Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 999/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 999
Ședința publică din 1 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
La ordine, judecarea recursurilor declarate de reclamanții, -, (), -, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Botoșani, nr.38, județul B, de intervenienții, și pârâtul Ministerul justiției și libertăților cetățenești, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 475 din 7 aprilie 2009 Tribunalului Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți, intervenienții recurenți, reprezentantul pârâtului recurent și reprezentanții pârâților intimați Consiliul național pentru combaterea discriminării B, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul finanțelor publice prin Direcția generală a finanțelor publice a județului B, Tribunalul Botoșani.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Curții de APEL SUCEAVA, reclamanții, -, (), -, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor B, Tribunalul Botoșani și Curtea de APEL SUCEAVA, cu citarea Consiliului național pentru combaterea discriminării, solicitând obligarea acestor pârâți la calcularea și la plata despăgubirilor echivalente diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite reclamanților, calculate prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și drepturile salariale primite efectiv, pentru perioadele 01.10.2000 - 01.08.2004 și 01.01.2007 până la data încetării de discriminare, precum și la plata dobânzii legale aferente sporului de la data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății, respectiv la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Motivând acțiunea, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 1462/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani au fost acordate diferențele salariale aferente sporului de 50% pentru perioada 10.08.2004 - 01.02.2007.
Au susținut că, prin decizia 21/10.03.2008 publicată în Monitorul Oficial 444 din 13.06.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001", invocând considerentele acestei decizii obligatorii conform art. 329 alin. 3 din codul d e procedură civilă.
Au mai arătat reclamanții că, deși dreptul magistraților la acordarea sporului de 50% a fost considerat abrogat de Ministerul Justiției și ceilalți ordonatori de credite prin dispozițiile art. I pct. 32 și 42, din nr.OG 83/2000, prin decizia 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 83/2000 a fost neconstituțională, anterior datei pronunțării acestei decizii soarta unor eventuale acțiuni în justiție fiind incerte. S-a solicitat acordarea acestor drepturi și pentru viitor, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1082-1084 din Codul civil și art. 154 și 155 din Codul muncii.
La data de 27 noiembrie 2008, au formulat cerere de intervenție, solicitând obligarea pârâților la plata acelorași drepturi, pentru aceleași perioade ca și reclamanții, invocând aceleași motive de fapt și de drept.
Pârâtul Ministerul justiției prin întâmpinarea formulată a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, enunțând dispozițiile art.1 și 7 din Decretul nr. 167/1958, precum și art. 283 alin. 1 lit. c din legea nr. 53/2003, iar în privința pretențiilor vizând efectuarea de mențiuni în carnetele de muncă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fondul cauzei, a susținut că acțiunea este neîntemeiată, dreptul invocat de reclamanți și intervenienți fiind abrogat expres și total încă din anul 2000, prin OG 83/2000, legiuitorul fiind cel care a apreciat că prin modificarea modului de stabilire a indemnizațiilor, prin majorarea valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare au fost majorate substanțial aceste indemnizații. S-a arătat că prin actualizarea sumelor, eventual, datorate este acoperit integral prejudiciul cauzat reclamanților, aceștia nefiind îndreptățiți și la acordarea dobânzii legale, deoarece s-ar ajunge la o dublă reparare a pagubei și la o îmbogățire fără justă cauză.
Pârâtul Ministerul economiei și finanțelor prin Direcția generală a finanțelor publice Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că rolul său este acela de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, dar nu are competența de a iniția un proiect de modificare bugetară, neavând calitatea de ordonator principal de credite.
Prin sentința nr. 475 din 07 aprilie 2009, Tribunalul Botoșania admis în parte acțiunea reclamanților și cererile de intervenție, respingând ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de Ministerul justiției și libertăților cetățenești, obligând pârâții Ministerul justiției și libertăților cetățenești, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani la plata sporului de risc și suprasolicitare de 50%, la indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioadele efectiv lucrate în intervalele 01.10.2000-01.08.2004 și 01.01.2007-28.02.2009, actualizate în funcție de indicii de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective, la plata dobânzii legale la sumele acordate, începând cu 06.06.2008 și până la data plății efective, Tribunalul Botoșani fiind obligat la înscrierea în carnetele de muncă a acestui spor. A fost respins capătul de cerere privind plata sporului pentru perioada ulterioară datei de 28.02.2009.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, pentru ca prescripția să-și producă efectul extinctiv, este necesar ca orice titular al dreptului la acțiune să aibă posibilitatea reală de a acționa pentru protecția dreptului său. În condițiile în care prin nr.OG 83/2000 emisă în mod nelegal cu depășirea limitelor speciale stabilite prin legea de abilitare, s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, este evident că reclamanții nu au avut posibilitatea de a se adresa instanțelor de judecată pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, abia prin decizia 21/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție constatând neconstituționalitatea normei de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare și aplicabilitatea în continuare a normei aparent abrogate, pe durata de timp de la abrogare și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare neputându-se pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante. Pentru tot acest timp, datorită încălcării dispozițiilor legii de abilitare a Guvernului de legiferare, a fost indusă convingerea inexistenței dreptului, Guvernul purtând culpa lipsei de previzibilitate a apărării dreptului, astfel că nu poate invoca propria turpitudine pentru a împiedica, încă o dată, realizarea acestuia.
