Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 705/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 705
Ședința publică din 26 mai 2009
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul în municipiul S,-,. 10,. A,. 9, județul S, împotriva sentinței nr. 57 din 4 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr -.
La apelul nominal au lipsit reclamant-recurenta, reclamant-intimații, și reprezentanții pârât-intimaților: Ministerul Justiției și Libertăților B, Tribunalul Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Curții de Apel Suceava, înregistrată sub nr- din 25.08.2008, reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, pentru opozabilitate Consiliul național pentru combaterea discriminării, au solicitat să li se acorde despăgubiri reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit. a pct. 6-13 ale nr.OUG 27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre ei, începând cu data de 1.11.2007 până la zi și în continuare până la încetarea stării de discriminare, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivare reclamanții au relevat că, în fapt, prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 Consiliul național pentru combaterea discriminării a constatat că prevederile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004 și ale art. 24 din Legea nr. 508/2004 au instituit o discriminare directă dintre ei și magistrații judecători și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Legalitatea acestei hotărâri a fost recunoscută și prin Decizia nr. VI nr. 15.01.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, cu prilejul soluționării unui recurs în interesul legii, decizie care, potrivit art. 329 alin. ultim din Codul d e procedură civilă, este obligatorie pentru instanțele de judecată.
De aceea, în expunerea de motive preliminară din nr.OUG 27/2006 s-a justificat necesitatea unei salarizări adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, măsură prevăzută și în capitolul VI pct. 33 din "planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005- 2007", având ca termen de finalizare luna decembrie 2005. Obiectivul menționat a vizat eliminarea tuturor inegalităților existente în sistemul de salarizare a magistraților determinat de acordarea unor sporuri numai în favoarea unor procurori și judecători în detrimentul altora. Noua modalitate de salarizare, concretizată inițial prin adoptarea nr.OUG 27/2006 și apoi prin emiterea Legii nr. 45/2007, în loc să înlăture această discriminare directă, a adâncit-o și mai mult, prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile menționate, deși are ca obiect principal eliminarea a oricărei forme de discriminare în ceea ce privește modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite magistraților.
Astfel, deși actualul sistem de salarizare trebuie să dea eficiență corespunzătoare prevederilor art. 2 din nr.OUG 27/2006 aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 45/2007 în sensul că "salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, de complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", actele normative criticate sporesc nejustificat importanța și calitatea activității desfășurate de procurorii din cadrul DNA și a DIICOT, prin salarizarea acestora potrivit criteriilor 6-13 de la lit. A din anexa I la acestea, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Această grilă de salarizare stabilește în favoarea categoriei de salariați menționată un coeficient de multiplicare cuprins între 19-23, în timp ce judecătorul cu grad de tribunal care judecă în primă instanță un dosar instrumentat de un astfel de procuror - iar prin actul său de judecată efectuează controlul urmăririi penale - este salarizat cu un coeficient de multiplicare de doar 15. Diferența importantă nu este motivată în nici un fel cu obiectivitate dacă se are în vedere faptul că potrivit art. 11 alin. 2 din nr.OUG 27/2006 procurorii din cadrul acestor structuri beneficiază în plus "și de drepturile stabilite expres pentru aceștia, prin alte acte normative". Este afectat astfel însuși principiul unității procesului penal, întrucât se recunoaște urmăririi penale superioritatea în raport cu judecata.
Ori, "necesitatea intensificării neîntârziate a reducerii fenomenului de corupție" se asigură nu numai prin activitatea de urmărire penală, judecata fiind cea care finalizează și stopează fenomenul infracțional de criminalitate organizată, terorism sau de corupție. Instituirea unor criterii diferite de salarizare în situația în care activitatea de urmărire penală nu este superioară judecății au fost impuse numai cu scopul de a plasa categoria profesională a judecătorilor într-o situație discriminatorie față de procurorii DIICOT și DNA, având ca efect direct, în condiții de competență materială identică, restrângerea exercitării dreptului "la un salariu egal pentru muncă egală", contrar art. 1 alin. 2 lit. i din OG nr. 137/2000, completată și modificată. S-a învederat instanței că din prevederile art. 45 și 209 din Codul d e procedură penală reiese că urmărirea penală și supravegherea activității de cercetare penală este de competența procurorului de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza, art. 209 alin. 41din Codul d e procedură civilă stabilind în mod limitativ situațiile de excepție când procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze aflate în competența parchetelor ierarhic inferioare, justificate numai de împrejurările prevăzute la lit. a-d ale acestui din urmă text legal. De asemenea, urmărirea penală este fundamentată în mare parte pe activitatea și controlul exercitat de judecătorii care, în lumina dispozițiilor legale de procedură internă și a celor europene, autorizează efectuarea de percheziții, interceptări telefonice, dispun luarea măsurilor preventive (arestarea, obligația de a nu părăsi localitatea, țara d), iar activitatea de judecată este guvernată, între altele și de principiul nemijlocirii, în conformitate cu care toate probele administrate în cadrul urmăririi penale trebuie readministrate în fața instanței de judecată. În această situație, este firesc ca atât magistrații procurori care efectuează urmărirea penală, cât și magistrații judecători care soluționează aceleași cauze pe fond, să aibă același nivel de salarizare.
