Drepturi salariale (banesti). Decizia 2059/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2059
Ședința publică din 17 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.119/27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâta-intimată, lipsă fiind reclamantul-recurent.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei-intimate solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății la Tribunalul Arad, dată fiind decizia Curții Constituționale nr. 1347/22.10.2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Reclamantul Gac hemat în judecată pârâta SC SA B, solicitând obligarea la plata sumei 3.850 lei RON reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate și a sumei de 957,48 lei daune pentru neachitarea la termen a obligației, calculate până la data introducerii acțiunii; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost salariat la pârâtă în perioada 15.05.1986 - 04.05.2008 și potrivit art. 176 din Contractul colectiv de muncă "cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua meseriei, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă)" i se cuvine o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă. Fiecare dintre aceste adaosuri vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură.
De asemenea reclamantul a învederat instanței, că pentru neacordarea la timpul cuvenit a acestor suplimentări, pârâta îi datorează și sumele de 283,73 lei reprezentând corecția sumelor neacordate cu coeficientul de inflație pentru perioada menționată și 673,75 lei reprezentând profitul neprimit care s-a calculat ținând cont de cifra de afaceri și profitul realizat în fiecare an.
La data de 03.12.2008 reclamantul a făcut mențiuni în ceea ce privește temeiul legal al calculului daunelor în funcție de cifra de afaceri și profitul realizat, respectiv prevederile CCM, art.137, 138 și 139, cota de participare a salariaților la profit fiind reglementată de Legea nr.31/1990.
Intimata a invocat excepția tardivității cererii, în temeiul dispozițiilor art. 283 alin. 1 din Codul muncii, care prevede că termenul de contestare a deciziei angajatorului referitoare la încetarea contractului individual de muncă este de 30 de zile, termen scurs față de data comunicării dispoziției de concediere, reclamantului.
Sub aspectul fondului a considerat netemeinică acțiunea pentru plata sumelor solicitate, întrucât sumele de bani primite cu ocazia sărbătorilor de Paști și C au caracter premial și nu sunt cuprinse în contractul individual de muncă al fiecărui salariat, neintrând, deci, în categoria drepturilor salariale.
În al doilea rând, pentru acordarea suplimentării, era necesară negocierea sindicatului cu patronatul astfel cum dispunea art. 168 Contractului Colectiv de Muncă SA din perioada 1998 - 2000. Prin urmare acest drept este afectat de o condiție suspensivă neîndeplinită reprezentând încheierea, în urma negocierii dintre sindicate și patronat, a contractului colectiv de muncă la nivel inferior, negociere inițiată de organizația sindicală, cu 15 zile înainte de evenimentul pentru plata adaosului.
Prin sentința civilă nr. 119 din 27 ianuarie 2009 Tribunalului Arad, s-a respins excepția tardivității acțiunii, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G împotriva pârâtei, aceasta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 3.850 lei constând din suplimentările salariale pentru Paști 2007, în cuantum de 1.850 lei și suplimentările salariale pentru C 2007, în cuantum de 2.000 lei; reactualizate cu coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului, până la plata efectivă și s-a respins cererea pentru acordarea profitului neprimit.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut referitor la excepția tardivității, că aceasta este neîntemeiată, deoarece, chiar dacă art. 283 alin. 1 din Codul muncii prevede la lit. a că termenul în care poate fi contestată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încetarea contractului individual de muncă este de 30 de zile calendaristice, de la data la care a fost comunicată decizia, însă, așa cum rezultă din cuprinsul cererii reclamantului, acesta nu contestă decizia sub aspectul încetării contractului individual de muncă, ci pretinde acordarea drepturilor salariale în cuantum total de 4807,48 lei, iar pentru acest tip de acțiune, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 283 alin. 2 din Codul muncii.
Reclamantul a făcut dovada prin copia carnetului de muncă a stării de fapt descrise și de asemenea, a anexat copia extras a contractelor colective de muncă aplicabile în unitatea pârâtă, precum și modul de calcul al sumelor pretinse.
