Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 80/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 80/
Ședința publică de la 03 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu Izabela Mușat
Asistenți judiciari - -
-
Grefier șef sectie -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra litigiului de muncă intervenit între reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 1 octombrie 2008, când instanța a rămas în pronunțare, conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, acre face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 3 octombrie 2008.
CURT EA
Constată că, prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta și înregistrată inițial la TRIBUNALUL BRAȘOV în 17.06.2008 s-a solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea pârâților la plata efectivă a drepturilor bănești constând în spor de vechime în muncă calculat la indemnizația de încadrare lunară, pentru perioada 1.10.2006 - 23.03.2007 actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la plata efectivă.
În motivarea cererii se arată că reclamanta este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. Consideră că și până la intrarea în vigoare a L4 5/2007 trebuia să i se acorde sporul de vechime în muncă pentru perioada pretinsă.
Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care invocă lipsa calității procesual pasive susținând că nu are raporturi de muncă cu reclamanta și are doar atribuții de elaborare a proiectelor bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite.
În fond consideră că cererea reclamantei este neîntemeiată neexistând o bază legală pentru plata sumelor pretinse de reclamanți și pentru aplicarea indicelui de inflație.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție prin acre solicită obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce sumele ce reprezintă pretențiile reclamantei în proiectul de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008.
Pe fond, solicită a se ține cont de decizia de recurs în interesul legii.
În probațiune s-a depus copie de pe cartea de muncă a reclamantei.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța a respins -o cu motivarea exprimată în încheierea de la termenul din 10.09.2008 reținând calitatea procesual pasivă a MEF față de pretențiile din cererea de chemare în garanție.
În ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamantei, instanța, în temeiul art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă va ține cont de decizia de recurs în interesul legii nr. 36/7.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care, în interpretarea art. 33 alin. 1 Legea 50/96 raportat la art. 1 pct. 32 din OG 83/2000, art 50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin 1 din OUG 160/2000 s-a stabilit că " judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați" (.) beneficiau și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Față de aceste dispoziții, legiuitorul a îndreptat inadvertența legii care a constituit și temeiul acordării discriminatorie a sporului de vechime, adoptând Legea 45/2007, intrată în vigoare în 12.03.2007.
Prin urmare, pretențiile reclamantei sunt fondate pentru perioada cuprinsă între 1.10.2006 și până la intrarea în vigoare a Legii 45/2007, respectiv 12.03.2007.
După intrarea în vigoare a Legii 45/2007 sporul de vechime i-a fost acordat reclamantei în virtutea legii așa cum rezultă și din veniturile din cartea de muncă poziția 8 astfel că pretențiile referitoare la acordarea sporului de vechime și după 13.03.2007 până la 23.03.2007 nu sunt întemeiate, reclamanta nedovedind că nu i s-a acordat efectiv sporul de vechime și după intrarea în vigoare a legii contrar celor înscrise în cartea de muncă.
Pentru aceste considerente instanța va admite în parte cererea reclamantei conform celor din dispozitiv.
În ceea ce privește obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor în solidar cu pârâții 1,2,3, care au calitate de ordonatori de credite, instanța constată că, față de atribuțiile MEF, acest pârât nu poate răspunde în solidar cu ordonatorii principali de credite pentru executarea unor obligații directe, de plată a unor drepturi salariale pentru personalul aflat într-un raport atipic de muncă cu aceste din urmă instituții, drept pentru care va respinge pretențiile reclamantei față de acest pârât.
Totuși, în baza atribuțiilor pe care însuși Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare arată că le exercită, respectiv acelea de elabora proiectul bugetului de stat, instanța va admite cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC în contradictoriu cu Ministerul economiei și Finanțelor și va obliga MEF la alocarea sumelor necesare plății de mai sus menționate.
Pretențiile reclamantei privitoare la acordarea reactualizărilor cu indicele de inflație sunt fondate. Această actualizare nu constituie daune interese, în sensul art 1073 cod civil întrucât actualizarea unei sume de bani cu indicele de inflație asigură creditorului încasarea unei sume echivalentă cu cea de la data când era exigibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta (procuror) cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov,-, corp B, în contradictoriu cu pârâții: 1) MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție cu sediul în B-, sector 5, 2) Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV cu sediul în B,-, 3) Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV, cu sediul în B,-, și în consecință:
Obligă pârâții 1,2,3 la plata efectivă a drepturilor bănești ând spor vechime în muncă calculat la indemnizația de încadrare lunară pentru perioada 1.10.2006 - 13.03.2007, către reclamantă.
Obligă aceiași pârâți, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV să plătească reclamantei actualizarea drepturilor salariale mai sus recunoscute cu aplicarea indicelui de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.
Respinge pretențiile reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:
Obligă chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale susmenționate, către MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 3.10.2008
.
Președinte - - | Judecător, - - |
Cu votul consultativ al asistenților judiciari
- - -
Grefier șef secție
-
Red AP/20.10.2008
Dact AG 22.10.2008 / 8 ex
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Nicoleta Grigorescu Izabela Mușat