Drepturi salariale (banesti). Decizia 1231/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1231/2009-
Ședința publică din data de 7 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Dana Cigan |
- - | - JUDECĂTOR 3: Felicia Toader | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții reclamanți, și - toți cu domiciliul procedural ales în S M,-, județul S M, și de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-, CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr.10, județul B, TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,-, județul S M și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, împotriva sentinței civile nr. 1113/D din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentele recursuri sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Având în vedere faptul că părțile au solicitat judecarea prezentului litigiu și în lipsa lor, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursurilor de față.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND;
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1113/D din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI.
S-a admis în parte acțiunea reclamantelor, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL SATU MARE, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Pârâții au fost obligați să acorde reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar aferent perioadei 23.04.2005 - 20.08.2006, actualizat.
S-a admis în parte acțiunea reclamantelor, având același domiciliu procedural ales în contradictoriu cu pârâții de mai sus, obligându-i la plata sporului de risc și suprasolicitare de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 15.03.2006-20.08.2006 cu aplicarea indicelui de devalorizare.
S-a respins acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, privind prescripția extinctivă, "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", iar potrivit art.7 "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
În conformitate cu art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă "termenul prescripției este de 3 ani" dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art.283 alin.1 lit. c din Legea nr.53/2003, cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea prevederile art.12 din decretul menționat mai sus, potrivit cărora "în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită", instanța a considerat că dreptul reclamanților la acțiune este prescris pentru perioada anterioară datei de 23.04.2005, în considerarea datei introducerii acțiunii - 23.04.2008.
Pe de altă parte tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu are obiect, întrucât această instituție nu a fost citată în calitate de pârât, ci doar în virtutea dispozițiilor art.27 al.3 din Ordonanța nr. 137/2000, fără a dobândi calitate de parte.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții au calitatea de angajați ai Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Consilierii de probațiune care funcționează în cadrul serviciilor de probațiune de pe lângă tribunale, denumiți anterior consilieri de reintegrare socială și supraveghere, au fost salarizați în baza Legii 50/1996 modificată prin OG 83/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legeanr.50/1996, republicată, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, " " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional." Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii C, E, O, (pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind "un bun" în sensul practicii, așa cum rezultă si din Hotărârea Van împotriva Olandei din 26.06.1986.
În concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească ), deci un bun în sensul primei fraze a art. 1,
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat, din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare neuro-psihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate s-a apreciat că nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era " necesară într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri ".
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art. 20 al. 2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art. art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
În concluzie, prin abrogarea art. art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost încălcat dreptul reclamanților la bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuro-psihică.
Tribunalul reținut și faptul că, la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporite.
În situația actuala, când sistemul legislativ este stufos și uneori contradictoriu, iar condițiile de muncă sunt neadecvate, creșterea celor doi factori de risc este evidentă.
La cele de mai sus se adaugă și munca specifică a consilierului de probațiune care vine în contact direct cu infractorul, iar prin deplasarea în teritoriu, în mediul social al infractorului, care în general se manifestă ostil față de consilierul de probațiune, crește acest grad de risc.
De asemenea și presiunile indirecte venite din partea justițiabililor care formulează împotriva personalului din justiție numeroase sesizări, reclamații și plângeri penale nejustificate, au drept consecință creșterea suprasolicitării neuropsihice și a stresului acestora.
În ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr.5/2008 a pronunțat decizia nr.21, prin care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin Legea nr. 327/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune, intrată în vigoare la data de 20 august 2006, au fost stabilite salariile, sporurile, precum și premiile sau primele de care beneficiază personalul din serviciile de probațiune, iar printre acestea nu se regăsește sporul solicitat.
De asemenea, art. 23 al Legii nr. 327/2006 spune că: prevederile <LLNK 11996 50 11 201 0 17>Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se mai aplica personalului din serviciile de probațiune la data intrării în vigoare a prezentei legi. Astfel, tribunalul apreciat, că ulterior intrării în vigoare a acestei legi, reclamanții nu mai sunt îndreptățiți la acordarea sporului solicitat.
