Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 762/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.762
Ședința publică din 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
La ordine, judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B, cu sediul în municipiul B,-, județul B și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.737 din 07 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și reclamanții intimați G,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani - Secția civilă și înregistrată la data de 20.03.2008, reclamanții G, și, în calitate de judecători la Tribunalul Botoșani - secția penală, au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Botoșani, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței:
- să se constate discriminarea lor cauzată de prevederile art.11 alin.1 și 2 raportat la prevederile art.3 și 4 din OUG nr.27/2006 aprobată, completată și modificată prin Legea nr.45/2007, coroborate cu prevederile art.1 alin.2 lit.e pct.i și ale art.27 din OG nr.137/2000 republicată;
- să anuleze situația creată prin discriminare prin acordarea despăgubirilor reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit.A pct.6 -13, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre ei, începând cu data intrării în vigoare a OUG nr.27/2006 (respectiv 10.04.2006), până la înlăturarea stării de discriminare, sume ce vor fi actualizate cu indicii de inflație de la data executării efective precum și plata dobânzii legale;
- să oblige pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că deși potrivit expunerii de motive din OUG nr.27/2006 s-a justificat necesitatea unei salarizări adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, noul sistem de salarizare prevăzut inițial de OUG nr.27/2006 și apoi de Legea nr.45/2007, în loc să înlăture discriminarea directă, a adâncit-o și mai mult prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din cadrul Direcției Național Anticorupție (DNA) și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate organizată și Terorism (DIICOT).
Aceasta deoarece acești procurori sunt salarizați potrivit criteriilor 6-16 de la lit.A din Anexa 1 la OUG nr.27/2006 în baza unui coeficient de multiplicare cuprins între 19-23, în timp ce judecătorul cu grad de tribunal care judecă în primă instanță un dosar instrumentat de un astfel de procuror - iar prin actul său de judecată efectuează controlul urmăririi penale - este salarizat cu un coeficient de multiplicare de doar 15. Această diferență importantă, susțin reclamanții, nu este justificată obiectiv, întrucât potrivit art.11 alin.2 din OUG nr.27/2006 procurorii din cadrul acestor structuri beneficiază în plus "și de drepturile stabilite expres pentru aceștia, prin alte acte normative".
Procedându-se astfel, s-a încălcat principiul unității procesului penal, întrucât se recunoaște urmăririi penale superioritatea în raport cu judecata.
Or, acordarea unei importanțe vădit superioare activității desfășurate de procurorii din cadrul DIICOT și DNA raportat la activitatea desfășurată pentru aceleași cauze de judecători este nejustificată și nu reprezintă o metodă adecvată de atingere a scopului legitim urmărit, respectiv reducerea fenomenului de corupție.
Singurul efect al acestei diferențieri, susțin reclamanții, în condiții de competență materială identică, îl constituie restrângerea exercitării dreptului " la un salariu egal pentru muncă egală", contrar art.1 alin.2 lit.i din OUG nr.137/2000.
Reclamanții au susținut că și urmărirea penală este fundamentată în mare parte pe activitatea și controlul exercitat de judecători, conform normelor de procedură internă și europene, așa încât este firesc ca atât magistrații procurori care efectuează urmărirea penală cât și magistrații judecători care soluționează aceleași cauze pe fond, să aibă același nivel de salarizare.
Referitor la procurorii DIICOT și DNA, reclamanții observă că pentru ei există o excepție lipsită de orice fundament deoarece deși instrumentează cauze a căror competență, de soluționare în fond revine tribunalului și chiar judecătoriei, au același nivel de salarizare ca și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ. Astfel, sunt încălcate criteriile prevăzute de art.73 din Legea nr.303/2004, întrucât potrivit art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006, procurorii DNA și DIICOT sunt salarizați numai în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii indiferent de gradul de profesionist deținut. Aceasta în condițiile în care, potrivit art.43 alin.1 din Legea nr.303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor la instanțele și parchetele ierarhic superioare se fac numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente.
Prevederile art.11 alin.1 și 2 din OUG nr.27/2006 raportate la art.2 și 3 din acest act normativ nu respectă nici garanțiile oferite de dreptul european prin art.5-6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la noțiunea de "instanță independentă", "judecător sau alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare", "tribunal", continuând, susțin reclamanții, tratamentul discriminator între magistrați - respectiv între cei incluși în structurile DIICOT și DNA și cei aflați la judecătorii, tribunale, curți de apel și la parchetele de pe lângă acestea - instituit de art.28 alin.4 din OUG nr.24/2004, modificat prin Legea nr.601/2004 și de art.24 din Legea nr.508/2004. În acest fel, se încalcă și Constituția României care, prin art.126 alin.1 statuează că "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
În concluzie, au arătat reclamanții, deși scopul urmărit - reducerea neîntârziată a fenomenului de corupție - este legitim - metoda de atingere a acestuia nu este una adecvată, invocând în acest sens deciziile nr.2/2.02.2000, 135/5.11.1996 și 1/8.02.1994 ale Curții Constituționale.
