Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1004/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1004
Ședința publică din 1 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, județul S și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1106 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA, precum și reclamanții intimați -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Curții de APEL SUCEAVA la data de 26.11.2008 sub nr- reclamantele, - au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați primii trei pârâți la calcularea și plata diferențelor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1.10.2000 - 1.08.2004, în sume actualizate în funcție de rata de creștere a inflației și dobânzi legale până la plata efectivă, conform OG nr.9/2000; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate; obligarea pârâților Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA la înscrierea în carnetele de muncă a mențiunilor corespunzătoare acestor drepturi salariale precum și cheltuieli de judecată.
Au arătat reclamantele că prin decizia 21/10.03.2008 publicată în Monitorul Oficial 444 din 13.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, invocând considerentele acestei decizii obligatorii conform art.329 alin.3 din codul d e procedură civilă" fiind evocate și dispozițiile art.1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, dispozițiile art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Protocolul nr.12 la această convenție, art.16 din Constituția României.
Au mai arătat că pentru drepturile solicitate anterior datei de 1.07.2005, nu a intervenit prescripția extinctivă întrucât potrivit dispozițiilor art.166 din Legea nr.53/2003 dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, dar acest termen se întrerupe în cazul în care a intervenit o recunoaștere din partea debitorului. S-a motivat că deși dreptul magistraților la acordarea sporului de 50% a fost considerat de Ministerul Justiției și ceilalți ordonatori de credite ca fiind abrogat prin dispozițiile art. I pct.32 și 42, din nr.OG83/2000, prin decizia 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000 a fost neconstituțională, astfel încât termenul de prescripție nu a început să curgă decât de la data publicării acestei hotărâri.
Pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, enunțând dispozițiile art.1 și 7 din Decretul nr.167/1958, precum și art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu are calitatea de ordonator de credite, nerevenindu-i potrivit legii decât obligația de monitorizare a cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul de stat, obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorului de credite bugetare - în speță Ministerul Justiției.
Prin încheierea nr.41 din 22.-, Curtea de APEL SUCEAVAa trimis spre competentă soluționare prezenta cauză Tribunalului Suceava având în vedere Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale a României.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 29.01.2009 sub nr.-.
Prin sentința civilă nr.1106 din 14 mai 2009, Tribunalul Suceavaa respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A admis acțiunea și a obligat pârâții Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Justiției să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, aferente perioadei 1.10.2000 - 1.08.2004, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare pentru plata drepturilor solicitate.
A obligat pârâtul Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA să înscrie în carnetele de muncă ale reclamantelor mențiunile corespunzătoare acordării acestui spor.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune instanța a constatat că prin decizia nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secțiile Unite - a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al României de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă stabilind că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, această decizie fiind obligatorie conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
Prin considerentele deciziei instanța supremă a stabilit că inițial sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și prin art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă, iar ulterior prin art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în al României, Partea I, nr.425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2000, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
S-a mai reținut că prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat doar să modifice și să completeze iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial dar cu toate acestea prin nr.OG83/2000 au fost depășite limitele speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României, consecința fiind aceea că "art. 11 pct.42 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 sunt neconstituționale, conform art.147 alin.1 din Constituția României și își încetează efectele".
Prin considerentele aceleiași decizii, instanța supremă a constatat că "instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție" astfel încât "inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.1 pct.42 și art.IX alin.2 din OG83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul extinctiv, este necesar ca orice titular al dreptului la acțiune să aibă posibilitatea reală de a acționa pentru protecția dreptului său în condițiile în care prin nr.OG83/2000 emisă în mod nelegal cu depășirea limitelor speciale stabilite prin Legea drepturilor abilitare, s-a dispus abrogarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, este evident că reclamanții nu au avut posibilitatea de a se adresa prin instanțe de judecată pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Ori câtă vreme prin decizia 21/2000 s-a constatat neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare și de aplicabilitate în continuare a normei abrogate pe durata de timp de la abrogare și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Pe de altă parte, însăși pârâtul Ministerul Justiției, a avut, conform HG83/2005 privind asigurarea și funcționarea Ministerului Justiției, inițiativa legislativă în domeniul de activitate al justiției prin elaborarea de proiecte, de acte normative în acest domeniu dar și avizarea din punct de vedere a legalității, a proiectelor de acte normative elaborate de alte ministere, recunoscând că datorează magistraților și personalului auxiliar de specialitate din justiție, drepturi salariale restante, începând cu anul 2000, stabilind ca termen de plată luna decembrie 2005, termen care însă nu a fost respectat.
Așadar în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a prescripției prin adresele făcute de pârâtul Ministerul Justiției acestei instanțe pentru a se întocmi situația de plată, privind drepturile salariale restante atât pentru persoane care aveau cât și pentru cele care nu dețineau un titlu executoriu, fiind emise în acest sens, diferite ordine, respectiv Ordonanța 903/C/2003 din 28.03.2003 pentru constituirea comitetului mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților sau Ordonanța nr.3/C/2005 prin care s-a dispus calcularea și actualizarea sumelor datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești conform anexelor 11-18.