S-a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte asupra capătului de cerere privind acordarea suplimentărilor salariale de C și Paști 2007, pe dispozițiile art. 170 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă, în care se prevede obligativitatea pârâtei de a acorda salariaților săi suplimentări ale drepturilor salariale în cuantum de un salariu minim pe ramură, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, ziua petrolistului, C și în luna octombrie a fiecărui an.
Neîndeplinirea acestei obligații de bună voie de către pârâtă, îndreptățește instanța să o oblige la plata drepturilor salariale menționate, în temeiul art. 243 din Codul muncii, care prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie.
Apărarea pârâtei că aceste drepturi bănești au fost introduse în salariile brute ale angajaților, începând cu luna martie 1998, nu este întemeiată față de reluarea în contractul colectiv de muncă a prevederilor pentru acordarea acestor suplimente salariale și pentru anul 2007 și chiar pentru anii anteriori.
Nici lipsa negocierii dintre sindicatul și patronatul care reprezintă părțile, cu privire la cuantumul și modul de acordare al dreptului, nu este de natură să îl lipsească pe reclamant de dreptul la suplimentarea salarială solicitată, cât timp în alin. 2 al art. 170 se precizează că fiecare dintre suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe agent economic, calculat la data evenimentului, conform Contractului Colectiv de Muncă.
Coroborând această dispoziție cu art. 38 din Codul muncii, care prevede că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute și că orice limitare a acestor drepturi este lovită de nulitate, tribunalul a conchis că se impune admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În privința capătului de cerere privind acordarea sumei de 673,75 lei, reprezentând profitul neprimit, calculat ținând cont de cifra de afaceri și profitul realizat în fiecare an, acesta s-a respins ca neîntemeiat, întrucât nu a fost stabilită de către părțile contractului colectiv de muncă modalitatea concretă de acordare, cotele de participare a salariaților și condițiile de diferențiere între sumele ce revin salariaților beneficiari. S-a susținut, de asemenea, că potrivit art. 139 din CCM/2007, temeiul acestui drept patrimonial este exclusiv contractual, iar în lipsa unor elemente certe de determinare, stabilite de părțile contractante, instanța nu-l poate acorda, neputându-se substitui părților și nici suplini lipsa negocierilor și acordului SA și.
Pentru sumele scadente, dar neplătite de pârâtă la data nașterii dreptului salarial, pârâta datorează și daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor în condițiile prevăzute de art. 1088 cod civil și ale nr.OG 9/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând admiterea recursului, respingerea acțiunii ca fiind tardivă, pe cale de excepție, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
Arată că prima instanță nu a respectat dreptul său de apărare, precum nici principiul contradictorialității părților în procesul civil, în contextul în care sentința criticată a fost pronunțată în lipsa unei poziții procesuale a pârâtei.
De asemenea, arată că începând cu anul 2003, reprezentanții Societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății, drepturile salariale suplimentare de C și de Paști să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat; în acest sens a fost negociat și inserat în CCM art. 168 alin. 2, iar pentru anul 2004, textul art. 168 alin. 2 din CCM a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003.
Totodată, în anul 2005, cu ocazia negocierilor colective, prevederile CCM au fost modificate, tocmai în sensul de a se prevedea cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariale mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori.
Astfel, în fiecare an părțile Contractului colectiv de muncă au procedat la republicarea CCM, după negocierile purtate anual, textul art. 168 din CCM fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005, iar în temeiul art. 9 din CCM precum și al prevederilor Anexei nr. 2, în scopul soluționării tuturor diferendelor rezultate din interpretarea și aplicarea CCM a fost înființată Comisia Paritară, aceasta fiind formată tocmai din reprezentanții părților semnatare, care prin Decizia nr. 3793/18.06.2007 a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea CCM a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paști în salariul de bază, începând cu anul 2003, iar pentru evitarea unor interpretări contrare, a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr. 5140/2007 intitulată"Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art. 168 din CCM al SA".
