Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 702/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 702
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție privind recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Ministerul Public și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, împotriva sentinței civile nr. 65/14.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, în dosarul nr-, intimați fiind, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen după trimiterea acestuia de la.- urmare deciziei nr. 104/ 20.01.2009 a Curții Constituționale -, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Ministerul Publica depus la dosar - prin serviciul de registratură - concluzii scrise, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa depus la dosar, prin serviciul de registratură, cu adresa nr. 1934/X/2/2009 relațiile solicitate. S-a solicitat judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.65 din 14.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL IAȘIs -au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții:, -, -, -, și, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați primii trei pârâți să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 16.07.2004 -01.02.2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin această hotărâre.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată în cauză de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata, actualizată în raport de indicele de inflație, a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 16.07.2004-1.02.2007 și obligarea pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la alocarea sumelor necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în perioada pentru care au formulat pretenții, au funcționat ca personal auxiliar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Ulterior, prin art. 50 din G nr. 177/2002, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare care a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006 prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate G nr. 177/2002, dar nu și Legea nr. 50/1996.
Au apreciat reclamanții că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare și trebuie acordat în continuare. Mai mult, condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică în care își desfășoară activitatea nu s-au schimbat, ci s-au acutizat o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană. La acestea se adaugă și presiunile indirecte venind din partea justițiabililor, care, abuzând de dreptul de petiționare, au formulat împotriva judecătorilor numeroase reclamații, sesizări și plângeri total nejustificate, care au drept consecință creșterea suprasolicitării neuropsihice și a stresului.
Au mai susținut reclamanții că un act normativ cu puterea juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și a invocat, întemeindu-se pe dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 16 iulie 2004-11 iulie 2005.
Pe fondul cauzei, citându-se Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a solicitat respingerea acțiunii,susținându-se că nu se justifică nici actualizarea sumelor pretinse, deoarece capătul de cerere principal nu este întemeiat, iar Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, apreciind că sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 60-63 Cod proc. civilă, în scopul asigurării opozabilității sentinței pentru elaborarea proiectului de rectificare a bugetului MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE pe anul 2008.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat "precizări", prin care, citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, a considerat că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să oblige Ministerul Economiei și Finanțelor la ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea excepției invocate prin întâmpinare și "scoaterea din cauză". Același pârât a invocat oral excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Examinând prioritar excepțiile invocate de pârâți, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat plata unui spor salarial neacordat, în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, așa încât excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE este neîntemeiată.
Și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost reținută ca neîntemeiată.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtului este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Tot ca neîntemeiată a fost respinsă și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, în condițiile în care, prin pct. 3.2. Cap. VI Anexa 2 la HG nr. 232/2005, ce reglementează planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a prevăzut plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești, aferente perioadei 2000-2004. Instanța a apreciat că această prevedere echivalează cu o recunoaștere a drepturilor salariale solicitate, în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 și art. 166 alin. 2 Codul muncii, care a întrerupt cursul prescripției extinctive.
În consecință, cele trei excepții au fost respinse ca nefondate.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, în perioada pentru care s-a solicitat plata sporului de 50%, reclamanții au avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. Că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Parlamentul a adoptat Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să adopte ordonanțe în mai multe domenii, printre care și salarizarea. Astfel, potrivit art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La data de 29 august 2000, în temeiul legii de abilitare, Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 83 de modificare și completare a Legii nr. 50/1996.
Deși Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, prin nr.OG 83/2000, art. 1, pct. 42, s-a prevăzut că art. 47 se abrogă. Conform art. 54 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, în vigoare la data adoptării nr.OG 83/2000, modificarea, completarea și abrogarea sunt evenimente legislative distincte, care pot interveni pe durata existenței unui act normativ. 2 prevede că evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv. Or, actul normativ ulterior de același nivel cu Legea nr. 50/1996 a fost Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul i-a fost delegată competența numai pentru două evenimente legislative, respectiv modificare și completare, nu și pentru abrogare.
În același sens, este și Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În consecință, față de considerentele expuse, reținând că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, a fost admisă acțiunea, iar pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI au fost obligați la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în conformitate cu dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, pentru asigurarea reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanți prin întârzierea plății drepturilor salariale.
În temeiul prevederilor nr.HG 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, a fost admisă și cererea de obligare a acestui pârât la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
Constatând că pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, obligat la plată prin prezenta hotărâre, nu se poate îndrepta împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor cu o cerere în garanție sau în despăgubire, cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, în condițiile art. 60-63 Cod procedură civilă, a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor,criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, motivează că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 16.06.2004-14.07.2005 -.
A susținut recurentul că dreptul la acțiune cu privire la drepturi salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, conform art.166 alin.1, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În speță, fiind vorba de prestații succesive ale debitorilor pârâți constând în plata lunară a sporului pretins de reclamanți, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art.12 din Decretul nr.167/1958. Așa fiind, termenul de trei ani în care reclamanții puteau solicita realizarea dreptului lor pentru sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică cuvenit lunilor anterioare datei de 14.07.2005 este de asemenea împlinit.
