Drepturi salariale (banesti). Decizia 839/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr.884,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 839
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Afrodita Giurgiu
- -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, B-dul -, nr.12-14, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 105 pronunțată la data de 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamanta, domiciliată în, str.-.Erou, nr.2, județul P și intimații-pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu sediul în B,--3, sector 3, Parchetul de pe lângă Tribunalului București, cu sediul în B,--3, sector 3 și Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în B, Calea, nr.141 B, sector 6 și pârâtul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministrul Economiei și Finanțelor - prin P, cu sediul în P,-, județ
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat, a fost declarat în termen și că recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Iași la data de 18.09.2007 sub nr-, precizată la data de 05.06.2008 (fila 10 din dosarul nr- al Tribunalului Prahova ) reclamata a chemat in judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata actualizată cu indicele de inflație la data plății efective a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu septembrie 2004 la zi și în viitor, cât și la plata dobânzii legale pentru aceste sume de la data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești. precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, dar și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, dat fiind că textul art.47 din Legea nr.50/1996 a fost în vigoare până la data de 1.12.2000, când a fost emisă OG nr.83/2000 care a abrogate în mod expres acest articol.
De asemenea, același pârât a formulat și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca, în cazul în care va fi admisă acțiunea, să se dispună prin aceeași hotărâre ca Ministerul Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei.
Prin întâmpinare Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, dat fiind că art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres prin art.42 din OG nr.83/2000, ordonanță aprobată cu modificări prin Legea nr.344/2001.
Prin sentința nr.452/19.03.2008 Tribunalul Iașia declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr- conform disp. art.II alin.(3)din OUG nr.75/2008.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză prin sentința civilă nr. 105 pronunțată la data de 4 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploieștia admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-.
A respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și cererea de chemare în garanție ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acțiunea precizată și în consecință a obligat pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat în raport de salariul de bază brut lunar începând cu luna septembrie 2004 și în continuare, corespunzător perioadei efectiv lucrate, ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței lunare a fiecărei sume până la data plății efective.
Totodată, a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă ale reclamantei și a respins capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzilor legale ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP P, Curtea urmează aoa dmite, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamantă și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Prin urmare, față de admiterea acestei excepții, Curtea va respinge acțiunea față de pârâtul MEF, ca și cererea de chemare în garanție a acestuia, ca fiind formulate față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, Curtea va constata că acțiunea precizată este întemeiată în parte în raport cu ceilalți pârâți.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, Curtea va constata că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Pentru aceste considerente, Curtea, văzând disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, va admite în parte acțiunea precizată și va obliga pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Consiliul Superior al Magistraturii (pe perioada detașării) ă plătească reclamantei sporul de 50% în raport de salariul de bază brut lunar începând cu luna septembrie 2004 și în continuare,corespunzător perioadei efectiv lucrate, ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței lunare la plata efectivă. De asemenea, Curtea va obliga pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă a reclamantei.
Va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzilor legale,în condițiile în care prejudicial suferit prin neacordarea sporului pretins e acoperit integral prin reactualizarea sumelor datorate în raport de indicele de inflație de la data scadenței lunare a acestora la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat în termen legal recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Prim critică învederează faptul că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ a formulat recurs în interesul legii în temeiul art. 329 alin.1 Cod pr. civilă în vederea interpretării și aplicării unitare a legii pronunțându-se prin decizia nr.21 din 10 martie 2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 444/2008 în sensul admiterii recursului și a constatării că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Recurentul consideră că efectele aplicării acestei decizii încetează după data de 3 februarie 2007, motiv pentru care sentința pronunțată la 4 decembrie 2008 de Curtea de Apel Ploiești excede mențiunilor din dispozitivul recursului în interesul legii soluționat de ICCJ.
A doua critică invocată în recurs se referă la faptul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate adăugând la legea specială de salarizare a magistraților în condițiile în care numai legiuitorul putea stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi bănești.
Cea de-a treia critică se referă la faptul că instanța de fond a dispus în mod nelegal actualizarea cu rata inflației a drepturilor bănești solicitate, ceea ce face imposibilă înscrierea în bugetul propriu al recurentei a unei atare cheltuieli viitoare.
Cea de-a patra critică evidențiază greșita soluționare a cererii de chemare în garanție a MEF în situația în care a admis acțiunea reclamantei.
Ultima critică evidențiază greșita soluționare a capătului de cerere din acțiunea introductivă privind obligarea pârâților la efectuarea operațiunilor corespunzătoare menționării în carnetele de muncă a drepturilor câștigate, dispoziție care contravine art. 11 din Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă.
Intimații deși legal citați nu s-au prezentat în instanță pentru a-și formula eventualele apărări.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea reține următoarele:
Primele două critici vizând limitele aplicării Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de ICCJ sunt nefondate întrucât decizia Înaltei Curți este obligatorie pentru instanțele subordonate ierarhic și în cuprinsul acestei decizii se prevede în mod expres plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor.
Prin sentința atacată s-a respectat dispoziția din recursul în interesul legii menționată mai sus în ceea ce privește acordarea acestui spor.
Cu privire la momentul încetării aplicării acestei decizii instanța de recurs constată că susținerile recurentei privind încetarea aplicabilității deciziei la data de 3 februarie 2007 sunt nefondate întrucât efectele aplicabilității acestei hotărâri acționează și pentru viitor așa cum se menționează chiar în cuprinsul dispozitivului.
Critica recurentei referitoare la substituirea instanțelor judecătorești legiuitorului în ce privește acordarea sau neacordarea unor drepturi este nefondată întrucât instanța de judecată a făcut o interpretare succesivă a actelor normative aplicabile în timp și urmare a acestei interpretări a rezultat necorelarea textelor de lege așa cum a constatat și Înalta Curte prin decizia nr. 21/2008.
Cu privire la susținerile recurentei privind nelegalitatea obligării sale la plata actualizată cu rata inflației a drepturilor bănești Curtea constată că această critică este nefondată întrucât prin actualizarea debitului se tinde la acoperirea prejudiciului creat ca urmare a neacordării drepturilor bănești cuvenite în timp.
Instanța va respinge ca nefondată și critica privind greșita soluționare de către instanța de fond a cererii de chemare în garanție a MEF întrucât instanța de fond a apreciat în mod corect că această instituție are atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamantă și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata drepturilor salariale.
Cu privire la ultima critică privind dispoziția instanței de fond ca recurenta să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă instanța constată că în mod legal prima instanță a dispus luarea acestei măsuri întrucât în carnetul de muncă trebuie să figureze toate sporurile și drepturile salariale acordate lunar persoanelor îndriduite.
În baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, B-dul -, nr.12-14, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 105 pronunțată la data de 4 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamanta, domiciliată în, str. -. Erou, nr.2, județul P și intimații-pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu sediul în B,--3, sector 3, Parchetul de pe lângă Tribunalului București, cu sediul în B,--3, sector 3 și Consiliul Superior al Magistraturii, cu sediul în B, Calea, nr.141 B, sector 6 și pârâtul-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministrul Economiei și Finanțelor - prin P, cu sediul în P,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Afrodita Giurgiu
- - - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red.AB/DV
3 ex/30.04.2009
f- - Curtea de Apel Ploiești
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Afrodita Giurgiu
