Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 997/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.997
Ședința publică din 1 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
La ordine, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, cu sediul în B,-, sector 5 și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.739 din 7 mai 2008 a Tribunalului Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentantul chematului în garanție recurent, reprezentantul pârâților intimați Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și reclamanții intimați,.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani - Secția civilă sub nr-, introdusă la 31 mai 2008, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investire a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Ministerul Economiei și Finanțelor B, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primilor doi pârâți la calcularea și plata actualizată a drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu data de 01.11.2004 pentru reclamantul - și cu data de 25.07.2006 pentru reclamanta și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, cât și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor indexate.
În motivare, reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de procuror în cadrul - Biroul Teritorial Botoșani și dețin autorizații ORNISS, conform art. 28 din Legea nr. 182/2002, astfel că gestionează informații clasificate.
Cu toate acestea nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru categoriile de persoane ce gestionează informații clasificate, spor prevăzut de diferite acte normative.
Reclamanții au arătat și perioada pentru care solicită aceste drepturi salariale, respectiv:
, pentru perioada 25 iulie 2006 - la zi;
, pentru perioada 1.12.2004 - la zi.
În drept, reclamanții au invocat prevederile OG137/2002 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
La 9 aprilie 2008, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă. A invocat ca și chestiune prealabilă lipsa competenței materiale a Tribunalului Botoșani în soluționarea cauzei, deoarece, potrivit art. 27 alin. 1 din OG137/2000, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri, potrivit dreptului comun. Totodată, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului - pentru perioada 1.12.2004 - 20.03.2005, față de disp. art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958.
Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că procurorii nu se află în aceeași situație cu categoriile de salariați ce beneficiază de sporul de confidențialitate, întrucât, inițial, prin OG19/2006, sporul de confidențialitate de până la 15% a fost acordat cadrelor militare, militarilor angajați pe bază de contract și personalului civil, fără a se face referire la personalul angajat în alte instituții publice. Ca urmare a modificării OG19/2006, s-a extins posibilitatea acordării acestui spor și cu privire la personalul din cadrul instituțiilor publice de Apărare Națională, Ordine Publică și Siguranță Națională.
Aceste prevederi stabilesc în mod clar categoriile de funcționari publici care sunt beneficiari ai sporului de confidențialitate și autoritățile ce sunt obligate să acorde acest spor, ori reclamanții au calitate de procurori în cadrul ministerului public și nu de funcționari publici, astfel că nu pot fi beneficiari ai sporului de confidențialitate.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, prin care a solicitat ca, în măsura în care va fi admisă acțiunea, să fie obligat acesta să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public și, astfel, să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
În motivare, a arătat că, potrivit art. 31 din Legea 304/2004, activitatea parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Conform art. 19 din Legea 500/2002 este în responsabilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor să pregătească legile bugetare anuale, cât și cele de rectificare a bugetului în lipsa adoptării unui asemenea act normativ, Ministerul Public, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate.
Și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că prin legile bugetului de stat pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 s-a stabilit că ordonatorii principali de credite sunt cei ce stabilesc elementele sistemului de salarizare.
Pe fond, a considerat că nu sunt întrunite condițiile pentru chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de Ministerul Public, iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nici o răspundere privind alocarea acestora. Competența elaborării unor proiecte de acte normative de rectificare bugetară pentru drepturi salariale aparține ordonatorului principal de credite, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerului Economiei și Finanțelor.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că, potrivit art. 16 - 20 din nr.OG 137/2000, Consiliul nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât, ci doar de expert în materie de nediscriminare.
Prin sentința civilă nr. 739 din 7 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost respinsă excepția de necompetență materială a Tribunalului Botoșani în soluționarea cauzei; admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la pretențiile reclamantului pentru perioada 1.12.2004 - 1.02.2005 și, pe cale de consecință, le-a respins ca prescrise; respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B; respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării B; admisă în parte acțiunea.
Au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B să plătească reclamanților o despăgubire egală cu sporul de confidențialitate reprezentând 15% din salariul de bază lunar, după cum urmează:
- pentru - de la 1 februarie 2005 până la 7 mai 2008;
- pentru de la 25 iulie 2006 până la 7 mai 2008.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților actualizarea sumelor susmenționate în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței fiecăreia în parte până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B să aloce Ministerului Public fondurile necesare efectuării plăților susmenționate și a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor și Economiei B, formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Tribunalul este competent material să soluționeze cauza, deoarece, conform art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane ce se consideră discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun, dreptul muncii. Într-adevăr, art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 nu utilizează sintagma determinată "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generică "potrivit dreptului comun", care se determină, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a ivit discriminarea.
