Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 761/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.761
Ședința publică din 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
La ordine, judecarea recursurilor declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.1616 din 5 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal se prezintă reclamanții intimați și, lipsă fiind reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanții intimați,.
Procedura este nelegal îndeplinită cu reclamanții intimați, întrucât nu au fost restituite dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu aceștia.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reclamanta intimată precizează că reclamanții intimați, lipsă la acest termen, au primit citațiile pentru termenul de astăzi și depune la dosar o cerere din partea acestora, pentru acoperi lipsa de procedură și solicită judecarea recursurilor.
Instanța considerând procedura legal îndeplinită și recursurile în stare de judecată, dă cuvântul la dezbateri.
Reclamantele intimate prezente solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Depun la dosar sentința civilă nr.1776 din 26.09.2007 a Tribunalului Iași.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași sub numărul - reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției; Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării obligarea primilor trei pârâți la plata de despăgubiri în cuantum de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.04.2002 - 25.04.2004 și în cuantum de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 26.04.2004 -01.04.2006; și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesară plății despăgubirilor solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în perioadele pentru care cer despăgubiri au funcționat ca magistrați consultanți la Tribunalul Iași.
În timpul derulării raporturilor de serviciu s-a instituit sporul de 30% din indemnizația de încadrare lunară prin art. 28 alin.4 din OUG nr. 43/2002 pentru personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție, precum și pentru judecătorii ce compuneau completele specializate în soluționarea infracțiunilor de corupție. Ulterior, prin OUG nr. 24/2004, acest spor a fost majorat la 40% cu începere de la 25.04.2004. Normele citate au instituit o discriminare directă în ceea ce privește regimul de salarizare între magistrați, astfel cum s-a constatat prin Hotărârea nr. 185/22.07.2005 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, susțin reclamanții, această discriminarea s-a răsfrânt și asupra lor deoarece ei fac parte din personalul asimilat magistraților, cu salarizare identică cu cea a unui judecător de la judecătorie cu vechime peste 4 ani. În plus, la momentul formulării acțiunii, se reclamă și existența unei discriminări de fapt, constând în plata diferențiată a sumelor respective către asistenții judiciari din țară.
În termen legal, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 11.04.2002 -20.08.2004, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că reclamanții nu sunt magistrați și că nu ar avea calitatea de persoane discriminate constatată prin Hotărârea nr.185/2005 pronunțată de CNCD.
Prin sentința nr.1616 din 05 septembrie 2007, Tribunalul Iașiar espins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Justiției.
A admis acțiunea formulată de reclamanți și bligat primii trei pârâți la plata unei despăgubiri în cuantum de 30 % din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.04.2002 - 25.04.2004 și în cuantum de 40 % din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 26.04.2004 - 01.04.2006, actualizate în raport de rata inflației, după cum urmează:
- pentru reclamantele, pentru perioada 11.04.2002 - 01.04.2006;
- pentru reclamanta corespunzător perioadei 11.04.2002-01.10.2002;
- pentru reclamantul, corespunzător perioadei 11.04.2002-30.06.2004;
- pentru reclamanta pentru perioada 01.10.2002-01.04.2006.
A bligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor solicitate de la primii trei pârâți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au avut, în perioada pentru care solicită despăgubiri, inițial, calitatea de magistrați consultanți, iar din septembrie 2004 calitatea de asistenți judiciari, denumirea profesiei fiind modificată prin Legea 304/2004.
Asistenții judiciari (foști magistrați consultanți) fac parte din categoria profesională de "personal asimilat magistraților", normele ce reglementează statutul, drepturile, obligațiile, incompatibilitățile, precum și salarizarea acestora făcând trimitere expresă la normele ce reglementează drepturile, obligațiile, incompatibilitățile și salarizarea judecătorilor. Astfel, potrivit prevederilor OUG nr. 20/2002 de modificare a Legii nr. 92/1992, respectiv a art. 69 indice 2 din această lege, vechimea în activitatea de magistrat consultant constituie vechime în magistratură, iar salarizarea este similară cu a judecătorilor de la judecătorie cu o vechime de 2 ani (inițial, prin OUG 177/2002). În legile ulterioare: Legea 304/2004, OUG nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, aceste principii se regăsesc cu un conținut extins care prevede expres statutul de personal asimilat magistraților al asistenților judiciari (foști magistrați consultanți).