Mai motivează recurentul că, față de dispozițiile Deciziei nr. 21 din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulează recurs doar pentru capătul de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație.
A mai susținut recurentul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai arată recurentul că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul muncii cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă.
Potrivit art.60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art.19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice - prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Prin recursul Ministerului Economiei și Finanțelor formulat prin reprezentant legal, se critică sentința pronunțată de prima instanță, arătându-se că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză. A susținut recurentul că deși are răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat, acest lucru se realizează însă numai în baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, printre care și Ministerul Public și Ministerul Justiției, aceasta necorespunzând cu răspunderea plății sumelor reclamate în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art.29 alin.3 din Legea 72/1996, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară asumată, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
Motivează, de asemenea, recurentul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau a unor stimulente constituie atributul exclusiv ce aparține angajatorului.
În plus, Ministerul Economiei și Finanțelor reprezintă Statul Român, ca subiect de drepturi și obligații, în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ (HG nr.386/2007).
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct.9, 304 ind.1 Cod procedură civilă.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile Curtea reține următoarele:
Recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este parțial fondat.
Curtea constată că excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 16.07.2004-14.07.2005,invocată de acest recurent, este întemeiată și va fi admisă ca atare.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.
Prin definiție, dacă prescripția are ca efect stingerea sau pierderea dreptului la acțiune ( în sens material), atunci dreptul trebuie să se fi născut. Pe de altă parte, însăși rațiunea prescripției - stimularea titularului dreptului sau sancționarea pasivității lui - nu subzistă în condițiile inexistenței dreptului la acțiune.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale constând în sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, actualizate în raport cu rata inflației la data plății pentru perioada 16.07.2004-01.02.2007
În contextul dispozițiilor legale anterior menționate, prescripția începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, deci de când s-a născut dreptul, iar nu de la data la care s-a pronunțat prin Decizia în interesul legii nr. 21 din 10.03.2008
Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii15.07.2008, reclamanții sunt îndreptățiți să pretindă drepturi salariale doar într-un interval de 3 ani anterior introducerii acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare drepturile constând în sporul de stres și suprasolicitare, de 50%, pentru perioada 16.07.2004-14.07.2005 se vădește a fi prescris, iar acțiunea introdusă pentru acest interval va fi respinsă.
Curtea constată nefondată critica recurentului referitoare la obligarea la plata actualizată a drepturilor corespunzătoare sporului de stres de 50%, pentru perioada ce nu intră sub incidența prescripției.
Reactualizarea unei creanțe ca expresie a monetarismului reprezintă actualizarea unei creanțe în funcție de devalorizarea monedei de plată de la data la care dreptul era datorat și până la data plății efective, în funcție de indicele de inflație. Aceasta constituie o aplicație a principiului reparării integrale a prejudiciului creat prin neplata la termen a drepturilor salariale cuvenite. Prin consecință, câtă vreme recurentul, în calitate de debitor nu și-a executat la termen obligațiile de plată către reclamanți, este ținut la plata sumei rezultată prin aplicarea indicelui de inflație.
Și critica adusă soluției de respingere a cererii de chemare în garanția a Ministerului Economiei și Finanțelor se vădește a fi nefondată.
Prin cererea de chemare în garanție Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B solicită obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor de a lua act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Față de această cerere Curtea ia act de dispozițiile art. 35 al.1din legea 500/2002 potrivit cărora "Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor". Cu alte cuvinte, chematul în garanție nu poate proceda la întocmirea proiectului de rectificare în condițiile neîndeplinirii de către titularul cererii, care este ordonatorul principal de credite, a proiectului de buget.
Prin consecință, în mod legal prima instanță a respins cererea de chemare în garanție, nefiind îndeplinite condițiile art.60 din Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată,în sensul și limitele celor mai susmenționate.
În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor,acesta este nefondat.
Potrivit art.49 din Legea 500/2002 (ce abrogă prin art.80 Legea 72/1996), creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Reclamanții nu au solicitat obligarea directă a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele două părți. Obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor s-a făcut prin raportare la dispozițiile art.60 din Codul d e procedură civilă și art.49 din Legea 500/2002 și art.1 din nr.OUG22/2002.
Pentru aceste considerente, se reține că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru considerentele expuse anterior, se va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 65 din 14.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în Bulevardul mr. 14, sector 4, cod 75101, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, cu sediul în-, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, cu sediul - - nr. 28 și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, codul poștal -, privind diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 16.07.2004 -14.07.2005.
Menține restul dispozițiilor ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Pt. președinte aflat în pt. judecător aflat în
Semnează președintele semnează președintele
instanței instanței
Grefier
- -
Red.
Tehnored./
2 ex.
11.07.2009
Curtea de APEL IAȘI:
-
- -
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
