Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 940/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 940
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul S,-, județul S, Ministerul Public B - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, cu sediul în municipiul S,-, județul S și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr.903din14 aprilie2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru pârâții recurenți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent Ministerul Finanțelor Publice, reprezentantul chematului în garanție Ministerul Finanțelor, precum și reclamanții intimați --, -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru pârâții recurenți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceavaa solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii, ca nefondată. A precizat că reclamanții nu au calitate de persoane care ocupă funcții de demnitate publică, și, prin urmare, acestora nu li se poate aplica sistemul de salarizare stabilit de Legea nr. 154/1998.
Cu privire la recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a precizat că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a acestuia.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
URTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr- din 16.05.2008, reclamanții, -, au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, pentru perioadele de activitate, astfel:
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de
referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de
referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de
referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de
referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de
referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de
referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de
referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007, și în continuare,
actualizată cu rata inflației precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în
carnetele de muncă ale fiecărui reclamant.
Motivând acțiunea, reclamanții au arătat că fac parte din personalul din sistemul justiției conform Legii nr. 50/1996 și nr.OUG 27/2006, enunțând principiul consacrat prin art. 1 din legea enunțată conform căruia "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".
Reclamanții au evocat și dispozițiile art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
S-a mai arătat că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din nr.OG 134/1999 "începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Au susținut reclamanții că potrivit art.1din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Alineatul 2 din același act normativ prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie bază de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare, grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte funcții de execuție".
Totodată s-au invocat dispozițiile nr.OUG 177/2002 care stabilesc salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Potrivit art. 2 alin. 1 din acest act normativ "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență", dar și dispozițiile art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/2005 "indemnizațiile lunare pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoane care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 sunt cereri prevăzute în anexele nr. VIII și IX."
Reclamanții au arătat că ulterior prin nr.OUG 27/2006 a fost fixată valoarea de referință sectorială la suma de 257 lei. Or, stabilirea altor valori de referință sectorială, decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, sub acest aspect, apare nelegală, actul normativ fiind în contradicția principiilor consacrate prin Constituție, dar și cele enunțate prin Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, ale Codului muncii, întrucât deși prin nr.OG 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312, 3 lei, prin nr.OUG 27/2006 s-a stabilit pentru magistrați o valoare de referință inferioară de 257 lei.
Reclamanții au mai susținut și faptul că drepturile salariale odată recunoscute de lege nu mai pot fi diminuate în mod unilateral întrucât dreptul personalelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu, iar acordarea unei valori de referință sectorială diferită pentru salarizarea persoanelor din cadrul celor trei puteri ale statului contravine dispozițiilor constituționale, ale legislației muncii și nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, dar și normele de tehnică legislativă.
S-a evocat jurisprudența instanțelor de judecată în ce privește aplicarea valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite și pentru controlorii financiari, din cadrul Curții de Conturi - respectiv decizia nr. 62/18.01.2007 a Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr-.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin punctul de vedere formulat a evocat jurisprudența CEDO în domeniul discriminării, în aplicarea dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru aplicarea drepturilor și libertăților fundamentale și evocând dispozițiile art. 1, 2, 6 și 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare susținând faptul că în raport de dispozițiile art. 19 alin. 3 din ordonanța, modificată și completată, sesizările având ca obiect normele legislative adoptate în domeniul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a acestei instituții.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cererii care îmbracă forma unei acțiuni în despăgubiri de drept comun.
A invocat totodată prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10.2004 - 15 05.2005 în temeiul art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
De asemenea a invocat excepția inadmisibilității acțiunii arătând că actele normative invocate de reclamanți nu au relevanță în cauză întrucât magistrații și personalul auxiliar nu ocupă funcții de demnitate publică.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cererii care îmbracă forma unei acțiuni în despăgubiri de drept comun.
De asemenea a invocat excepția inadmisibilității acțiunii arătând că actele normative invocate de reclamanți nu au relevanță în cauză întrucât magistrații și personalul auxiliar nu ocupă funcții de demnitate publică, precum și excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru anul 2004 precizând în acest sens că reclamanții au beneficiat în anul 2004 de indexările prevăzute în nr.OUG123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar.