Apărarea formulată de pârâtul Ministerul Justiției referitoare la faptul că Hotărârea nr. 185/2005 pronunțată de CNCD nu constată caracterul de persoane discriminate și al magistraților consultanți (actualmente asistenți judiciari) a fost înlăturată motivat de faptul că și aceștia au fost incluși între beneficiarii prevederilor actului normativ adoptat pentru modificarea legislației privind salarizarea judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției în sensul înlăturării discriminării constatate prin hotărârea CNCD citată, și anume, OUG nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007.
Însă, prin OUG nr. 27/2006 a fost remediată pentru viitor discriminarea constatată prin Hotărârea 185/2005 pronunțată de CNCD, dar nu s-a reglementat și asupra despăgubirilor pentru perioada cuprinsă între data apariției actelor normative incriminate - 01.11.2002 și data înlăturării discriminării - 01.04.2006.
Prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că drepturile prevăzute de art. 11 alin. 1 din OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și dispozițiile art. 28 alin.4 din OUG nr. 43/2002, modificată prin OUG nr. 24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2006, se cuvin tuturor magistraților. Decizia citată nu face distincție între diferitele categorii de magistrați: judecători, procurori, magistrați asistenți sau magistrați consultanți. Numai astfel, aplicarea legii este nediscriminatorie. În plus, atitudinea legiuitorului însuși de a-i include pe asistenții judiciari (foști magistrați consultanți) între beneficiarii actului normativ de înlăturare a discriminării conduce la concluzia că anterior adoptării OUG nr. 27/2006 aceștia au fost victime ale discriminării constatate prin Hotărârea nr. 185/2005 dată de CNCD.
Raportând situația de fapt reținută la prevederile art.21 din OUG nr. 137/2000 privind combaterea discriminării, instanța a constatat că reclamanții au calitatea de persoane discriminate și au dreptul să li se acorde despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, pentru perioada cât au fost victime ale respectivei discriminări. În acest sens statuează și dispozițiile art. 1, 5, 295 din Codul muncii, care interzic discriminarea în raporturile de muncă.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au învederat instanței că au suferit și o discriminare de facto, constând în aceea că majorității asistenților judiciari din țară li s-au achitat efectiv aceste despăgubiri, calculate pentru întreaga perioadă indicată prin acțiunea introductivă. Reclamanții au solicitat pârâtului Ministerul Justiției să precizeze încă din întâmpinare dacă recunoaște susținerile lor cu privire la situația de fapt expusă și să depună o documentație centralizatoare în acest sens.
Întrucât în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, iar pârâtul Ministerul Justiției nu a infirmat susținerile reclamanților, instanța a dat eficiență juridică dispozițiilor art. 287 Codul muncii, reținând veridicitatea celor expuse și constatând temeinicia cauzei și față de această situație de fapt.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției pentru perioada anterioara datei de 20.08.2004, instanța a respins această excepție raportat la prevederile legale incidente, și anume cele ale art. 27 alin.2 din OG nr. 137/2002 modificată care prevăd un termen de 3 ani pentru formularea unei cereri pentru acordarea de despăgubiri, termen ce curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Reclamanții au invocat, și instanța a reținut că data certă de la care aceștia au cunoscut existența discriminării directe, prin acte normative, la care sunt supuși este data pronunțării Hotărâri nr. 185/2005 CNCD și anume, 22.07.2005. Raportând această dată 1a data promovării acțiunii introductive - 20.08.2007, instanța a constatat că în cauză nu a operat excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește cererea privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație până la data plății efective, instanța a constatat că, în speță, cuantumul despăgubirilor solicitate trebuie să acopere întreg prejudiciul suferit de reclamanți ca urmare a discriminării. Repararea prejudiciului se face în condițiile răspunderii civile contractuale, iar beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de reclamanți, este datorat devalorizării monetare survenite între data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate și data plății efective. Pe cale de consecință, măsura reparatorie adecvată este actualizarea sumelor cu indicele de inflație, calculată până la data plății efective .