În ceea ce îi privește pe procurorii din cadrul DNA și DIICOT, reclamanții mai susțin că pentru ei există o excepție lipsită de orice fundament deoarece, deși instrumentează în mod curent cauze a căror competență de soluționare în fond revine tribunalului și chiar judecătoriei, au același nivel de salarizare ca și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, contravenind astfel criteriilor prevăzute de art. 73 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor - inclusiv drepturile salariale prevăzute la art. 74 - se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea independenței și imparțialității acestora. Ori, potrivit art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, procurorii din cadrul DNA și DIICOT sunt salarizați numai în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, indiferent de gradul profesional deținut, în condițiile în care potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor la instanțele și parchetele ierarhice superioare se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente. În această situație, eludând criteriile reținute prin art. 2 din nr.OUG 27/2006, amintite mai înainte, și anume: "locul", "rolul", "răspunderea", "complexitatea", "riscurile funcției", "incompatibilitățile și interdicțiile", prevederile legale instituite prin art. 11 alin.1 și 2 raportat la art. 2 și 3 din acest act normativ care a fost aprobat, completat și modificat prin Legea nr. 45/2007 nu respectă nici garanțiile oferite de dreptul european prin art. 5-6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale referitoare la noțiunea "instanță independentă", "judecător sau alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare", "tribunalul", continuând tratamentul discriminator între magistrați - respectiv între cei incluși în structurile DIICOT și DNA și cei aflați la judecătorii, tribunale, curți de apel precum și la parchetele de pe lângă acestea - instituit de art. 28 alin. 4 din nr.OUG 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004 și de art. 24 din Legea nr. 508/2004. Sunt astfel încălcate și dispozițiile legii fundamentale care prin art. 126 alin. 1 statuează că "justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
Mai susțin reclamanții că, deși scopul urmărit - reducerea neîntârziată a fenomenului de corupție - este legitim, metoda de atingere a acestuia nu este una adecvată. S-a invocat în acest sens și practica Curții Constituționale, care în considerentele Deciziei nr. 20/2.02.2000 a reținut jurisprudența îndelungată a Curții Europene a Drepturilor Omului (cazul Marks contra Belgiei, 1979) ce statuează că "în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă", iar prin Decizia nr. 1/8.02.1994 a stabilit că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice." Tot astfel, prin Decizia nr. 135/5.11.1996 Curtea Constituțională a reținut că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite".
Reclamanții consideră că Ministerul economiei și finanțelor are calitate procesuală pasivă deoarece în conformitate cu prevederile art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli în care se încadrează obligație de plată respectivă și, deci, el trebuie să aloce sumele datorate, care să figureze în bugetul Ministerului Justiției.
În concluzie reclamanții solicită a se constata că prevederile legale criticate instituie o discriminare directă, potrivit art. 2 alin. 1 și 2 din OG nr. 137/2000, modificată și completată, sens în care, prevalându-se de art. 27 din actul normativ citat, solicită anularea situației create, prin acordarea despăgubirilor corespunzătoare, prevăzute în petitul cererii de chemare în judecată, începând cu data intrării în vigoare a nr.OUG 27/2006 până la zi și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație la data executării efective.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a învederat că acțiunea nu este întemeiată întrucât indemnizația judecătorilor și procurorilor se stabilește în funcție de nivelul instanței sau al parchetului. Or, potrivit art. 1 din Legea nr. 508/2004, DIICOT constituie o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, potrivit art. 11 (1) din nr.OUG 27/2006, modificată și completată prin Legea nr. 45/2007, procurorii din cadrul DNA și cei din cadrul DIICOT sunt salarizați potrivit pct. 6-13 lit. a din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați, potrivit legii. Salarizarea acestora este similară procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Așadar, criteriul esențial avut în vedere de legiuitor este cel al nivelului instanței sau al parchetului. Altminteri, oricare dintre judecătorii sau procurorii, care îndeplinesc condițiile legale, au dreptul și pot fi numiți în respectivele posturi.
Apoi, prin notele scrise din 28 octombrie 2008, Ministerul Justiției invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la art. 1, 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 și anume deciziile nr. 818-819-820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial I nr. 537 din 16 iulie 2008.
Prin sentința nr. 57 din 4 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceavaa respins ca nefondată acțiunea reclamanților, reținând că nu are competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. De altfel, Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 818-819-820 și 821 din 3 iulie 2008 (Monitorul Oficial I nr. 537 din 16 iulie 2008) a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul simetric invers. Cum dreptul pretins de reclamanți nu este prevăzut de lege, iar vocația în sine nu-i îndrituiește la despăgubirile pretinse, constatând nefondată acțiunea promovată împotriva Ministerului Justiției, Tribunalului Suceava și Curții de Apel Suceava, a dispus respingerea acesteia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor a arătat, în esență, că instanța de fond nu a analizat existența discriminării în domeniul salarizării în raport de actele normative enunțate în cuprinsul acțiunii, anume: art. 1 - 6 din nr.OG 137/2000, art. 5 - 6 din Codul muncii, art. 14 din CEDO, art. 2 alin. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea, art. 11 din nr.OUG 27/2006, Legea nr. 508/2004, Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 304/2004, cât și de Hotărârea nr. 185/2006 a Consiliului național pentru combaterea discriminării și de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, în ce privește acordarea sporului anticorupție.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
Examinând sentința atacată în raport de critica formulată, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, pornind de la dispozițiile art. 9 alin. 1 raportat la art. 1 alin. 1 din nr.OUG 42/2002, înființarea Parchetului național anticorupție în cadrul Ministerului public, prin reorganizarea acestuia ca Departament și înființarea Direcției naționale anticorupție, au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în scopul eficientizării luptei împotriva corupției, prin crearea de structuri specializate pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor și ofițerilor specializați în combaterea infracțiunilor specifice. Așadar, rațiunea înființării și funcționării acestei structuri în cadrul Ministerului public determină natura sa, aceea de parchet specializat sub aspectul competenței materiale. De altfel, în acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională care, prin decizia nr. 421/2003, a statuat că "având în vedere și prevederile art. 131 alin. 1 din Constituție, dispoziția legală criticată nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituționale și o subliniere a naturii juridice a Parchetului național anticorupție, aceea de magistratură specială, instituită pentru combaterea infracțiunilor de corupție".
În mod analog, înființarea DIICOT în cadrul Ministerului publica avut rațiuni de politică a justiției, urmărind crearea de structuri specializate în combaterea criminalității organizate și a terorismului.
Analizând egalitatea consacrată de Constituția României prin dispozițiile art. 16 alin. 1, instanța de fond a reținut, prin analogie, incidența în cauză a Deciziei nr. 239/2003 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că "în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție și, mai ales, a atribuțiilor profund diferite pe care le au aceste categorii de persoane, legiuitorul a stabilit drepturi diferite de care acestea beneficiază, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității persoanelor în fața legii și a autorităților publice, garantat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale".
Or, tocmai în considerarea unor asemenea atribuții diferite, implicând specializarea în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată, conform art. 1 din Legea nr. 508/2006 și respectiv în combaterea infracțiunilor de corupție, conform art. 80 din Legea nr. 304/2004, în ce privește DNA, legiuitorul a prevăzut ca aceste structuri să funcționeze în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DIICOT) ori ca structură autonomă, coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DNA), iar procurorii din cadrul acestora să fie salarizați conform pct. 6-13 din Anexa la.OUG nr. 27/2006. În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind sesizată printr-un recurs în interesul legii să asigure interpretarea unitară a dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din OG8/2007, a statuat că, "în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de personal, care sunt diferențiate în ceea ce privește conținutul concret și complexitatea acestora" (decizia nr. XXIV/12 mai 2008).
De precizat este și faptul că, sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Curtea Constituțională s-a pronunțat în repetate rânduri în sensul că acestea sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor și, în consecință, inaplicabile în cazurile deduse judecății, prin aceasta încălcându-se practic principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, în condițiile în care misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este aceea de a realiza justiția, soluționând prin aplicarea legii litigiile dintre diferitele subiecte de drept public sau privat, potrivit art. 126 alin. 1 din Constituția României.
Apreciind că reclamanții nu au dovedit că se află în situații similare sau analoge procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează a respinge recursul declarat de reclamanți ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul în municipiul S,-,. 10,. A,. 9, județul S, împotriva sentinței nr. 57 din 4 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex. 15.07.2009
jud.fond:
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Timofte Cristina, Dumitraș Daniela
