Drepturi salariale (banesti). Decizia 2058/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2058
Ședința publică din data de 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de către pârâta SC SA și reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1162/11.12.2008 pronunțată de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea pârâtei recurente, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății la Tribunalul Arad, dată fiind decizia Curții Constituționale nr. 1347/22.10.2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 30.10.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC SA B solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2000 lei suplimentări salariale de C 2007 și dobândă legală la această sumă.
În motivare se arată că reclamantul este angajatul pârâtei la punctul de lucru A, calitate în care avea dreptul la suplimentările salariale pretinse prin acțiune, suplimentări pe care însă nu le-a primit. Reclamanta consideră că pârâta datorează și dobânda legală calculată la suma neacordată conform dispozițiilor Ordonanța Guvernului nr.9/2000.
Prin sentința civilă nr. 1162/11.12.2008 pronunțată în dosar nr. Tribunalul Arada admis în parte acțiunea exercitată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA; a obligat pârâta să plătească reclamantului suplimentări salariale de C 2007 în cuantumul unui salariu de bază mediu pe, a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânda legală la această sumă începând cu data evenimentului respectiv și până la data plății.
Tribunalul a reținut:
Conform art. 168, alin.(1) fraza întâi din contractul colectiv de muncă încheiat între SNP SA și salariați, reprezentați de, salariații trebuiau să primească cu ocazia a două evenimente bine determinate, de Paște și C, în plus față de salariul obișnuit, o sumă cu titlu de suplimentare salarială, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Reclamantul a îndeplinit condiția de a fi salariat al SC SA dar nu a primit sumele cuvenite la evenimentul respectiv.
Conform art. 25, aliniatul (3) raportat la art. 30 din Legea nr. 130/1996, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți începând de la data înregistrării iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Cum pârâta nu și-a îndeplinit obligația stabilită prin contractul colectiv de muncă instanța, în baza acestor texte legale, a admis acțiunea raportat la salariu de bază mediu pe SA, astfel cum prevede art. 168, alin.(1) fraza întâi din contractul colectiv de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamantul și pârâta SC SA.
Reclamantul a criticat sentința ca netemeinică sub aspectul cuantumului drepturilor salariale pretinse susținând că în mod greșit nu a prevăzut acest cuantum de4și prin acțiune a pretins suma de 2000 și din probe rezultă că aceasta este suma cuvenită pe anul 2007.
Pârâta recurentă SC SA a arătat că le-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța s-a pronunțat la primul termen de judecată în lipsa oricăror apărări din partea unității.
Pe cale de excepție a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă în termen de 6 luni, termen care a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, precum și a lipsei calității procesuale active a reclamanților, având în vedere temeiul de drept pe care-și întemeiază acțiunea, respectiv dispozițiile art. 176 CCM și care stabilesc doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, dar care nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu, dreptul salariaților putând fi generat exclusiv ca rezultat al unei negocieri patronat-sindicat cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă la nivel inferior, în speță CCM SA, negocieri care nu au mai avut loc începând cu anul 1999. Sub aspectul netemeiniciei, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu reținerea greșită a situației de fapt, susținând că instanța nu s-a preocupat de analiza stării de fapt existente, în sensul includerii adaosurilor în salariul de bază al fiecărui salariat SA. această dispoziție fiind prevăzută în art. 137 din CCM:,prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, unele sporuri și/sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază" (normă existentă în mod similar și pentru anii 1997 și următorii).
La nivelul anilor 1998 s-a inclus acest ajutor privind aprovizionarea toamnă-iarnă în salariul de bază al angajaților, iar de atunci și până în prezent acest ajutor a fost plătit lunar ca parte integrantă din salariu. Mai mult decât atât, suma aferentă ajutorului privind aprovizionarea toamnă-iarnă a fost majorată ori de câte ori au fost majorate salariile.
Conform contractului colectiv de muncă SA din perioada 1998-2001, prevederea sus-citată a art. 168 (3) a îmbrăcat următoarea formă: "Fiecare din suplimentările de la alin. 1 se acordă în condițiile în care, prin act adițional încheiat conform Legii nr. 130/1996, nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază. Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază", deciajutorul pentru "aprovizionarea toamnă-iarnă" a fost acordat salariaților în fiecare an, în modalitatea agreată de părțile semnatare al contractului colectiv de muncă SC SA, cu respectarea contractul colectiv de muncă ramură, majorarea salariilor de bază ale personalului fiind menținută cu titlu permanent, iar inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit, în contractul colectiv de muncă SC SA din 1999 până în prezent, ca efect al introducerii în salariul de bază a ajutorului pentru "aprovizionarea toamnă-iarnă", înseamnă inexistența dreptului pretins de reclamanți prin cererea de judecată.
Cu privire la natura juridică a dreptului patrimonial prevăzut de ansamblul reglementării art. 176 contractul colectiv de muncă ramură, acesta este a unui drept afectat de o condiție mixtă, neîndeplinită.
