Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 951/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 951
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat depârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.5din11 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale - în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru pârâtul-recurent și pentru pârâtul-intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, lipsă fiind reclamanții-intimați și -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru pârâtul-recurent și pârâtul-intimat, a cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,
C U T E A,
Asupra recursului de față, constată:
Reclamanții și - au chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, solicitând ca, pe baza probelor administrate, prin sentința ce se va pronunța, primul pârât să fie obligat la menținerea îndemnizației de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13 pentru perioada 29 iulie 2005 până la data de 31 martie 2006, iar începând cu data de 1 aprilie 2006, să se procedeze la acordarea coeficientului de multiplicare 17, la care să se adauge sporurile legale cuvenite și obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate prin acordarea coeficientului de multiplicare 12,5 în loc de 13 pentru perioada 29 iulie 2005 - 31 martie 2006 și de 15 în loc de 17 pentru perioada 1 aprilie 2006 - 28 februarie 2007, actualizate cu indicele.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că până la data de 26 iulie 2005 au îndeplinit funcția de procurori financiari în cadrul Curții de conturi - Camera de conturi S și au fost salarizați potrivit Legii nr. 50/1996 și OUG nr. 177/2002.
Potrivit art. 1(1) din OUG nr. 53/2003 procurorii financiari în funcție au fost preluați de Ministerul Public, iar salarizarea acestora a fost discriminată prin acordarea unui coeficient de 12,5 în loc de 13, iar cu 1 aprilie 2006, a coeficientului de 15 în loc de 17.
Prin întâmpinare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția de necompetență materială, potrivit art. 36 din OUG nr. 25/2006, instanța competentă ratione materiae fiind Curtea de Apel București - secția de contencios administrativ. De asemenea, a invocat și excepția de tardivitate a cererii de chemare în judecată, întrucât au fost depășite termenele prevăzute de OUG nr. 177/2002 și OG27/2006. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii întrucât legiuitorul n-a precizat expres că majorarea îndemnizației se stabilește în raport de vechimea avută ca judecător sau procuror financiar (art. 4 alin. 1 din OUG nr. 27/2006).
Tribunalul Suceava - secția civilă, prin sentința nr. 557din 22 martie 2007, respins cele două excepții, a admis acțiunea reclamanților și -. Pe cale de consecință, a obligat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să mențină îndemnizația de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13 pentru perioada 29 iulie 2005 - 31 martie 2006, iar începând cu data de 1 aprilie 2006 să procedeze la acordarea coeficientului de multiplicare 17 la care să se adauge sporurile legale cuvenite. Totodată, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților drepturile salariale rezultate din încadrarea acestora prin acordarea coeficientului de multiplicare 15 în loc de 17 pentru perioada 1 aprilie 2006 - 28 februarie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că atât OUG nr. 53/2005 cât și OUG nr. 117/2003 nu conțin dispoziții cu privire la salarizarea personalului preluat în condițiile acestor acte normative și ca urmare, în cauză sunt aplicabile regulile de drept comun cuprinse în art. 160 din Codul muncii, în sensul că, în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, a unității sau al unor părți ale acesteia către alt angajator, salariații beneficiază de protecția drepturilor lor potrivit legii, toate drepturile și obligațiile care decurg dintr-un contract sau dintr-un raport de muncă existent la data transferului sunt transferate integral către cesionar.
Această instanță, prin sentința nr. 2249 din 24 septembrie 2007 și-a declinat competența rationae materiae în favoarea Tribunalului Suceava, căruia i-a trimis dosarul.
Tribunalul Suceava - secția civilă, prin încheierea din 3 iulie 2008, în temeiul art. II (2) din OUG nr. 75/2008, a scos cauza de pe rol și-a trimis-o Curții de Apel Suceava - secția de conflicte de muncă și asigurări sociale pentru competentă soluționare.
Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale prin sentința nr. 5 din 11 septembrie 2008 admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, promovată de reclamanții Și -, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a constatat că drepturile salariale, care derivă din diferențele rezultate din încadrarea prin acordarea coeficientului de multiplicare 12,5 în loc de 13 (pentru perioada 29 iulie 2005 - 31 martie 2006) și 15 în loc de 17 (pentru perioada 1 aprilie 2006 - 28 februarie 2007) au fost recunoscute și achitate, obligând pârâții la plata actualizată a drepturilor salariale cu indicele de inflație existent la data plății.
Instanța de fond a reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată astfel cum ea a fost precizată. Prin Ordinele nr. 114 și 115 din 31 ianuarie 2008 ale Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție le-au fost recunoscute drepturile solicitate, inițial prin acțiune, iar pe data de 13 martie 2008 le-au fost achitate sumele de bani cuvenite, care n-au fost actualizate cu indicele de inflație de la data plății, așa cum au solicitat reclamanții prin cererea de chemare în judecată. Față de această situație, au solicitat obligarea pârâților la plata foloaselor nerealizate cuvenite, aferente sumelor achitate prin actualizarea lor cu indicele de inflație, existenta la data plății.
Într-adevăr, potrivit art. 161 alin. 4 (final) din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului respectiv. Prejudiciul, în cauza dedusă judecății, constă din devalorizarea sumelor datorate cu titlu de indemnizație și, în consecință, pârâții urmează să fie obligați la plata actualizată a drepturilor, cu indicele de inflație (existent la data efectuării plății). Așadar, în temeiul art. I din OUG nr. 75/2008, constatând întemeiată acțiunea, astfel cum a fost precizată, instanța a admis acțiunea, a constatat că drepturile salariale, și anume diferențele rezultate din aplicarea coeficientului de multiplicare 12,5 în loc de 13 (pentru perioada 29 iulie 2005 - 31 martie 2006) și 15 în loc de 17 ( pentru perioada 1 aprilie 2006 - 28 februarie 2007) au fost recunoscute și plătite, potrivit Ordinelor nr. 114 și 115 din 31 ianuarie 2008 emise de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, așa încât acest pârât a fost obligat să plătească reclamanților doar diferența de creanță care rezultă din actualizarea sumelor datorate (îndemnizațiilor) cu indicele de inflație existent la data plății.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea recursului pârâtul a cerut admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii capătului de cerere privitor la plata actualizată a drepturilor salariale cu indicele de inflație existent la data plății. A arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiv cheltuială. Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică. Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 - privind finanțele publice " nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din aceasta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială". În conformitate cu prevederile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice "cheltuielile prevăzute în capitolele și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art. 47 " creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol". Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat și că din aceste motive apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile. Ministerul Public nu are surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului. Astfel, față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, pârâtul-recurent consideră că aceste obligații nu sunt întemeiate și nu se justifică.
Analizând recursul ale cărui motive se încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, instanța îl constată a fi neîntemeiat.
Deși recurentul a contestat îndreptățirea reclamanților la plata actualizată a drepturilor salariale de care au fost lipsiți, instanța constată că în mod legal au fost stabilite de către prima instanță obligațiile la plata actualizată a drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Conform dispozițiilor art. 161 al. 4 din Codul muncii, "Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului." În cauza de față de față prejudiciul constă în diminuarea valorii reale, de cumpărare, a sumelor cuvenite reclamanților pentru activitate desfășurată în condițiile legii, diminuare datorată devalorizării monedei naționale, inflației. Pentru a fi acoperit integral acest prejudiciu, este necesar ca pârâtul recurent să fie obligat la plata actualizată a drepturilor salariale cu indicele de inflație existent la data plății. Acordarea indexărilor salariale constituie o măsură de protecție socială a muncii, garantată prin Constituție, justificată de necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal, pentru a se atenua efectele inflaționiste înregistrate în economie, acestea fiind stabilite pentru toate categoriile de salariați. Conform art. 155 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, care constituie dreptul comun în materie, noțiunea de salariu cuprinde nu numai salariul de bază, ci și indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar, potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Codul muncii, acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
Constatând că prima instanță a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în cauză, instanța va respinge ca nefondat recursul.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 5 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. jud. -, pensionat,
semnează președintele instanței.
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 17.07.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Timofte Cristina, Gheorghiu Neculai
