Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 763/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 763
Ședința publică din 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
La ordine, judecarea recursului declarat de reclamanții, G, C, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Suceava, cel M, nr.62, județul S, împotriva sentinței nr.781 din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați Ministerul justiției B, Tribunalul București, Tribunalul Suceava și Consiliul național pentru combaterea discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava la data de 26.02.2008, reclamanții, G, C, au chemat în judecată pârâții Ministerul justiției, Tribunalul Suceava și Tribunalul București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate discriminarea cauzată de prevederile art. 11 alin. 1 și 2 raportat la art. 3 și 4 din OUG nr. 27/2006 aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 45/2007, coroborate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. i și ale art. 27 din OUG 137/2000 republicată, să fie anulată situația creată și să fie acordate despăgubirile reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit. a pct. 6 - 13 ale OUG 27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți începând cu data intrării în vigoare a OUG 27/2006, respectiv 10.04.2006 și până în data înregistrării acțiunii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că actele normative indicate sporesc nejustificat importanța și calitatea activității desfășurate de procurorii din cadrul DNA și DIICOT prin salarizarea acestora potrivit criteriilor 6-13 de la lit. a din Anexa I la acestea, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Această grilă de salarizare stabilește în favoarea categoriei de salariați menționată un coeficient de multiplicare cuprins între 19 - 23, în timp ce judecătorul de tribunal care judecă în primă instanță un dosar instrumentat de un astfel de procuror este salarizat cu un coeficient de multiplicare de doar 15. Este afectat astfel însuși principiul unității procesului penal, întrucât se recunoaște urmăririi penale superioritate în raport cu judecata.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât DIICOT reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție astfel încât salarizarea este identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul național pentru combaterea discriminării a invocat excepția lipsei calități procesuale pasive, cu motivarea că nu poate figura în cauză în calitate de pârât întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 16 - 20 din OG nr. 137/2000, are calitatea de expert în domeniul nediscriminării, fiind chemat să-și spună părerea cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Prin sentința nr. 781 din 17.04.2008, Tribunalul Suceavaar espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul național pentru combaterea discriminării, precum și acțiunea formulată de reclamanți ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 21 din OG 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, judecarea cauzei urmând a avea loc cu citarea obligatorie a Consiliului. Astfel, Consiliul național pentru combaterea discriminării, nu are calitate de pârât în accepțiunea dispozițiilor procedural civile, citarea sa în cauza fiind impusă de dispozițiile legale mai sus arătată.
Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că acțiunea este nefondată, apreciind că egalitatea între cetățeni, consfințită de dispozițiile art. 16 din Constituția României include domeniile în care personale își desfășoară activitatea; în aceste domenii, nici prin lege sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariați, care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic. Față de condițiile specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție dar, mai ales, de atribuțiile profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili însă drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului egalității reglementat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin decizia nr. 239 din 05.06.2003. Ori, tocmai în considerarea unor asemenea atribuții diferite, legate de specializarea în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în ceea ce privește DIICOT, conform art. 1 din Legea 508/2006, respectiv în combaterea infracțiunilor de corupție, conform art. 80 din Legea 304/2004 în ceea ce privește DNA, legiuitorul a prevăzut ca aceste structuri să funcționeze în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DIICOT) sau ca structură autonomă coordonată de procurorul general al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DNA), iar procurorii din cadrul acestora să fie salarizați conform pct. 6 - 13 din anexa la OUG 27/2006, respectiv la nivelul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de cele reținute, a apreciat că nu se poate reține existența unui tratament diferențiat în sensul art. 2 din OG 137/2000 în ceea ce privește salarizarea judecătorilor față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, respectiv Direcția Națională Anticorupție, diferențele de salarizare fiind justificate de necesitatea specializării și particularitățile activității în domeniul în care funcționează.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, care au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor au arătat, în esență, că instanța de fond nu a analizat existența discriminării în domeniul salarizării în raport de actele normative enunțate în cuprinsul acțiunii, anume: art. 1 - 6 din nr.OG 137/2000, art. 5 - 6 din Codul muncii, art. 14 din CEDO, art. 2 alin. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea, art. 11 din nr.OUG 27/2006, Legea nr. 508/2004, Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 304/2004, cât și de Hotărârea nr. 185/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, în ce privește acordarea sporului anticorupție.
Legal citați toți intimații, în cauză a formulat întâmpinare Ministerul Justiției și Libertăților care a cerut respingerea recursului ca nefondat cu menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. S-a arătat, în esență, prin întâmpinare că susținerile reclamanților potrivit cărora art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 instituie o discriminare sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19 - 23 pentru procurorii din cadrul DIICOT și DNA este făcută în considerarea parchetului unde funcționează.
Examinând sentința atacată în raport de critica formulată, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, pornind de la dispozițiile art. 9 alin. 1 raportat la art. 1 alin. 1 din nr.OUG 42/2002, înființarea Parchetului Național Anticorupție în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea acestuia ca Departament și înființarea Direcției Naționale Anticorupție, au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în scopul eficientizării luptei împotriva corupției, prin crearea de structuri specializate pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor și ofițerilor specializați în combaterea infracțiunilor specifice. Așadar, rațiunea înființării și funcționării acestei structuri în cadrul Ministerului Public determină natura sa, aceea de parchet specializat sub aspectul competenței materiale.
De altfel, în acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională care, prin decizia nr. 421/2003, a statuat că "având în vedere și prevederile art. 131 alin. 1 din Constituție, dispoziția legală criticată nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituționale și o subliniere a naturii juridice a Parchetului Național Anticorupție, aceea de magistratură specială, instituită pentru combaterea infracțiunilor de corupție".
În mod analog, înființarea DIICOT în cadrul Ministerului Publica avut rațiuni de politică a justiției, urmărind crearea de structuri specializate în combaterea criminalității organizate și a terorismului.
Analizând egalitatea consacrată de Constituția României prin dispozițiile art. 16 alin. 1, instanța de fond a reținut, prin analogie, incidența în cauză a Deciziei nr. 239/2003 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că: "în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție și, mai ales, a atribuțiilor profund diferite pe care le au aceste categorii de persoane, legiuitorul a stabilit drepturi diferite de care acestea beneficiază, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității persoanelor în fața legii și a autorităților publice, garantat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale".
Or, tocmai în considerarea unor asemenea atribuții diferite, implicând specializarea în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată, conform art. 1 din Legea nr. 508/2006 și respectiv în combaterea infracțiunilor de corupție, conform art. 80 din Legea nr. 304/2004, în ce privește DNA, legiuitorul a prevăzut ca aceste structuri să funcționeze în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DIICOT) ori ca structură autonomă, coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DNA), iar procurorii din cadrul acestora să fie salarizați conform pct. 6-13 din Anexa la.OUG nr. 27/2006. În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind sesizată printr-un recurs în interesul legii să asigure interpretarea unitară a dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din OG8/2007, a statuat că, "în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de personal, care sunt diferențiate în ceea ce privește conținutul concret și complexitatea acestora" (decizia nr. XXIV/12 mai 2008).
De precizat este și faptul că, sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Curtea Constituțională s-a pronunțat în repetate rânduri în sensul că acestea sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor și, în consecință, inaplicabile în cazurile deduse judecății, prin aceasta încălcându-se practic principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, în condițiile în care misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este aceea de a realiza justiția, soluționând prin aplicarea legii litigiile dintre diferitele subiecte de drept public sau privat, potrivit art. 126 alin. 1 din Constituția României.
Apreciind că reclamanții nu au dovedit că se află în situații similare sau analoge procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează a respinge recursul declarat de reclamanți ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, G, C, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Suceava, cel M, nr. 62, județul S, împotriva sentinței nr. 781 din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. președinte complet, aflat în,
semnează președintele instanței.
Red.
Tehnodact.
2 ex. 29.06.2009
jud.fond:
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Neculai, Timofte Cristina
