Drepturi salariale (banesti). Decizia 1367/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1367/R-CM
Ședința publică din 09 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.153/F-CM din 04 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 02.10.2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14.12.2007 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, și -a au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să le plătească sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu data de 01.09.2006 pentru prima reclamantă și cu data de 15.08.2007 pentru ceilalți reclamanți, până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, actualizat cu indicele de inflație la momentul plății efective.
Au solicitat efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Totodată au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor de bani solicitate.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt procurori stagiari la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
În scopul asigurării eficiente a confidențialității, prin numeroase acte normative se conferă categoriilor de salariați care gestionează informații confidențiale sau clasificate sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională s-a prevăzut, pentru păstrarea confidențialității, în legătură cu informațiile clasificate, un spor de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Art. 15 alin.1 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici a stabilit că sporul de confidențialitate de până la 15% se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prin art. 20 alin.3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, modificată prin Legea nr.405/2002 s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și unor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Judecătorii militari, precum și membrii Consiliului Director al beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară/indemnizație, iar procurorii nu beneficiază de un astfel de spor, deși nerespectarea confidențialității lucrărilor reprezintă o abatere disciplinară.
Tratamentul discriminatoriu are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței și exercitării în condiții de egalitate a dreptului la remunerare pentru păstrarea confidențialității unor date.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.2 alin.1 din OG nr.137/2000, precum și pe prevederile art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Prin întâmpinarea formulată la data de 29.01.2008, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de art. 19-35 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002.
A mai invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pe motiv că suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat este o problemă de legiferare.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat prin întâmpinare următoarele apărări:
A invocat mai întâi excepția necompetenței materiale a instanței arătând că cererile în despăgubiri întemeiate pe nr.OG137/2000 se judecă potrivit dreptului comun, prin urmare sunt de competența judecătoriei.
A mai susținut că acțiunea este inadmisibilă, deoarece instanța nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice, în nici un caz să adauge la aceasta.
Nu se pot reține în opinia pârâtului susținerile reclamanților în sensul că sunt discriminați față de alte categorii de personal.
Raportându-se la dispozițiile art.16 din Constituția României, republicată, Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor juridice reglementate.
Principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Or reclamanții nu se află în situații similare cu acele categorii profesionale care beneficiază prin lege de sporul de confidențialitate.
Același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care se va admite acțiunea, să se ia act prin hotărâre de obligația adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
A motivat cererea prin aceea că, așa cum rezultă din prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
A mai arătat că potrivit art.3 din nr.OG22/2002, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 06.02.2008, Tribunalul Argeșa disjuns cererile formulate de reclamanții și și a dispus formarea de dosare noi pentru a fi discutată în cadrul acestora excepția necompetenței teritoriale a instanței.
Ulterior acestei măsuri, a formulat, în prezenta cauză, cerere de intervenție în interes propriu cu același obiect și împotriva acelorași pârâți pentru motivele arătate inițial în acțiune.
Cauza a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel Pitești prin încheierea pronunțată de tribunal în data de 16.07.2008, în baza art.I alin.1 coroborat cu art.II alin.2 din nr.OUG75/2008.
În fața acestei instanțe, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat note de ședință prin care a invocat inadmisibilitatea acțiunii în repararea prejudiciului cauzat prin discriminare, făcând trimitere la decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale.
Prin această decizie, a arătat pârâtul, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, precum și dispozițiile art.27 din nr.OG137/2000, sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acestea conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative.
Față de cererea de intervenție în interes propriu formulată de a reiterat apărările pe fond formulate cu privire la acțiune.
Curtea de Apel Pitești, prin sentința civilă nr.153/F-CM din 4 noiembrie 2008 admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș să plătească reclamantei sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 15.08.2007 până la data rămânerii irevocabilă a hotărârii, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
A respins cererea de chemare în garanție față de Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Acțiunea este admisibilă față de dispozițiile art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a - Fundamentale.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională anterior menționată trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
În speță, legea recunoaște, prin dispozițiile art.5 și art.6 alin.(3) Codul muncii dreptul la salarizare egală pentru muncă egală și pregătire profesională egală.
Prin urmare, acțiunea este admisibilă, iar litigiul constituie conflict de muncă în sensul art.1și art.281 din Codul muncii.
S-a apreciat că cererea de intervenție în interes propriu formulată de către cel care inițial a avut calitatea de reclamant este inadmisibilă, câtă vreme tribunalul a dispus soluționarea separată a cererilor formulate de reclamanți având domiciliul în circumscripțiile unor instanțe diferite.
Pe fond, prima instanță a reținut că reclamanta -a funcționează ca procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, iar potrivit art.99 lit.d și art.4 din Legea nr.303/2004, precum și art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea nr.328/24.08.2005, are obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile obținute în această calitate, deci să păstreze confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile ce-i parvin în exercițiul funcției.
Mai mult, nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară, pentru care sunt posibilități de aplicare a unei sancțiuni disciplinare.
Și în cazul altor categorii de personal legea instituie obligativitatea păstrării secretului profesional, însă pentru asigurarea confidențialității datelor, lucrărilor și informațiilor dobândite în exercițiul atribuțiilor conferite de lege, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din salariul/indemnizația de încadrare.
Aceștia sunt funcționarii publici cu statut special și militarii angajați pe bază de contract, funcționarii publici care constituie aparatul de lucru al Guvernului, cei din Administrația Președințială, din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Reclamanta se află într-o situație comparabilă cu celelalte categorii de personal care beneficiază de sporul în discuție, prin prisma faptului că și în sarcina acesteia este prevăzută de lege obligația de confidențialitate, având, în general, același conținut.
Excluderea magistraților de la plata acestui spor nu este justificată decât prin reglementarea diferențiată a salariilor, diferențiere care se face numai în raport de nivelul studiilor, de treptele și gradele profesionale, calitatea și cantitatea muncii, iar aceasta se reflectă în partea fixă a salariului, neavând nici o legătură cu sporurile salariale, care alcătuiesc partea variabilă a salariului.
S-a reținut prin urmare, că refuzul de plată a sporului în discuție constituie un tratament discriminatoriu, interzis și sancționat de art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
S-a apreciat că o reparație integrală a prejudiciului cauzat presupune actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești.
În baza art.11 alin.1 din Decretul nr.92/1976 s-a dispus și efectuarea mențiunilor cuvenite în cartea de muncă a reclamantei.
În ceea ce privește cererile de obligare a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea fondurilor necesare achitării drepturilor bănești s-a reținut că atribuțiile acestui minister, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare.
Cu toate acestea pregătirea acestor proiecte și măsurile de aplicare a politicii fiscal-bugetare au ca punct de pornire proiectele ordonatorilor principali de credite și se înscriu în limitele stabilite prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare, iar în atare condiții acest minister nu are calitate procesuală pasivă, sens în care s-a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care o critică pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Prin decizia nr.821/3.07.2008 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, precum și dispozițiile art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Întrucât instanța și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile nr.OUG137/2000, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.47/1992, potrivit cu care decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie;
2. În mod nelegal s-a dispus obligarea la plata sporului de confidențialitate de 15% și în acest mod instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților.
Reclamanta a solicitat acordarea acestui spor prevăzut de Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG10/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2004, act normativ care a intrat în vigoare la 1 februarie 2006, astfel că cererea reclamantei contravine principiului neretroactivității legii.
Reclamanta nu este cadru militar, deci nu poate beneficia de Legea nr.444/2006 și nici funcționar public, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr.360/2002;
3. În mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata cheltuielilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.388/31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță.
Potrivit art.14 alin.(2) și art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ministerul Public nu are surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, iar plata sumelor reprezentând indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului, astfel că actualizarea drepturilor pretinse cu indicele de inflație nu se justifică;
4. Greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor solicitate în carnetul de muncă, deoarece conform art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile solicitate se adaugă la retribuție și nu se includ în aceasta;
5. În situația în care s-a admis acțiunea, trebuia admisă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, față de prevederile art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată și art.19 din Legea nr.500/2002.
Față de toate aceste considerente, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile invocate, Curtea constată a fi întemeiată numai ultima critică formulată și care conduce la modificarea hotărârii, pentru cele ce preced:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Prin decizia nr.821 din 3.07.2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și 11, cât și dispozițiile art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale juridică sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamanta se află însă într-o situație comparabilă cu persoanele la care se referă Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006, fiind persoană salarizată tot de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că trebuie să beneficieze de sporul de 15%, din moment ce își execută obligația de confidențialitate.
A proceda în alt mod echivalează cu o discriminare a personalului din cadrul parchetului, discriminare care este interzisă prin art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cu care toți cetățenii au dreptul, fără nicio discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, cât și cu art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale, precum și prin art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
motiv de recurs vizează greșita acordare a sporului de confidențialitate de 15%, susținându-se că în acest fel instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților.
Din acest punct de vedere, așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanta, prin activitatea desfășurată intră în contact cu informații confidențiale.
Aceasta are o obligație profesională imperativă de confidențialitate reglementată prin dispozițiile art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004, raportat la art.16 din Codul deontologic, precum și la art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea nr.328/24.08.2005.
Prima instanță nu a reținut că acest spor se cuvine în baza Legii nr.444/2006, ci în baza dispozițiilor sus enunțate, iar pentru activitatea desfășurată reclamanta trebuie să beneficieze de acest spor de confidențialitate, așa cum beneficiază și restul personalului din unitățile bugetare.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.46 din 15 decembrie 2008, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 lit.d din Legea nr.303/2004, raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar.
Această decizie este obligatorie potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, așa încât și această critică este nefondată.
Nici cea de-a treia critică nu poate fi reținută, întrucât potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Prin neacordarea acestui spor reclamanta a fost prejudiciată, astfel că se impune actualizarea drepturilor bănești cu rata inflației, actualizarea fiind inclusă în noțiunea de daune interese, indiferent de existența sau inexistența surselor de finanțare ale Ministerului Public.
Critica următoare vizează greșita obligare a pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor solicitate în cartea de muncă a reclamantei.
Și acest capăt de cerere a fost judicios soluționat de către instanța de fond, deoarece potrivit art.11 alin.2 din Decretul nr.92/16.04.1976 privind carnetul de muncă, în acest document, pe lângă funcție, meserie sau specialitatea exercitată se înscrie și retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Chiar dacă sporurile acordate prin hotărârea recurată nu se includ în retribuție, ele se adaugă la retribuție, ceea ce determină o majorare a cuantumului acesteia, iar în atare condiții trebuiesc menționate în cartea de muncă.
Ultimul motiv de recurs este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, privind pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, ceea ce-i conferă calitate procesuală pasivă în cauză.
În lipsa acordării fondurilor necesare efectuării plăților acestor drepturi bănești, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a efectua plățile dispuse prin hotărâre.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.291 Codul muncii și art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința, în sensul că se va admite cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și va fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești stabilite în favoarea reclamantei.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.153/F-CM din 04 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta, domiciliată în P,-, bloc 48,.A,.16, județul A, pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în P,-, județul A, chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, intervenient în nume propriu, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu sediul în P,-, camera 10, parter, județul A și expert în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Modifică în parte sentința, în sensul că admite cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligă pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești stabilite în favoarea reclamantei -
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.11/19.10.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
