Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 831/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 831/2009
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.1665/2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța din oficiu ridică excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru intervalul 1.04.2004-18.04.2004, după care, având în vedere actele dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr-, reclamanții, Filareta, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul C-S, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național al Discriminării, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând sporul de stres, în procent de 50 %, calculat la indemnizația de încadrare, începând cu data de 01.04.2004 și până în prezent, acordarea lunară a acestui spor și în continuare și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat în esență că îndeplinesc funcția de judecători și, respectiv, personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului C-S, la Judecătoria Reșița și potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, rămas în vigoare de la data apariției, beneficiază de un spor de stres de 50 % calculat la indemnizația brută de încadrare, spor pe care însă nu l-au primit niciodată de la promulgarea legii.
Reclamanții au invocat prin acțiune că la data stabilirii acestui drept, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință, care rezidă din condițiile în care își desfășoară activitatea, caracterizate de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că reclamanții au formulat pretenții pentru acordarea unor drepturi salariale neprevăzute de lege, invocând acte normative abrogate.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor C-S a depus la dosar o întâmpinare prin care a susținut că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă întrucât nu se poate reține în sarcina Ministerului obligația de garanție sau de despăgubiri nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, că între Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nici o obligație, ambele sunt ordonatori principali de credite pentru personalul propriu.
Din materialul probator administrat în cauză instanța a reținut că reclamanții sunt angajați ai Tribunalului C-S, la Judecătoria Reșița.
În baza dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată din oficiu, între reclamanți și respectivul pârât neexistând raporturi juridice sub aspectele reglementate de Codul Muncii și legile proprii de organizare: Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească și Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Ca urmare a respins acțiunea reclamanților sub acest aspect.
Tribunalul a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având în vedere că raportat la obiectul cauzei dedusă judecății, respectivul pârât nu are calitate, reclamanții solicitând drepturi salariale rezultate, adevărat, dintr-un tratament discriminatoriu, dar nu au solicitat ca respectivul pârât să constate existența acestei discriminări potrivit procedurii prevăzută de nr.OUG 137/2000.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a respins- ca neîntemeiată întrucât reclamanții au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice în calitate de pârât și nici una dintre părțile litigante nu a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 1665/2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național al Discriminării și s-a respins acțiunea reclamanților cu privire la aceștia.
A fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanții, Filareta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C-S și în consecință au fost obligați pârâții să achite reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de stres, în procent de 50 % calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 1 aprilie 2004, la zi și în continuare, cu actualizarea sumelor restante la data plății efective, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant în parte.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin nr.OG 83/2000, apoi prin art. 50 alin.2 din nr.OUG 177/2002 a fost abrogat art. 1/1, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate din Legea nr. 50/1996, iar nr.OUG 177/2000 a fost abrogată prin art. 41 lit.a din nr.OUG 27/2006.
Cu toate acestea, s-a avut în vedere că potrivit art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților cetățenești, dreptul solicitat de reclamanți este un drept de creanță, deci un bun de care nu pot fi lipsiți decât pentru o cauză de utilitate publică, ceea ce nu se poate desprinde că s-ar fi produs prin nr.OG 83/2000.
Totodată, s-a avut în vedere că în perioada abrogării sporului în litigiu salariile magistraților au fost majorate, astfel că această abrogare apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Reținând și dispozițiile art. 20 alin.2 din Constituția României, s-a avut în vedere existența unui conflict între art. 1 pct.24 din nr.OG 83/2000 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției și Libertăților
Prin recursul său, Curtea de Apel Timișoaraa solicitat în temeiul art. 304 pct.9 și 304/1 Cod procedură civilă admiterea acestuia și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate acțiunii reclamanților.
În expunerea de motive arată în esență că indemnizațiile, salariile și sporurile de care beneficiază reclamanții sunt stabilite prin lege, iar în prezent sporul de 50 % solicitat este abrogat, nemaifiind prevăzut în legea de salarizare un atare drept salarial.