La inițiativa Ministerului Justiției a fost inclusă în strategia de reformă a sistemului judiciar și planul de activitate pentru anul 2005 - 2007 aprobat prin nr.HG232/2005 publicat în Monitorul Oficial, și măsura pentru plata drepturilor salariale restante, dar și eliminarea discriminării în dauna salarizării magistraților și personalului auxiliar de specialitate acest act normativ fiind semnat atât de Ministerul Justiției cât și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Potrivit dispozițiilor art.155 din Codul Muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri iar potrivit art.161 din Codul Muncii salariul se plătește lunar.
În aceste împrejurări, față de dispozițiile nr.HG232/2005 act normativ publicat în Monitorul Oficial cu putere de lege și efecte erga omnes, și anexa nr.2 cap. VI pct.3.2 prin care s-a stabilit scadența de plată a drepturilor salariale restante în luna decembrie 2005, respectiv 31.12.2005, prescrierea dreptului la acțiune începe să curgă din ziua următoare datei stabilite de pârâtul Ministerul Justiției respectiv începând cu 01.01.2006 situație în care acțiunea reclamantelor, promovată la data de 6.11.2008 a fost considerată ca fiind formulată în cadrul termenului de 3 ani prevăzut de art.161 și 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii.
Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor în temeiul prevederilor art.137 din codul d e procedură civilă, instanța a reținut următoarele:
Potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată s-a stabilit că magistrații au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară conform art.1 din Protocolul I la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, că: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamant fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art.47 din Legea nr.50 din 1996 reclamantul a fost lipsit de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare. Mai mult, în perioada respectivă, drepturile salariale ale magistraților au fost majorate Astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost nelegală.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile.
Astfel instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din OG83/2000, care a abrogat art.47 din Legea 50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
Față de cele anterior reținute, întrucât abrogarea realizată prin OG83/2000 este nelegală iar rațiunea acordării sporului de stres subzistă, tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantelor sunt întemeiate.
S-a constatat de asemenea că prin decizia nr.21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.444/2008 instanța supremă, soluționând recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001", această decizie fiind obligatorie conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
A reținut instanța supremă că deși "Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr.125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr.55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art.IX alin (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996", iar "prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin. (3), cu referire la art.73 alin. (1) din Constituția României".
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că "instanțele judecătorești se pot pronunța asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect investită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.1 punct 42 și în articolul 9 alin.2 din nr.OG83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, a rezultat fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din nr.OG83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării Ordonanței [art.108 alin.3], în forma republicată în 2003 Constituției României.
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Instanța supremă a avut în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, $ 59).
S-a statuat că "a accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socio-profesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și ale art.1 din Protocolul nr.12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului".
Actualizarea cu indicele de inflație s-a justificat prin necesitatea realizării unui corelații, între salariul real și salariul nominal de care reclamantele nu ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor ca urmare a efectelor inflației asupra nivelului de trai astfel încât s-a admis și cererea privind actualizarea drepturilor bănești cuvenite cu indicele de inflație la data plății.
Față de prevederile Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, Tribunalul Suceavaa fost obligat la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al fiecărei reclamante cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că a fost pronunțată hotărârea cu nerespectarea dispozițiilor privind prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani la data introducerii acțiunii(26-11-2008), în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art.7 și art.8 din Decretul nr.167/1958 și ale art.283 din Codul Muncii.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct. 9 din codul d e procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
A arătat recurentul că nu are calitatea de ordonator principal de credite, nerevenindu-i potrivit legii decât obligația de aprobare a statelor întocmite de ordonatorii de credite.
De asemenea a arătat că obligația de stabilire a salariului de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite, revine ordonatorilor de credite bugetare - Ministerul Justiției - ordonator principal de credite, precum și ordonatorilor secundari - Curtea de APEL SUCEAVA. Aceste instituții au obligația de a stabili cheltuielile de personale ce vor fi cuprinse în legea bugetară, Ministerul Finanțelor Publice neavând nici o răspundere în acest sens.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 și art. 3041din codul d e procedură civilă.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 republicată "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres.
Prin decizia nr.21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi fost oprită, adică suspendată, s-ar ajunge în situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa; într-o astfel de situație, prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin nr.OG83/2000, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres, nu le poate fi imputată reclamantelor pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, reclamantele au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Astfel termenul de 3 ani impus de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii se calculează de la data pronunțării acestei decizii.
În conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin hotărârea atacată.
În situația în care nu ar fi obligat și, Ministerul Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
De asemenea, reține Curtea că potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 din codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, județul S și Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1106 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 7 septembrie 2009
jud.fond:
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Maierean Ana, Timofte Cristina
