Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 828/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 828/2009

Ședința publică de la 25 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan

- - - - JUDECĂTOR 3: Manuela

- - președinte secție

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr. 107/6.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că în cauză s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, și. Întrucât judecătorul s-a abținut de la soluționarea cauzei pe motiv că a soluționat ca instanță de fond hotărârea atacată în compunerea completului va intra judecătorul de permanență pe materii. Întrucât și acest judecător s-a abținut pentru același motiv în compunerea completului a intrat următorul judecător la rând din planificarea de permanență -. Completul astfel constituit din judecătorii, și a păstrat cauze spre soluționare.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului, invocă excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune și constatând cauza în stare de soluționare o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției B și Curtea de APEL ALBA IULIA solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea pârâților la plata sporului de stres și suprasolicitare în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare începând cu luna martie 2005 până la 1.11.2007, reactualizat cu indicele de inflație până la data plății, în condițiile prevăzute de art.47 din Legea 50/1996.

- obligarea pârâtului 2 la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.

În motivare arată că dreptul solicitat a fost prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, abrogat apoi prin art.50 din OUG 177/2002, abrogare înlăturată apoi prin art.41 din OUG 27/2006.

S-a apreciat astfel că dreptul prevăzut de art.47 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ.

Se invocă anumite criterii de referință avute în vedere la acordarea acestui spor cum ar fi:condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea,condiții care s-au acutizat odată cu intrarea României în Uniunea Europeană prin existența unei legislații stufoase a creșterii spectaculoase a volumului de activitate al magistraților, câmpul infracțional tot mai complex,toate presupunând implicit o suprasolicitare neuropsihică și cu risc sporit.

În drept invocă art.67 și 68 din Legea 168/1999.

Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, prin întâmpinarea (f 8), dată de împrejurarea că nu are calitate de angajator al reclamantului și nici atribuții în privința stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor.

Ministerul Justiției, prin întâmpinare (15-16), a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

Prin încheierea din 25.06.2008, Tribunalul Albaa admis excepția necompetenței materiale acestei instanțe raportat la dispozițiile art. II alin.1 și 2 din OUG75/2008 și ca urmare a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului Curții de APEL ALBA IULIA.

Pe rolul acestei instanțe, dosarul s-a înregistrat sub același număr.

La 23.07.2008, reclamantul a înregistrat o completare de acțiune prin care fost introdus în cauză în calitate de pârât Consiliul Superior al Magistraturii având în vedere că în intervalul 12.01.2006 - 12.01.2007 acesta și-a desfășurat activitatea în cadrul acestei instituții.

De asemenea, prin completarea de acțiune înregistrată la această instanță la 25.09.2008, reclamantul a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul, acesta din urmă să fie obligat la plata sporului de 50 % și pentru veniturile încasate în calitate de membru cu activitate nepermanentă în intervalul de timp precizat în acțiune.

Prin sentința civilă nr. 107/2008 Curtea de Apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA și a admis acțiunea formulată de reclamant, pârâții fiind obligați la plata sporului de stres și suprasolicitare în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare începând cu luna martie 2005 și până l 1.11.2007 actualizat cu indicele de inflație până la data plății în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996. Pârâta Curtea de Apel a fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele cu privire la excepția invocată:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA este neîntemeiată, raportat la capătul 2 de acțiune vizând mențiunile în carnetul de muncă, această pârâtă fiind cea care ține evidența acestor înscrisuri și efectuează mențiunile corespunzătoare.

Pe fondul cauzei s-a avut în vedere că reclamantul, conform celor ce rezultă din adeverința 3361/7/a/24.10.2008, în perioada 1.06.2004 - 13.01.2006 a avut calitatea de președinte al Curții de APEL ALBA IULIA și pe cea de membru,în perioada 13.01.2006 - 12.01.2007 a fost președinte al, iar în intervalul 12.01.2007 - 1.11.2007 a îndeplinit funcția de președinte al Curții de APEL ALBA IULIA și pe cea de membru

Prin Decizia nr. XXI (21)/10.03.2008 pronunțată de J- secțiile Unite în dosar nr. 5/2008 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J s-a statuat că" În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

În considerentele acestei decizii se reține că "Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă. .inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.

Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000. .

Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiileart. 107alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].

Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."

Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.

În motivarea recursului recurenta susține că nu are calitate procesuală pasivă, nefiind angajatorul reclamantului și nici nu poate efectua vreo mențiune în carnetul de muncă, deoarece sporul în discuție nu se include în retribuția tarifară.

Intimații nu au depus întâmpinare.

CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:

Contrar susținerilor recurentei Curtea de APEL ALBA IULIA, aceasta are obligația plății sporului în discuție, fiind ordonator secundar de credite, precum și a înscrierii în carnetul de muncă al reclamantului a sporului de 50 % de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația de bază lunară, întrucât, în conformitate cu prevederile OUG 4/2005, acesta este un spor cu caracter permanent și face parte din baza de calcul pentru pensie, astfel că se justifică chemarea sa în judecată și deci calitatea sa procesuală pasivă.

Câtă vreme Legea 50/1996 este o lege organică, normele de abrogare a acestei legi reținute de Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 devin inaplicabile, fapt ce impune ca instanțele de judecată să conchidă rămânerea în vigoare a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996, republicată și după anul 2000, fapt stabilit cu efect de lege de ÎCCJ prin decizia în interesul legii nr. 21/2008.

Recursul însă se impune a fi admis sub un alt aspect, pus în discuție de instanță din oficiu, conform art. 306 alin.2 raportat la art. 3041Cod procedură civilă, și anume a prescrierii dreptului la acțiune.

Astfel, reclamantul a solicitat prin acțiune acordarea sporului de 50% din indemnizația brută lunară începând cu luna martie 2005.

Acțiune a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 01.04.2008.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. La art. 3 se arată că termenul de prescripție este de trei ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune (art. 7).

Față de aceste dispoziții se constată că pretențiile formulate pe perioada 01-31.03.2005 se situează în afara termenului de prescripție, astfel că în temeiul textelor de lege arătate se va constata prescrise pretențiile formulate pe perioada menționată cu consecința respingerii acțiunii pe acest interval de timp.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.107/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantul împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Consiliul Superior al Magistraturii.

Constată prescrise pretențiile formulate pentru perioada 01.03. - 31.03.2005 și în consecință respinge acțiunea formulată pe acest interval.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009.

Președinte,

-CO semnează președinte Curtea de Apel Alba Iulia -

Judecător,

Judecător,

-CO semnează președinte Curtea de APEL ALBA IULIA -

Grefier,

Red.

Tehnored./ 29 Iunie 2009

Jud. fond.,

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Minuta deciziei civile Nr. 828/2009

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.107/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantul împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Consiliul Superior al Magistraturii.

Constată prescrise pretențiile formulate pentru perioada 01.03. - 31.03.2005 și în consecință respinge acțiunea formulată pe acest interval.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

PENTRU,

Președinte:Victor Crețoiu
Judecători:Victor Crețoiu, Monica Maria Mureșan, Manuela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 828/2009. Curtea de Apel Alba Iulia