională care, prin decizia nr. 421/2003, a statuat că "având în vedere și prevederile art. 131 alin. 1 din Constituție, dispoziția legală criticată nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituționale și o subliniere a naturii juridice a Parchetului Național Anticorupție, aceea de magistratură specială, instituită pentru combaterea infracțiunilor de corupție".
În mod analog, înființarea DIICOT în cadrul Ministerului Publica avut rațiuni de politică a justiției, urmărind crearea de structuri specializate în combaterea criminalității organizate și a terorismului.
Analizând egalitatea consacrată de Constituția României prin disp. art. 16 alin. (1), instanța de fond a reținut, prin analogie, incidența în cauză a Deciziei nr. 239/2003 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că: "în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție și, mai ales, a atribuțiilor profund diferite pe care le au aceste categorii de persoane, legiuitorul a stabilit drepturi diferite de care acestea beneficiază, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității persoanelor în fața legii și a autorităților publice, garantat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale".
Or, tocmai în considerarea unor asemenea atribuții diferite, implicând specializarea în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată, conform art. 1 din Legea nr. 508/2006 și respectiv în combaterea infracțiunilor de corupție, conform art. 80 din Legea nr. 304/2004, în ce privește DNA, legiuitorul a prevăzut ca aceste structuri să funcționeze în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DIICOT) ori ca structură autonomă, coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DNA), iar procurorii din cadrul acestora să fie salarizați conform pct. 6-13 din Anexa la.OUG nr. 27/2006.
În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind sesizată printr-un recurs în interesul legii să asigure interpretarea unitară a disp. art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din OG8/2007, a statuat că, "în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de personal, care sunt diferențiate în ceea ce privește conținutul concret și complexitatea acestora" (decizia nr. XXIV/12 mai 2008).
Cu referire la critica recurentului privind neanalizarea de către prima instanță a existenței discriminării în raport de toate actele normative enunțate în cererea introductivă, Curtea constată că aceasta nu poate fi încadrată în motivul prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 invocat și nici în cel prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Răspunzând susținerilor reclamantului, instanța și-a motivat soluția pronunțată cu argumente de fapt și drept, nefiind obligată, în aplicarea disp. art. 261. pr. civ. să specifice,expressis verbis, înlăturarea efectelor fiecărei dispoziții legale invocate de părți.
Față de cele ce preced, Curtea, constatând că nu sunt date în cauză motive de casare ce pot fi invocate din oficiu;
Văzând și disp. art. 312 alin. 1. pr. civ.;
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 605 din 3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
3.06.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Plăcintă Dochița, Gheorghiu Neculai
