Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 653/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 653
Ședința publică de la 10 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș
JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei Sorina
: -
GREFIER:
**********************************************
La ordine au venit spre soluționare recursurile promovate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, ȘI DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N în numele și pentru MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.163 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.-
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. 5091/103/30.11.2007, reclamanții: -, -, -, -, -, -, -, și, în calitate de judecători la Tribunalul Neamț, au chemat în judecată pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Neamț și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru:
1. constatarea discriminării lor în raport de prevederile art. 41/1 alin.1 din Legea 50/1996 modif. art. 34 alin.2 din Legea 188/1999, art. 37 din OG38/2003 și ale OUG146/2007 coroborate cu prevederile art. 1 alin.2 lit. e pct. i și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 republicat și cu dispozițiile OG27/2006;
2. anularea situației create prin discriminare, prin acordarea unei despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând primele de concediu pe anii 2003-2006 inclusiv, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective;
3. obligarea pârâtului să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi;
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat, în esență, următoarele:
Potrivit art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin nr.OG 83/2000 aveau dreptul, pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la plata unei prime egale cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, care se impozita separat. Deși acest drept le-a fost suspendat ulterior prin mai multe acte normative succesive, reclamanții au precizat că suspendarea nu a echivalat cu însăși înlăturarea lui, cât timp nici o dispoziție legală nu a confirmat acest aspect.
În timp ce pentru magistrați dreptul la prima de concediu nu a mai fost prevăzut, el a continuat să subziste pentru personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiției, pentru toate categoriile de funcționari publici și pentru polițiști, astfel că excluderea lor de la beneficiul acestui drept, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 45/2007, reprezintă un tratament diferențiat și discriminatoriu ce nu a fost justificat în mod obiectiv de un scop legitim, metoda de atingere fiind inadecvată.
Prin pretențiile formulate nu se nesocotesc dispozițiile art. 329 alin. ultim pr. civ. în ceea ce privește Decizia nr. XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece în considerentele acestei hotărâri obligatorii nu au fost avute în vedere textele legale referitoare la discriminare, ce reprezintă esența acțiunii lor. Existența discriminării este motivată de reclamanți și pe inițiativă legislativă adoptată pe parcursul judecării cauzei, respectiv nr.OUG 146/2007 care, prin caracterul său reparatoriu, a urmărit înlăturarea inechităților generate anterior în perioada constrângerilor bugetare.*
Întâmpinare la acțiune au depus Ministerul Economiei și Finanțelor - prin care a susținut lipsa calității sale procesual pasive și caracterul neîntemeiat al pretențiilor deduse judecății, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - invocând lipsa calității sale procesual pasive - și Ministerul Justiției. În apărare, acest ultim pârât a invocat netemeinicia pretențiilor justificat de faptul că:
- prin decizia nr. 23/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002 or, conform art. 329 alin.3 Cod pr. civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe". În soluționarea problemei de drept cu care a fost investită Înalta Curte, și anume momentul când s-a născut dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu, aceasta a statuat în sensul că " dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu s-a născut la data de 01.01.2003, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art. 411alin.1 din Legea nr. 50/2996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000".
- Art. 1 din nr.OUG 146/2007 nu are în vedere și categoria profesională a magistraților.
- prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale excede cadrului stabilit prin OG137/2000;
- reglementarea sistemului de salarizare este atributul exclusiv al legiuitorului, iar reclamanții au beneficiat de acte normative distincte față de celelalte categorii de personal, iar prima de concediu nu le-a mai fost acordată în perioada 2003-2006.
Prin civ. nr. 163/C/6.03.2008, Tribunalul Neamța respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de CNCD și MEF, a admis acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Bacău să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând drepturi bănești cu titlu de primă de concediu de odihnă aferentă anilor 2003-2006 egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu actualizată cu indicele de inflație la data plății; a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești astfel acordate.
