Drepturi salariale (banesti). Decizia 13/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.13/CM
Ședința publică din data de 15 ianuarie
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTORI: Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
- - -
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de:
1. pârâtaCURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1 și
2. pârâtul și chemat în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,- bis, județul T,
împotriva sentinței civile nr. 1452 din 7 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul C și intimatul pârâtCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DICRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (spor anticorupție - procuror financiar).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursurile sunt declarate în termenul legal, motivate și scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, luând act că părțile solicită judecata cauzei și în lipsă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Reclamantul a chemat în judecată Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor, solicitând obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata următoarelor drepturi salariale, actualizate la data plății efective, respectiv:
- sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 1.11.2003 până la data de 25.04.2004,
- sporul de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 25.04.2004 și până la data de 15.07.2005.
De asemenea, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor la a pune la dispoziția Curții de Conturi fondurile bănești necesare efectuării acestor plăți.
Reclamantul a arătat că a fost numit în anul 1993 în funcția de procuror financiar pe lângă Camera de Conturi C, prin decret prezidențial, în condițiile Legii 94/1992.
Inițial, salarizarea judecătorilor și a procurorilor financiari s-a făcut conform anexei la 94/1992 și a 50/1995, iar începând cu data de 26.06.1996, conform 50/1996.
Potrivit art.2 din 50/1996, astfel cum a fost modificată prin OG nr.83/2000 și art.3 (1) din OUG nr.177/2002, magistrații au dreptul, "pentru activitatea desfășurată", la o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor la care aceștia funcționează și vechimea în magistratură.
Textele art.56 (2) din 50/1996 și 39 (2) din OUG 177/2002, în temeiul cărora s-au stabilit indemnizațiile judecătorilor financiari și procurorilor financiari, reflectă concludent faptul că funcțiile de judecător și procuror financiar sunt de același fel sau de aceeași natură cu cele de judecător și procuror de la instanțe și parchete, neexistând "pentru activitatea desfășurată" indemnizații diferențiate pe alte criterii decât cele stabilite la art.3 (1), din OUG 177/2002.
Prin art.11 din acest act normativ, s-a stabilit totuși că "pentru judecarea infracțiunilor de corupție" judecătorii din completele specializate primesc un spor de 30% din indemnizația brută lunară.
Și procurorii, "pentru participarea la ședințele de judecată" ale respectivelor complete, au primit acest spor, în temeiul aceluiași text legal.
Prin 78/2000, OUG 43/2002, OUG 177/2002 și OUG 24/2004, s-a stabilit acordarea sporului de 30%, respectiv 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe criterii ce nu se regăsesc în legislația internă și internațională în domeniu, încălcându-se astfel dispozițiile de principiu ale art.6 (2) din Codul Muncii, potrivit cărora salariații au dreptul la plata regală pentru muncă egală, cele ale art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.14 din Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului.
Din acest motiv, la data de 22.07.2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr.186, a constatat, în condițiile legii, existența unei discriminări directe între judecătorii și procurorii ce au beneficiat de sporul respectiv și cei care nu au beneficiat de acesta.
Decizia Curții Constituționale nr.516/24.12.2004, prin soluția adoptată, a statuat că "procurorii financiari, nefiind preluați scriptic încă funcționează conform OUG 117/24.10.2003 pe lângă Curtea de Conturi sau Camerele de Conturi Județene, dar fac parte din Ministerul Public și exercitarea atribuțiilor acestora e în deplină concordanță cu prevederile art.131 din Legea fundamentală privind Ministerul Public.
Și în contextul în care n-ar fi existat OUG 117/24.10.2003 și n-ar fi fost preluați judecătorii financiari la Ministerul Justiției și procurorii financiari la Ministerul Public, nu este admisă discriminarea prin salarizare diferențiată "pentru activitatea desfășurată", ținând cont de similititudinea funcțiilor, condițiile de numire în funcție, stabilirea răspunderii, interdicțiile, responsabilitățile și incompatibilitățile identice.
Din aceste motive, pentru munca similară și egală prestată, nici procurorilor financiari nu li se poate nega sau obstacula accesul la acest drept, fără a-i trata diferențiat, discriminatoriu.
Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada noiembrie 2003 - martie 2004, solicitând respingerea ca tardiv introdusă pentru această perioadă.
În acest sens, pârâta a arătat că, potrivit art.283 al.1 lit.c din Codul Muncii, reclamantul are la dispoziție un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, pentru plata drepturilor salariale solicitate.
A arătat pârâta că, acțiunea depusă de reclamant cu privire la perioada noiembrie 2003 - martie 2004, nu se înscrie în respectivul termen de 3 ani.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Procurorii financiari nu au putut beneficia vreodată de sporurile solicitate prin acțiunea de față, întrucât aceștia nu au desfășurat niciodată urmărire penală și nu au judecat în cadrul instituției pârâte fapte de corupție.
Reclamantul a fost salarizat numai în baza unor legi speciale menționate mai sus, care nu fac vorbire de un astfel de spor și și-au desfășurat activitatea conform Cap.VI (art.97 - 103) privind atribuțiile procurorilor financiari din Legea nr.94/1992 de organizare și funcționare a Curții de Conturi a României.
Reclamantul nu se poate prevala în obținerea sumelor solicitate de dispozițiile unei hotărâri a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care nu are puterea unei legi, în detrimentul unor acte normative ce cuprind reglementări imperative cu privire la salarizarea procurorilor financiari.
Totodată prevederile art.11 din OUG nr.177/2002 au fost abrogate iar dispozițiile Legii nr.78/2000 sunt clare în sensul aplicării acestora și nu pot fi interpretate în favoarea celor susținute de reclamant.
Consideră că dispozițiile actelor normative enunțate sunt neechivoce și prin urmare foștii procurori financiari din cadrul Curții de Conturi nu au participat niciodată la soluționarea unor fapte de corupție, întrucât nu făcea obiectul de activitate al instituției pârâte și prin urmare nu puteau și nu pot beneficia de sporurile solicitate.
Totodată, pârâta Curtea de Conturi a României a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru ca în cazul în care se admite cererea reclamantului, acesta să fie obligat să asigure fondurile necesare privind plata despăgubirilor salariale solicitate de reclamant.
La data de 12 iunie 2007, pârâtul Ministerul Finanțelor publice, actualmente Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP Caf ormulat întâmpinare, prin care a precizat că nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză.
Astfel, cauza dedusă judecății se referă la un litigiu de muncă între angajator - Curtea de Conturi a României și angajat - reclamantul.
Prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate în acest raport de prepușenie. Faptul că prin atribuțiile sale gestionează banii publici nu este de natură să-i dea calitate de chemat în judecată.
Prin sentința civilă nr.1452/7 septembrie 2007 Tribunalul Tulceaa admis în parte acțiunea promovată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, formulată de Curtea de Conturi a României.
A obligat pârâta Curtea de Conturi a României la plata către reclamant a despăgubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.11.2003 - 25.04.2004 și a despăgubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pt. perioada 01.05.2004 - 15.07.2005, despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
A admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A respins acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A respins excepția privind lipsa calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitatea sa de chemat în garanție.
A respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune ca nefondată.
A obligat chematul în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării sumelor la care a fost obligată pârâta către reclamant.
A respins capătul de cerere cu privire plata drepturilor salariale reprezentând 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 25.04.2004 - 30.04.2004, ca nefondat.
Examinând acțiunea în raport de probele administrate în cauză, Tribunalul a reținut următoarele aspecte:
Reclamantul a îndeplinit în perioadele: 01.11.2003 - 25.04.2004 și respectiv 25.04.2004 - 15.07.2005 funcția de procuror financiar pe lângă Camera de Conturi
Începând cu data de 26.06.1996, salarizarea judecătorilor și a procurorilor financiari s-a făcut conform Legii 50/1996.
Astfel, potrivit art.2 din Legea 50/1996, așa cum a fost modificată prin OG nr.83/2000 și art.3 (1) din OUG nr.177/2002, magistrații au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor la care aceștia funcționează și vechimea în magistratură.
De asemenea, art.56 (2) din Legea 50/1996 prevede că "Judecătorii financiari din cadrul colegiilor jurisdicționale ale camerelor de conturi județene, respectiv a municipiului B, precum și procurorii financiari de pe lângă camerele de conturi se salarizează cu coeficienții de multiplicare prevăzuți la cap.A al anexei 1 la prezenta lege, pentru funcțiile similare din cadrul Curților de apel și a parchetelor de pe lângă aceste instanțe.
Așadar, referindu-se la "funcții similare" din cadrul Curților de Apel și Parchetelor de pe lângă acestea, textele art.56 (2) din Legea 50/1996 și art.39 (2) din OUG 177/2002, în temeiul cărora au fost stabilite indemnizațiile judecătorilor financiari și procurorilor financiari, reflectă faptul că funcțiile de judecător și procuror financiar sunt de același fel cu cele de judecător și procuror de la instanțe și parchete, neexistând deci pentru activitatea desfășurată în astfel de funcții indemnizații diferențiate pe alte criterii decât cele stabilite la art.3 (1) din OUG 17/2002.
Prin art.11 din OUG 177/2002, s-a stabilit totuși că: "pentru judecarea infracțiunilor de corupție" judecătorii din completele specializate primesc un spor de 30% din indemnizația brută lunară.
De asemenea și procurorii, "pentru participarea la ședințele de judecată" ale respectivelor complete, au primit acest spor, în temeiul aceluiași text legal.
Prin OUG nr.43/2002, intrată în vigoare la 11.04.2002 privind Parchetul Național Anticorupție și OUG nr.24/2004 în vigoare de la 30 aprilie 2004, privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției (art.28), s-a instituit o majorare a venitului salarial, prin sporul de 30% care ulterior (prin OUG 24/2004) a devenit 40% din indemnizația de încadrare.
Ca urmare a acestor norme legale, salariul unui judecător care compune un complet specializat în soluționarea infracțiunilor de corupție este net superior oricărui salariu al altui judecător din instanța care nu face parte dintr-un astfel de complet, cu toate că nici atribuțiile de serviciu și nici motivele cauzei nu sunt diferite și implicit nu îndreptățesc o astfel de diferențiere.
Potrivit art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, pe plan național acest principiu fiind consacrat prin OG nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Conform art.1 din acest act normativ, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării trebuie să fie garantat în special în exercitarea anumitor drepturi, printre care și cel de a primi un salariu egal pentru muncă egală.
În materia raporturilor de muncă, Legea nr.53/2003, prin art.5, consacră același principiu constituțional al egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Potrivit art. 27 alin.(1) din OG nr.137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de actul normativ, persoanele îndreptățite au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
În temeiul textelor de lege invocate, instanța a obligat pârâta Curtea de Conturi a României la plata către reclamant a despăgubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 30% din indemnizație de încadrare brută lunară pentru perioada 01.11.2003 - 25.04.2004 și a despăgubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.05.2004 - 15.07.2005, despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Având în vedere că OUG nr.24/2004 privind acordarea unui spor de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară a intrat în vigoare începând cu 30 aprilie 2004, iar reclamantul a solicitat acordarea sporului mai sus precizat (de 40%) și pentru perioada 25.04.2004 - 30.04.2004, instanța urmează a respinge capătul de cerere cu privire la plata drepturilor salariale reprezentând 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 25.04.2004 - 30.04.2004, ca nefondat.
Reținând că obiectul cererii îl constituie plata unor diferențe salariale și, întrucât nu au existat în perioada reclamată raporturi de muncă între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța urmează a admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respinge acțiunea îndreptată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității sale procesuale pasive.
Față de excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitatea sa de chemat în garanție, instanța a reținut faptul că plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale, solicitate de acesta se poate realiza numai după alimentarea cu fonduri a Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Așa fiind, instanța a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, respingând excepția privind lipsa calității sale procesuale pasive în calitatea sa de chemat în garanție, ca nefondată.
Astfel, instanța a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării sumelor la care a fost obligată pârâta către reclamant.
