Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 293/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 293/2007
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 85/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Întrucât unul dintre membrii titulari ai completului de judecată C 2 - recurs civil, respectiv d-na judecător lipsește din instanță din motive obiective, fiind în concediu de odihnă, completul de judecată s-a complinit, în conformitate cu prevederile art. 98(6) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, prin participarea d-nei judecător -, desemnată din lista de permanență pentru soluționarea incidentelor procedurale ivite la acest termen de judecată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de intimații și, la care se atașează un set de înscrisuri, reprezentând adeverința nr. 311/5.05.2009 emisă de D - Filiala SA, adeverința nr. 627/26.04.2007 emisă de aceiași unitate, contract de închiriere, certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap eliberat de Spitalul Județean H, copie a sentinței civile nr. 3699/2008 pronunțată de Judecătoria Deva în dosar civil nr-, copie a acțiunii civile înregistrată în fața instanței de fond, extras de carte funciară nr. 158/a, jud.
Prin serviciul registratură, se constată că s-a înregistrat la dosar, concluzii scrise formulate de reclamanta recurentă, prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 3699/25.09.2008 a Judecătoriei Devaa fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și, privind evacuarea acesteia din imobilul situat în comuna -, înscris în CF 158/A sub nr., nr. top. 1805.
A fost admisă cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâta, constatându-se că SA D - Filiala este proprietara imobilului din litigiu situat pe terenul înscris în CF 158/A, nr. top. 1805, 1806, 1807, 1808, fiind astfel obligată reclamanta la 1056, 8 lei cheltuieli de judecată către această pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta nu este proprietara imobilului în litigiu, fapt constatat în urma efectuării expertizei în construcții.
Astfel potrivit depozițiilor martorilor ( 109 - dosar fond), - ( 134) și ( 150), casa a fost construită de Exploatarea Minieră prin anii 1800, ulterior prin anul 1964 fiind renovată de către mină și dată spre închiriere angajaților săi.
Aceste depoziții sunt susținute și de concluziile expertizei în construcții referitoare la vechimea clădirii și data renovării ei.
Instanța a înlăturat depoziția martorului ( 82 - dosar fond) ca nesinceră, aceasta necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă.
Într-adevăr pentru imobilul expropriat antecesoarei reclamantei, bunica sa prin Ordinul Prefectului nr. 153/1997 i s-a reconstituit reclamantei, în baza art. 37 din Legea 18/1991, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 500 mp din terenul înscris în CF 158/a, nr. top. 1805, 1806, 1807, 1808, în suprafață totală de 8070 mp.
Conform raportului de expertiză topografică nu există identitate între construcția în litigiu și cea care apare înscrisă în CF 158/A - pe numele reclamantei.
Construcția înscrisă reprezintă un boutique edificat de reclamantă pe terenul ce i-a fost atribuit în proprietate în baza Legii 18/1991, la o distanță de 150 de casa în litigiu, în prezent dezafectat.
Aceste aspecte reies și din adresa nr. 2230/04.08.2008 emisă de Primăria comunei de, în care se precizează și faptul că reclamanta nu a beneficiat de un schimb de imobile al cărui obiect să-l reprezinte casa în litigiu ( 228 - dosar fond) precum și din adresa nr. 224/24.01.2008 emisă de aceeași instituție ( 165 - dosar fond).
În baza art. 64 - 66 cod procedură civilă a fost admisă cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâta a, iar în baza art. 480 cod civil, să se constate că cea arătată ca titulară a dreptului SA D - Filiala, succesoarea Miniere este proprietara imobilului în litigiu, situat în, nr. 161, jud. H, pe terenul înscris în CF 158/a -, nr. top. 1805, 1806, 1807, 1808, prin edificare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea de motive, s-a arătat că în mod netemeinic s-a înlăturat declarația martorului care se coroborează cu expertiza topografică, iar în CF reclamanta apare ca fiind proprietara unei case, nu a unui butique.
Apelul s-a timbrat cu 5 lei taxă de timbru și 0.15 lei timbru judiciar.
Apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 3699/2009 a Judecătoriei Devaa fost admis ca fondat prin decizia civilă nr. 85/A/2009 a Tribunalului Hunedoara - Secția civilă, schimbându-se astfel sentința apelată, în sensul că s-a respins și cererea pârâtei privind arătarea titularului dreptului în persoana SA
A fost obligată reclamanta la 656, 8 lei cheltuieli de judecată în primă instanță ca efect al compensării către.
A fost menținută în rest sentința apelată.
În argumentarea deciziei pronunțate s-a reținut în considerente că potrivit expertizei în construcții, a rezultat că pe terenul din CF 158/a -, nu se mai află amplasată decât o singură casă ( nr. 161) de 50,66 mp, precizându-se că pentru stabilirea corespondenței exacte dintre înscrisurile proprietății apelantului în CF și perimetrul proprietății din teren, este necesară efectuarea unei expertize top. Prin expertiza top, s-a conchis astfel că terenul de 500 mp atribuit reclamantei, prin ordin al prefectului, nu este același cu amplasamentul casei de la nr. administrativ 161, această casă fiind folosită încă din 1995 de pârâta, în baza unui contract de închiriere încheiat cu SA D ( fila 13 - 18 fond).
Reclamanta, care și-a întabulat în 1998 "construcția" în Cf, nu s-a aflat astfel niciodată în posesia imobilului din care se cere evacuarea pârâtei.
Reclamanta a încercat a dovedi în cauza de față că există identitate între una dintre casele notate în CF anterior anului 1998 și edificatele notate de ea în 1998, susținând că această casă a fost construită de antecesorul său, defunctul, fără a investi instanța în acest sens sau să fi precizat acțiunea într-una în revendicare, context în care acțiunea în evacuare a fost respinsă. Referitor la cererea privind arătarea titularului dreptului s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, neîntrunind cerințele impuse de art. 64 - 66 cod procedură civilă.
S-a precizat că o atare cerere trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:
1.reclamantul să urmărească valorificarea unui drept real;
2.pârâtul să fie un simplu detentor precar;
3.cererea să fie făcută de pârât;
4. cererea să fie introdusă până cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
În speță cerințele de la punctele 1 și 4 nu au fost îndeplinite, astfel că cererea de arătare a titularului dreptului a fost respinsă.
Împotriva deciziei civile nr. 85/A/2009 a Tribunalului Hunedoara - Secția civilă a declarat recurs reclamanta, aducându-i critici sub aspectul nelegalității ei, admiterii acțiunii sale, în evacuare.
În expunerea de motive se susține în esență că în mod nejustificat a fost înlăturată depoziția martorului care se coroborează cu expertiza topografică în sensul că terenul înscris în CF 158/A/a, nr. top. 1805, terenul pretins de ea și ocupat abuziv de pârât.
În drept se invocă dispozițiile art. 304 punct 8 și 9 cod procedură civilă.
Intimații și au depus întâmpinare prin care solicitau respingerea recursului, invocând că prin expertiza topografică expertul a stabilit cine este proprietarul terenului, respectiv Statul Român și că nu există identitate între construcția din litigiu și cea care apare înscrisă în CF 158/a pe numele recurentei. De fapt, susțin intimații că ei locuiesc în imobil în calitate de chiriași începând cu anul 1982. Mai mult, arată că de fapt antecesorul recurentei a fost la rândul său chiriaș.
Analizând recursul, prin prisma criticilor invocate în scris în sensul art. 304 punct 8 și 9 cod procedură civilă dar și din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin. 2 cod procedură civilă, se constată a fi nefondat, în considerarea următoarelor aspecte:
Evident că potrivit expertizei în construcții efectuată la fond a rezultat că pe terenul înscris în CF 158/a -, nu se mai află amplasată decât o singură casă la nr. administrativ 161, de 50,66 mp, în concluzii precizându-se că pentru stabilirea corespondenței exacte dintre înscrisurile proprietății recurentei în CF și perimetrul proprietății din teren se impune efectuarea unei expertize top.
Efectuându-se această expertiză top, inclusiv prin răspunsul la obiecțiuni s-a stabilit că terenul de 500 mp atribuit reclamantei prin ordinul prefectului nu este același cu amplasamentul casei cu nr. 161.
De fapt s-a dovedit că din 1995 casa ocupată este folosită de pârâta în baza unui contract de închiriere încheiat cu D ( fila 13 - 18 fond).
Recurenta și-a întabulat în CF doar în 1998 construcția.
Susținerile reclamantei că acea construcție ar fi fost edificată de antecesorul său nu au fost dovedite. Pe de altă parte instanța de fond nici nu a fost investită cu un atare capăt de cerere. Mai mult expertiza top. a conchis că proprietarul terenului este Statul Român și că nu există identitate între construcția din litigiu și cea care apare înscrisă în CF.
Prin urmare aspectele invocate de reclamanta recurentă nu se circumscriu temeiurilor de drept pe care le-a arătat respectiv art. 304 punct 8 și 9 cod procedură civilă, astfel că recursul de față va fi respins ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 cod procedură civilă.
Pentru aceste motive:
( continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 293/25.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-).
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 85/A/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
.
Tehn.
2 ex/07.07.2009
Jud. fond -
Jud. apel - /
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Carla Maria Cojocaru, Daniela