În motivarea acestei soluții, prima instanță a reținut următoarele: Reclamanții au calitatea de judecători la Tribunalul Neamț iar potrivit art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin nr.OG 83/2000, au avut dreptul, "pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu", care se impozita separat. Prin mai multe acte normative ulterioare acest drept le-a fost suspendat, fiindu-le acordat numai pentru perioada 2001 - 2002, în baza unor hotărâri judecătorești, fiind păstrat în favoarea altor categorii profesionale - respectiv personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiției, toți funcționarii publici și polițiștii - conform prevederilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 modificată și ulterior potrivit art. 23 alin. 1 din nr.OG 8/2007; art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, și art. 37 din nr.OG 38/2003. Prin art. 241din Legea nr. 45/2007 de aprobare și modificare a OUG27/2006 acest drept le-a fost recunoscut din nou, având un conținut identic ca și în reglementarea anterioară.
Instanța a apreciat că prin excluderea reclamanților de la beneficiul dreptului la prima de concediu de odihnă pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ menționat mai sus, fără a fi compensați în alt mod, a reprezentat o încălcare a prevederilor art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care statuează că "Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturilor: economiceîn special dreptulla un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare". S-a aplicat astfel un tratament diferențiat și discriminatoriu între reclamanții magistrați și celelalte categorii de salariați aflați într-o situație similară, al căror drept la prima de concediu de odihnă a avut un conținut identic și aceeași evoluție - fiind suspendat succesiv prin dispozițiile legilor bugetului de stat pe anii 2001 - 2005 - singura diferență constând în faptul că pentru aceste ultime categorii, dreptul a continuat să fie recunoscut de lege.
Rezultă că scopul urmărit la adoptarea nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost, în esență, unul legitim, deoarece a vizat îmbunătățirea sistemului de retribuire a magistraților, însă metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, deoarece a avut drept consecință excluderea reclamanților de la beneficiul dreptului privind plata primei de concediu de odihnă. Nu a existat o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, în condițiile în care drepturile salariale ale reclamanților erau reglementate prin dispoziții legale speciale, la fel ca și în cazul categoriilor profesionale în favoarea cărora dreptul a fost menținut. În consecință, reintroducerea acestui drept prin Legea nr. 45/2007 și adoptarea nr.OUG 146/2007 reprezintă o recunoaștere implicită a injusteții prevederilor legale anterioare, care nu l-au mai reglementat.
Mai mult decât atât, așa cum în mod corect au arătat reclamanții, dreptul de a beneficia de prima de concediu de odihnă, ce a intrat în patrimoniul lor în baza nr.OG 83/2000, a reprezentat un drept câștigat ce nu le mai putea fi retras prin faptul nimănui.
Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din OG137/2000 republicată privitoare la "dreptul la muncă la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoarela o remunerație echitabilă și satisfăcătoare", considerente pentru care acțiunea reclamanților a fost admisă așa cum a fost completată.
Susținerea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că din conținutul Deciziei nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar rezulta că magistrații sunt îndreptățiți la plata primei de concediu de odihnă numai pentru anii 2001 - 2002 fost înlăturată deoarece, așa cum au arătat și reclamanții, prin această hotărâre nu au fost analizate textele legale referitoare la discriminare. Invocarea de către reclamanți a discriminării lor în raport de alte categorii profesionale, aflate în situații analoge și comparabile, reprezintă cauza acțiunii acestora și totodată elementul de noutate, astfel că prevederile art. 329 alin. ultim din Codul d e procedură civilă referitoare la obligativitatea eciziei de îndrumare menționată mai sus nu sunt încălcate.
Nu se poate vorbi, așadar, despre un abuz de drept din partea reclamanților, deoarece aceștia au justificat un interes serios și legitim și au promovat acțiunea de față cu bună credință, exercitându-și drepturile procesuale ca expresie a liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție. doptarea nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, prin caracterul său reparatoriu, a urmărit înlăturarea inechităților generate anterior, în perioada constrângerilor bugetare impuse de organismele financiare internaționale. Ori, dacă pretențiile reclamanților ar fi fost într-adevăr abuzive, legiuitorul nu le-ar fi recunoscut prin acest act normativ.
