Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 693/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 693
Ședința publică de la 17 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei
JUDECĂTORI: Petrina Manuela Aștefănesei, Sorina Romașcanu Jănică
- -
GREFIER -
La ordine au venit spre soluționare recursurile civile declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 112C/08.02.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care;
Curtea constată că dosarul este la primul termen de judecată, recursurile fiind declarate în termen, motivate, legal scutite de plata taxei de timbru; Față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă ( filele 4, 9 dosar ), nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, constată recursurile în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 112 din 8.02.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Justiției și s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu consecința:
- obligării primilor trei pârâți să plătească reclamanților sporul de confidențialitate în procent de 15 % din salariul de bază lunar începând cu 1.12.2004 la zi și pe viitor, actualizat cu indicele de inflație la data executării efective;
- obligării Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare plății drepturilor acordate prin hotărâre;
- obligării Tribunalului Neamț să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 5050/103 din 26.11.2007 reclamanții, în calitate de judecători la Tribunalul Neamț, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț, Curtea de APEL BACĂU, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate că sunt discriminați în raport de prevederile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003, modificată, coroborate cu art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 republicată și cu dispozițiile nr.OUG 27/2006, aprobată și modificată prin Legea nr. 45/2007, anularea situației creată prin discriminare prin acordarea unor despăgubiri în cuantum de 15% din salariul de bază lunar pentru fiecare, reprezentând echivalentul sporului de confidențialitate, începând cu 01.12.2004, la zi și pentru viitor, care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective, obligarea pârâtului Tribunalul Neamț de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele lor de muncă și a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor de a asigura sumele necesare acordării despăgubirilor.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că, în exercitarea atribuțiilor lor profesionale, sunt obligați să păstreze confidențialitatea lucrărilor și informațiilor dobândite în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, la fel ca și unele categorii socio - profesionale, indicate cu titlu enumerativ, cu deosebirea că în favoarea lor nu este stabilit și un drept corelativ reprezentând compensația bănească corespunzătoare. ereglementarea prin lege a sporului de confidențialitate contravine prevederilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 și principiului tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României. Din acest motiv s-au încălcat prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrați și alți salariați, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda de atingere neadecvată.
Au mai arătat că obligația lor de confidențialitate nu se confundă cu cea stabilită în sarcina persoanelor ce intră sub incidența nr.OG 19/2006, deoarece plata sporului prevăzut de acest act normativ este condiționată de îndeplinirea unor cerințe ce nu pot fi extinse prin analogie la categoria profesională din care fac parte.
În sprijinul cererii lor reclamanții au invocat practica Curții Constituționale, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre referitoare la independența, eficiența și rolul judecătorilor, precum și cele ale Cartei Europene privind Statutul Judecătorilor, aprobată de, obligatorie pentru România.
În final, reclamanții au arătat că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 iar în baza art. 242 pct. 2. pr. civ. au solicitat judecata în lipsă.
Pentru termenul de judecată din 11.01.2008 pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare ( 18 - 20) prin intermediul căreia a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond, netemeinicia acesteia cu motivarea că:
- reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare deoarece în baza acestui act normativ se poate cenzura doar modul de aplicare a unor dispoziții legale ce instituie drepturi, fără a se putea examina soluțiile legislative alese de legiuitor, pentru care există posibilitatea invocării excepției de neconstituționalitate;
- reglementarea sistemului de salarizare este atributul exclusiv al legiuitorului, iar în cazul reclamanților au fost adoptate acte normative distincte față de celelalte categorii de personal, astfel că ei nu pot invoca drepturi recunoscute numai acestora din urmă;
- magistrații constituie o categorie profesională distinctă, cu statut propriu și sistem de salarizare diferit, astfel că nu se află în situații similare sau comparabile cu personalul militar și funcționarii publici cu statut special, al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002,
- prin Hotărârea nr. 318/2007 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în sensul că nu există tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrați și categoriile socio - profesionale menționate, deoarece situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului, în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța constatat că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată, și a fost admisă, iar excepția invocată a fost respinsă ca nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Neamț, iar în exercitarea atribuțiilor profesionale ei sunt obligați, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004,"ca, prin întreaga lor activitatesă respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor", iar potrivit art. 15 din acest Cod"au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate".Potrivit aceleiași dispoziții, "În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament". Tot astfel, potrivit art. l0 din Legea nr. 303/2004 reclamanților le este interzis să își exprime în mod public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare, nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor constituind abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d din aceeași lege.
Instanța a reținut că principiul confidențialității profesionale a magistraților este reglementat, cu același conținut, și pe plan internațional, fiind unul din principiile fundamentale adoptate de Congresul al VII-lea al Națiunilor Unite privind prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, desfășurat la Milano în anul 1985, aprobate ulterior prin Rezoluțiile nr. 40/32/29.11.1985 și nr. 40/146/13.12.1985, prin care s-a stabilit că judecătorii au obligația de a păstra secretul profesional în ceea ce privește deliberările și informațiile confidențiale dobândite în timpul exercitării altor atribuții profesionale decât ședințele de judecată publice, și că nu pot fi obligați să depună mărturie în astfel de cauze.
Dispozițiile menționate sunt în concordantă cu prevederile art. 12 pct. (b), (d) și (f) din Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care exceptează de la dreptul general de acces al cetățenilor, prevăzut de art. l, între altele:." informațiile privind deliberările autorităților","informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii",precum și"informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces achitabil, interesului legitim al oricăreia din părțile implicate în proces".
Instanța a mai reținut și că obligația de confidențialitate profesională este stabilită în sarcina mai multor categorii de salariați, cum este cazul personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din nr.OUG 123/2003), al personalului CNSAS (art. 13 din OG nr. 9/2001) al Oficiului R pentru Adopții (potrivit art. 10 din Legea nr. 274/2004), al celui din Administrația Prezidențială, Oficiul Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Comerț, Consiliul Legislativ, Instituția Avocatului Poporului și Curții Constituționale (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003), al personalului din administrația publică ( art. 10 din Legea nr. 274/2004), din aparatul Consiliului pentru Combaterea Discriminării (art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000), al militarilor și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (art. 3 din nr.OG 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006), al muzeografilor (art. 25 alin. 4 din Legea nr. 311/2003). n favoarea acestora însă s-a prevăzut, prin acte normative speciale sau în baza altor proceduri, un drept salarial reprezentând sporul de confidențialitate însă, în ceea ce îi privește pe reclamanți, pentru aceeași obligație nu a fost instituită nici o compensație financiară.
Prin urmare, deși reclamanții au aceeași obligație de confidențialitate ca și categoriile socio - profesionale menționate mai sus, nereglementarea prin lege a dreptului corelativ de a beneficia de compensații bănești contravine prevederilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care tabilirea drepturilor magistraților se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea, interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției, încălcându-se totodată principiul tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României. Ori, în condițiile în care obligația de confidențialitate le limitează libertatea de exprimare, acordarea unei compensații bănești în aceleași condiții ca și categoriile socio - profesionale de mai sus trebuie apreciată ca legitimă, rezonabilă și echitabilă, excluderea lor fiind bazată pe criteriul categoriei sociale, având ca efect înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. S-au încălcat astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între persoane aflate în situații analoge, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda lui de atingere neadecvată.
Instanța a mai reținut că, dacă pentru categoriile profesionale la care se referă strict nr.OG 19/2006 plata sporului arătat mai sus este condiționată de obținerea unui certificat/aviz de securitate conform nr.HG 585/2002, această cerință nu poate fi extinsă prin analogie și în cazul reclamanților întrucât solicitarea de eliberare a certificatului/avizului de securitate implică asumarea unui angajament de colaborare cu în vederea furnizării de informații, ce contravine prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 conform căruia magistrații nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.
Instanța a reținut și că sistemul de salarizare, ca instituție de dreptul muncii, este guvernat, printre altele, de principiul egalității de tratament și de cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. Principiul egalității de tratament implică recunoașterea acelorași drepturi salariale tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant că există discriminare ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale - indiferent de funcție - care întruneau elementul generator al respectivului drept.
Din acest motiv instanța a apreciat că reclamanții sunt discriminați în sensul art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OUG 137/2000 completată și modificată, întrucât nu li s-a acordat dreptul salarial reprezentând sporul de confidențialitate deși întruneau condițiile pentru acordarea lui, dar care a fost recunoscut tuturor celorlalte categoriilor profesionale obligate la confidențialitatea lucrărilor. În considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că"în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției formulate pe excepție, în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, au fost înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996, că"un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
În cauză, discriminarea s-a raportat nu numai la dispozițiile art. 16 din Constituție, ci și la Declarația Universală a Drepturilor Omului și la prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Nu poate fi reținută susținerea pârâtului Ministerul Justiției referitoare la faptul că nu ar exista un text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiune, întrucât acest drept - de a nu fi discriminat - este deja consacrat atât de legislația internă cât și de cea europeană. Ori, discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane. A considera că numai primei categorii de cauze îi sunt aplicabile prevederile nr.OG 137/2000 republicată ar însemna o restrângere nepermisă a domeniului de aplicare a normelor legale privind discriminarea și, implicit, a dreptului constituțional de liber acces la justiție.
Împotriva acestei sentințe, în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare, au formulat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N și Ministerul Justiției, acestea fiind înregistrate pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.