Or, sumele solicitate reprezintă tocmai acele sume suplimentare cu privire la care părțile, începând cu anul 2003, au convenit a fi incluse în salariul de bază.
Mai arată că dacă textul alineatului 2 ar fi avut o aplicabilitate temporară, după cum s-a susținut, nu s-ar mai fi justificat păstrarea sa în cuprinsul textului art. 168 din versiunea CCM din anii ulteriori anului 2003, ca atare, rezultă clar că aceasta este nelimitată în timp.
De altfel, atât reprezentanții salariaților cât și instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea lor către salariați, iar pe de altă parte, prin Contractul colectiv de muncă au fost stabilite și aspectele privitoare la soluționarea conflictelor ivite între salariați și Societate în ceea ce privește executarea contractului colectiv de muncă, respectiv interpretarea clauzelor conținute în Contractul colectiv de muncă, astfel, în art. 9 al CCM este prevăzut în mod expres faptul că "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se va face prin consens.Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului".
S-a invocat totodată, că promovarea prezentei acțiuni este prematură în raport cu prevederile contractuale care, eventual, ar putea justifica dreptul la acțiune
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 81. alin.1 din Legea 168/1999, art.304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului pârâtei în temeiul art.312 Cod procedură civilă și obligarea pârâtei recurente la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate pentru Paști și C pe anul 2007, în cuantum de 3850 lei cu aplicarea indicelui de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.
A arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu respectarea procedurilor legale, au fost acordate două termene la care s-au depus probe noi suplimentare și nicidecum la primul termen de judecată cum greșit susține recurenta.
Susține că în mod corect prima instanță a respins excepția prematurității invocată de pârâtă, arătând totodată, că dreptul salariaților de a solicita și obține plata drepturilor salariale neacordare nu poate fi restrâns prin instituirea unei proceduri prealabile ce nu este consacrată prin lege.
La data de 7.04.2009, recurenta a depus la dosar un înscris prin care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a art.298 alin.2 Codul muncii, rap. la art.62, art.63 și 83 din Legea nr.24/2000.
La termenul din 06.05.2009, în baza art. 29 alin 5 din Legea 47/1992 a fost suspendată judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr- până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin.2 teza finală din Codul Muncii prin raportare la prevederile art.l alin.4 și 5 și art.73 alin.3 lit. p și art. 79 alin.I din Constituția României, dosarul fiind înaintat la Curtea Constituțională.
Prin decizia 1347 Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.
Instanța de recurs conformându-se dispozițiilor hotărârii antemenționate, interpretând dispozițiile art.284 al.2 Codul muncii, consideră că intenția legiuitorului de a renunța la vechea reglementare instituită prin art.72 din Legea nr.168/1999, în materie de competență teritorială absolută este evidentă, scopul fiind acela de a se ralia prevederilor internaționale referitoare la jurisdicția muncii prin instituirea unor norme procedurale în beneficiul salariatului pentru eficientizarea actului de justiție în spiritul principiului celerității și al garantării accesului liber și imediat la justiție.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea a constatat că este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei, care, în opinia sa, se circumscriu prevederilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea vizează în esență nerespectarea de către instanța de fond a dreptului său de apărare și a principiului contradictorialității părților în procesul civil, în contextul în care sentința criticată a fost pronunțată în lipsa unei poziții procesuale a pârâtei.
Referitor la excepțiile invocate, dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii se impun a fi coroborate cu dispozițiile art. 166 Codul muncii și din interpretarea lor unitară rezultă că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de 3 ani conform art. 283 lit. c Codul muncii, nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit.
Susținerile recurentei că primele de C și de Paști solicitate prin acțiune, nu sunt drepturi salariale în înțelesul art. 128 alin. 2 din CCM, ci sunt drepturi fără caracter periodic, nu pot fi reținute, având în vedere chiar sensul noțiunii de,suplimentare a drepturilor salariale", încercându-se a se da o interpretare per a contrario noțiunii de salariu, acțiunea nefiind prescrisă nici față de data introducerii acțiunii (10 noiembrie 2008).
