Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 700/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 700
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție privind recursul declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție, împotriva sentinței civile nr. nr. 326/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, intimați fiind: -, -, -, -, G, -, Parchetul De Pe Lângă Curtea De Apel Iași, Parchetul De Pe Lângă Tribunalul Vaslui, Ministerul Finanțelor Publice - prin.. a.Pu-aslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen după trimiterea acestuia de la.- urmare deciziei nr. 104/ 20.01.2009 a Curții Constituționale -, s-a comunicat recurentului duplicatul întâmpinării. S-a solicitat judecata în lipsă. S-a dat citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta a fost declarat în termen și motivat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față,
Pin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr- din data de 05 februarie 2008, reclamanții, -, -, -, G, -, au chemat în judecată pârâții: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților la acordarea creșterilor (majorărilor) salariale de 5 % începând cu data de 01 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2 % începând cu data de 01 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007, de 11 % începând cu data de 01 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin nr.OG 10, nr. 16 și nr. 27/2007 s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OG 24/2000 (privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică) cu 5 % de la 01 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2 % începând cu 01 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Reclamanții precizează că singurii care au primit majorările salariale de la 01.01.2007 sunt judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi, judecătorii Curții Constituționale, procurorii care activează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,.
Prin dispozițiile ordonanțelor mai sus menționate, reclamanții susțin că a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor de la judecătorii tribunale și curți de apel și de la parchetele aferente acestora, fiind încălcate prevederile constituționale, ale Codului muncii și ale nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile nr.OG 137/2000, pe dispozițiile prevăzute în Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe nr.OG 10/2007, nr.OG 16/2007 și nr.OG 27/2007.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și a inadmisibilității acțiunii formulată de reclamanți.
În susținerea primei excepții, pârâtul precizează că potrivit Ordonanței de Guvern nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula o cerere pentru acordarea de despăgubiri potrivit dreptului comun. Prin urmare, această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui. În aceste condiții, a solicitat admiterea excepției de necompetență materială a instanței de judecată și declinarea cauzei spre competentă soluționare a fondului în favoarea Judecătoriei Vaslui.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul precizează că aceasta ar trebui admisă, întrucât reclamanții au solicitat creșteri salariale în baza unui text de lege care nu li se aplică, aceștia nefăcând parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această din urmă categorie fiind încadrați doar Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Prim Procurorului General și acestuia.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În motivarea acestei excepții pârâtul a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului.
Prin sentința civilă nr.326 din 27.03.2008 Tribunalul Vaslui respinge excepția de necompetență materială a instanței și excepția de inadmisibilitate invocate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în mun. B,-, sector 5 și, în consecință, respinge acțiunea față de această instituție, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, G, -, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui,-, județul V, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în mun. B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu sediul în mun. I,-, județul I, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, cu sediul în mun. V,-, județul
Obligă pârâții la plata către fiecare reclamant a majorărilor salariale, după cum urmează: 5 % începând cu 1 ianuarie 2007, în raport cu luna decembrie 2006, 2 % începând cu 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007 și 11 % începând cu data de 01 octombrie 2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, instanța reține că rolul acestui minister este de constituire și gestionare generală a resurselor financiare publice, iar ordonatorii principali de credite sunt obligați să dispună toate măsurile pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor necesare.
În ce privește excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța reține că în speță, este vorba de un litigiu de muncă (și anume drepturi salariale rezultate dintr-un raport juridic de muncă), care potrivit art. 284 din Codul muncii, coroborat cu dispozițiile art. 2 pct. 1, lit. c Cod procedură civilă, se soluționează în primă instanță de Tribunal.
Raportat la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de același pârât, instanța reține că acțiunea reclamanților se întemeiază pe dispozițiile art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000 privind discriminarea.
Pe fondul cauzei instanța reține că: reclamanții au calitatea de magistrați (procurori) în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești din județul Aceștia au fost salarizați conform nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003 și ale nr.OUG 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aceste norme fiind grevate de normele legale referitoare la salarizare, respectiv statutul profesional al magistraților. Începând cu data de 01 aprilie 2006, reclamanții sunt salarizați conform nr.OUG 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, ordonanță aprobată prin Legea nr. 45/2007. Potrivit art. 3 din această ordonanță, reclamanții sunt salarizați cu o indemnizație brută de încadrare lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor unde aceștia funcționează, în raport cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din această ordonanță.
Potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii (Legea nr.53/2003), act normativ aplicabil și reclamanților, noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar dreptul la un salariu, conform Codului muncii și Constituției, este un drept fundamental și principalul drept al salariatului.
Mai reține instanța că prin nr.OG 10/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică și în baza art. 1 din acest act normativ, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape. Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și procurorilor de la parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel motivându-se, printre altele că această categorie profesională a mai beneficiat de măriri salariale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Aceste creșteri salariale însă au fost prevăzute de nr.OG 10/2007 de a se acorda și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în această categorie fiind incluși și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General, adjunctul Procurorului General, care beneficiază de aceste majorări a salariilor de bază în cele trei etape menționate.
Ori, de la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți magistrați, ei aflându-se în situații comparabile.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării prevăzut de art. 5 din Codul muncii, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de munca și condițiile de angajare, în vederea definitivării si constatării discriminării directe tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, nefiind necesar ca situația să fie similară.
În cauza de față, reclamanții sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării muncii, au dreptul la o salarizare echitabilă, fără limitări și restrângeri.
Așadar rezultă fără echivoc că reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar. Prin nr.OG 10/2007, nr. 11/2007, nr. 8/2007, nr. 20/2007, nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale.
Potrivit art. 16, alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG 137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, instanța consideră ca discriminatorie prevederea prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Prin art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se statuează că exercițiul drepturilor tuturor salariaților este apărat împotriva tuturor discriminărilor.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție critică hotărârea pronunțată de prima instanță pentru următoarele motive:
Hotărârea a fost pronunțată, cu încălcarea competenței altei instanțe, conform art.27 pct.1 pr.civ, competența în fond aparține judecătoriei.
Prin hotărârea pronunțată, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale,intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt expres prevăzute în favoarea lor.
În cazul de față se arată că, obligarea Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării legale a acestuia pe anul 2007, constituie o adăugare la lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Câtă vreme magistrații și alte categorii de personal nu se află în situații similare și comparabile, atât din punct de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că și suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
Mai artă recurentul că prin legea 45/2007 de aprobare a OUG27/2006 legiuitorul a înțeles să nu acorde indexare pentru anul 2007 și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectorială care stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenite judecătorilor și procurorilor.
Analizând recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reprezentant legal, se reține că acesta este nefundat, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct.3 și 304 pct.9 pr.civ, pentru următoarele considerente:
Excepția necompetenței materiale a instanței a fost în mod corect respinsă. În speță este vorba de un litigiu de muncă (și anume drepturi salariale rezultate dintr-un raport juridic de muncă), care potrivit art. 284 din Codul muncii, coroborat cu dispozițiile art. 2 pct. 1, lit. c Cod procedură civilă, se soluționează în primă instanță de Tribunal.
Pe fond se reține că potrivit Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamanții, sunt părți ai unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării muncii, au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamanta se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale, în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale considerabil mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamantei (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu i-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acesteia, deoarece, spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanta nu poate obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care, însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, de aprobare a OUG 27/2006,indemnizația reclamanților ar fi fost majorată la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizația de încadrare a reclamantților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamantților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamantei.
Curtea constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație, la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanta nu poate fi trată diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă, nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat recurentul-pârât invocă elementul categoriei socio-profesională a reclamantei pentru a încerca justificarea discriminării acesteia, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, intimata este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Existența discriminării directe a reclamantei rezultă din: dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările); art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr.4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin. 1, art.53 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Se reține astfel ca fiind nefondat motivul de recurs invocat de către recurent privind greșita aplicare a legii de către prima instanță, motiv prev. de art. 304 pct.9 Cod.proc.civilă.
În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantelor, în mod corect prima instanță a motivat aplicarea procentelor de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, în sensul că doar astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
În ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr. nr.820/2008 și 1325/2008, Curtea reține că nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu nu au fost invocate doar prevederile OG137/2000, ci și cele ale Constituției României și Codului muncii.
Astfel potrivit art.16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit art.21, orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Și art.5 din Codul muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.
Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În plus, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să se respingă recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să se mențină hotărârea pronunțată de prima instanță.
PNTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE,
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.326/27.03.2008 Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red/Tehnored
01.07.2009, 2 ex
Tribunalul Vaslui:
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