Referitor la pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reclamanții au apreciat că această instituție are calitate procesuală pasivă deoarece, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli în care se încadrează obligația de plată respectivă.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive susținând că, potrivit art.16-20 din OG nr.137/2000, această instituție nu poate fi chemată în judecată în calitate de pârâtă, ci ca expert în materie de discriminare.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât acțiunea reclamanților vizează plata unor drepturi salariale datorate de Ministerul Justiției, iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu este titularul acestei obligații.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în considerarea faptului că, potrivit art.1 din OG nr.83/2005, Ministerul Justiției nu deține atribuții în domeniul stabilirii politicii salariale.
Cu privire la fondul cauzei, același pârât a arătat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată întrucât reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000 și nu intră în sfera competenții CNCD.
Pârâtul a mai arătat că, în mod corect, procurorii din cadrul DNA și DIICOT sunt salarizați potrivit nr.6-13 de la lit.A din Anexa la OUG nr.27/2006, deoarece potrivit OUG nr.43/2002 și Legii nr.508/2004, DNA și DIICOT sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, iar acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori s-a făcut avându-se în vedere nu criteriul cauzelor instrumentate, cum arată reclamanții, ci criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art.3 din OUG nr.27/2006 și ale art.74 alin.1din Legea nr.303/2004.
Așadar, a apreciat pârâtul, nu poate fi reținut un tratament diferențiat nelegal între procurorii din cadrul DNA și DIICOT și magistrații de la nivelul tribunalelor și curților de apel, neexistând o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii de magistrați - în același sens pronunțându-se și CNCD prin hotărârea nr.355/1.08.2007.
În privința actualizării sumelor cu indicele de inflație și cu dobânda legală, pârâtul a arătat că, potrivit art.1099 cod civil, nu pot fi acordate ambele categorii de daune, ci numai dobânda legală, căci s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără justă cauză.
Prin sentința nr.737 din 7.05.2008 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Botoșani, Ministerul Economiei și Finanțelor B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților despăgubire egală cu diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa 1 lit.A pct.6-13 din OUG nr.27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 10.04.2006 până la înlăturarea stării de discriminare, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților și dobânda legală calculată la sumele susmenționate, de la data cererii de chemare în judecată, respectiv 20.03.2008 până la data plății efective.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor B să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății sumelor susmenționate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În temeiul art.137 alin.1 din Codul d e procedură civilă, tribunalul a soluționat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în sensul respingerii acestora în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art.4 pct.X din HG nr.83/2005 Ministerul Justiției îndeplinește atribuții în domeniul gestionării patrimoniului și asigură buna desfășurare și administrare a justiției, scop în care fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite, precum și a unităților subordonate; repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora.
Or, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin hotărârea CSM nr.387/22.09.2005, președintele curții de apel este ordonator secundar de credite iar cel al tribunalului ordonator terțiar de credite și răspund, în mod corespunzător, de folosirea conform legii, a sumelor primite de la buget astfel încât Ministerul Justiției este implicat în mod direct în procedura de stabilire a cheltuielilor cu salariile la nivelul instanțelor judecătorești.
Cât privește pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta a fost chemat în judecată doar pentru a pune la dispoziție pârâtului Ministerul Justiției fondurile necesare plății sumelor pretinse de reclamanți. Or, conform art.1 din OUG nr.22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
În privința CNCD s-a constatat că reclamanții nu au solicitat stabilirea în sarcina acestei instituții a vreunei obligații pecuniare ci doar citarea acestuia pentru asigurarea posibilității concrete de realizare a atribuțiilor ce-i revin în materia nediscriminării.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanții au calitatea de judecători la Secția penală a Tribunalului Botoșani, salarizarea acestora realizându-se în baza prevederilor Legii nr.45/2007, care a aprobat cu modificări OUG nr.27/2006.
Acest act normativ, deși a urmărit eliminarea diferenței injuste de tratament salarial existent în sistemul de retribuire anterior, prin acordarea selectivă a sporului de 30-40% pentru instrumentarea infracțiunilor de corupție, discriminare constatată prin Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a instituit o nouă inegalitate de tratament între magistrați, prin salarizarea superioară a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT.