Plata drepturilor salariale este o obligație care derivă din contractul individual de muncă, fiind de esența executării acestuia și pretinzând drepturi de natură salarială, reclamantul nu solicită executarea unei clauze din contractul colectiv de muncă chiar dacă aceste drepturi își au izvorul în contractul colectiv de muncă.
În ce privește excepția prematurității, nu există nicio dispoziție legală care să facă trimitere la dispozițiile art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă și nicio prevedere în contractul colectiv de muncă în același sens.
Faptul că nu au avut loc negocieri pentru a da eficiență sau a pune în executare o obligație prevăzută în contractul colectiv de muncă (art. 168 alin. 1) nu poate fi interpretat în sensul că nu s-ar fi născut dreptul la acțiune așa cum pretinde pârâta.
Cât privește motivele de recurs invocate, privind interpretarea clauzei art. 168 din contractul colectiv de muncă, se va constata că dispozițiile aliniatului 1 acestui articol, au rămas neschimbate și pe anii următori.
Astfel, art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004 încheiat între reprezentanții angajatorului și reprezentanții sindicatului reprezentativ prevede:"Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SNP vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
Art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006 dispune că:,în anul 2003, suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articol au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ".
Din modul de formulare al ambelor variante ale art.168 alin.2 din CCM la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006, rezultă că drepturile prevăzute de art.168 alin.1 din aceleași contracte au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte doar pentru anul 2003.
De altfel, salariul de bază mediu pe, la care se referă art.168 alin.1 din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligației angajatorului, iar angajatorul nu a probat susținerea sa referitoare la faptul că suplimentările prevăzute de art.168 alin.1 din CCM pe anii următori se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea, conform art.287 din Codul muncii.
Referitor la această situație, Curtea constată că Adresa nr. 3793/2007, prin care Comisia Paritară s-a pronunțat asupra includerii în salariul de bază a primelor aferente anilor 2004-2007 abia la 18.06.2007 a încercat să redea efectele juridice a unor contracte colective de muncă deja executate, prin reinterpretarea clauzelor art. 168, în contradicție cu textul neechivoc al prevederii contractuale supusă analizei.
Prin urmare, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007, respectând atât prevederile art. 977 Cod civil, cât și pe cele ale art. 982 Cod civil, iar în ce privește stabilirea pretențiilor la salariul mediu brut, aceasta s-a făcut prin raportare la conținutul adreselor emise de angajator chiar din perioada de referință a nașterii drepturilor salariale datorate și care atestă salariul mediu brut în cadrul acestei unități.
De vreme ce suplimentele salariale au avut drept bază de calcul salariul mediu brut pe unitate pe fiecare an în parte, este firesc ca și drepturile bănești astfel cuantificate să fie supuse impozitării, aspect de altfel analizat și de instanța de fond.
În privința actualizării creanței, în mod corect instanța a procedat în acest fel, devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, art. 998, art. 999 și 1000 alin. 3 Cod civil, reclamantul fiind îndreptățit la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la actualizarea în raport de rata inflației, actualizare care practic, nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și plătite reclamantului să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echității și executării cu bună credință și întocmai a obligațiilor legale, acesta fiind de altfel și scopul și obiectul procedurii de executare, reglementare statuată în dispozițiile art. 3712alin. 3 Cod procedură civilă.
De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, iar potrivit practicii judiciare constante în materie, actualizarea creanței se realizează conform indicelui de inflație, ci nu conform dobânzii legale, așa cum pretinde recurenta.
Așadar, constatându-se că nu este prezent în cauză nici unul dintre motivele de recurs invocate de pârâtă, consecința fiind aceea a respingerii recursului, potrivit dispozițiilor art. 312 (1) din Codul procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei, declarat împotriva sentinței civile nr.119/27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR.- - - - - -
GREFIER,
-
Red./14.01 2010
Thred./14.01.2010
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
