Pretentii civile. Speta. Decizia 2062/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2062
Ședința publică din data de 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta SC "" SA împotriva sentinței civile nr. 1112/09.12.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru recurentă, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, având în vedere că hotărârea recurată a fost comunicată pârâtei la 16 ianuarie 2009, iar recursul a fost declarat la 3 februarie 2009, instanța, în baza art.137 și art.103 alin.1 Cod de procedură civilă raportat la art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, invocă, din oficiu, excepția de tardivitate a declarării recursului și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Reprezentantul pârâtei-recurente arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției de tardivitate a declarării recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1112 din 9 decembrie 2008 Tribunalului Arad s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, formulată împotriva pârâtei SA înmatriculată la ORC B sub nr. J-, având CUI RO -, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 10.702 lei RON reprezentând despăgubiri civile și dobânda legală aferentă, precum și suma de 100 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că unitatea pârâtă și-a reorganizat activitatea, iar reclamantul a fost concediat în temeiul art.65-66 din Codul muncii, astfel că, potrivit pct.4 al Planului Social, anexă la Contractul colectiv de muncă al societății, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizații de concediere stabilite în funcție de vechimea în muncă, iar plățile compensatorii de care a beneficiat reclamantul au fost calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2004, fără a se lua în considerare indexarea de la 1.01.2005 și cele ulterioare, concluzionând că reclamantului i se cuvine diferența menționată, precum și dobânda legală în condițiile prevăzute de art.1088 cod civil și nr.OG 9/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca tardiv introdusă, ori ca prescrisă, iar în subsidiar, ca nefondată.
A invocat excepția tardivității formulării acțiunii, având în vedere faptul că modul de compensare față de concediere și suma efectivă ce urmează a fi plătită celui concediat a fost comunicată acestuia odată cu decizia de concediere, și acesta avea obligația de a contesta decizia, în măsura în care ar fi considerat-o incorectă în termenul de 30 de zile stipulat de art.283 alin. alin.1 din Codul muncii, precum și încălcarea principiului dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, jurisprudența Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale fiind în sensul că litigiul aflat pe rolul unei instanțe judecătorești trebuind să se desfășoare cu respectarea reală nu doar formală a dreptului la apărare.
În ce privește fondul cauzei, s-a criticat sentința pentru netemeinicie, arătând că obligația de plată a indemnizației de concediere are un singur izvor -
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, modificat prin adoptarea Planului Social ( anexă la Contractul colectiv de muncă ) și a la acesta, iar susținerea reclamanților că indemnizația de concediere, ca drept de creanță își are izvorul în Contractul colectiv de muncă, pe când sumele acordate în baza Planului Social, își au izvorul în acest din urmă act, este eronată, voința părților semnatare ale Contractului colectiv de muncă, Planul Social a la acesta, fiind aceea de a modifica prevederile art.50 din Contractul colectiv de muncă, în sensul instituirii unor condiții mult mai avantajoase de concediere.
De asemenea, modificarea cuantumului indemnizației de concediere s-a impus ca o necesitate în raport de prevederile art.50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, care instituie un cuantum al acesteia mai mic decât cel prevăzut prin nr.OUG 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, însă ceea ce nu s-a înțeles în mod corect de către instanța de judecată este faptul că baza de calcul la care se raportează reclamanții nu este cea corectă, venitul de referință fiind salariul mediu brut pe anul anterior celui la care reclamanții au fost disponibilizați, fapt pentru care suma solicitată de către aceștia nu își găsește justificarea în calculul prezentat în acțiunea introductivă.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs, de susținerile părților și, totodată, sub toate aspectele conform art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată recursul întemeiat.
Referitor la excepția tardivității invocată, având în vedere faptul că suma pretinsă cu titlul de indemnizație de concediere își are izvorul în Contractul colectiv de muncă, reprezentând drepturi salariale, acțiunea poate fi promovată în termenul de prescripție prevăzut la art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, nefiind incidente dispozițiile prevăzute la lit. e) al aceluiași articol, respectiv termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fond, obiectul acțiunii îl constituie plata sumei de 10702 lei, reprezentând despăgubiri civile și dobânda legală aferentă, în conformitate cu punctul 4 din Planul Social încheiat între conducerea împreună cu - anexă la Contractul colectiv de muncă al, precum și art. 243 alin.1 din Contractul colectiv de muncă.
Tribunalul, constatând că plățile compensatorii de care a beneficiat reclamantul au fost calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2004, fără a se lua în considerare indexarea de la 1.01.2005 și cele ulterioare, a admis acțiunea.
Prevederile art.4 alin.2 din Planul Social stabileau că pentru anul 2005 se ia în calcul salariul mediu brut din pe baza celui din 2004, majorat în anul următor, direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în Contractul colectiv de muncă.
Din considerentele sentinței nu rezultă cum a ajuns instanța la concluzia că suma pretinsă este cea corectă, care este cuantumul salariului mediu brut la care se raportează indemnizația, care este indexarea cuvenită, care sunt dispozițiile din Planul Social și Contractul colectiv de muncă care impun această concluzie.
Aspectele semnalate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, așa încât, în temeiul art.312 alin.1, 3 Cod procedură civilă se va admite recursul, casându-se sentința civilă atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, ocazie cu care se vor analiza pretențiile celui de-al II-lea capăt de cerere raportat la temeiul juridic invocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtei SC "" SA, declarat împotriva sentinței civile nr. 1112/2008, pronunțată de Tribunalului Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red./03.02. 2009
Thred./03.02.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