Față de momentul încadrării reclamantei în funcția de consilier de probațiune, respectiv 16.04.2007, instanța a respins cererea acesteia, pentru motivele indicate mai sus.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul apreciat ca acțiunea reclamanților,; și este admisibilă numai în parte, în sensul următor: pentru, și a obligat pârâții să acorde sporul de risc și suprasolicitare pentru perioada 23.04.2005-20.08.2006 iar pentru pentru perioada 15.03.2006-20.08.2006, cu aplicarea indicelui de inflație.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, și, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate, în sensul acordării sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică aferent perioadei 13.12.2002-23.04.2005, precum și pentru viitor.
A mai declarat recurs împotriva aceleiași hotărâri și pârâtul Ministerul Justiției, acesta solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții reclamanți arată că instanța în mod greșit respins acțiunea ca prescrisă în ceea ce privește perioada cuprinsă între 13.12.2002-23.04.2005.
În acest sens se arată că instanța a reținut greșit momentul la care s-a născut dreptul acestora la acțiune.
Astfel, motivul pe care se fundamentează recunoașterea dreptului la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare, îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern.
Consideră astfel recurenții că nu se poate reține faptul că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 01.01.2000, în condițiile în care actul normativ care abrogă drepturile magistraților avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiză normală a OG nr. 83/2000.
Culpa adoptării nr.OG 83/2000, cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferată justițiabilului, culpa aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competența necesară, iar această culpă a statului nu trebuie să priveze cetățeanul de drepturile sale legale și legitime, pe care le-ar fi obținut în lipsa acestei culpe a statului cu privire la legiferare.
Mai arată faptul că dacă legea nu ar fi creat o puternică aparență de nedrept, atunci li s-ar fi putut reține culpa în lăsarea curgerii termenului de prescripție.
De asemenea, în măsura în care ar fi fost previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporuri anulate în mod expres de nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia că a început să curgă prescripția.
Având în vedere că dreptul magistraților la sporuri au fost abrogate în mod expres prin nr.OG 85/2000, se creează puternică aparență de drept, prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigențelor de tehnică legislativă specifice normelor juridice.
Arată recurentele în continuare faptul că în mod greșit instanța a respins acțiunea în ceea ce privește acordarea drepturilor solicitate și pentru viitor, subliniind că în acest fel au fost încălcate prevederile Deciziei nr. 21/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, creându-se totodată o altă discriminare.
Arată recurentele că dreptul consilierilor de probațiune de a beneficia de acest spor s-a născut odată cu adoptarea nr.OG 83/2000, drept care exista la acea dată și care nu a fost acordat.
De asemenea, subliniază că situația consilierilor de probațiune este aceiași cu cea a celorlalte categorii de personal din cadrul organelor autorității judecătorești, în sensul că și pentru aceștia prevederile Legii nr. 50/1996 au fost abrogate cu data intrării în vigoare a Ordonanței nr. 8/2007, dar cu toate acestea celelalte categorii de personal beneficiază de acest spor și în prezent.
Recurentele arată că este nelegală și dispoziția de respingere a acțiunii față de consilierul de probațiune, pentru cele arătate în alineatele anterioare.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților prin recursul declarat, a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că prin hotărârea dată instanța depășit atribuțiile puterii judecătorești, incident fiind motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Astfel se arată că, interpretarea dată de către instanța de judecată prin care s-a constatat că este nelegală și nu produce efecte abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 intervenită prin nr.OG 83/2000, nu reprezintă altceva decât legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să-l abroge în mod expres.
Instanța a consacrat în acest fel un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și puteri de legiferare.
