Drepturi salariale (banesti). Decizia 1233/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1233/2009-
Ședința publică din data de 7 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Dana Cigan |
- - | - JUDECĂTOR 3: Felicia Toader | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBICE B, cu sediul în O,-/B, județul B,în reprezentareaMINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,--14, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, -, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procedural ales în O, -, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1014/LM din 29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentele recursuri sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Având în vedere faptul că părțile au solicitat judecarea prezentului litigiu și în lipsa lor, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursurilor de față.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND;
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1014/LM din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei si Finanțelor.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR și în consecință:
Pârâții au fost obligați la plata în favoarea reclamantului a sumelor reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară pe perioada 15.02.2008 la zi, și în continuare pentru viitor, raportat la perioada în care reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor pârâte, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, pârâții au fost obligați sa plătească reclamantului sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 15.02.2008 la zi precum și în continuare pentru viitor, actualizat cu rata inflației la data plății.
Au fost respinse restul pretențiilor formulate de reclamant.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulata de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:
Chematul în garanție a fost obligat să vireze pârâților fondurile necesare achitării sumelor solicitate de reclamant.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a apreciat că acest minister are calitate procesuală pasivă în cauză, are rolul de a elabora proiectul bugetului de stat și deci obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura plata drepturilor salariale pretinse prin acțiune, în măsura în care acestea au deplină acoperire legală Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie sa figureze ca pârât in proces, astfel încât hotărârea sa-i fie opozabilă, urmând să-și îndeplinească obligația de a prevedea în proiectul de buget sumele de bani care se impun pentru plata drepturilor bănești pretinse prin acțiuni.
Chiar dacă nu este parte în raporturile juridice de muncă dintre reclamant și Ministerul Public, Ministerul Economiei Finanțelor răspunde și garantează pentru plata sporurilor către cei îndreptățiți, în virtutea îndatoririi sale de a întocmi proiectul bugetului de stat prin care să prevadă și să aloce resursele financiare necesare achitării respectivelor drepturi salariale, fapt pentru care instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut".
În practica instanțelor judecătorești, constatându-se că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea textului de lege mai sus evocat, în raport de prevederile de abrogare a acestor dispoziții prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea textelor de lege mai sus citate.
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444/13.06.2008, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, în măsura în care acestea sunt confruntate cu astfel de probleme, cum este și cazul de față.
În lumina acestor considerente instanța a obligat pârâții la plata în favoarea reclamantului a sumelor reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară începând cu 15 februarie 2008 la zi și pe viitor, raportat la perioada în care reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul pârâților, sumă care va fi actualizată cu indicii de inflație de la data plății pentru o justă și completă despăgubire.
În ce privește capătul de cerere referitor la plata sporului de confidențialitate de 15%, este de subliniat că reclamantul se include în categoria personalului unei unități finanțate de la bugetul de stat, iar raporturile juridice ale acestuia sunt guvernate de Codul muncii, conform prevederilor art. 295 alin. 2 din acest cod.
Reclamantului i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
În practica instanțelor judecătorești, constatându-se că nu există un punct de vedere unitar cu privire la acordarea sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul brut lunar, judecătorilor procurorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, în raport de dispozițiile art.3 din Ordonanța Guvernului nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar si funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată cu modificări prin Legea nr.444/2006, art.15 din nr.OG6/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr.232/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 modificată și completată și ale art.13 din nr.OUG57/2000 modificată prin nr.OG9/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea textelor de lege mai sus citate.
Prin decizia nr.46 din 15 decembrie 2008 admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele:"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 litera "d" din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar."
Potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, în măsura în care acestea sunt confruntate cu astfel de probleme, cum este și cazul de față.
Așa fiind, raportat la art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă și art. 1084 Cod civil, instanța a obligat pârâții sa plătească reclamantului sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 15 februarie 2008 la zi precum și în continuare pentru viitor, actualizat cu rata inflației la data plății.
De asemenea, tribunalul a obligat pârâții să plătească diferențele de drepturi salariale cuvenite reclamanților, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, având în vedere dispozițiile art. 1082 -1086 Cod civil. Întrucât prin obligarea pârâților la plata sumelor de bani actualizate cu indicele de inflație s-a procedat la despăgubirea completă a acestora instanța nu va obliga pârâții și la plata de dobânzi aferente acestor sume.
Întrucât instanța doar constată existența discriminării, sens în care acordă despăgubiri, și nu stabilește salarizarea reclamantului, a respins capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În ce privește cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată, având în vedere că, potrivit articolului 15 din nr.HG 83/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.
Pe de altă parte, drepturile salariale solicitate de către reclamant, nu pot fi plătite decât în măsura în care Ministerul Economiei și Finanțelor va aloca sumele necesare plății acestora.
Așadar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamantului, nu în virtutea unor raporturi de muncă între pârât și reclamant, ci, avându-se în vedere că, acest pârât, prin atribuțiile ce-i revin, este cel care trebuie să asigure fondurile necesare plății sumelor la care au fost obligați pârâții, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care dispun de fonduri salariale numai în limitele sumelor prevăzute în bugetul de stat întocmit la propunerea Ministerului Economiei și Finanțelor, sume ce pot fi majorate, evident tot la propunerea acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, precum și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin recursul declarat recurentul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurentul faptul că OUG nr. 137/2000, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea nu pot fundamenta admiterea acesteia, întrucât dispozițiile art. 2 alin. 1 precum și dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008.
