Drepturi salariale (banesti). Decizia 408/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 408
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 2423/15.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant, personal și asistat de avocat, cu împuternicire la dosar, avocat ce reprezintă și interesele recurentei-reclamante și pentru intimata-pârâtă avocat ales, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar prin serviciul registratură intimata-pârâtă a depus întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat pentru recurenții-reclamanți susține că hotărârea atacată încalcă dispozițiile art. 261 pct. 7 Cod proc. civ. și solicită anularea sentinței și trimiterea spre rejudecare pentru pronunțarea unei hotărâri legale. În situația în care instanța va trece peste excepția invocată, pune concluzii de admitere a recursului și modificare a sentinței atacate, în sensul obligării unității pârâte la plata cotei de participare la profit. Depune practică judiciară în susținerea cererii.
Avocat pentru intimata-pârâtă pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate potrivit întâmpinării. Arată că partea adversă nu a suferit nicio vătămare datorată nemenționării căii de atac și a termenului în care se poate exercita în dispozitivul sentinței, doctrina statuând de altfel că nu este justificată sancționarea unei hotărâri cu nulitate absolută în atare situație.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința nr. 2423 din 15 iunie 2009 Tribunalul Dolja respins acțiunea precizată privind pe reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul
S-a luat act că pârâta a renunțat la invocarea excepției din întâmpinare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții și, foști salariați cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la pârâtă își întemeiază pretenția acordării cotei de participare la profitul pe art. 39 din CCM, care stabilește: "Cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu -.
Din acest text de lege, rezultă fără dubiu că, stabilirea cotei de participare la profit în favoarea salariaților, modalitatea de acordare și condițiile de diferențiere trebuie să facă obiectul unei negocieri dintre sindicat și patronat, iar numai în situația în care, dreptul a fost stabilit în acest fel, se naște și obligația pârâtei de a-l plăti.
Instanța din analiza probelor existente la dosar și din modalitatea în care CCM 2006 - 2008 au fost prelungite prin actele adiționale a constatat că nu au avut loc asemenea negocieri și deci concret art. 139 din CCM creează numai o vocație pentru salariați față de profitul și nu un drept cert pentru a încasa o sumă de bani cu acest titlu.
În lipsa unor negocieri cu privire la cuantum, modalitate și condiții de diferențiere, instanța nu a putut substitui patronatului și sindicatului pentru a stabili dreptul, utilizând criteriile avute în vedere pentru perioadele în care pârâta le-a plătit.
Practica judiciară depusă de reclamanți nu poate fi luată în calcul pentru aprecierea probelor, întrucât aceasta nu este obligatorie.
negocierilor o are patronatul, însă legea ocrotește deplin salariații față de pasivitatea acestuia, întrucât sindicatul în calitate de reprezentant legal, poate oricând anunța intenția demarării de negocieri pe o anumită temă.
La cererea sindicatului, patronatul are obligația potrivit Legii 130/1996 - privind contractul colectiv de muncă, de a convoca părțile în vederea negocierii solicitate, în termen de 15 zile.
Pe această cauză, salariații nu au făcut dovada că au uzat de procedură pentru nașterea dreptului lor, iar legislația din domeniul dreptului muncii nu dă competență instanței de a stabili ea cuantumul și condițiile de diferențiere, având în vedere criterii stabilite prin negocieri în anii anteriori.
Instanța a respins acțiunea așa cum a fost precizată.
Se va lua act că pârâta a renunțat la excepțiile invocate în întâmpinare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții și.
Recurenții susțin că sentința este lovită de nulitate, deoarece instanța a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 261 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia instanța era obligată să prevadă în dispozitivul sentinței calea de atac și termenul în care poate fi exercitată.
Mai susțin recurenții că sentința este netemeinică, deoarece drepturile solicitate au fost acordate pentru anul 2003, în anul 2004 existând negocieri între sindicat și patronat cu privire la acordarea acestora. Susțin recurenții că instanța de fond trebuia să insiste ca pârâta să depună procesele verbale de negociere din anul 2004. În decembrie 2004, societatea a fost privatizată și nu au mai avut loc negocieri cu privire la drepturile salariaților.
În drept, recurenții invocă dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a invocat în cererea de chemare în judecată ca izvor al dreptului pretins dispozițiile art. 139 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, potrivit căruia:
"Cota de participare a salariaților SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu ".
Din modalitatea de redactare, se constată ca, la momentul negocierii acestei clauze, partenerii sociali au stabilit vocația salariaților de a beneficia de o cotă din profitul unității.
Nu a fost negociat un drept pur și simplu, ci unul afectat de o condiție suspensivă, de îndeplinirea căreia depinde nașterea dreptului subiectiv în favoarea salariaților. Condiția este aceea a realizării negocierilor, negocieri care însă nu s-au realizat.
Atâta timp cât nu este stabilită, individualizată cota de participare la profit prin contractul de muncă, fie colectiv sau individual, nu se poate reține existența unui drept al salariaților de a beneficia de o sumă de bani cu titlu de cotă de participare la profitul unității.
Obligația prevăzută în contractul colectiv de muncă, de a se stabili acordarea unor beneficii salariaților, reprezentând cota de participare la profit, nu se confundă cu obligația de plată a acestuia întrucât presupune existența negocierii și concretizarea dreptului, ce a format obiectul înțelegerii părților. Or, în speță, această negociere nu s-a realizat. Chiar dacă susținerile recurenților din recurs sunt în sensul că în anul 2004 au existat negocieri pentru acordarea dreptului pretins, în condițiile în care nu s-au inserat mențiuni exprese în contractul colectiv de muncă, acordul de voință al părților nu s-a realizat. De aceea, sunt nefondate susținerile recurenților care au criticat faptul că instanța de fond nu a insistat pentru depunerea proceselor verbale de negociere, în condițiile în care aceste înscrisuri sunt inutile cauzei.
Reclamantul nu este titularul unui drept pur și simplu, dreptul nefiind născut și actual în lipsa realizării condiției negocierii și în lipsa unui acord manifestat expres în contractul colectiv de muncă.
Cum cererea de chemare în judecată vizează o perioadă de timp determinată expres, respectiv anul 2007, perioadă în care condiția nu a fost îndeplinită, Curtea constată că acesta nu a fost în perioada respectivă titularul dreptului dedus judecății.
Nici critica privind nulitatea sentinței pentru neprecizarea caii de atac nu este fondată. Exercitarea căii de atac este un drept prevăzut de lege, nu acordat de instanța de judecată, iar lipsa mențiunii privind calea de atac nu reprezintă o cauză de nulitate absolută a sentinței. În condițiile în care recurentul a exercitat calea de atac prevăzută de lege, omisiunea de a fi consemnată calea de atac în cuprinsul sentinței nu cauzează acestuia nicio vătămare care să fie de natură a atrage casarea sentinței
Constatând astfel că, recurenții nu este beneficiarul unui drept bănesc reprezentând cota de participare la profit, în condițiile art. 154 și urm. Codul Muncii, se constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurent.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 2423/15.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 ianuarie 2010.
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red jud.
2 ex. /09.02.2010.
Jud. fond.
.
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela
