Drepturi salariale (banesti). Decizia 76/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.76
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector I, împotriva deciziei civile nr.1300 din 15.10.2007 pronuntată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în,-, județul
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SA prin avocat, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care:
Avocat pentru recurenta-pârâtă SC SA a depus xerocopiile a trei certificate de grefă eliberate de Curtea de APEL PLOIEȘTI -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SA, solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea ca prescrisă a acțiunii intimatei-reclamante.
Într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului pârâtei, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii intimatei-reclamante, iar într-un al doilea subsidiar, admiterea recursului pârâtei, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul acordării intimatei-reclamante a drepturilor în raport de nivelul unui salariu de bază mediu, la nivelul societății, pe perioada în discuție în cauză.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față,
in baza lucrărilor dosarului retine următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată la plata sumelor de: 2380 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate în perioada 2004-2005 și 402,92 lei-cu titlu de daune, reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei pretinse.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în calitate de salariată cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la societatea pârâtă, nu a primit suplimentările salariale echivalente unui salariu de bază brut, cu prilejul sărbătorilor de Paști și C în perioada 2004-2005, deși acestea erau prevăzute în art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
În dovedirea acestor susțineri, reclamanta a depus la dosar copia contractului colectiv de muncă pe anul 2006,copia carnetului său de muncă, adresele nr.92225 și313/2005, sentința civilă nr.806/2007(filele 5-25)
Societatea pârâtă a formulat întâmpinare (filele33-35) prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamantă au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți angajații inclusiv de reclamanta.
La termenul de judecată din 15 octombrie 2007, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din codul muncii.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.1300 pronunțată la 15 octombrie 2007, respins excepția invocată ca neîntemeiată, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 980 lei-primă de C pentru anul 2004, 1400 lei-primă de Paști pentru anul 2005, sume actualizate cu indicele inflației de la data scadentei la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este justificată, deoarece în cauză nu se aplică dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din codul muncii -evocate de pârâtă, ci cele ale art.283 alin.1, lit.c din același cod, potrivit cu care în cazul unui conflict de muncă al cărui obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Referitor la fondul acțiunii, tribunalul a reținut că potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine, în litigiile de muncă, angajatorului acesta având obligația depunerii dovezilor în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Deși pârâta a susținut în întâmpinare că sumele cerute de reclamantă au fost incluse în salariul său de bază și încasate efectiv, din nici un mijloc de probă nu rezultă această situație.
Art.163 din codul muncii prevede că plata salariului se dovedește prin semnarea statului de plată ori prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Pârâta nu a făcut această dovadă astfel că apărarea din întâmpinare nu este confirmată de probe și nu poate fi primită.
Drept consecință, prima instanță a admis acțiunea, stabilind in sarcina pârâtei obligația de plată a sumelor reprezentând primă de C-2004 în cuantum de 980 lei, primă de Paști-2005 în cuantum de 1400 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație calculat de la data scadenței la cea a plății efective.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie(filele 4-6).
O primă critică vizează necesitatea administrării probei cu expertiză de salarizare pentru a se stabili modalitatea concretă de plată a drepturilor salariale solicitate și dacă cele acordate prin sentință se raportează la salariul mediu de bază pe SNP sau la salariul mediu brut.
Recurenta a mai susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză termenul în care reclamanta avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum s-a argumentat succint de către instanța de fond.
Sub un alt aspect, s-a susținut că din interpretarea dispozițiilor art.168 (1 și 2) din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 rezultă că toate primele negociate cu salariații prin reprezentanții sindicali vor fi incluse în salariile de bază ale acestora, ceea ce s-a și întâmplat, reclamanta primindu-și drepturile salariale pe care le-a pretind din nou prin acțiunea sa.
Pentru aceste motive, s-a cerut în principal admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal respingerea acțiunii ca prescrise, iar in subsidiar, ca neîntemeiate ori modificarea acesteia în sensul acordării către reclamantă a drepturilor salariale raportate la nivelul unui salariu de bază mediu pe SNP iar nu la cel al unui salariu mediu brut.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care s-a opus fiecărei critici aduse în recurs și a solicitat în esență, respingerea recursului ca nefundat și menținerea hotărârii primei instanțe.(filele 7-10).
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse,a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de pârâtă este fondat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din codul muncii iar nu pe cele ale lit.e din același articol, evocate de pârâtă, deoarece este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamantă îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Referitor la fondul cauzei, Curtea retine că potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paști in perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.
Din înscrisurile aflate în dosar-inclusiv cele depuse în recurs-rezultă că încep6nd cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă pentru anii 2003, 2004, disputa juridică nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
În acești termeni, în mod corect prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantei-aceste drepturi i-au
fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din codul muncii.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamantă fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului.
Cu toate acestea, sentința urmează a fi modificată în parte, ca efect al admiterii recursului, deoarece sumele acordate de tribunal cu titlu de prime pentru C 2004 și respectiv Paște 2005, contravin art.168 alin.2 din contractele colective de muncă negociate si semnate de reprezentanții sindicatelor. In conformitate cu acestea, salariații au dreptul să primească prime de paste si crăciun echivalente cu un salariu de bază mediu pe SNP.
Stabilind cuantumul sumelor la 980 lei și respectiv 1400 lei, prima instanță a luat greșit în calcul salariul mediu brut, astfel cum acesta rezultă din înscrisul depus în recurs la fila 26.
În realitate, respectând clauzele contractului colectiv de muncă, drepturile reclamantei însumează salariul de bază mediu/ de 799 lei-corespunzător primei de C 2004 și respectiv 850 lei pentru prima de Paști 2005, așa cum acestea reies din înscrisul depus în recurs la fila 27 dosar, instanța de fond dând o greșită interpretare dispozițiilor din convenția părților în raport de situația de fapt, ceea ce atrage incidența cazului de casare prev.de art.304 alin.1, cpt.9 cod pr.civ.
Cum mijloacele de probă administrate în recurs fac dovada cuantumului corect al sumelor pe care reclamanta-intimată este îndreptățită a le primi, nefiindu-i efectiv acordate, critica vizând necesitatea efectuării unei expertize de specialitate nu se mai poate susține, efectul căii de atac a recursului în cazul hotărârilor care nu sunt apelabile, fiind de natură a suplini, în măsura în care este posibil, controlul de legalitate și temeinicie referitor la orice nemulțumire legată de hotărârea care se atacă și care dacă se dovedește întemeiată generează o nouă judecată în fond cu modificarea corespunzătoare a dispozițiilor sentinței recurate.
Pentru toate considerentele care preced, Curtea va admite recursul exercitat de pârâtă, in temeiul art.312 rap.la art.304 alin.1 pct.9 cod pr.civ., va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei prin obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1649 lei reprezentând 799 lei primă de C 2004 și 850 lei primă de Paști 2005-sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței recurate ca legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector I, împotriva deciziei civile nr.1300 din 15.10.2007 pronuntată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în,-, județul
Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1649 lei reprezentând: 799 lei primă C 2004 și 850 lei primă Paște 2005, sume ce vor fi actualizate ca indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime și până la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 30 ianuarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona
- - - - - - -
Grefier,
Red. și tehnored.
3 ex./18.02.2008
dosar fond - -- Tribunalul Prahova
judecători fond-
- -
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona