Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 698/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 698
Ședința publică din 21 mai 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B, sector 5,-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 516 din16 martie 2009,pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, precum și reclamanta intimată -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 6 iunie 2008, înregistrată sub nr-, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava, prin reprezentanții legali, solicitând obligarea acestora la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, de 50%, prevăzut de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 1.10.2001 - 1.08.2004, cu actualizarea sumelor rezultate în raport de indicele de inflație la data plății efective, precum și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada dată a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Suceava.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% calculat la salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,
Ulterior, prin dispozițiilor art. 50 din nr.OUG 177/2002, au fost abrogate dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare care a fost însă înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006.
n atare situație, dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care î1 reglementa. La data instituirii acestui drept, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii privind condițiile în care categoriile de personal vizate își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, criterii care subzistă și în prezent.
Dreptul său subiectiv la acțiune pentru erioada p. 2001 - 2004 nu s-a prescris, întrucât ulterior adoptării nr.OG 83/2000 legiuitorul a emis o serie de acte normative succesive prin care a recunoscut acest drept diferitelor categorii profesionale, cum sunt nr.OG 9/2001, Legea nr. 334/2002 și nr.OUG 115/2004, având drept consecință instituirea unei permanente discriminări în ceea ce o privește pe reclamantă.
Mai mult, prin decizia nr. 21/10.03.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a statuat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% și după intrarea în vigoare a nr.OUG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că otrivit p. art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție este de 3 ani, "dacă nu există alte prevederi legale derogatorii", iar potrivit art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau a unor despăgubiri către salariat."
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi salariale datorate de pârâții Ministerul Justiției, respectiv ceilalți doi ordonatori de credite, iar raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat
Legal citați, pârâții Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava nu au formulat întâmpinare în cauză
După administrarea probelor, Tribunalul prin sentința nr. 516/16.03.2009 a respins excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, respingând acțiunea față de acest pârât și a admis acțiunea față de ceilalți pârâți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că ulterior intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 reclamanta a fost împiedicată să acționeze pentru realizarea pretențiilor deduse judecății, întrucât aceasta abroga dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Posibilitatea reală de a promova acțiunea a fost creată prin decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat că abrogarea a fost nelegală, iar dreptul a continuat să existe.
În conformitate cu dispozițiile art. 282 lit. a și d din Codul muncii, părți în conflictele de muncă sunt angajatorii și alte persoane care au această vocație în temeiul legilor speciale; în raport de obiectul acțiunii și de statutul reclamantei, în speță Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici una dintre calitățile atenționate de aceste dispoziții legale.
Pe fondul pricinii, instanța a reținut caracterul obligatoriu, conform dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, al deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, prin care s-a statuat că sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine magistraților și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/200, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, apreciind că pretențiile reclamantei reprezintă un drept de creanță, fiind un bun în accepțiunea convenției, iar lipsirea de acest bun nu se putea face decât pentru o cauză de utilitate publică.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal Ministerul Justiției și Libertăților, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor, pârâtul a criticat soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, arătând, în esență, că acesta s-a născut la momentul când dreptul solicitat a fost încălcat sau contestat, respectiv la data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG 83/2000, iar nu la data motivării deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; că nr.HG 232/2005 privind aprobarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 nu are nici o legătură cu obiectul cauzei, neputând fi considerată drept recunoaștere a dreptului solicitat de reclamantă, de natură a întrerupe cursul prescripției. Chiar adoptând acest raționament, un al doilea termen de prescripție s-ar fi împlinit la data de 30.03.2008.
Examinând sentința atacată prin prisma motivului invocat de pârât, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și în limitele prevăzute de dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, curtea constată neîntemeiat recursul.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul extinctiv sancționator, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voință, și posibilitatea reală de a acționa.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care împiedică exercitarea dreptului la acțiune cursul prescripției nu s-ar considera oprit, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului ar fi sancționat, prin aplicarea efectului extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența, contrar rațiunii însăși a instituirii acestei instituții de drept.
În speță, cum corect a sesizat prima instanță, posibilitatea reală a reclamantei de a-și valorifica în justiție pretențiile ce fac obiectul cauzei s-a născut la data deciziei nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat, cu putere de lege, că abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin nr.OG 83/2000, a fost nelegală.
Așa fiind, curtea, constatând că nu sunt date în cauză motivele invocate de pârât și nici motive de nulitate a hotărârii ce pot fi invocate din oficiu,
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtulMinisterul Justiției și Libertăților, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.516din16 martie 2009,pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 09.06.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Biciușcă Ovidiu, Plăcintă Dochița