Față de excepția privind prescripția dreptului la acțiune, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României prin întâmpinare, instanța a reținut că, potrivit art.27 alin.2 din OG nr.137/2000, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată poate să ia cunoștință de săvârșirea ei iar reclamantul a luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii la data de 22 iulie 2005, când a fost dată Hotărârea
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs Curtea de Conturi a Romaniei si Ministerul Economiei si Finantelor.
Recurenta Curtea de Conturi a Romaniei, formuleaza urmatoarele critici:
-Cererea formulata de reclamant nu este de competenta Tribunalului Tulcea deoarece despagubirile solicitate se intemeiaza pe principiul discriminarii iar disp. art.21 din OG 137/2000 stabileste ca "persoanele discriminate au dreptul sa pretinda despagubiripotrivit dreptului comun", astfel ca, si prezenta actiune trebuia solutionata potrivit dreptului comun, de catre Judecatoria Constanta.
-Reclamantul nu are calitate procesuala activa in cauza si cu toate ca pretinde ca este persoana discriminata, pana la incetarea raporturilor de munca cu aceasta institutie, nu a facut vreo sesizare cu privire la asa numita discriminare ce consta in neacordarea sporului de vechime sau a sporului de 30%, respectiv 40%.
Dealtfel, niciun procuror financiar de pe langa Curtea de Conturi nu a beneficiat de aceste drepturi, iar reclamantul numai in raport de aceste persoane putea invoca discriminarea.
Reclamantul nu se poate prevala in obtinerea sumelor solicitate de dispozitiile unei hotarari a CNCD care nu are puterea unei legi, in detrimentul unor acte normative care cuprind reglementari imperative cu privire la salarizarea procurorilor financiari.
Procurorii financiari din cadrul Curtii de Conturi nu au atributii in ce priveste cercetarea, urmarirea si judecarea faptelor de coruptie, competentele acestora fiind stabilite prin legea nr. 94/1992 cu modificarile ulterioare.
Sporul de 30% respectiv sporul de 40% solicitat, nu se datoreaza reclamantului deoarece acesta a indeplinit functii de executie de specialitate, specifice Curtii de Conturi, neavand calitatea de magistrat in acea perioada si nici de beneficiar al acestui drept salarial, astfel ca cererea acestuia este lipsita de temei legal.
Pentru toate aceste motive recurenta solicita admiterea recursului si modificarea sentintei atacata in senul respingerii actiunii ca nefondata.
Recurentul Ministerul Ecionomiei si Finantelor a criticat hotararea prin prisma solutionarii gresite a cererii de chemare in garantie de catre Curtea de Conturi, si apreciaza recurentul ca instanta a facut o aplicare gresita a legii.
Recurentul arata ca nu are alte atributii in afara celor stabilite prin lege, respectiv legea nr. 500/2002 astfel ca nu raspunde de elaborarea si executia bugetului Curtii de Conturi.
Pentru aceste motive, recurentul solicita admiterea recursului si respingerea cererii de chemare in garantie ca nefondata.
Intimatul reclamant nu si-a exprimat pozitia procesuala cu privire la recursul de.
La termenul de judecata din 11.12.2007, instanta a invocat din oficiu exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru drepturile salariale aferente perioadei situata in afara termenului de prescriptie de 3 ani, respectiv,anterior datei de 20 aprilie 2004 si cu toate ca partile au fost citate cu mentiunea de a raspunde la exceptie, nu s-au depus la dosar concluzii cu privire la acest aspect.
Analizand sentinta recurata in raport de criticile formulate de si de materialul probator administrat, Curtea constata ca recursurile sunt intemeiate.
In raport de dispozitiile art. 137 cod procedura civila, Curtea va analiza cu prioritate exceptiile referitoare la competenta Tribunalului Tulcea, a lipsei calitatii procesuale active a reclamantului si exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru pretentiile anterioare datei de 20 aprilie 2004.
-In ce priveste exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta, Curtea constata ca aceasta exceptie este nefondata in raport de faptul ca obiectul cererii il constituie plata unor diferente salariale din perioada in care reclamantul avea raporturi de munca cu paratul Curtea de Conturi, ori aceste drepturi salariale nu pot fi analizate decat de Tribunal,conform art. 1 alin 2 si art. 281 din Codul Muncii.
De asemenea principiul nediscriminarii este reglementat si prin art. 5 Codul Muncii iar respectarea acestui principiu cade tot in sarcina completului de litigii de munca din cadrul Tribunalului deoarece se invoca discriminarea in raport de magistrati in derularea raporturilor de munca, care sunt apreciate de reclamant ca fiind identice.
-Exceptia privind lipsa calitatii procesuale active a reclamantului este de asemenea nefondata intrucat acesta este titularul dreptului pretins iar imprejurarea ca nici un procuror financiar nu a primit astfel de drepturi salariale nu este de natura a duce la respingerea actiunii pentru lipsa de calitate procesuala activa.
Problema supusa dezbaterii, este o problema de fond, pe care instanta trebuie s-o analizeze din perspectiva existentei dreptului si a normelor legale incalcate.
- In ce priveste exceptia referitoare la prescriptia dreptului la actiune, pentru pretentiile anterioare datei de 20.04.2004, Curtea retine:
Potrivit art. 8 din 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și cel care răspunde de ea.
De asemenea art. 21(2) din OG 137/2000 dispune:
" Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care partea interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
Dispozițiile legale mai sus citate sunt în concordanță cu reglementarea cuprinsă în art. 283 din Codul Muncii care stabilește că: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.".
Fiind un drept de natură salarială discriminarea s-a săvârșit lunar prin neacordarea acestor sporuri.
Prin urmare, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste pretenții se stinge printr-o prescripție deosebită ce se împlinește lunar.
Data "luării la cunoștință" nu este data la care reclamantul a aflat de Hotărârea nr.185/2005 a, asa cum gresit a retinut instanta de fond, deoarece discriminarea invocata, a fost unala vederece decurgea din interpretarea și aplicarea actului normativ în discuție, astfel că reclamantul putea să-și dea seama mai ușor că trebuie să intenteze acțiunea în justiție ce are ca obiect repararea pagubei.
Din perspectiva calculării termenului de 3 ani de zile prevăzut de art. 21(2) din OG137/2000 modificat prin Legea 324/2006 - care dispune că acesta se calculează în mod diferit " de la data săvârșirii faptei"-când discriminarea este la vedere sau "de la data când partea interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei"-cand actul discriminatoriu nu era usor de depistat-, există o diferențiere de tratament, deoarece este vorba de două categorii distincte de reclamanți.
În aceste condiții, în raport data introducerii acțiunii, prevederile legale invocate și considerentele enunțate mai sus, Curtea urmează a admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Curtea de Conturi a Romaniei pentru pretențiile anterioare datei de 20.04.2004 si va respinge ca prescrise aceste drepturi.
-Pe fondul cauzei, pentru pretentiile aferente perioadei pentru care nu a intervenit prescriptia, cererea reclamantului este nefondata.
Curtea constata ca reclamantul nu este indreptatit la plata acestor drepturi si nu este vorba de o discriminare in sensul OG nr. 137/2000, atata vreme cat acesta nu avea calitatea de magistrat.
Hotararea nr. 185/2005 a Colegiului Director din cadrul CNCD nu ii este opozabila recurentei deoarece aceasta nu a fost supusa investigarii pentru fapte de discriminare savarsite de angajatii prin neplata unor drepturi de natura salariala.
Nici instanta nu poate constata fapta discriminatorie imputata recurentului atata vreme cat, cele 2 acte normative in temeiul carora reclamantul se considera indreptatit sa solicite plata despagubirilor, nu privesc, categoria profesionala, a procurorilor financiari.
Astfel, atat OG 177/2002 cat si OUG 24/2004 atribuiau un spor de 30% si respectiv de 40% procurorilor din cadrul PNA, judecatorii care compun completele de judecata specializate in infractiunile anticoruptie, procurorii care participa la judecarea acestor cauze, presedintele, vicepresedintele, presedintii de sectie si judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, adjunctii si procurorii din Parchetul de pe langa ICCJ.
Procurorii financiri nu erau inclusi in categoria beneficiarilor acestui spor.
Prin decizia nr. VI/2007, ICCJ, solutionand recursul in interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe langa ICCJ a stabilit ca se cuvintuturor magistratilordrepturile salariale prevazute de art. 11 din OG 177/2002 si art. 28 din OUG 43/2004.
Procurorii financiari din cadrul Curtii de Conturi a Romaniei nu erau magistrati si nici personal asimilat magistratilor conform Legii 92/1992 sau Legii nr. 50/1996 si atata vreme cat sporul ara atribuit numai magistratilor, reclamantul nu a fost in niciun fel discriminat si nu se poate prevala de hotararea 185/2005 a CNCD sau de Decizia nr. VI/2007 a ICCJ.
De asemenea, in Legea nr. 303/2004 se prevede:
ART. 2" Judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție au calitatea de magistrați și fac parte din corpul magistraților."
ART. 31 " (1) Pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților potrivit prezentei legi, precum și avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului,Curții de Conturisau al Consiliului Legislativ, cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani.
(2) În termen de cel mult 3 luni de la data validării concursului prevăzut la alin. (1), Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcția de judecător sau, după caz, de procuror a candidaților admiși.
(3) După numirea în funcția de magistrat, persoanele prevăzute la alin. (1) sunt obligate să urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare profesională în cadrul Institutului Național al Magistraturii."
Asadar, procurorii financiari din cadrul Curtii de Conturi puteau opta in baza prevederilor legale mai sus mentionate sa treaca in magistratura si in nici un caz nu aveau aceasta calitate in virtutea legii, cum sugereaza reclamantul.
Prin urmare, neavand calitatea de magistrat, reclamantul nu a fost discriminat si nu putea beneficia de sporul prevazut de art. 11 din OG 177/2002 si art. 28 din OUG 43/2004 intrucat, asa cum am aratat, aceste sporuri erau prevazute pentru o categorie profesionala din care reclamantul nu facea parte.
de aspectele retinute, Curtea va admite recursul declarat de Curtea de Conturi a Romaniei si va modifica in parte sentinta in sensul respingerii ca prescrisa a cererii care vizeaza plata despagubirilor anterioare datei de 20.04.2004( cererea a fost inregistrata la instanta de fond la 20.04.2007)si ca nefondata cererea prin care se solicita drepturi dupa aceasta data.
Vor fi mentinute dispozitiilor sentintei atacate cu privire la admiterea cererii de chemare in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor, admiterea exceptiei privind lipsa calitatii procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finantelor, respingerea exceptiei privind lipsa calitatii procesuale pasive a aceluiasi minister in cererea de chemare in garantie.
Vor fi mentinute de asemenea si dispozitiile prin care a fost respinsa plata drepturilor salariale reprezentand spor de 40% pentru perioada 25.04.2004-30.04.2004, aceste dispozitii nefacand dealtfel obiectul recursului.
In ce priveste recursul declarat de Ministerul Economiei si Finantelor, acesta va fi admis ca o consecinta a admiterii recursului declarat de Camera de Conturi deoarece, in conditiile in care s-a stabilit ca paratul nu datoreaza suma pretinsa de reclamant, nu mai sunt indeplinite cerintele art. 60 cod procedura civila si astfel, nici chematul in garantie nu mai poate fi tinut sa faca plata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile formulate de:
1. pârâtaCURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B,--24, sector 1 și
2. pârâtul și chemat în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5prin mandatar DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,- bis, județul T,
împotriva sentinței civile nr. 1452 din 7 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul C și intimatul pârâtCONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DICRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sector 1.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile salariale anterioare datei de 20.04.2004 și respinge acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă.
Respinge restul pretențiilor ca nefondate.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:
Red.dec.-jud.-/31.01.2008
Tehnoredact.-gref.-
4 ex./01.02.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Maria Apostol Mariana Bădulescu