Nefiind un drept pur și simplu ( "este pur și simplu acel drept subiectiv civil care conferă maximă certitudine titularului său, întrucât nici existența și nici exercitarea lui nu depinde de vreo împrejurare viitoare: un asemenea drept poate fi exercitat de îndată după nașterea lui condiționat"),acesta reprezintă un drept afectat de modalitatea condiție suspensivă iar neîndeplinirea condiției suspensive atrage inexistența dreptului însuși sau imposibilitatea de exercitare.
A mai arătat recurenta că cererea de chemare în judecată este formulată cu rea-credință și reprezintă un abuz de drept.
Cu privire la capătul de cerere privind primele de Paști și C s-a susținut că aceste prime au fost incluse în salariul de bază și nu există temei legal pentru acordarea acestora.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 81 alin.1 din Legea nr.168/1999, combinat cu art. 291 Codul Muncii și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând cauza conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă și având în vedere motivele de recurs și susținerile părților, Curtea constată că recursul reclamantului este fondat.
Deși în mod corect a fost admisă acțiunea instanța de fond nu a stabilit cuantumul drepturilor salariale cuvenite cu titlul de primă, deși la fila 6 dosar se află o adresă a pârâtei din care rezultă că salariul mediu brut este de 2000 lei.
Pentru acest motiv, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul reclamantului și modificată sentința în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei de 2000 lei către reclamant, menținându-se restul dispozițiilor.
Recursul pârâtei este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivelul societății pârâte pe anii 2003-2006, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SNP SC "" SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SC "" SA".
Art. 155 din Codul muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Față de dispozițiile contractuale și legale citate anterior, primele de Paști și de C, reclamate prin acțiunea pendinte, au natura unor adaosuri la salariul de bază, deoarece ele sunt obligatorii și au caracter constant, fiind reglementate printr-o clauză expresă din contractul colectiv de muncă la nivel de angajator.
Prin urmare, ele sunt drepturi salariale, chiar dacă nu se acordă lunar și chiar dacă nu au fost prevăzute în art.128 alin.2 Capitolul V, intitulat "Salarizarea", din Contractul colectiv de muncă pe anul 2004, ci în Capitolul VI din acest contract, intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Din coroborarea dispozițiilor art. 283 lit. c din Codul muncii cu cele ale art. 166 din Codul muncii, rezultă că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de trei ani, conform art.283 lit. c din Codul muncii. În speță, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție reglementat de art. 283 lit. c din Codul muncii.
În raport de cele expuse anterior, excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată, întrucât obiectul acțiunii pendinte îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, echivalentă unui drept salarial cuvenit și neachitat reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea apreciază că sentința recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, respectiv motivele pentru care a apreciat că pretențiile reclamantului sunt fondate.
Așa cum a reținut și instanța de fond, art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând următoarele: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SNP SC "" SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SC "" SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2004 dispune că: "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ". Același articol din contractele colective de muncă pe anii 2005-2006 prevede că: "în anul 2003, suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006, rezultă că drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003. Dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004 - 2006 pe lângă salariile cuvenite angajaților, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 1.
De altfel, salariul de bază mediu pe SC SA, la care se referă art. 168 alin. 1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului reglementată de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006.
Angajatorul nu a probat susținerea sa că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul muncii.
Această dovadă putea fi făcută cu statele de plată ale salariaților, cu alte înscrisuri din care să rezulte evoluția crescătoarea a salariului reclamantului ca urmare a includerii primelor, atât în anul 2003, cât și în anii următori, și eventual cu o dispoziție internă a conducerii societății, nefiind necesară administrarea probei cu expertiza judiciară în acest scop, dat fiind că, în speță, se pune problema interpretării unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă, care este izvor de drept, și sunt incidente prevederile art. 286 alin. 1 din Codul muncii.
Din înscrierile efectuate în cartea de muncă a reclamantului nu rezultă că primele de C și de Paște au fost incluse în salariul pe anul 2003 sau în salariile pe anii următori. Faptul că salariul reclamantului nu a scăzut, cu începere din anul 2004, s-a datorat actualizărilor acestuia și includerii unor noi sporuri, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă coroborate cu mențiunile efectuate de către angajator în cartea de muncă.
Adresa nr. 3793/18.06.2007, emisă de Comisia Paritară a SC "" SA, nu a fost depusă în dosarul de fond și nici în dosarul de recurs, astfel încât nu se poate imputa primei instanțe că nu a analizat apărarea pârâtei referitoare la interpretarea pe care Comisia paritară a dat-o, conform acestei adrese, prevederilor art.168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006. De altfel, nici instanța de recurs nu poate verifica susținerile recurentei referitoare la conținutul acestei adrese în absența înscrisului de la dosar.
Având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă SC "" SA B ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 1162/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Admite recursul declarat de reclamantul.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale în cuantum de 2000 lei.
Menține în rest dispozițiile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /2.02.2010
Tehnored. 2 ex./5.02.2010
Prim inst.: Tribunalul Arad -, -
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