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății sumelor la care au fost obligați prin prezenta hotărâre primii trei pârâți, instanța a reținut legalitatea și temeinicia acestuia raportat la prevederile Legii nr.53/2002. Conform art. 21 alin.5 din aceasta toate instituțiile publice trebuie să aibă bugetul aprobat conform prevederilor legale, iar potrivit art.21 alin. 1:"Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii." Analizând dispozițiile legale menționate, instanța a reținut că, deși pârâtul Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, poate angaja cheltuieli numai în limita bugetelor aprobate. În concluzie, instanța a admis această cerere, urmând ca pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure pârâtului Ministerul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite, fondurile necesare plății despăgubirilor acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea în integralitatea ei, astfel cum a fost formulată.
Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților B și Ministerul Finanțelor Publice B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă.
Prin Încheierea nr.3022 din 15.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Suceava, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe în vederea judecării recursurilor, la data de 7.05.2009.
Pârâtul Ministerul Justiției, în motivarea recursului, a arătat că, în mod greșit prima instanță a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune, câtă vreme hotărârile pronunțate de CNCD nu au caracter obligatoriu ci de recomandare, și nu au forța juridică de a impune o anumită soluție instanțelor judecătorești, nu se poate susține nici că dreptul al acțiune ar fi influențat de data la care s-a constatat discriminarea, astfel că nu ar putea fi primită concluzia după care termenul curge de la data Hotărârii CNCD nr.185/22.07.2005.
Instanța de fond trebuia să ia în considerare ceea ce a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.VI/15.01.2007 pronunțată în dosarul nr. 26/2006 și să analizeze problema prescripției dreptului material la acțiune în baza dispozițiilor art.12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, Având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiției a reținut acordarea de drepturi salariale, pretențiile reclamanților ar fi trebuit examinate și admise numai pentru perioada de 3 ani - durata termenului de prescripție - anterioară momentului la care au fost introduse cererile de intervenție în interes propriu. În speță, dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului de 3 ani aplicabil în materia conflictelor de muncă, reglementat de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii. Astfel, prima instanță a încălcat regimul de ordine publică al instituției prescripției extinctive.
În ceea ce privește acordarea sporului de 30%, respectiv 40% reclamanților, instanța nu a avut în vedere faptul că OG nr.137/2000 reglementează discriminarea numai în cazul persoanelor aflate în situații similare, ceea ce nu este cazul asistenților judiciari, din moment ce legiuitorul român a stabilit atribuții clare pentru aceștia.
De asemenea, analizând textele de lege care reglementează sporul anticorupție se constată că aceste sporuri au fost reglementate numai în favoarea magistraților, judecători și procurori, avându-se în vedere în mod esențial, prerogativele conferite de funcția ocupată. Din examinarea prevederilor legale ce s-au succedat în această materie, se observă că asistenții judiciari nu se încadrează în această categorie, textul de lege enumerând în mod expres și limitativ persoanele care beneficiază de sporul anticorupție, având în vedere și specificul activității desfășurate.
În consecință, câtă vreme atribuțiile asistenților judiciari sunt diferite de cele ale magistraților și nu poate fi vorba de muncă egală în cazul acestor categorii de personal, nu poate fi vorba nici de o încălcare a art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a dispozițiilor OG nr.137/2000 și art.6 din Codul muncii.
În motivarea recursului Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că, în calitate de ordonator principal de credite, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse. Pentru aceste motive a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, motivat de faptul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă, constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor. În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursurile sunt nefondate din următoarele motive:
Referitor la recursul Ministerului Justiției, cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar dispozițiile art.3 din același decret stabilesc că termenul general de prescripție este de 3 ani.
Conform art.8 din Decretul nr.167/1958, "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea."
În cauză, fapta ilicită, respectiv discriminarea directă dintre judecătorii care formau completele specializate pentru cauzele de corupție și ceilalți judecători a fost stabilită prin Hotărârea nr.185 din 22.07.2005 a Consiliului Național pentru combaterea discriminării, așa încât termenul de prescripție pentru acțiunile în recuperarea prejudiciului cauzat prin această faptă începe să curgă de la data când această hotărâre a rămas definitivă.
În raport de această dată acțiunea principală a fost formulată în interiorul termenului de prescripție.
Pe fondul cauzei, instanța constată că dispozițiile art.28 alin.4 din OUG nr.43/2002 s-a stabilit că personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art.29 alin.2 din Legea nr.78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară.
Ulterior, prin OUG nr.24/2004, textul art.28 alin.4 din OUG nr.43/2002 a fost modificat, în sensul că procurorii din cadrul PNA și judecătorii care compun completele specializate în judecarea infracțiunilor de corupție, potrivit art.29 din Legea nr.78/2000, beneficiază de o majorare de 40% a indemnizației de încadrare brută lunară.
La rândul ei, OUG nr.24/2004 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.601/2004, aplicarea art.28 alin.4 devenit alin.5 fiind extinsă și la toți judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, la toți procurorii parchetului de pe lângă această curte, precum și la toți procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, fără a se face vreo distincție între cei care participă la soluționarea cauzelor de corupție și cei cu alte atribuții, ca în cazul celorlalți procurori și judecători.
Aceste texte introduc o discriminare ce nu are un criteriu obiectiv și rațional între judecătorii ce compun completele specializate cu soluționarea cauzelor de corupție și ceilalți judecători, fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, aducând atingere și independenței judecătorilor.
De altfel, prin Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru combaterea discriminării s-a constatat că prevederile legale citate au caracter discriminatoriu potrivit OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În conformitate cu dispozițiile art.20 alin.2 din Constituția României, "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
În cauză au fost încălcate dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportat la art.1 din Protocolul adițional 1 la convenție.
Astfel, art.14 din Convenție se referă la interdicția oricărei discriminări cu privire la exercitarea vreunuia din drepturile fundamentale reglementate prin Convenție ori protocoalele adiționale.
Cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că și dreptul la o sumă de bani decurgând dintr-un raport de muncă, în măsura în care este prevăzut de legislația în vigoare, reprezintă un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr.1 și cum, dispozițiile art.28 alin.4 din OUG nr.43/2002 cu modificările ulterioare acordă drepturi salariale mai mari unora dintre magistrați fără vreun criteriu obiectiv bazat pe munca depusă, pe o specializare anume ori pe un grad de complexitate mai mare a cauzelor, instanța va constatat că acestea sunt în contradicție cu dispozițiile art.14 din CEDO raportat la art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenție.
Față de această situație, instanța urmează să aplice cu prioritate dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și să dispună a fi reparat prejudiciul rezultat prin acordarea discriminatorie a sporurilor mai sus menționate.
De asemenea, s-a mai constatat că această diferențiere salarială de 30% și respectiv 40% este nejustificată, iar prevederile legale, prin care s-au acordat aceste sporuri, au caracter discriminatoriu, potrivit OG nr.137/2000.
Apărarea Ministerului Justiției în sensul că prevederile invocate nu pot fi extinse și asistenților judiciari în mod întemeiat a fost înlăturată, întrucât potrivit art.111 din Legea nr.304/2004 dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciari. În conformitate cu art.55 aceștia fac parte din completele de judecată constituite pentru soluționarea conflictelor de muncă și asigurărilor sociale și semnează hotărârile pronunțate.
De altfel, categoria asistenților judiciari a fost cuprinsă în actele normative care au reglementat salarizarea magistraților și avută în vedere în OUG nr.27/2006, act normativ adoptat tocmai în baza recomandărilor Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din Hotărârea nr.185/2005 în scopul eliminării inegalității constând în existența sporului de 40%.
Așa fiind, Curtea constată că cererea reclamanților de li se acorda despăgubiri ce constau în diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente sporului de 30% și a sporului de 40%, din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioadele menționate, este fondată, astfel încât întemeiat acțiunea a fost admisă.
Cât privește recursul Ministerului Finanțelor Publice se constată că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece, potrivit Legii nr.500/2002 și HG nr.208/2005, acesta coordonează activitățile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, dispozițiile art.1 din OUG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002 prevăd că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În consecință, întemeiat s-a reținut că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză.
Față de argumentele expuse, nefiind date motivele de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art.312 alin.1 cod procedură civilă, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.1616 din 5 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași - secția civilă (dosar nr-), ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
jud.fond:
2 ex. 24.06.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Neculai, Timofte Cristina