Mai arată că întrucât cererea reclamanților este întemeiată pe dispozițiile art. 21 al. 1 din nr.OG 137/2000, respectiv art. 27 al. 1 din actuala numerotare în forma republicată a actului normativ și are ca obiect acordarea unor drepturi altele decât cele stabilite prin lege, text care a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională în ședința din 3 iulie 2008.
Un alt motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sens în care se arată că hotărârea este lipsită de temei legal și fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Se arată în acest sens faptul că consilierii de probațiune nu fac parte din categoriile de personal ce beneficiază de sporul în discuție, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 211 din 10 martie 2008.
Subliniază că consilierii de probațiune reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, reglementat de Legea nr. 327/2006, care beneficiază de drepturile prevăzute de art. 3-11, prin care nu a fost prevăzut sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuro-psihică.
În ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1 reținut de către instanța de fond se arată că Comisia a stabilit că acest protocol nu recunoaște dreptul de deveni proprietarul unui bun, el se aplică numai cu privire la bunurile actuale ale reclamantului care nu se poate plânge de atingerea dreptului său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 3 teza finală Cod procedură civilă.
Analizând recursurile formulate prin prisma criticilor invocate, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește pe recurenții reclamanți, greșit apreciază aceștia că dreptul la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuro-psihică, nu este prescris pentru perioada anterioară datei de 23.04.2005, eronat apreciind aceștia momentul la care s-a născut dreptul lor la acțiune.
Astfel cum în cauza de față se solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale restante care reprezintă prestații periodice, pentru fiecare prestație curge un termen distinct de prescripție, astfel că pretențiile solicitate nu pot fi examinate numai înlăuntrul termenului general de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Nefondate se constată a fi și criticile acelorași recurenți prin care se susține că ar fi îndreptățiți la acordarea sporului de 50% și pentru viitor, în condițiile în care în privința acestei categorii de personal a fost adoptată Legea nr. 327 din 14 iulie 2006, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune care în art. 23 prevede că la data intrării în vigoare a acestei legi, se abrogă prevederile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului organelor autorității judecătorești.
Ori, cum până la data intrării în vigoare a acestei legi, consilierii de probațiune (consilier de reintegrare) beneficiau de drepturile salariale reglementate de Legea nr. 50/1996 este normal și firesc a li se recunoaște dreptul la sporul solicitat numai atâta timp cât această din urmă lege se aplica și în privința lor.
Tocmai pentru aceste motive, se impune a se menține soluția tribunalului și în ceea ce o privește pe reclamanta, care exercită funcția de consilier de probațiune din data de 16.04.2007, activitatea desfășurată de aceasta neintrând sub incidența Legii nr. 50/1996.
Nici criticile recurentului Ministerul Justiției și Libertăților, nu sunt fondate, sens în care se va avea în vedere decizia prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a înțeles să dea o interpretare generală obligatorie dispozițiilor legale (art. 47 din Legea nr. 50/1996).
Faptul că Decizia nr. XX din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu face referire în mod expres la această categorie de personal, nu schimbă datele problemei întrucât apartenența lor la categoria personalului auxiliar de specialitate nu poate fi negată, aceștia fiind echivalenți în atribuții, sarcini, drepturi și obligații cu celălalt personal auxiliar.
Față de cele ce preced, criticile ambilor recurenți fiind nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurenții reclamanți, și - toți cu domiciliul procedural ales în S M,-, județul S M, și de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-, CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr.10, județul B, TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,-, județul S M și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, împotriva sentinței civile nr. 1113/D din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
judecător aflat în delegație
semnează președintele instanței
G
- judecători fond -
- redactat decizie judecător -02.11.2009
- dactilografiat grefier -02.11.2009 -12 ex.
-comunicat 03.11.2009-10ex.
-
-
-
-
- - toți cu domiciliul procedural ales în S M,-, județul S
-MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-
-MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-
-CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, Parcul, nr.10, județul
- TRIBUNALUL SATU MARE, cu sediul în S M,-, județul S M
- CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Dana Cigan, Felicia Toader