De asemenea, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a, reclamanții solicitând citarea acestei instituții în calitate de expert în materia nediscriminării și a, întrucât acesta este titularul obligației de alocare a fondurilor necesare plății sporului de confidențialitate potrivit Legii nr. 500/2002, nr.HG 208/2005 și nr.HG 386/2007.
În schimb, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile reclamantului - aferente perioadei 1.12.2004 - 1.02.2005, întrucât, conform art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, reclamanții aparțin personalului din unitățile de justiție (unități bugetare) și le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate.
Astfel, potrivit art. 16 din Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate "Protecția informațiilor secrete de stat este o obligație ce revine persoanelor autorizate care le emit, le gestionează sau care intră în posesia acestora." În acest sens, actul normativ stabilește că "Persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații" (art. 7 din Legea 182/2002) și că vor fi incluse într-un sistem permanent de pregătire și perfecționare, la intervale regulate, potrivit standardelor naționale de protecție (art. 8 din Legea 182/2002).
Reclamanții din această cauză au fost verificați în prealabil și au primit autorizații ORNISS în sensul actului normativ menționat.
Această evaluare a fost necesară tocmai în vederea respectării dispozițiilor Legii 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, care arată că Oficiul național pentru combaterea spălării banilor este obligat să pună la dispoziția procurorilor toate informațiile pe care le deține, inclusiv cele clasificate, în vederea descoperirii faptelor ce constituie infracțiuni (art. 6 din Legea 656/2002).
Însă, în ceea ce privește personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art. 20 alin. 3 din Legea 656/2002, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, de până la 15% din salariul de bază.
Legiuitorul nu stabilește că doar personalului din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor i se cuvine acest spor, ci a stabilit că "Persoanele care, potrivit legii, gestionează informații clasificate beneficiază de un spor de 15% acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate", tocmai pentru că obligația de confidențialitate a reclamanților enumerați printre cei ce pot intra în contact cu informații clasificate, reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesional (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept a instituției și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial).
În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din Constituție), prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 și art. 154 din Codul muncii ).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive.
A arătat pârâtul că nu are calitatea de ordonator principal de credite, nerevenindu-i, potrivit legii, decât obligația de aprobare a statelor întocmite de ordonatorii de credite.
Arată recurentul că obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorului principal de credite bugetare.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând următoarele:
Hotărârea judecătorească a instanței de fond este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
A arătat recurentul că soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile nr.OG 137/2000 revine judecătoriei.
În continuare a arătat că în cauză a intervenit excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.XII.2004 - 20.III.2005.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea reclamanților intimați fiind inadmisibilă.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 Cod procedură civilă.
Intimata Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a formulat întâmpinare la recursul Ministerului Finanțelor Publice, solicitând respingerea recursului.
A arătat că recurentul trebuie să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 67 și art. 68 din Legea nr. 168/1999, prezentul litigiu este un conflict de muncă, astfel încât, în conformitate cu art. 2 lit. c din Codul d e procedură civilă, coroborat cu art. 284 al. 1 Codul muncii, competența de soluționare aparține tribunalului.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 al. 1 pct. 2 din HG2108/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una din cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
De asemenea, reține Curtea că, potrivit art. 131 al. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Prin decizia nr. 46 din 15.XII.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație, prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, prin care s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Astfel, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 al. 1 lit. c se calculează de la data pronunțării acestei decizii.
Față de aceste considerente, reținea Curtea că în cauză nu a intervenit expres prescripției dreptului material la acțiune.
Prin decizia nr. 46 din 15.XII.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 al. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 al. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și de art. 18 al. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Art. 329 al. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, astfel încât în mod corect pârâții au fost obligați să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază lunar pentru perioadele solicitate.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a salariului real cu salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care drepturile salariale pretinse erau datorate și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
În ce privește decizia Curții Constituționale din 27 mai 2009, invocată de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin concluziile scrise depuse în fața instanței de recurs, reține Curtea următoarele:
Prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, al echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională arată în cuprinsul deciziei mai sus-menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor pronunțate deja de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale ce sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia 988 din 1.2008).
Art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă dispune că "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
în garanție, ca mijloc procesual de atragere a unui terț la judecată, este admisibilă în cazul drepturilor garantate legal ori convențional.
Or, atât timp cât Ministerul Economiei și Finanțelor Baf ost obligat să aloce Ministerului Public fondurile necesare efectuării plății, nu există temei pentru admiterea cererii de chemare în garanție.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B; pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B împotriva sentinței nr. 739 din 7 mai 2008 a Tribunalului Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;-
11.09.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Maierean Ana, Timofte Cristina