Totodată, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând ca în caz de admitere a acțiunii reclamanților, chematul în garanție să fie obligat să includă în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sumele necesare plății acestor drepturi salariale.
Prin încheierea din 24.07.2008, față de prevederile art. II, pct. 2 din nr.OUG 75/2008, dosarul a fost trimis spre soluționare Curții de APEL SUCEAVA.
Prin sentința civilă nr. 114 din data de 17.02.2009, având în vedere Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. II, pct. 2 din nr.OUG 75/2008, Curtea de APEL SUCEAVAa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
La Tribunalul Suceava dosarul a fost reînregistrat sub nr- din 06.03.2009.
Prin sentința civilă nr. 903 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- s-a dispus următoarele:
A fost respinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, ca nefondată.
A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondată.
A fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.
A fost respinsă excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru anul 2004 invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondată.
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.01.2005 - 14.05.2005.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, chemat în garanție fiind Ministerul Finanțelor Publice.
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzute de lege, corectate cu evoluția prețurilor de consum pentru perioadele de activitate, raportate la următoarele sume:
- 264,77 lei, conform nr.OG9/2005, pentru perioada 14.05.2005-30.09.2005;
- 297,4 lei, conform nr.OG9/2005, pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006;
- 312,3 lei, conform nr.OG3/2006 pentru perioada 1.02. - 31.08.2006;
- 331 lei conform nr.OG3/2006, pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006;
- 358 lei, conform nr.OG10/2007 pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007;
- 365 lei conform nr.OG10/2007 pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007;
- 405 lei, conform nr.OG10/2007 pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007, actualizate cu rata inflației.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi salariale.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, instanța a apreciat că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor art.3 din Legea nr.168/1999 și ale art.269 din Codul muncii, față de obiectul său, prezentul litigiu este un conflict de muncă, care, în temeiul art.2 alin.1 lit."c" din același act normativ se soluționează de către tribunale, astfel încât excepția invocată nu este dată în cauză.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul, tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată.
Astfel, în susținerea excepției invocate pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA au arătat că reclamanții nu pot solicita drepturile salariale pretinse întrucât actele normative pe care aceștia își întemeiază cererea nu fac referire la salarizarea judecătorilor și procurorilor.
Față de această susținere, tribunalul a constatat că aspectele învederate de pârât privesc fondul cauzei și nu sunt de natură a împiedica instanța să examineze cererea suspusă judecății.
Cu privire la excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru anul 2004 tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, în susținerea acestei excepții pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că reclamanții au beneficiat în anul 2004 de indexările prevăzute în nr.OUG123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar.
În acest sens, față de susținerile arătate în motivarea excepției, tribunalul a apreciat că acestea vizează temeinicia pretenției pentru perioada în cauză care va fi analizată odată cu fondul cererii, acțiunea nefiind lipsită de obiect pentru acea perioadă.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.01.2005 - 14.05.2005, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
Totodată, potrivit art. 3 din actul normativ precizat anterior, termenul prescripției este de 3 ani.
De asemenea, potrivit art. 166 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. În același sens sunt și dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
Or, în cauza de față nu a existat nici un impediment care să le limiteze reclamanților dreptul de a acționa în justiție pârâții în termenul legal de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut următoarele:
eclamanții au calitatea de procurori și personal auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria C- M și au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate în urma recalculării indemnizațiilor pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum după cum urmează:
- pentru perioada 01.10.2004 - 31.12.2004, la valoarea de
referință sectorială de 238 lei, conform nr.OUG 123/2003;
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de
referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de
referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de
referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de
referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de
referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de
referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de
referință sectorială de 405 lei, conform OG nr. 10/2007 precum și în
continuare, actualizate cu indicele de inflație.
În ce privește perioada 01.10.2004 - 31.12.2004, tribunalul a reținut că valoare de referință sectorială a fost majorată și pentru magistrați prin art. 3 din nr.OUG 123/2003, astfel încât, pentru această perioadă acțiunea apare ca fiind neîntemeiată.
Pentru restul perioadelor s-a reținut că potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:
- valoarea de referință universală;
indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;
- valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;
- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din nr.OUG 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/10096, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 "pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr.216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Dispozițiile legale enunțate trebuie corelate cu prevederile art.2 din Legea nr.154/1998 prin care s-a stabilit că "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art.3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr.154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Totodată prin această lege se menționează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectorială, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr. III din același act normativ.
Edificatoare sunt și dispozițiile art.1din nr.OG 83/2000 privind modificările și completările Legii nr. 50/1996 conform cărora "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Alineatul 2 din același act normativ prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie bază de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare, grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte funcții de execuție".
Această ordonanță a fost aprobată prin Legea nr.334/2001. Ulterior, a fost adoptată nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, reglementare care prin art.2 a prevăzut că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență", iar prin art.2 s-a prevăzut că "indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică,stabilite potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr. 154/1998 sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX".
Totodată s-a constatat că în baza art.48 din nr.OUG177/2002 și a nr.OUG123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr.177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. în consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592_lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile nr.OUG 191/2002 și ale art. 3 lit. a din nr.OUG 123/2003.
În mod similar prin majorări succesive valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007) a ajuns pentru același interval de timp la 2.380.592 lei.
Pentru perioadele 1.01.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși nr.OUG134/1999, aprobată prin Legea nr.714/2001 era în vigoare stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică, iar conform art.74 alin. 2 din Legea nr.303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr.9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
S-a constatat că deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art.2 alin.3 și art.3 alin.4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art.1 alin.4 din Constituția României care reglementează organizarea starului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art.1 alin.1 din Legea nr.304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", tribunalul a constatat întemeiate pretențiile reclamanților pentru plata diferențelor salariale calculate prin luarea în considerare a valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite.
S-a reținut că potrivit preambulului nr.OUG27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că potrivit art.2 din nr.OUG27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Cu toate acestea, în Anexa 1 la.OUG nr.27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul dispozițiilor art.74 alin. 2 din Legea nr.303/2004.
S-a constatat așadar că deși prin art. 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost consacrat principiul potrivit căruia drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile expres prevăzute de acest act normativ, iar conform art. 38 din Codul muncii - aprobat prin Legea nr. 53/2003 drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunor tranzacții, renunțări sau limitări, drepturile salariale astfel cum au fost reglementate la nivelul valorii de referință sectorială pentru funcționarii de demnitate publică, aleși și numiți, au fost în mod nejustificat diminuate, fără nici o justificare, cu încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție și dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, jurisprudența CEDO stabilind în mod constant că noțiunea de bun în sensul art. 1 din Protocol adițional nr. 1 la Convenție include și drepturile salariale.
Și jurisprudența internă, în soluționarea unor conflicte de muncă privind indemnizațiile aplicabile magistraților a stabilit în mod constant că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive, consfințind astfel principiul fundamental al statului de drept privind egalitatea și separația puterilor în stat.
Deși în cauză au fost invocate și deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în aplicarea art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, s-a constatat că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile Codului muncii și Constituției, în ce privește discriminarea astfel încât în raport de prevederile art. 20 din Constituție, în măsura în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, sunt aplicabile reglementările internaționale, respectiv prevederile art. 14 din Convenția privind drepturile omului și libertățile fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 la această convenție și Protocolul nr. 12 la convenție, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006.
Față de cele reținute, având în vedere valoarea de referință sectorială aplicabilă magistraților și personalului auxiliar de specialitate la nivelul lunii decembrie 2004, s-a constatat că salariile acestor categorii profesionale trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, conform celor specificate în dispozitiv, pârâții urmând a fi obligați la plata diferențelor drepturilor salariale în raport de perioada de activitate desfășurată.
Referitor al acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, în susținerea acțiunii reclamanții a solicitat obligarea directă a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice la plata către ei a drepturilor salariale invocate.
Față de această susținere, tribunalul a constatat că reclamanții nu se află în raporturi de serviciu (de muncă) cu pârâtul Ministerului Finanțelor Publice, astfel încât nu pot solicita plata drepturilor salariale direct de la acesta întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de angajator în ceea ce-i privește.
În ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind funcțiile publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, instanțele și parchetele fiind instituții finanțate de la bugetul de stat conform prevederilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi salariale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.
Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, a critica sentința civilă pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare a sa în garanție.
