Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 70/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.70/CM
Ședința publică din 04 2008
Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman Georgeta Chioveanu Loredana Voivozeanu
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar - -
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta, cu domiciliul ales la Judecătoria Constanța,-, județul C în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,- și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - ajutor bănesc pentru nașterea unui copil.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și următoarele cod pr.civilă.
Prezentul litigiu este motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că pârâtul Ministerul Justiției a depus prin fax, la data de 30.10.2008, întâmpinare.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra soluției, luând act că s-a solicitat judecata în lipsă în conformitate cu disp. art.242 alin.2 cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea formulată la Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și TRIBUNALUL CONSTANȚA, obligarea acestora la plata ajutorului bănesc egal cu un salariu mediu pe unitate pentru nașterea unui copil, conform art.51 lit.c) din unic la nivel național 2007 - 2010.
În motivarea cererii reclamanta - a arătat că la data de 09.06.2008 s-a născut copilul, dată la care aceasta ocupa funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Constanța, care în calitate de angajator avea obligația în conformitate cu art.51 lit.c) din pe 2007 - 2010 să le plătească un ajutor bănesc egal cu un salariu mediu pe unitate, plătit de unitate mamei pentru nașterea unui copil.
Această obligație este imperativă pentru toate unitățile angajatoare din țară.
Toate drepturile acordate prin acest contract colectiv unic sunt garantate tuturor salariaților, încadrați la toți angajatorii din țară, indiferent dacă au raporturi tipice sau atipice de muncă, fără distincție și fără discriminare.
Personalul încadrat în justiție deși are o lege de salarizare specială, beneficiază totodată și de drepturile și ajutoarele prevăzute pentru toți ceilalți salariați din țară, fără nici o distincție și fără nici o discriminare.
Totodată, reclamanta a arătat că discriminarea este sancționată drastic atât pe plan intern cât și pe plan internațional, invocându-se dispozițiilor art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 și dispozițiile din Constituția României referitoare la principiul nediscriminării.
Pârâții legal citați nu au formulat întâmpinare.
Procedând la judecarea cauzei Curtea a respins acțiunea ca nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.157 din Codul muncii:alin.(1)"salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați sau reprezentanți ai acestora"; alin.(2) "Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritatea de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale-reprezentative".
Din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă că pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice se aplică principiul prestabilirii salariilor prin lege, care este o excepție de la principiul negocierii.
Rațiunea acestei dispoziții legale rezidă din specificul finanțării de la buget, a instituțiilor publice.
În conformitate cu dispozițiile art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, privind contractele colective de muncă republicată:alin.(1)" contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";alin.(2)" contractele colective de muncă ale salariaților instituțiilor bugetare se pot încheia la nivelul unităților, la nivelul administrației sau al serviciilor publice legale, pentru instituțiile din subordinea acestora și la nivel departamental pentru instituțiile subordonate".
Prin urmare, în cazul în care negocierea colectivă are loc în instituții publice, nu pot forma obiect al negocierii drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. De exemplu, drepturile salariale sau de altă natură de care beneficiază personalul din sistemul autorității judecătorești sunt fixate prin dispoziții imperative cuprinse prin acte normative și nu pot fi negociate de partenerii sociali.
Prin dispozițiile art.241 alin.(1) lit.d) din Codul muncii, se prevede că prevederile la nivel național se aplică pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, însă aceste dispoziții trebuie coroborate cu dispozițiile art.157 alin.2 din același act normativ, potrivit cărora sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat, se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicate reprezentative.
Drepturile salariale sau de altă natură de care beneficiau reclamanta în calitate de grefier (personal auxiliar de specialitate) la momentul nașterii minorului erau reglementate prin nr.OG83/2000, care nu prevedea plata unui salariu mediu pe unitate, pentru nașterea fiecărui minor.
Prin cererea formulată reclamanta a invocat și existența unei discriminări raportat la celelalte categorii profesionale.
Principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 alin.1 din Constituție, nu înseamnă o uniformitate așa încât dacă la situațiile egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Având în vedere atribuțiile de serviciu diferite ale grefierilor față de alte categorii profesionale, sistemele de salarizare diferite, nu poate fi vorba despre existența vreunei comparabilități între categoria profesională a grefierilor și celelalte categorii profesionale, ceea ce justifică existența unui tratament diferențiat.
De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.
De asemenea, prin deciziile nr.818/03.07.2008, nr.819/03.07.2008, nr.820/03.07.2008, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competență să anuleze - ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele acestor decizii s-a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței,prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.4), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prevede faptul că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În consecință, deciziile Curții Constituționale produc efecte "erga omnes", iar dispoziția din lege sau ordonanță declarată neconstituțională nu se mai poate aplica în nici o altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta, cu domiciliul ales la Judecătoria Constanța,-, județul C în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,- și TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul
Defintivă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Asistent judiciar,
- -
Grefier,
- -
Opinie separată d-na asistent judiciar
- -
Red.hot.Asist.Jud.-
5ex./12.11.2008/ emis 3 com./14.11.2008
OPINIE SEPARATĂ ASISTENT JUDICIAR
ÎN ACȚIUNII
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, semnat în temeiul Codului muncii cadrul general care reglementează raporturile juridice de muncă, constituie legea părților semnatare, și este singurul act juridic care derogă de la principiul relativității actelor juridice, se aplică și altor părți care nu sunt semnatare și care au raporturi de muncă atipice, respectiv personalului din sistemul justiției.
În speță este vorba de un ajutor material care se acordă femeilor angajate care au născut un copil, indiferent dacă beneficiază de un raport tipic sau atipic de muncă, indiferent dacă au o lege specială de salarizare sau beneficiază de dreptul comun în materie, Codul muncii, sau contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Aceasta obligație este imperativă ( conf. art.240 lit. d din Codul muncii și art.3 alin.1 din unic pentru anii 2007-2010 ) pentru absolut toate unitățile angajatoare din țară, prin termenul de unitate înțelegându-se potrivit art.2 din unic 2007-2010 și "instituțiile publice, asociațiile de orice fel si organele de stat ".
acestor obligații, toate drepturile acordate prin acest contract colectiv unic sunt garantate" tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din țară "(art.240 alin. 1 lit. c din Codul muncii, si art.3 alin.1 lit. a din unic 2007-2010 ), indiferent daca au raporturi tipice sau atipice de muncă, fără distincție și fără nici o discriminare.
Astfel, art.295 alin.2 din Codul muncii arata ca" prevederile prezentului cod se aplica cu titlul de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neîntemeiate pe un contract individual de munca, in " măsura in care reglementările speciale nu sunt complete", conform principiului - unde legea specială nu prevede, se completează cu legea general valabilă.
In aceasta situație se găsește și personalul încadrat in justiție, care deși are o lege de salarizare specială, beneficiază totodată și de drepturile și ajutoarele prevăzute pentru toți ceilalți salariați din țară, fără nici o distincție și fără nici o discriminare.
Însăși prevederile unic la nivel național pentru anii 2007-2010 stipulează in art. 2 alin. 3 că " la stabilirea drepturilor individuale, angajatorii vor asigura egalitatea de tratament pentru toți salariații, fără discriminări directe sau indirecte care au ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor decurgând din contractele colective de munca".
Discriminarea de tratament este sancționată drastic atât pe plan intern cât și internațional, legislația in acest domeniu fiind foarte vastă și foarte explicită.
Astfel, principiul nediscriminării este tratat atât de Constituția României cât și de nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, in unui instrument de exercitare a drepturilor, definindu-l in art.1 alin.2 ca un " drept la egalitatea drepturilor", el adăugându-se drepturilor fundamentale care nu numai care trebuiesc respectate cu strictețe, dar și exercitate in condiții de deplină egalitate.
Art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare, definește discriminarea ca fiind " orice deosebire, excludere, restricție sau preferințăcare are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omuluisau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniuleconomic,social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice".
Conform aceleiași ordonanțe, in conținutul tratamentului discriminatoriu intra nu numai deosebirile, excluderile, restricțiile sau preferințele care au ca scop sau efect afectarea egalității de drepturi, dar și " orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, față de alte persoane sau comunități".
Ori indicare acestor prevederi legale de către reclamantă este cu titlu de situație de fapt, temeiurile legale avute în vedere fiind cele din legislația specială și cadrul general stabilit potrivit prevederilor Codului muncii și a contractului colectiv de muncă unic la nivel național.
Cu privire la acest conținut al tratamentului discriminatoriu, astfel cum decurge acesta din reglementările dreptului intern și comunitar, se are in vedere nu numai conduita care urmărește aplicarea unui tratament discriminatoriu ( ca scop ), dar și conduită care urmărește un alt obiectiv, dar are ca efect afectarea egalității de drepturi ( in speță acordarea ajutoarelor pentru naștere in cazul tuturor mamelor salariate la nivel național, așa cum s-a prevăzut in unic pentru anii 2007-2010).