Este adevărat că art. 1 alin 2 din nr.OUG 146/2007 enumeră câteva categorii de personal care beneficiază de recunoașterea acestui drept - respectiv funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României - însă referirea din finalul acestui text legal la categoriile de personal ".care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale" conduce la concluzia că legiuitorul i-a avut în vedere și pe reclamanți deoarece fac parte din categoria de personal care, în prezent, beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza unei legi speciale - respectiv Legea nr. 45/2007.
Instanța a mai reținut din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că "în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției formulate în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, au fost înlăturate, cu atât mai mult cu cât în Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996 Curtea Constituțională a dispus că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice," și că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta a fost înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.
Tot astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a fost respinsă întrucât dispozițiile art. 27 alin. 1 și 3 din nr.OG 137/2000 permit persoanelor ce se consideră discriminate să se adreseze direct instanței de judecată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, necondiționat de sesizarea prealabilă a Consiliului, cu citarea obligatorie a acestuia.
Nefiind titular de pretenții în cauza de față, în absența altor cereri (de chemare în garanție, de intervenție principală sau accesorie), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate avea decât calitatea de pârât.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Justiției ( actual Ministerul Justiției și ) și Ministerul Economiei și Finanțelor ( actual Ministerul Finanțelor Publice ), înregistrat inițial pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.
Criticile invocate de în susținerea recursului, încadrate în cazul prev. de art. 304 prt. 9.pr.civ. au vizat în esență următoarele:
- încălcarea dispozițiilor art. 329 alin.3 pr.civ. prin greșita înlăturare a dezlegării date de către în recursul în interesul legii soluționat prin Decizia 23/2005, respectiv a constatării că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002;
- reținerea eronată a recunoașterii dreptului la primă pentru perioada 2003-2006 prin dispozițiile OUG146/2007, atât timp cât acest act normativ nu a vizat și categoriile profesionale a căror drept la primă fusese abrogat;
- greșita aplicare a dispozițiilor OG137/2000 pentru examinarea unor soluții legislative alese de legiuitor privind drepturile unor categorii profesionale:
- constatarea greșită a existenței unei situații de analogie între reclamanți și alte categorii de personal bugetar.
La rândul său, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP N, a criticat hotărârea sub aspectul înlăturării excepției lipsei calității sale procesual pasive, în condițiile în care nu se confundă cu statul român și cu bugetul acestuia.
Ambele recurente au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conf. art. 242 pct.2 pr.civ.
Curtea, din oficiu, la termenul din 11.06.2008 a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru anii 2003 și 2004.
Prin încheierea din 25.06.2008 s-a scos cauza de pe rol și s-a trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. II alin.2 din nr.OUG 75/2008.
La cauza a fost înregistrată sub nr-, iar prin Decizia 4823/9.04.2009 s-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de APEL BACĂU urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 104/20.01.2009.
Pe rolul acestei instanțe cauza s-a reînregistrat sub nr-.
Nu s-au mai formulat cereri, iar părțile legal citate nu s-au prezentat.
Examinând recursul în raport de motivele invocate de părți, de excepția invocată din oficiu, precum și față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Art. 129 alin.6 Cod pr. civilă impune ca " în toate cazurile judecătorii să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății".
În cauza de față obiectul cererii astfel cum este arătat de către reclamanți, prin acțiunea astfel precizată ( fl. 40 fond ), îl constituie constatarea discriminării și anularea situației create prin discriminare, prin acordarea uneidespăgubiri echivalentecu sumele reprezentând primele de concediu pe anii 2003-2006 inclusiv.
Se observă deci că, prin acțiune reclamanții nu au solicitatînsuși dreptul salarialconstând în primele de concediu pe anii 2003-2006 inclusiv, ci doar plata unei despăgubiri echivalente acestor drepturi, în temeiul art. 27 alin.1 din OG nr. 137/2000 republicată.
