Pretentii civile. Speta. Decizia 650/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 650

Ședința publică de la 10 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș

JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei Sorina

: -

GREFIER:

***********************************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârât Consiliul local O împotriva sentinței civile nr.307 din 25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că recursul este declarat în termen, motivat și legal scutit de plata taxei de timbru; nemaifiind alte chestiuni prealabile sau cereri formulate și față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr- din 23.06.2008, reclamanta a chemat în judecată pârâții Grupul Școlar "G " O, Consiliul Local O, și Inspectoratul Școlar al Județului B solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, actualizată în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data efectivă a plății.

În motivarea cererii s-a arătat că salarizarea personalului didactic este reglementată în principal de prevederile Lg.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art.50 din acest act normativ, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime, acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Deși Legea 128/1998 a suferit numeroase modificări dar și abrogări ale unor aliniate, totuși prevederile art.50 alin (1) și (2) nu au fost modificate sau abrogate.

Această creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare nu s-a acordat nici reclamantului, ceea ce a determinat ca toate drepturile salariale care se stabilesc conform Legii 128/1997 să fie greșit calculate, precum și efectuarea de înscrisuri eronate în carnetele de muncă, cu consecința calculării greșite a pensiilor.

Motivând în drept acțiunea, reclamanta a invocat disp.art.283 alin (1) lit.c) din Codul muncii, ale art.48-51 din Legea 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, iar în dovedirea susținerilor sale a depus la dosar înscrisuri (fl. 4,5,6-9 dosar fond).

Pârâtul Colegiul Tehnic "G " a formulat întâmpinare ( fl. 14 ) solicitând respingerea acțiunii ca nefondată întrucât în calitate de ordonator terțiar de credite nu a putut respecta dispozițiile legale decât în anumite limite.

Prin sentința civilă nr. 307/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții să plătească reclamantei drepturile salariale rezultând din creșterea coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei de vechime în învățământ de 30 ani începând cu data de 23.06.2005 până la 1.07.2007 - data pensionării, în sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

În expozitivul sentinței s-au reținut următoarele considerente:

Reclamanta are calitatea de cadru didactic a Grupului Școlar "G " O, îndeplinind în parte transele de vechime 30 ani, 35, peste 40 ani.

Potrivit dispozițiilor art.50 din legea 128/97 privind statutul personalului didactic cu modificările si completările ulterioare "Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de transele de vechime la salarizare stabilite de lege si de trei transe suplimentare care se acordă la 30,35 si peste 40 de ani de activitate în învățământ.

Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime.

Plata drepturilor urmează a se face începând cu data de 23.06.2005 respectiv trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecata având în vedere și data angajării fiecărui membru de sindicat, de asemenea se va dispune și plata pe viitor în speță fiind în discuție un drept câștigat.

Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică, are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional.

In speță sumele cuvenite membrilor de sindicat în temeiul art.50 legea 128/97 fiind un drept de creanță, constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a drepturilor omului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs pârâtul Consiliul Local O, înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

Recurentul a criticat sentința pronunțată de instanța de fond doar cu privire la reținerea calității sale procesual pasive, apreciind că nu are competențe în angajarea personalului din învățământ - conf. art. 11 alin.5 Legea 128/1997 - și nici în plata drepturilor salariale - conf. art. 167 din Legea 84/1995, HG2192/2004 și Legea 500/2002.

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare la recurs și nu au fost administrate probe noi în recurs.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile art. 304/1, 312.pr.civ. prezenta instanță constată caracterul său nefondat pentru considerentele ce succed:

Cheltuielile de personal reprezintă o categorie de cheltuieli din finanțarea de bază a învățământului preuniversitar definit de art.15 alin.7 din Legea nr.84/1995. (art.167 alin.5 lit.a din Legea nr.84/1995 modificată).

Finanțarea de bază se asigură conform art.167 alin.3 din aceeași lege prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de statși din alte venituri ale bugetelor locale.

Finanțarea de bază a unităților de învățământ se face pe bază de contract încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitarși primarul localitățiiîn a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ (art.167 alin.13 din Legea nr.84/1995 republicată și modificată).

Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă fără echivoc faptul că recurentul-pârât este titular al obligației raportului juridic dedus judecății el fiind persoana care asigură finanțarea de bază în învățământul preuniversitar.

Celelalte acte normative invocate de recurent în motivele de recurs nu stipulează contrariul celor reținute mai sus.

Se constată deci că prima instanță a pronunțat o soluție legală reținând calitatea sa procesual pasivă în cauză.

Pentru considerentele expuse Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat, recursul promovat de pârât Consiliul local O împotriva sentinței civile nr.307 din 25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 10 iunie 2009.-

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

Pentru JUDECĂTOR 2: Petrina Manuela Aștefănesei Sorina

plecată în concediu de odihnă

PREȘEDINTE INSTANȚĂ

Red.sent.,C Red.dec./12.06.2009 Tehn.red.EG/24 iunie 2009.

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei Sorina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 650/2009. Curtea de Apel Bacau