În continuare arată că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, iar acordarea acestor drepturi salariale reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești și atribuțiile puterii legiuitoare și executive și, în consecință o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația între puterile statului.
Totodată solicită recurenta ca instanța să facă aplicarea Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a soluționat recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
De asemenea și în privința sporului de 15% s-a solicitat a se face aplicarea Deciziei nr. 46 din 16 iulie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În continuare arată recurenta că în mod neîntemeiat instanța a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu poate să înscrie în bugetul propriu, nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009, pentru drepturile personalului au fost aprobate prin Legea de Stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege care cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație nu se justifică.
Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin 2 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, nici o cheltuială nu poate fi scrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin 3 din Legea nr. 500/2002, cheltuielile prevăzute în capitolele și articolele cu destinație precisă și limitată, iar potrivit art. 47 creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol.
Prin urmare arată recurenta că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Și recurenții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin recursul formulat a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate arătând că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând obligarea pârâților la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin urmare se apreciază că prin soluția pronunțată instanța de fond a adăugat la legea de salarizare, deoarece numai legiuitorul putea stabili acordarea unor drepturi.
În ceea ce privește Decizia nr. 21 /10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție se arată că întrucât Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin OG8/2007 toate dispozițiile acestui act normativ și-au încetat aplicabilitatea.
În ceea ce privește sporul de 15% se arată că, în mod nelegal instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă câtă vreme la momentul pronunțării hotărârii decizia era doar publicată pe site-ul instituției.
Mai arată că instanța nu poate dispune plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru cheltuială.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin recursul declarat a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției calității procesuale pasive invocată de acest pârât și respingerea cererii de chemare în garanție și exonerarea acestui pârât de plata drepturilor bănești acordate și alocarea de fonduri necesare efectuării plăților de către Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive se arată că potrivit art. 28 lit. d și e din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, proiectele legilor bugetare anulare și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formulare, propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite, respectiv propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Prin urmare arată recurentul că întrucât în speță raporturi juridice de muncă s-au stabilit între reclamant și Ministerul Public, care are atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizare propriilor angajați, Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi obligat la plata unor sporuri aparținând angajaților altor instituții.
Ba mai mult, atât Ministerul Finanțelor Publice cât și Ministerul Public sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale, creditele aprobate unui ordonator principal de credite, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite principal.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție se arată că e inadmisibilă, întrucât între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public nu există nici o obligație de garanție în baza legii, a contractului, ori a vreunei obligații de restituire, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite - Ministerul Public - în mod nejustificat nu a acordat drepturile bănești cuvenite de drept reclamanților, nu îi conferă acestuia nici o garanție legală din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească reclamantei într-un litigiu izvorât dintr-un raport de muncă.
În acest sens s-a invocat Decizia nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Analizând recursurile formulate prin prisma criticilor invocate, instanța constată următoarele:
Criticile recurentului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor axate pe netemeinicia și nelegalitatea sentinței recurate sunt nefondate, eronat apreciind acești recurenți faptul că reclamantul nu ar fi îndreptățit la recunoașterea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, respectiv a celui de confidențialitate de 15%.
Astfel, în privința sporului de 50% se va avea în vedere Decizia XXI din 10 martie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dat o interpretare generală obligatorie dispoziției art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, acesta statuând că "judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.
Ori cum deciziile pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, nu se mai poate pune în discuție îndreptățirea ori neîndreptățirea acestei categorii de personal la un astfel de spor.
Împrejurarea că prin art. 30 alin. 1 lit. a din OG nr. 8/2007 au fost abrogate dispozițiile Legii nr. 50/1996, nu schimbă datele problemei, întrucât decizia în interesul legii este ulterioară actelor normative invocate de recurenți, acesta având în vedere întreaga reglementare care vizează salarizarea magistraților.
Aceiași este situația și în privința sporului de confidențialitate de 15%, referitor la care s-a pronunțat Decizia nr. 46/15 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interpretarea și aplicarea unitară dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea care a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar.
Eronat apreciază apoi recurenții ca fiind nelegală dispoziția de reactualizare sumelor acordate, reactualizarea dispunându-se ca consecință a devalorizării continue a monedei naționale, determinată de procesul inflaționist.
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este de asemenea neîntemeiat, criticile acestui recurent axate pe lipsa calității sale procesuale pasive constatându-se a fi nefondate.
Astfel, potrivit Legii nr. 500/2002, HG nr. 208/2005 și HG nr. 368/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Prin urmare, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetar de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ori în aceste condiții nu se poate susține că Ministerul Economiei și Finanțelor nu ar avea calitate procesuală în cauză, calitate care de altfel este justificată și prin dispozițiile art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă de plată.
Față de cele ce preced, criticile tuturor recurenților fiind nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, vor fi respinse recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurenții pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBICE B, cu sediul în O,-/B, județul B,în reprezentareaMINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,--14, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, -, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procedural ales în O, -, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1014/LM din 29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
judecător aflat în delegație
semnează președintele instanței
G
- judecători fond-
- redactat decizie -judecător - 02.11.2009
- dactilografiat grefier - 02.11.2009- 8 ex.
- comunicat -03.11.2009- 6 ex.
-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBICE B, cu sediul în O,-/B, județul
-în reprezentareaMINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-
- MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,--14
- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B,
-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, -, județul
-, cu domiciliul procedural ales în O, -, județul
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Dana Cigan, Felicia Toader