Față de aceste aspecte, s-a reținut că, în cauză, nu se poate reține prescrierea dreptului la acțiune în condițiile în care nu este dată cerința de previzibilitate a actului normativ intern, previzibilitate impusă statelor semnatare ale Convenției Europene pentru apărarea Drepturilor Omului și analizată de Curtea europeană ori de câte ori a cercetat încălcarea drepturilor prevăzute de convenție prin acte normative interne.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul economiei și finanțelor, s-a constatat că în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, deși acest pârât are stabilite atribuții în ceea ce privește elaborarea proiectul bugetului de stat, al legilor bugetare anuale și al raportului asupra proiectului bugetului de stat, față de lipsa calității de angajator al reclamanților și intervenienților, a constatat că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
De asemenea, a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul justiției și libertăților cetățenești în ceea ce privește efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă, obligația de a efectua aceste mențiuni revenind inspectorului de specialitate din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ din cadrul tribunalelor și curților de apel.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 47 din legea nr. 50/1996 republicată, astfel cum a fost acesta interpretat prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secțiile Unite de admitere a recursului în interesul legii declarat de procurorul general al României de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a reținut că personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară. Pentru a asigura îndeplinirea exactă a obligației de plată a diferențelor salariale, având în vedere deprecierea monedei naționale datorate inflației, instanța a dispus actualizarea sumelor în raport de indicii de inflație, pentru întârzierea plății, iar în temeiul dispozițiilor art. 161 al. 4 coroborat cu art. 295 al. 1 din Codul muncii și art. 1088 din Codul civil, instanța a dispus și obligarea la plata dobânzii legale, începând cu data punerii în întârziere (14.11.2008). Întrucât prin ordinul ministrului justiției și adresa Curții de APEL SUCEAVA dreptul reclamanților a fost recunoscut începând cu data de 01.03.2009, instanța a admis în parte acțiunea formulată, pentru perioadele 01.10.2000-01.08.2004 și 01.07.2007-.28.02.2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, care a criticat modul de aplicare a legii în cauză, arătând că drepturile salariale solicitate de reclamanți trebuiau valorificate de aceștia înainte de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani de la data la care dreptul subiectiv invocat s-a născut, respectiv a fost încălcat. Pentru a opera întreruperea prescripției, era necesar ca debitorul să recunoască expres debitul, dispozițiile legale reținute de instanță ca având efect de întrerupere nefăcând referire la sporul solicitat de reclamanți. În ceea ce privește reclamanții, s-a arătat că instanța supremă a fost sesizată doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. 1 pct. 42 din OG83/2000, respectiv ale Legii nr. 334/2001, ca urmare a adoptării OG 8/2007, salarizarea personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor urmează a fi realizată în baza acestui act normativ, care nu prevede sporul solicitat în cadrul prezentului litigiu, în mod greșit fiind extinsă categoria beneficiarilor acestui spor după data intrării în vigoare a acestui act normativ. S-a mai invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 4 din codul d e procedură civilă, în sensul că prin sentința pronunțată a fost legiferat practic un drept salarial necuprins în actele normative în vigoare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs și reclamanții care au arătat că în mod greșit le-a fost respinsă solicitarea privind recunoașterea sporului pentru viitor, ulterior pronunțării sentinței contestate, prin decizia nr. 41 din 09 aprilie 2009 președintelui Curții de APEL SUCEAVA fiind înlăturați de la achitarea acestui spor întrucât nu aveau hotărâre judecătorească prin care să li se recunoască acest drept "pentru viitor" sau "în continuare".
Examinând recursurile, prin prisma motivelor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 al. 3 din codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, Curtea reținând că reclamanții au avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Botoșani, astfel că acțiunea acestora este întemeiată. Ca urmare a admiterii primului capăt de cerere, în mod corect s-a procedat la obligarea Tribunalului Botoșani la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților, acest capăt de cerere având caracter accesoriu.
Referitor la critica formulată în recurs privind extinderea limitelor efectelor deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, instanța reține că prin acțiune s-a solicitat verificarea legalității modului de calcul și al plății drepturilor salariale la care erau îndreptățiți reclamanții și intervenienții în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești. S-a solicitat astfel să se constate că angajatorii direcți, Tribunalul Botoșani și Curtea de APEL SUCEAVA, ordonatori secundari și terțiari de credite, cât și cei indirecți, Ministerul justiției în calitate de ordonator principal de credite, fac o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din domeniul justiției. Dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 21/2008 este în continuare respinsă de recurent care susține că art. 47 din legea 50/1996 a fost abrogat. Chiar dacă decizia dată în interesul legii a fost pronunțată de instanța supremă la data de 10 martie 2008, se invocă abrogarea temeiului juridic al acțiunii de la data de 01 februarie 2007, aspect ce nu poate fi reținut de instanță în condițiile în care recursul în interesul legii este pronunțat ulterior datei la care se invocă a fi operat abrogarea.
În ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța constată că s-a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în cauză. Astfel, prescripția se constituie într-o sancțiune specifică de natură a limita exercițiul acțiunilor civile de către reclamanții nediligenți, în cauză neputând fi reținută în sarcina reclamanților vreo culpă în neexercitarea acțiunii, cu atât mai mult cu cât cele două ministere pârâte au întreprins demersuri în sensul eliminării tuturor formelor de discriminare de natură salarială. Susținerile pârâtului Ministerul justiției privind necesitatea ca recunoașterea debitului, în vederea producerii efectului întrerupător de prescripție, sunt corecte, însă acestea nu pot duce la reținerea excepției invocate. Astfel, în raport de modificările succesive aduse dispozițiilor legale vizând salarizarea, reclamanții nu au avut nici un moment posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest spor între anii 2000-2008, având în vedere că exista o aparentă abrogare expresă a acestui spor. Odată cu această aparentă abrogare, dreptul la acest spor părea că a încetat să mai existe, posibilitatea de a solicita acordarea drepturilor salariale cu acest titlu, în condiții de așteptare rezonabilă a unui rezultat favorabil, apărând abia în martie 2008, odată cu pronunțarea deciziei în interesul legii. Analizând posibilitatea efectivă și reală de a cere acest drept atât timp cât dreptul fusese suprimat expres de legiuitor (nelegal, astfel cum s-a dovedit ulterior), se observă că nu se poate imputa o lipsă de diligență din partea creditorilor/reclamanți, fiind vorba de o situație complet atipică, instanța supremă constatând că a avut loc o abrogare nelegală, ce nu a putut fi constatată în alt mod, decât prin pronunțarea unui recurs în interesul legii.
Referitor la critica formulată în recurs privind încălcarea limitelor puterii judecătorești, instanța reține că prin acțiune s-a solicitat verificarea legalității modului de calcul și al plății drepturilor salariale la care erau îndreptățiți reclamanții și intervenienții. S-a solicitat astfel să se constate că angajatorii direcți, Tribunalul Botoșani și Curtea de APEL SUCEAVA, ordonatori secundari și terțiari de credite, cât și cei indirecți, Ministerul justiției, în calitate de ordonator principal de credite, fac o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului din domeniul justiției. Nu se poate aprecia că instanța și-a arogat atribuții de legiferare câtă vreme a pronunțat soluția doar în limitele în care a fost investită, obligând pârâții la respectarea și aplicarea întocmai a dispozițiilor legale invocate, analizate și reținute a avea aplicabilitate în cauză. Constatarea existenței stării de nerespectare a dispozițiilor legale incidente, astfel cum au fost acestea interpretate de instanța supremă, ar fi lipsită de orice eficiență juridică dacă instanțele judecătorești nu ar avea la îndemână mijloace eficiente de coerciție împotriva debitorului obligației, pentru a dispune respectarea ordinii juridice și încetarea actelor de încălcare a normei obligatorii. Instanța nu a făcut decât să sancționeze pretinsa încălcare a legii de către angajatori prin obligarea acestora la plata drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată de reclamanți, acordarea pentru viitor a acestor drepturi, astfel cum s-a solicitat de reclamanți și recurenți inclusiv prin cererea de recurs, vizând adoptarea aceleiași interpretări a dispozițiilor legale, plata urmând a fi condiționată de menținerea celorlalte condiții ale raporturilor de muncă, respectiv prestarea efectivă a activității în funcțiile de personal auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești. De observat că prin actele de dispoziție ale ordonatorilor de credite emise în cursul lunii aprilie 2009, pârâții insistă în refuzul de a da eficiență interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, admițând ca legală și firească salarizarea diferită a persoanelor ce fac parte din aceleași categorii profesionale, având aceiași funcție și îndeplinind aceleași atribuții, doar prin raportarea la conținutul dispozitivului unor hotărâri judecătorești de speță.
Cu privire la motivul de recurs vizând greșita obligare a pârâților la plata dobânzii legale, instanța îl constată a fi întemeiat, reținând că prejudiciul produs reclamanților și intervenienților prin neplata drepturilor solicitate este acoperit integral prin actualizarea sumelor în raport de indicele de inflație.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează a admite recursurile și a modifica în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâților la plata sporului și pentru perioada 28.02.2009 și în continuare, respectiv a înlăturării obligației de plată a dobânzii legale.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâtul Ministerul justiției și libertăților cetățenești, cu sediul în mun. B,-, sector 5, și de reclamanții, -, (), -, și de intervenienții,.
Modifică în parte sentința civilă nr. 475 din 7 aprilie 2009 Tribunalului Botoșani - secția civilă, în sensul că:
Obligă pârâții să plătească reclamanților și intervenienților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația brută lunară și pentru perioada 28.02.2009 și în continuare, actualizat în raport de indicele de inflație la data plății.
Respinge cererea de obligare a pârâților la plata dobânzii legale ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
ex.2/01.10.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Maierean Ana, Timofte Cristina