A arătat că, în speță, obiectul dedus judecății îl reprezintă obligarea pârâților la plata unor sume de bani reprezentând diferențe salariale, raportul juridic fiind unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră raporturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
A arătat că nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i doar obligația de aprobare a statelor de plată întocmite de ordonatorii de credite.
A solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.
Ministerul Public - prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința civilă pentru nelegalitate și netemeinicie și a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 4, 8 și 9 Cod procedură civilă, cu referire la art. 3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului a invocat excepția inadmisibilității acțiunii formulate de personalul conex pentru perioada 14.05.2005 - 3.02.2007, instanța de fond depășindu-și astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la lege.
A arătat că față de faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile nr.OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, iar instanța de fond a admis-o în virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor legale, invocă decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale.
Față de aceste aspecte, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora "decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie".
A arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public la plata drepturilor bănești reprezentând diferențe salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actelor normative incidente, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, acțiunea reclamanților fiind nefondată.
A mai arătat că reclamanții au solicitat creșteri salariale prevăzute în aceste texte de lege, în condițiile în care nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadrați - potrivit anexei nr. II pct. 11, pct. 12 și pct. 13 din Legea nr. 154/1998 - Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Prim adjunctul Procurorului General și adjunctul acestuia.
Totodată a arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca nefondată.
Ministerul Public - prin Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAa arătat că sentința civilă este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Sub acest aspect a arătat că magistrații și personalul auxiliar nu fac parte din categoriile de personal cărora să li se aplice sistemul de salarizare stabilit prin Legea nr. 154/1998.
A mai arătat că un alt motiv de recurs îl constituie dispoziția de actualizare a sumelor deoarece instanța de judecată a dispus plata drepturilor solicitate de reclamanți, corectate cu evoluția prețurilor de consum, fără a menționa temeiul de drept care a stat la baza acordării acestui mod de actualizare.
A solicitat admiterea recursului, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă și art. 3041Cod procedură civilă și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.
Legal citați, intimații nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Examinând recursurile declarate în cauză sub aspectul motivelor invocate, cât și față de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Referitor la recursul Ministerului Finanțelor Publice, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005 Ministerul Finanțelor Publice este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat precum și proiectul de rectificare a bugetului de stat operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Față de aceste considerente cât și văzând dispozițiile art. 60 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea urmează ca în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă va respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice ca nefondat.
În ce privește recursurile declarate de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA se rețin următoarele
Prin art. 50 din OUG177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților au fost abrogate dispozițiile art. 11precum și celelate dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilată, potrivit legii, acestora, din Legea 50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare.
Art. 11din Legea 50/1996 prevedea că "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prevederilor prezentei legi".
De asemenea, art. 2 alin. 1 din OUG177/2002 dispunea că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă".
Prin Legea nr. 347/2003 pentru aprobarea OUG177/2002 alin. 1 al art. 2 din OUG177/2002 a fost modificat în sensul că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa nr. 1".
Prin OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal din sistemul justiției au fost abrogate OUG177/2002, prevederile referitoare la salariazarea și alte drepturi ale judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale magistraților asistenți cuprinse în Legea nr. 56/1996 și dispozițiile privind salarizarea președinetelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Legea nr. 154/1998 precum și orice alte dispoziții contrare (art. 41 din nr.OUG 27/2006).
Față de aceste considerente reține instanța că dispozițiile legale care prevedeau că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă au fost abrogate.
Art. 74 alin. 2 din Legea 303/2004, privind salarizarea judecătorilor și procurorilor, prevede că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege, iar salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.
Actul normativ special prin care au fost stabilite drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor este nr.OUG 27/2006 aprobată prin Legea 45/2007.
De asemenea, principiul separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească, în cadrul democrației constituționale, consacrat de Constituția României nu implică o salarizare egală a reprezentanților acestor trei puteri.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 818 din 3.07.2008 a Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de cele ce preced Curtea urmează ca în baza art. 312 al. 3din Codul d e procedură civilă să admită recursurile declarate de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și să modifice în parte sentința civilă în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți ca nefondată cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, împotriva sentinței nr. 903 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.
Admite recursurile declarate deMinisterul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și modifică în parte sentința sus menționată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. judecător, aflat în,
semnează președintele instanței.
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 21.07.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Biciușcă Ovidiu, Timofte Cristina