Pe plan internațional, garantarea nediscriminării salariaților a fost asigurata in Convenția OIM nr.100/ 1951 asupra egalității de remunerare și in Convenția nr.111/ 1958 privind discriminarea in domeniul forței de muncă și exercitării profesiei, convenții care impun standarde ale protecției persoanei împotriva discriminării sub care statele membre se obliga sa nu coboare.
Tratamentul nediscriminatoriu, pentru acordarea drepturilor către toate persoanele aflate in situația prevăzută de art.51 lit. c din unic 2007-2010 este cu atât mai necesar, cu cât prestațiile sociale constând in ajutoare familiale pentru nașterea copiilor, constituie un obiectiv important al asistentei sociale acordate atât pe plan intern cât si comunitar.
Astfel, prestațiile familiale și de maternitate și-au găsit reglementari speciale in Convenția OIM nr. 102/1952 privind securitatea socială și in Regulamentul nr. 883/2004 a Consiliului Europei, care au in vedere asigurarea unui cadru protector copilului nou-născut și familiei din care face parte.
Egalitatea tuturor celor care muncesc si implicit a drepturilor de care beneficiază face obiectul atât a Convenției OIM nr.183/2000 privind protecția maternității cu scopul de a proteja egalitatea tuturor femeilor care muncesc cât și a Cartei Social Europene Revizuite (ratificată de România prin Legea nr.74/3mai 1999), care declară că "lucrătoarele, in caz de maternitate, au dreptul la o protecție specială" și "toți lucrătorii și persoanele aflate in întreținerea acestora au dreptul la securitate socială", iar "familia, in calitate de celulă fundamentală a societății, are dreptul la o protecție socială, juridică și economică corespunzătoare in vederea asigurării deplinei sale dezvoltări" (punctele 8,12,16,17 din Carta Social Europeana Revizuita).
Obligația respectării drepturilor recunoscute de Carta, trebuie asigurată conform art. E, partea a - V-a, " fără deosebire de rasă, sex, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, sănătate, apartenența la o minoritate națională, nașteresau orice alta situație".
Concluzia care se desprinde din toate aceste prevederi legislative, cât și din principiile care se regăsesc in normele interne din domeniul dreptului securității sociale ( Legea nr.319/2006 a securității și sănătății in muncă, Legea nr.47/2006 privind sistemul național de asistență socială, nr.OUG 148/2005 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului, etc.), este aceea că obiectivul urmărit constă in asigurarea unei protecții reale și efective ( in speță, mamei și copilului), iar excluderea unor anumite categorii sociale dintre salariații ocrotiți de lege prin drepturi specifice (acordate in situații deosebite), duce automat la o discriminare nefondată intre persoane care se bucură, fără nici o excepție, de egalitate in fața legii.
Având in vedere argumentele expuse anterior, cât și dreptul constituțional al egalității in fața legii, consider că in cauză își găsește aplicabilitatea principiul de drept potrivit căruia, orice limitare trebuie să fie expresă și temeinic justificată prin acte normative.
Așadar, in măsura in care acest drept și cuantumul indemnizației acestuia, nu sunt reglementate in mod expres in cadrul normelor speciale de salarizare ( nr.OG27/07.04.2006 aprobata prin Legea nr.45/2007) nu se poate, printr-o interpretare restrictivă, să nu se recunoască dreptul tuturor categoriilor de salariați ( inclusiv celor care lucrează in cadrul organelor judecătorești) de a beneficia de prevederile de la nivel național.
Prin aplicarea principiului " unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem", principiu completat de faptul ca excepția este de strictă interpretare, rezultă fără putință de tăgadă ca aplicarea normelor prevăzute de unic la nivel național are un caracter obligatoriu, garantat prin Constituție, acest fapt având drept consecință egalitatea de tratament in acordarea ajutorului bănesc prevăzut in art.51 din unic pentru anii 2007-2010.
Față de cele arătate, se apreciază că reclamanta este îndreptățită la plata unui ajutor bănesc egal cu un salariu mediu pe unitate, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
ASISTENT JUDICIAR:
- -
Red.13.11.2008
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Georgeta Chioveanu Loredana Voivozeanu