Criticile formulate de MEF au vizat în esență următoarele aspecte:
- instanța a soluționat cauza deși se afla pe rolul ÎCCJ, sub nr-, cererea de strămutare formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor;
- în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, din moment ce nu se confundă cu statul român, nu este ordonator principal de credite și nu are raporturi juridice cu reclamanții;
La rândul său, Ministerul Justiției a invocat următoarele critici:
- nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru judecători ( art.304 pct.4 Cod procedură civilă), iar acordarea sa pe baza principiului discriminării excede cadrului stabilit de OG137/2000;
- în cauză nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege( art.304 pct.9 Cod procedură civilă), iar o situație discriminatorie nu poate fi reținută din moment ce magistrații au ca atribuție de serviciu respectarea confidențialității și situația lor nu este comparabilă cu a celorlalte categorii de bugetari ce beneficiază de acest spor;
Prin încheierea din 30.06.2008 cauza a fost scoasă de pe rolul Curții de APEL BACĂU, în baza art..2, art. II alin.3 din OUG75/2008, și trimisă spre competentă soluționare.
, investită cu soluționarea recursurilor, la 14.11.2008 a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG75/2008; cum prin. C nr. 281/26.02.2009 s-a admis excepția de neconstituționalitate, la 3.04.2009 cauza a fost scoasă de pe rolul J și retrimisă Curții de APEL BACĂU, redevenită competentă material aos oluționa.
Pe rolul acestei instanțe cauza s-a înregistrat sub nr-.
Legal citate părțile nu s-au prezentat în instanță, nu au formulat cereri.
Analizând recursurile prin prisma dispozițiilor art.3042Cod procedură civilă, curtea le găsește neîntemeiate din următoarele considerente:
Potrivit art. 16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor OG nr. 137/2000, privind combaterea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2 în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă oar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii si respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate emocratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul oc upării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, exc luderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță, neacordarea sporului confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pen tru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru ca sunt debitori ai obli gației de confidențialitate (la fel ca și reclamanții).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul crite riu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul Muncii, pentru muncă egală este obligatorie remunerație egală, aspect ce se afla în contradicție cu situația de față.
De altfel, in același sens s-a pronunțat si ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE in dosarul Dosar nr. 27/2008, care a admis Recursul in interesul legii, Nr. 703/C/918/III-5/2008, din 14 iulie 2008, promovat de Procurorul general al României.
Astfel, prin deciziei nr. 46, din Ședința de la 15 decembrie 2008, ICCJ a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a stabilit:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin urmare orice susțineri privind îndreptățirea sau nu a reclamanților la despăgubirile constând în sporul de confidențiale vor fi înlăturate, decizia în interesul legii având caracter obligatoriu.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, se reține că aceasta este dată de calitatea sa de ordonator principal de credite în raport cu celelalte părți - situație rezultând din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea 500/2002,modif.- conf. cărora sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute laart. 1alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite - în coroborare cu cele ale art. 19 din același act normativ - ce reglementează rolul Ministerului Finanțelor Publice ( respectiv alin.1 lit."a, g, i" ).
Dacă pârâta-recurentă nu ar prevedea și aloca în bugetul Ministerului Justiției sumele de bani necesare plăților, atunci hotărârea judecătorească nu și-ar putea atinge scopul și nu ar avea o aplicabilitate practică, fiind lipsită de eficiență.
De asemenea, promovarea de către recurentă a unei cereri de strămutare ( a cărei dovadă de înregistrare nu s-a depus, deși sarcina probei îi revenea conf. art. 1169.civ.), nu împiedică soluționarea cauzei a cărei strămutare s-a solicitat, atât timp cât nu a dispus suspendarea conf. disp. art. 40 alin.2 pr.civ.; această interpretare rezită din dispozițiile art. 40 alin.5 teza a II-a pr.civ.
De altfel, recurenta nu a adresat nici o cerere instanței de fond raportat la cererea de strămutare " pretins a fi fost formulată", ci doar a înaintat-o prin fax la dosarul cauzei; ori instanța era ținută de principiul disponibilității procesuale, și prin urmare nu a analizat-o din oficiu neconstituind nici motiv de ordine publică.
Prin urmare, motivul invocat ( implicând și culpa procesuală a recurentei așa cum s-a reținut ) nu poate constitui temei de nelegalitate și netemeinicie a soluției recurate.
Față de considerentele expuse în baza art.3041Cod procedură civilă se va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile civile declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N împotriva sentinței civile nr. 112C/08.02.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Petrina Manuela Aștefănesei, Sorina Romașcanu Jănică
pt.
aflată în
Președinte instanță,
GREFIER,
red.sent./
red.dec. /29.06.
tehnored. /2 ex./29.06
Președinte:Petrina Manuela AștefăneseiJudecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Sorina Romașcanu Jănică