Conform art. 27 alin.2 din nr.OG 137/2000 termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei; ori situația discriminatorie invocată a apărut la data de 1.01.2003 când a intrat în vigoare actul normativ ce nu a mai recunoscut dreptul la primă pentru categoria profesională din care fac parte reclamanții - respectiv OUG177/2002 -, începând să curgă însă la plecarea în concediu a fiecăruia, moment când această sumă putea fi acordată ( art. 7 alin.3 /1958, coroborat cu art. 41/1 alin.1 Legea 50/96 republ.cu modif.).
Ori acțiunea a fost promovată la 30.11.2007, caz în care conf art. 166 alin.1 muncii. coroborat cu art. 3 din Decretul 167/1958, pentru anul 2003 și 2004 dreptul la acțiune era prescris.
În ceea ce privește perioada anilor 2005-2006 sunt irelevante apărările pârâtului Ministerul Justiției care fac referire la decizia nr. 23/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile OUG nr. 27/2006 deoarece, așa cum a reținut și prima instanță, decizia ÎCCJ se referă laproblema acordării dreptului salarialreprezentat de prima de concediu din prisma art. 41/1 alin.1 din Legea nr. 50/1996și nu laposibilitatea acordării unei despăgubiri pentru existența unei discriminăriîntre judecători și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, funcționari publici ori polițiști ( așa cum s-a solicitat prin acțiune ).
Însă, pentru această perioadă, în ceea ce priveștediscriminarea de dreptprodusă prin OUG177/2002 ( de abrogare a dreptului la primă de concediu pentru magistrați începând cu 1.01.2003 ) solicitată a se constata, devine incidentă interdicția instituită de Deciziile Curții Constituționale nr. 818-821/ 2008, 1325/4.12.2008 pentru instanțele de judecată de a anula ori de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerându-le discriminatorii în baza dispozițiilor OG137/2000, și de a le înlocui cu prevederi din alte acte normative.
În ceea ce privește o eventualădiscriminare de fapt( acceptată de asemenea de OG137/2000 ) față de personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor ( pentru că în raport de celelalte două categorii profesionale menționate în acțiune nu se poate pune problema de situații analoage ori comparabile ), aceasta nu poate fi reținută ca fiind incidentă în cauză întrucât:
- nu s-a invocat un astfel de act de deosebire, excludere, restricție sau preferință ( comportament activ sau pasiv ) din partea pârâților;
- pârâții nu au făcut decât să respecte actul normativ de abrogare a dreptului la primă de concediu pentru magistrați; alta ar fi fost situația dacă dreptul ar fi fost încă în vigoare și, unilateral, s-ar fi dispus de către pârâți acordarea sa numai personalului auxiliar.
OUG nr. 146/2007 nu a creat o nouă discriminarede faptîntre reclamanți și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, pentru că cele două categorii profesionale nu se aflau în situații comparabile - astfel, primilor li se abrogase dreptul, iar celorlalți doar li se suspendase.
În aceste împrejurări recursul ( actual ) apare ca fiind întemeiat, urmând a fi admis, hotărârea recurată modificată în parte, în sensul că se va respinge acțiunea pentru perioada 2003-2004 ca prescrisă, și ca nefondată pentru anii 2005-2006.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, acesta va fi admis dar nu pentru motivele invocate, ci drept consecință a admiterii recursului și a soluției ce se dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile promovate de Ministerul Justiției Și Libertăților, Și Direcția Generală A Finanțelor Publice N în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.163 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.-
Respinge ca prescrisă acțiunea pentru anii 2003 -2004.
Respinge ca nefondată acțiunea pentru anii 2005 -2006.-
Menține celelalte dispoziții privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Pentru JUDECĂTOR 2: Petrina Manuela Aștefănesei Sorina
plecată în concediu de odihnă
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
Red.sent.,
Red.dec. /16.06.2009
Tehn.red.EG/18 iunie 2009
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei Sorina