Or, potrivit art.73 și 74 alin.1 din Legea nr.303/2004 republicată, stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor și procurorilor se face ținând seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege, în vederea garantării independenței și imparțialității acestora, remunerația lor fiind stabilită conform art.3 alin.1 din OUG nr.27/2006, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii stabilite.
Aceste elemente, care sunt unitare și interdependente, fără o existență și aplicabilitate de sine stătătoare și izolată, au fost însă disociate atunci când s-a stabilit modalitatea de salarizare a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT. Aceasta întrucât în privința lor s-a dat eficiență numai criteriului referitor la nivelul parchetului în cadrul cărora funcționează, fără a fi corelat cu vechimea în magistratură, ce reprezintă condiția obligatorie pentru promovarea sau numirea într-o funcție de execuție la un parchet de un anumit nivel. Astfel, de exemplu, pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este necesară o vechime minimă de cel puțin 8 ani, conform art.44 alin.1 lit.c din Legea nr.303/2004.
Așadar, vechimea în magistratură se află într-o corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
Totuși, în cazul procurorilor din structurile DNA și DIICOT a fost eliminată în mod privilegiat legătura obligatorie dintre criteriul nivelului parchetului și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor. Aceasta întrucât ei sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă necesară de 8 ani prevăzută de art.44 alin.1 lit.c din Legea nr.303/2004, corespunzătoare acestui nivel, fiindu-le necesară o vechime de doar 6 ani, conform art.87 alin.2 și art.75 alin.4 din Legea nr.304/2004.
Ca urmare a acestui fapt, potrivit art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006 procurorii din cadrul DNA și DIICOT, sunt salarizați numai în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, indiferent de gradul profesional deținut. În plus, sunt numiți, potrivit art.75 alin.3 și art.87 alin.1 din Legea nr.104/2004 republicată, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv al procurorului general al Parchetului Național Anticorupție (în prezent DNA), în baza unui simplu interviu.
S-au instituit astfel două derogări de la principiile care reglementează salarizarea magistraților, deoarece art.73 și 74 din Legea nr.303/2004 republicată, dispun că stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținându-se seama și de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, iar art.43 alin.1 din lege stabilește că promovarea judecătorilor și procurorilor la instanțele și parchetele ierarhic superioare se face numai prin concurs organizat la nivel național.
Pe de altă parte, apartenența procurorilor DNA și DIICOT la aceste structuri este una temporară, conform art.75 alin.11 și art.87 alin.9 din Legea nr.304/2004 deoarece la data încetării activității în cadrul structurilor menționate revin la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcționeze, potrivit legii, aspect ce conduce la concluzia că nu dobândesc în mod real și definitivi gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
n plus, potrivit art. 5 alin. 1 din G nr. 43/2002 și art. 4 alin. 3 din Legea nr.508/2004, nu toți procurorii din cadrul și CO. funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci și în structuri teritoriale analoage celorlalte instanțe și parchete, iar competența de judecată în primă instanță a cauzelor instrumentate de procurorii din aceste structuri revine și tribunalelor. Prin urmare, este sporită în mod nejustificat importanța și calitatea activității desfășurate de procurorii din cadrul și a CO. (în favoarea, cărora s-a stabilit un coeficient de multiplicare cuprins între 19 - 23), în timp ce judecătorul cu grad de tribunal care judecă în primă instanță un dosar instrumentat de un astfel de procuror este salarizat cu un coeficient de multiplicare de doar 15 fiind afectat însuși principiului unității procesului penal prin recunoașterea superiorității urmăririi penale în raport cu judecata.
Mai mult decât atât, urmărirea penală este fundamentată în mare parte pe activitatea și controlul exercitat de judecători care, în lumina dispozițiilor legale de procedură interne și ale art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului corespund noțiunii de magistrat independent, autorizează efectuarea de percheziții, interceptări telefonice, dispun luarea măsurilor preventive (arestarea, obligația,de a nu părăsi localitatea, țara ) iar activitatea de judecată este guvernată, între altele, și de principiul nemijlocirii, conform căruia toate probele administrate în cadrul urmăririi penale sunt readministrate în fața instanței de judecată.
În aceste condiții, instanța a apreciat că este discriminatorie asimilarea procurorilor din cadrul și, în ceea ce privește salarizarea, cu procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul reclamanților, întrucât este normal ca atât magistrații procurori care efectuează urmărirea penală cât și magistrații judecători care soluționează aceleași cauze pe fond, să aibă același nivel de salarizare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, că îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție. În aceeași decizie instanța supremă a mai arătat că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați, doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salariat preferențial", și că "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea 30/1994, deoarece nu se poate demonstra existenta unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Reiese că este discriminatorie diferențierea tratamentului salariat al magistraților motivat de implicarea unora dintre ei în soluționarea cauzelor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism și de apartenența acestora la o anumită structură.
Prin urmare, discriminarea directă conținută de art. 28 alin. 4 din nr.OUG 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004, și de art. 24 din Legea nr. 508/2004, între reclamanți și procurorii din cadrul și CO. constatată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr. 185/22.07,2005, a fost în realitate înlocuită cu o alta, conținută de prevederile incriminate ale nr.OUG 27/2006, sub forma stabilirii unui coeficient de ierarhizare mult superior în favoarea procurorilor din structurile menționate. Astfel, obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, ce revine tuturor magistraților, produce efecte juridice diferențiate în ce privește salarizarea.
Acordarea unei importanțe vădit superioare activității îndeplinite de procurorii din cadrul CO. și, raportat la activitatea desfășurată pentru aceleași cauze de judecători, este nejustificată și nu reprezintă o metodă adecvată de atingere a scopului legitim urmărit prin adoptarea nr.OUG 27/2006, și anume reducerea fenomenului de corupție.
Salarizarea superioară a procurorilor din cadrul și CO. numiți temporar în aceste structuri în vederea instrumentării cauzelor privind faptele de corupție, criminalitate organizată și terorism, se face așadar în mod incorect prin asimilarea lor cu procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Instanța a reținut că sistemul de salarizare, ca instituție de dreptul muncii, este guvernat, printre altele, de principiul egalității de tratament și de cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă, Principiul egalității de tratament implică recunoașterea acelorași obiective și elemente tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant că există discriminare ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale - indiferent de funcție - care întruneau elementul generator al respectivului drept.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art . 1 alin.2 lit. e pct. (i) din.OG nr.137/2000 completată și modificată, întrucât li s-a restrâns exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, în condiții de pregătire profesională și competență materială identice. Aceasta deoarece, pentru a instrumenta cauze privind infracțiuni de corupție, criminalitate organizată și terorism, procurorii din structurile de mai sus nu trebuie să îndeplinească alte condiții privitoare la calificare, vârstă, vechime, specializări, decât reclamanții judecători.
Instanța a apreciat că necesitatea intensificării neîntârziate a reducerii fenomenului de corupție, ca obiectiv urmărit prin adoptarea noului sistem de salarizare a magistraților, se asigură nu numai prin activitatea de urmărire penală. Dimpotrivă, judecata este cea care finalizează și stopează fenomenul infracțional de criminalitate organizată, terorism sau de corupție, astfel că, instituirea unor criterii diferite de salarizare a procurorilor LI. și, comparativ cu reclamanții, produce o discriminare directă.
Sunt eludate criteriile reținute prin art. 2 din nr.OUG 27/2006, și anume: "locul", "rolul", "răspunderea", "complexitatea", "riscurile funcției", "incompatibilitățile și interdicțiile" și garanțiile oferite de art. 5 -6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale referitoare la noțiunile de "instanță independentă", Judecător sau alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare1, "tribunal", precum și cele ale art. 126 alin. 1 din Constituție care dispun că "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție si prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
Așadar, că deși scopul urmărit de noile reglementări privind salarizarea magistraților este unul legitim, întrucât s-a urmărit reducerea neîntârziată a fenomenului de corupție, metoda lui de atingere nu este una adecvată. în considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) respectiv că "în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă ".
Având în vedere cel reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, vor fi înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr.1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996, că "un tratament, diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, "și că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. "
Constatarea discriminării cauzată de prevederile art.11 alin. 1 și 2 raportat la prevederile art.3 și 4 din nr.OUG27/2006 aprobată, completată și modificată prin Legea nr.45/2007 și anularea situației astfel create în ceea ce îi privește pe reclamanți, nu poate fi realizată decât prin aplicarea diferențiată a coeficienților de multiplicare prevăzuți în Anexa I lit. A punctele 6 - 13 la nr.OUG27/2006, cu modificările ulterioare, corespunzător funcțiilor exercitate de către fiecare dintre ei.
Aplicarea diferențiată a coeficienților de multiplicare de mai sus se va face începând cu 10.04.2006, când a intrat în vigoare nr.OUG27/2006,raportat de la data la care fiecare dintre reclamanți a fost numit în funcția de execuție ori de conducere sau a dobândit gradul profesional de judecător de curte de apel, despăgubirile reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele stabilite ca o consecința a înlăturării discriminării urmând a fi plătite de la această data, la zi și în continuare, până la încetarea stării de discriminare, în cuantum actualizat cu indicele de inflație.
Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art.1084 civ. și nu potrivit art. 1088 civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație care, spre deosebire de dobânda legală ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată, este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Ca urmare a admiterii acțiunii reclamanților față de Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani, instanța de fond a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
Împotriva sentinței nr.737 din 7.05.2008 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă, au declarat recurs atât pârâtul Ministerul Justiției, cât și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană
Prin recursul declarat, întemeiat pe prevederile art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției a criticat sentința recurată pentru următoarele motive:
Astfel, sub un prim motiv de recurs, Ministerul Justiției a arătat că în sentința recurată tribunalul a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ întrucât în materia salarizării magistraților, respectiv OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
În aceste condiții, recurentul apreciată că prin sentința recurată și prin acordarea unor drepturi neprevăzute de actul normativ în vigoare în materia salarizării magistraților, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă.
Același recurent a mai susținut, văzând și temeiul juridic al acțiunii reclamanților, că atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, existând posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Prin urmare, recurentul a apreciat că în considerarea principiului separației puterilor în stat și în raport de prevederile art.124 alin.3 din Constituția României, conform cărora "judecătorii sunt independenți și se supun numai legii", soluția primei instanțe de dispune obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților, în contra dispozițiilor legale în vigoare ale OUG nr.27/2006 a altor drepturi salariale decât cele consacrate de ordonanță, reprezintă un caz vădit de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Practic, susține recurentul, prin sentința recurată tribunalul a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică.
Referitor la admiterea capătului de cerere privind acordarea în continuare a despăgubirilor egale cu diferențele de drepturi de natură salarială, recurentul arată că acesta este inadmisibil întrucât se referă la un drept viitor, eventual, care nu s-a născut încă, iar prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege.
Referitor la fondul cauzei, recurentul a arătat că instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate că în prezenta cauză există o situație discriminatorie care determină incidența dispozițiilor OG nr.137/2000, întrucât procurorii de la DNA și DIICOT sunt salarizați diferențiat față de magistrați, fără a îndeplini criteriile impuse de art.3 alin.1 din OUG nr.27/2006, în baza unor dispoziții legale existente în același act normativ.
În sens contrar celor reținute de prima instanță, recurentul apreciază că dispozițiile OG nr.137/2000 nu sunt aplicabile, întrucât despăgubirile și acțiunea în despăgubiri, avute în vedere de OG nr.137/2000, sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite, prin care se restrânge sau se înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. Nu se poate pune în discuție incidența dispozițiilor OG nr.137/2000, în lipsa unui text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiunea acestora.
Că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a reiterat susținerile din întâmpinarea depusă la instanța de fond referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive în cauză.
Examinând recursurile de față, Curtea le constată întemeiate:
Astfel, din examinarea motivelor de recurs invocate de recurentul Ministerul Justiției, curtea constată că două din aceste motive sunt relevante în dezlegarea pricinii.
Primul este cel referitor la faptul că prin sentința recurată și prin acordarea unor drepturi neprevăzute de actul normativ în vigoare în materia salarizării magistraților, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești.
C de-al doilea este cel referitor la faptul că dispozițiile OG nr.- nu sunt aplicabile, întrucât despăgubirile și acțiunea în despăgubiri, avute în vedere de OG nr.137/2000, sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite, prin care se restrânge sau se înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de legalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. Nu se poate pune în discuție incidența dispozițiilor OG nr.137/2000, în lipsa unui text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiunea acestora.
Un al treilea considerent ce conduce spre admiterea recursurilor este cel ce se desprinde din dispozitivele deciziilor nr.819-821 din 3.07.2008 ale Curții Constituționale, prin care s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
față de cele de mai sus, Curtea, având în vedere prevederile art.312 alin.1 și 2 din Codul d e procedură civilă, va admite recursurile Ministerului Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva sentinței nr.737 din 7.05.2008 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă, sentință care va fi modificată în sensul respingerii acțiunii reclamanților, ca nefondată.
Admiterea recursului declarat împotriva sus menționatei sentințe de către Ministerul Economiei și Finanțelor se impune câtă vreme, prin respingerea acțiunii reclamanților, nu mai subzistă obligația acestui recurent să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății sumelor solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B, cu sediul în municipiul B,-, județul B și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.737 din 07 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt.președinte complet aflat
în semnează președinte
instanță
Red.
tehnodact.
Jud.fond:
-
2 ex. 26.06.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Neculai, Timofte Cristina