Critică apoi și obligarea la plata pentru viitor a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică, deoarece actele normative în vigoare în domeniul salarizării judecătorilor și personalului auxiliar nu prevăd acordarea unui atare spor.
Apreciază apoi că solicitarea reclamanților ține de domeniul legislativului și că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege sunt depășite limitele puterii judecătorești.
Incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, în lipsa unei dispoziții legale care să prevadă acordarea sporului de stres, se susține că nu poate fi opusă ordonatorului de credite, care este ținut să achite salariile în limitele prevăzute de lege.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat admiterea recursului său și respingerea pretențiilor formulate de reclamanți ca neîntemeiate.
Invocând dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, recurentul arată că art. 47 din Legea nr. 50 /1996 a fost abrogat expres și că art. 20 alin.2 din Constituția României nu are aplicabilitate în speță pentru că nu este vorba de reglementări interne cu privire la proprietate care să aibă un conținut în contradicție cu reglementările internaționale.
Art. 1 din Protocolul 1 vorbește despre dreptul de creanță ca bun în situația în care, raportat la speță, acest drept există în patrimoniul celui care invocă protecția sa, fără însă a suplini sau recunoaște un drept pe care legislația internă nu îl prevede.
Se mai arată că acest text nu împiedică statele să schimbe sistemele de salarizare, să abroge sau să prevadă drepturi în alt conținut și că problema utilității publice excede cauzei în speță.
Pe de altă parte, se menționează că Legea 50/1996 fiind o lege ordinară, față de art. 73 din Constituția României, poate fi modificată sau abrogată pe calea ordonanțelor. Deci OG83/2000 produce totuși efecte, așa încât pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
Reclamanții intimați nu au formulat întâmpinare în recurs.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursurile de față ca parțial fondate, urmând a le admite în temeiul art. 312 Cod procedură civilă în limitele și considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Din această perspectivă este a se reține în speță incidența dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 raportat la art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii și constatate astfel prescrise pretențiile reclamanților pentru intervalul 1.04.2004-18.04.2004, deci cele solicitate pentru perioada ce excede celor 3 ani anteriori introducerii acțiunii.
Astfel, cum pe rolul Tribunalului C-S acțiunea reclamanților a fost înregistrată la 19.04.2007, tot ceea ce depășește data de 19.04.2004 în urmă atrage concluzia că a fost formulată cu depășirea termenului imperativ de 3 ani prevăzut de lege.
Pe fondul cauzei, sunt a se reține următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale constând în sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică.
Recurenții susțin că soluția instanței de fond este greșită întrucât are la bază un text de lege abrogat expres și total.
Sub acest aspect trebuie reținut că după pronunțarea sentinței atacate, ÎCCJ - Secțiile Unite a pronunțat Decizia nr. 21/2008 publicată în Of. nr. 444/13.06.2008 prin care a statuat că:în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, această decizie este obligatorie, motiv pentru care criticile formulate de către recurenți nu mai pot fi luate în considerare, nici măcar sub aspectul acordării în continuare a acestui spor, atâta timp cât nu se modifică cadrul legislativ avut în vedere de către ÎCCJ la momentul pronunțării deciziei.
Față de aceste aspecte, Curtea va admite recursurile de față, va modifica în parte sentința atacată în sensul respingerii pretențiilor solicitate de reclamanți pentru intervalul 1.04.2004-18.04.2004 ca fiind prescrise, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C - S, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Timișoara și MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR B împotriva sentinței civile nr.1665/2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar -.
Modifică în parte sentința atacată în sensul respingerii pretențiilor solicitate de reclamanții, -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul C-S pentru intervalul 1.04.2004 - 18.04.2004, ca fiind prescrise.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 Iunie 2009.
Președinte, Semnează Vicepreședinte, | Judecător, | Judecător, Semnează Vicepreședinte, |
Grefier, Semnează Prim grefier, |
Red. 2 ex. IM 29.07.2009
Jud. fond.;
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria
