Drepturi salariale (banesti). Decizia 1948/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1948
Ședința publică din data de 7 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,- bis, sector 1, având sediul procesual ales la. Av, și Asociații, cu sediul în B,-, etaj. 3,. 7, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1755 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat nr. 315, județul P, cu domiciliul ales în Scăeni,-,.2.. A,. 1,. 7, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă SA, intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalul Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 3000 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate și 121,65 lei cu titlu de daune materiale, beneficiu de care fost lipsit prin neplata la data scadenței a sumei datorate în raport de indicele de inflație și drepturile salariale ce i se cuvin pentru orele de noapte prestate dar neachitate, conform Codului Muncii și CCM, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei în perioada 2005-2006 și că, pe lângă salariul lunar, trebuia să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, respectiv art.168 alin.1 din CCM pe anii 2005-2007, constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe societate, cu ocazia fiecărei sărbători, drepturi ce nu au fost acordate în perioada indicată.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare la dosar.
În dovedirea acțiunii, s-au depus la dosar înscrisuri.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, prin sentința civilă nr.1755 din 13.06.2008, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea, obligând pârâta să plătească reclamantului suma brută de 3000 lei reprezentând prima de Paști 2006 și C 2005 ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a fost salariatul pârâtei și că potrivit art.168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2004, salariații aveau dreptul de a beneficia cu prilejul sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SC SA, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
De asemenea, s-a reținut că suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 din Contractul colectiv de muncă au fost menținute în contractele colective de muncă aplicabile la nivelul societății pârâte pe anii următori.
Coroborând disp. art.168 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu cele ale art.168 din Contractul colectiv de muncă pe anii următori, tribunalul a apreciat că părțile semnatare au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor prevăzute de alin.1 al aceluiași articol din Contractul colectiv de muncă și în cursul acestor ani, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
A mai constatat instanța de fond că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă și nu a făcut dovada plății către reclamant a acestor suplimentări salariale de C și de Paște pentru perioada indicată sau a includerii suplimentărilor respective în salariul de bază, considerente pentru care acțiunea a fost admisă în sensul celor sus-arătate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA, criticând soluția pentru netemeinicie, invocând disp. art. 299, 3021, 303, 3041Cod.pr.civilă.
Susține recurenta că prima instanță nu a judecat pricina înțelegând în mod greșit ceea ce semnifică conceptual includerea în salariul de bază a sporurilor și adaosurilor de tot felul, inclusiv a primelor de sărbători, recurenta apărându-se diferit de apărările formulate în cauzele în care pârâtă a fost SC SA, aceasta nesusținând teza includerii permanente a primelor în salariu, ci a includerii primelor în martie 2003, având în drept valoarea unei novații, astfel că prima din element situat în afara salariului de bază devine componentă în structura sa, depunându-se la dosar înscrisuri cu o greutate probațională incontestabilă în legătură cu ceea ce înseamnă includerea, în principiu, în salariul de bază, a primelor.
O altă critică se referă la faptul că instanța de fond a acordat sumele în cuantum greșit, neținând seama de valoarea salariului de bază mediu pe unitate, așa cum prevede CCM, ci de valoarea salariului mediu brut pe unitate, care include și sporurile.
S-a solicitat pentru aceste motive, admiterea recursului și modificarea sentinței, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată sau modificarea sentinței, cenzurându-se întinderea obligației la care s-a ajuns folosind date eronate, respectiv salariul mediu brut, în loc de salariul mediu de bază, cu specificarea faptului că este vorba de sume brute, susceptibile de deducerea impozitului pe venit, CAS, CASS.
Deși legal citat cu această mențiune, intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2007 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând dreptul salariaților SC SA de a beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.
În contractul colectiv de muncă pe anul 2004 încheiat la nivelul unității recurente, în articolul 168 alin.2, se stipulează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.l vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2007 prevede că, în anul 2003, suplimentările salariale de la alin.l al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
De necontestat, pentru anul 2003, primele de Paște și de C au fost incluse în salariu, astfel cum s-a menționat și în, numai că aceasta nu însemnă că, începând cu această dată, primele de Paște și de C rămân incluse în salariu, însă, presupunând că susținerea recurentei este reală, aceasta avea obligația ca în conformitate cu art. 287 Codul muncii, să probeze veridicitatea susținerilor făcute. Or, în cauză, pârâta nu a demonstrat cu referire concretă la situația salarială a reclamantului că acest lucru corespunde realității.
Mai mult decât atât, recurenta trebuia să demonstreze și faptul că art. 168 alin.2 este aplicabil și pentru perioada ulterioară a anului 2003, deoarece această prevedere contractuală se referă exclusiv la anul 2003.
Legat de același articol al, Curtea reține că părțile în contract au stabilit criteriile de determinare a cuantumului acestor prime, respectiv, echivalentul unui salariu de bază mediu pe unitate a cărui valoare concretă trebuie stabilită cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment, prin negociere cu sindicatul. Or, în lipsa acestei negocieri, instanța de fond avea obligația administrării de probe pentru că solicitarea reclamantului s-a referit la salariul mediu brut pe unitate care include și sporurile, critica formulată de recurentă sub acest aspect fiind corectă.
Este adevărat că, la dosarul de fond, s-a depus o adresă privitoare la valoarea salariului de bază mediu anual, pe perioada 2003-2007, însă, ținând cont de conținutul său, acest înscris este insuficient pentru determinarea cuantumului corect al sumei datorate reclamantei în condițiile art. 168, fiind necesară efectuarea unei expertize contabile-salarizare care, în raport cu evidențele contabile ale unității și înscrisurile de la dosar să determine cuantumurile salariului de bază mediu brut pe unitate din luna anterioară în care trebuia efectuată plata.
Cum în fața instanței de recurs, în conformitate cu prevederile art. 305 Cod pr.civilă, nu se pot administra probe noi, cu excepția înscrisurilor și cum pe baza înscrisurilor existente la dosar nu se poate stabili corect situația de fapt, avându-se în vedere și dispozițiile Deciziei nr.XXI/2006 a ÎCCJ -Secțiile Unite prin care într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că în materia conflictelor de muncă în recurs casarea cu trimitere poate fi dispusă și în cazul în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei ca o consecință a neadministrării de probe, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul, iar conform art.312 alin.5 coroborat cu art.315 alin.1 Cod pr.civilă va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea administrării tuturor probatoriilor necesare și utile cauzei pentru corecta stabilire a situației de fapt și implicit, a cuantumului corect al sumei datorate reclamantului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B (fostă SC SA), prin reprezentant și asociații - B,-,.3,.7, sector 1, reprezentând domiciliul procesual ales, împotriva sentinței civile nr. 1755 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat nr.315, județul P, cu domiciliul ales în Scăeni,-,.2..A,.1,.7, județul P și în consecință:
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - -- - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
3 ex.-14.10.2008
P/
Trib.P nr-
Președinte:Alexandru BobincăJudecători:Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina