Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 601/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.601
Ședința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Androhovici Daniela
Grefier - -
La ordine, judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în B,-, județul B și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.893 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de Apel București, Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și reclamanta intimată -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani și înregistrată sub nr- din 12.03.2008, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de Apel București, Tribunalul București și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, astfel:
- pentru perioada 1 august 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr.9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG 9 /2005, în raport cu valoarea de referință sectorială utilizată la calculul salariilor pentru perioadele de mai sus.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare efectuării plăților.
În fapt, reclamanta a arătat că în perioada 1.08.2005 - 31.01.2006 a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului București.
A mai arătat că necesitatea stabilirii salariilor pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică a fost prevăzută de lege și au fost recunoscute pentru perioade anterioare celei arătate în acțiune prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, respectiv sentința nr.500/25.11.2002 pronunțată de Tribunalul Botoșani, sentința civilă nr.4/6.01.2003 pronunțată de Tribunalul Botoșani.
Totodată, a precizat că atât dispozițiile art.1 alin.1 din OG nr.134/1999 cât și cele ale art.11din OG nr.83/2000 și art.2 alin.1 din OUG nr.177/2002 au stabilit în mod expres că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă".
În schimb, prin OUG nr.27/2006, intrată în vigoare la 1 aprilie 2006 s-a prevăzut stabilirea indemnizației "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă.", iar anexa 1 stabilit valoarea de referință sectorială ca fiind de 257 lei.
A mai arătat reclamanta că, procedându-se astfel, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Legii nr.303/2004, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Aceasta întrucât potrivit OG nr.3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 257 lei stabilită pentru magistrați.
Drept urmare, prin OUG nr.27/2006 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art.3 și 4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.
În mod similar OUG nr.27/2006, se procedează și prin OG nr.8/2007, întrucât se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG nr.10/2007.
Reclamanta a susținut că prevederile OUG nr.27/2006 și ale OG nr.8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art.74 din Legea nr.303/2004, lege organică în vigoare la data apariției ordonanțelor, conform cărora "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
A susținut reclamanta că drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral, întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat rezultată din principiile prevăzute de Codul muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Totodată, a apreciat că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr.137/2000, respectiv a art.1 alin.2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.
Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, acestea au fost indicate de reclamantă ca fiind OG nr.9/2005, OG nr.3/2006 și OG nr.10/2007.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu este ordonator principal de credite pentru personalul auxiliar din cadrul Ministerului Justiției, că nu sunt întrunite condițiile pentru chemarea sa în judecată deoarece nu are nici răspundere pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale restante, competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară fiind a ordonatorului principal de credite.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinarea depusă, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că Parlamentul României este unica autoritate legislativă astfel că ministerul nu poate acorda drepturi ce nu sunt prevăzute de lege.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă.
Art.11din Legea nr.50/1996 prevedea la 20.02.2002 că valoarea de referință sectorială prevăzută delege personalului din justiție se stabilește pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Aceasta a fost de 1.148.000 lei atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar.
Art.2 din OUG nr.177/2002 a menținut aceste prevederi, dar prin Legea nr.347/2003 articolul a fost modificat, arătându-se că valoarea de referință sectorială este cea din Anexa 1.
Art.50 din OUG nr.177/2002 a abrogat dispozițiile art.11din Legea nr.50/1996 cât și orice alte dispoziții contrare. Prin OUG nr.27/2006 au fost abrogate OUG nr.177/2002 cât și Legea nr.56/1996, Legea nr.154/1998 și Legea nr.317/2004 precum și orice alte dispoziții contrare.
Ca urmare, după intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003 nu există temei legal pentru ca salariile persoanelor din cadrul autorităților judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite. personalului auxiliar au fost majorate ca urmare a aplicării OG nr.23/2005, OG 26/2007 și OG 8/2007.
Prin ultimul act normativ s-a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale prin majorarea coeficienților de multiplicare.
A mai solicitat a se avea în vedere că principiul separării puterilor în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, nefiind prevăzut principiul aplicării aceleiași valori de referință sectorială invocat de reclamantă.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus un punct de vedere în legătură cu acțiunea reclamantei arătând că în soluționarea unor cauze privind discriminarea instanța trebuie să aibă în vedere jurisprudența constantă în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului raportat la art.14 din Convenția ratificată de România prin Legea nr.30/1994, în sensul că persoane plasate în situații analoage sau comparabile nu pot beneficia de un tratament preferențial fără o justificare rezonabilă.
La termenul de judecată din 14 mai 2008, reclamanta a depus la dosar o completare la cererea de chemare în judecată, prin care a arătat că solicită calcularea și plata drepturilor bănești solicitate în cererea inițială pentru perioada efectiv lucrată, respectiv 01.08.2005 - 31.12.2005, actualizată în raport cu indicii de inflație.
Prin sentința civilă nr.893 din 28 mai 2008, Tribunalul Botoșania respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor B și a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul București și Curtea de Apel București să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale pentru perioadele efectiv lucrate, calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și anume: 264,7 lei pentru perioada 1.08.2005 - 30.09.2005 și 297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.12.2005, față de valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate efectiv salariile în perioadele indicate.
A mai obligat pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul București, Curtea de Apel București să plătească reclamantei actualizarea în funcție de indicii de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
Totodată, Ministerul Economiei și Finanțelor Baf ost obligat să pună la dispoziția Ministerului Justiției B, Tribunalului București și Curții de Apel București sumele necesare efectuării plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului București în perioada 01.08.2005 - 31.12.2005.
Asupra excepției lipsei calității procesuale invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, instanța de fond a reținut că aceasta nu este dată în cauză.
Astfel, potrivit Legii nr.500/2002, HG nr.208/2005 și HG nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar,cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Deci, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
De asemenea, Ministerul Justiției are calitate procesuală, deoarece este ordonator principal de credite în ceea ce privește personalul din sistemul justiției.
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a constatat că, potrivit art.5 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar s-au stabilit pe baza următoarelor elemente: valoarea de referință universală; indicatorii de prioritate intersectorială - exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate; valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială; grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art.1 din OUG nr.134/1999, aprobată prin Legea nr.714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998 "pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art.13 alin.1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001, nr.216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Reclamantei ca și magistraților i s-au stabilit drepturile de natură salarială pe baza aceleiași valori de referință sectorială până la momentul soluționării prezentei acțiuni, lucru arătat de dispozițiile Legii nr.50/1996 și OG nr.8/2007 respectiv de OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006. Este fără putință de tăgadă, voința legiuitorului că în perioada analizată pentru personalul din domeniul justiției indemnizațiile respectiv salariile de bază trebuiau să se stabilească în raport cu aceeași valoare de referință sectorială.
Relevante sunt și motivele arătate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr.36/7.05.2007 în sensul tratamentului egal al celor două categorii respectiv "interpretarea sistematică a art.31 (33) din Legea nr.50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
A considera că puteau beneficia de dispozițiile art.33 din Legea nr.50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare".
Tribunalul a considerat că dispozițiile privind valoarea de referință sectorială din actele normative enunțate mai sus trebuie să fie interpretate în sensul că, atât personalul auxiliar de specialitate, cât și magistrații au dreptul al stabilirea aceleiași valori de referință sectorială pe baza căreia să se determine ulterior drepturile salariale. Această concluzie duce la consecința logică a luării în considerare a OUG nr.137/1999 pentru tot personalul din sistemul justiției și implicit a aplicării prevederilor legale privind majorarea sau indexarea drepturilor salariale ale acestui personal în raport cu legile bugetare ce stabilesc indexarea salariilor pentru personalul din administrația publică centrală și locală, respectiv pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite.
Instanța a constatat că la momentul soluționării cauzei de față prevederile art.1 din OUG nr.134/1999 erau în vigoare.
Astfel, prin OUG nr.177/2002 s-a arătat că, orice prevederi contrare acestui act normativ se consideră abrogate, dar la momentul la care a fost publicată ordonanța în Monitorul Oficial, dispozițiile art.1 din OUG nr.134/1999 nu puteau fi considerate contrare atâta timp cât prin art.2 din OUG nr.177/2002 s-a arătat că valoarea de referință sectorială pe baza căruia se stabilesc indemnizațiile magistraților este egală cu valoarea de referință sectorială pe baza căruia se stabilesc indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite, adică exact aceleiași prevederi din art.1 din OUG nr.134/1999.
Legea nr.347/2003 a modificat dispozițiile acestui articol arătând că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexă, dar acest act normativ nu a prevăzut în mod expres că se abrogă art.1 din OUG nr.134/1999.
Mai mult, prin această lege nu s-au reglementat drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate și nici nu a fost modificată valoarea de referință sectorială arătată de OUG nr.177/2002 astfel că aceasta era chiar cea pe baza căreia se stabileau indemnizațiile și pentru persoanele ce ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite de 1.833.754 lei.
De asemenea, a reținut instanța, până la 1 ianuarie 2005 atât indemnizațiile magistraților, cât și salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor au fost majorate cu aceleași procente ce au fost acordate pentru tot personalul bugetar, indexarea diferențiată a drepturilor salariale având loc începând cu 1 ianuarie 2005 conform OG nr.9/2005.
Tribunalul a constatat că prin acest act normativ Guvernul României a dispus, în baza prerogativelor acordate de parlament, o majorare a drepturilor salariale a personalului din sectorul bugetar, dar fără a arăta în cuprinsul actului care este procentul cu care urmează a fi indexate aceste drepturi salariale, și abia în anexa 7 la acest act normativ au fost înscrise procentele de 25% de majorare cu privire la salariile celor din administrația publică centrală de specialitate și respectiv din administrația publică locală.
Pentru persoanele ce ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite, inclusiv pentru magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a consemnat nici un procent de majorare a drepturilor salariale. În urma aplicării dispozițiilor legale privind majorarea drepturilor salariale ale persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite, cât și ale magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a constatat că începând cu 1 octombrie 2005 drepturile salariale ale acestora s-au majorat tot cu un procent de 25%, o parte din acest procent fiind acordat de la 1 ianuarie 2005, respectiv 45% din creșterea salarială.
Deci, indemnizațiile pentru persoanele ce ocupau funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005, iar conform art.3 alin.5 din OG nr.9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.
Așadar, plecând de la valoarea de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, prima instanță a constatat că salariile reclamantei trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de: 264,7 lei pentru perioada 1.08.2005 - 30.09.2005 și 297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.12.2005 conform OG nr.9/2005.
Împotriva acestei sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția generală a Finanțelor Publice a Județului B și Ministerul Justiției și Libertăților
. Invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9.proc.civ. în motivarea recursului său, Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile actelor normative, respectiv art.8 din Legea nr.511/2004 -legea bugetului de stat pe anul 2005 - care prevăd că "ordonatorii principali de credite vor stabili numărul de posturi, salariile de bază, indemnizațiile de conducere și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de lege, cu încadrarea în cheltuielile de personal și în numărul maxim de posturi aprobate pentru anul 2005, potrivit anexei nr.3".
A mai arătat că, obligația de stabilire a salariilor, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite, revine ordonatorului principal de credite și potrivit legilor bugetare, iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor astfel întocmite. A precizat totodată, că nelegalitatea hotărârii judecătorești derivă și din faptul că rectificarea bugetară se face la inițiativa ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Justiției așa încât acest atribut nu poate fi extins asupra Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției, în motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9.proc.civ, a arătat că prin hotărârea pronunțată de către instanța de fond, au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești și a fost generată o situație neconstituțională, creându-se pe cale judecătorească o nouă normă, situație asupra căreia, Curtea Constituțională s-a pronunțat.
Astfel, în ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se prin mai multe decizii, care sunt definitive și general obligatorii, asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din OG nr.137/2000, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și ale art.27 alin.1 din ordonanța menționată sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pe fond, în motivarea detaliată, acest recurent a arătat, în esență, că începând cu 1 ianuarie 2005, nu mai există temei legal pentru ca salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești să fie făcută pe baza unei valori sectoriale aplicabile funcțiilor de demnitate publică alese și numite sau să se aplice indexările ori creșterile salariale aplicabile acestei categorii de personal
Examinând recursurile declarate în cauză, în raport de actele și lucrările dosarului și prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin hotărâre.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamantă, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie. De asemenea, reține Curtea că potrivit art.131 alin.1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Pentru aceste considerente, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate este neîntemeiată.
În ce privește recursurile declarate de pârâți, vizând fondul pricinii, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului București în perioada 01.08.2005 - 31.12.2005.
Prin art. 50 din OUG 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, au fost abrogate dispozițiile art. 11precum și celelate dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilată, potrivit legii, acestora, din Legea 50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare.
Art. 11din Legea 50/1996 prevedea că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prevederilor prezentei legi.
De asemenea art. 60 alin. 1 și 4 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, prevăd că pentru activitatea desfășuarată, personalul de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege, salarizare care se stabilește prin lege specială.
Față de aceste considerente, Curtea reține că dispozițiile legale care prevedeau că indemnizațiile pentru categoriile de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă au fost abrogate.
Actul normativ special prin care au fost stabilite drepturile salariale ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este nr.OG8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007 și nu nr.OUG 27/2006 invocată de reclamantă care reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilată judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari.
De asemenea, principiul separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească, în cadrul democrației constituționale, consacrat de Constituția României nu implică o salarizare egală a reprezentanților acestor trei puteri.
Potrivit OUG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronic necontagioasă, infecție, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice (art. 2 alin. 1).
Ori reglementarea în mod diferit a drepturilor salariale pentru diferite categorii socio-profesionale nu reprezintă o formă de discriminare în înțelesul mai sus arătat.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9, art.312 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să admită recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților B și să modifice în tot sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în B,-, județul B și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.893 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantei -, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 12 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.-
jud.fond
2 ex. 12.06.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Nicolae, Androhovici Daniela
