Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 837/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr.745,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 837
Ședința publică de la 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlățeanu Afrodita Giurgiu
- -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 126 pronunțată la data de 16 decembrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI în contradictoriu cu intimatul-reclamantul, domiciliat în Câmpina,-,. 17,. A,. 3,. 7, județul și intimații-pârâții Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, sector 5, nr. 17, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județ, Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în B, sector 1,--81, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1 și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin, cu sediul în P,-, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, reprezentat de consilier juridic, lipsind recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimatul-reclamant, intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Națională Anticorupție, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și Ministerul Finanțelor Publice - prin.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat, a fost declarat în termen legal și că recurentul-pârât a solicitat în cuprinsul motivelor de recurs judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se învederează că intimata-pârâtă Direcția Națională Anticorupție depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția de necompetență materială a Curții de APEL PLOIEȘTI de a judeca prezenta cauză în recurs.
Consilier juridic pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 205 din data de 23 aprilie 2009, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Statul Român - reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Direcția Națională Anticorupție, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța pârâții să fie obligați să înlăture discriminarea la care reclamantul a fost supus în raport cu funcționarii publici- care, desfășurându-și activitatea în condiții de risc profesional și de stres neuropsihic, au continuat să primească sporuri salariale pentru acestea- și să achite reclamantului sumele corespunzătoare sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru trecut începând cu data de 1.10.2003 și până la 1.10. 2005.
S-a mai solicitat actualizarea sumelor rezultate din calcularea sporului de 50% la salariul de bază, prin aplicarea ratei inflației, precum și plata dobânzilor legale pentru sumele restante, calculate conform art.3 alin.3 din OG nr.9/2000.
Reclamantul a cerut citarea în cauză și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în temeiul dispozițiilor art.27 alin.3 din OG nr. 137/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pe perioadele expres indicate, a îndeplinit funcția de procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, respectiv procuror șef la Serviciul eritorial Ploiești din cadrul Parchetului Național Anticorupție, actualmente Direcția Națională Anticorupție, iar în raport cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari, a fost discriminat întrucât și-a desfășurat activitatea în condiții de risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, însă statul a încetat să mai acorde sporul de 50% încă din anul 2003, pe motiv că legea care prevedea acest drept pentru magistrați a fost abrogată.
Cu toate acestea, a susținut reclamantul, altor funcționari publici, cum sunt cei de la CNSAS, li s-a recunoscut și plătit sporul de 50%, un asemenea spor fiind acordat și lucrătorilor de poliție, potrivit art.11 din OG nr.38/2003, procedându-se în mod discriminatoriu, cu încălcarea disp.OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
S-a mai învederat că în conformitate cu art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la salariul de bază, însă prin art.50 din OUG nr.177/2002, Guvernul României a făcut neaplicabile prevederile acestui text de lege, încălcând disp.art.56 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, întrucât nu este admisibilă modificarea unei dispoziții a unei legi printr-un act normativ cu valoare inferioară.
A mai arătat reclamantul că prin neplata sporului salarial menționat i-au fost prejudiciate interesele și s-a creat o situație de discriminare evidentă în raport cu alte categorii profesionale care au beneficiat și continuă să beneficieze de acest spor, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite, a statuat că magistrații aveau dreptul la 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică.
De asemenea, s-a arătat că potrivit art.27 alin.2 din OG nr.137/2000, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani, curgând de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, iar reclamantul a luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii în luna ianuarie 2007, astfel încât termenul de prescripție de 3 ani curge începând cu această lună.
În drept, au fost invocate prevederile OG nr.137/2000, prevederile Constituției României, ce reglementează egalitatea în drepturi și nediscriminarea, Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.47 din Legea nr.50/1996, preambulul OUG nr.27/2006 modificată prin Legea nr.45/2007, art.15 din OG nr.9/2001, art.11 din OG nr.38/2003 și o serie de articole din cuprinsul OG nr.64/2006, precum și art.15 din OG nr.110/2007, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Paf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că acțiunea de față constituie un litigiu de muncă în care pot figura ca părți, potrivit art.282 din Codul Muncii, numai salariații, angajatorii, sindicatele și patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă, pârâtul fiind un terț, care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantului, cu care nu are raporturi de muncă.
S-a mai susținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite, cum este Ministerul Public, pârâtul neputând fi obligat să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
De asemenea, s-a arătat că atât Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și Ministerul Public sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea excepției și respingerea acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cerându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Pârâta Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare, prin care s-a arătat că prin deciziile nr.818-821/3.07.2008,Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și a constatat că prev.art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care, din acestea, se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, cerându-se, pentru aceste considerente, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile solicitate pentru perioada 1.10.2003 - 22.07.2005, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Codul Muncii și de art.16 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei, în rest, s-a solicitat respingerea acțiunii invocându-se decizia nr.821/3.07.2008 a Curții Constituționale, la al cărei conținut s-a făcut referire.
De asemenea, pentru perioada 22.07.2005 - 22.10.2005 s-a cerut a se face aplicarea disp.at.329 Cod pr.civilă privitoare la obligativitatea deciziilor pronunțate în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocându-se decizia nr.21/10.03.2008 dată în interesul legii privitoare la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică cuvenit judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți, precum și personalului auxiliar de specialitate, conform acestei decizii.
Referitor la actualizarea cu rata inflației a sumelor solicitate, s-a cerut respingerea acestei cereri pe motiv că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, iar Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
De asemenea, s-a arătat că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile OG nr.9/2000 invocate de reclamant, neexistând nicio convenție între părți cu privire la acordarea unei dobânzi.
Același pârât a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând, pentru situația în care se va admite cererea reclamantului, a se dispune, prin aceeași hotărâre, ca Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului.
În susținerea cererii de chemare în garanție au fost invocate dispozițiile nr.HG736/2003, ale art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, precum și ale art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, arătându-se că cererea de chemare în garanție, formulată conform art.60 - 63 Cod pr.civilă, are interes.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 126 pronunțată la data de 16 decembrie 2008 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, și a respins acțiunea față de acesta și cererea de chemare în garanție a acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași excepție s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru perioada 1.10.2003 - 20.07.2005 și a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă, față de ceilalți pârâți, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, față de ceilalți pârâți, respectiv Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Direcția Națională Anticorupție și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Direcția Națională Anticorupție să plătească reclamantului sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% lunar, calculat la salariul de bază brut lunar, pe perioada 21.07.2005 - 1.10.2005, corespunzător perioadei efectiv lucrate în funcția de procuror, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadența fiecăreia, la plata efectivă, respingându-se cererea reclamantului privind acordarea dobânzilor legale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor se reține că raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamantul învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul Muncii, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamant, care nu îi este salariat, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana Ministerului Economiei și Finanțelor și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
De asemenea, potrivit art.60 Cod pr.civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - Ministerul Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Ministerul Economiei și Finanțelor - este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție, întemeiată pe disp.art. 60 Cod pr.civilă, astfel încât cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nu poate fi primită într-un proces ca cel de față.
În consecință, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin P și a respins acțiunea față de acesta și cererea de chemare în garanție a acestuia, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ, se reține că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art.7 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune și potrivit art.12 din același decret, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Totodată, potrivit art.283 alin.1 lit. Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă - așa cum este pricina de față, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Acțiunea de față a fost înregistrată la instanță la data de 21.07.2008, situație față de care, având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate și perioada pentru care s-a solicitat de către reclamant plata sumelor corespunzătoare sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică, excepția prescripției dreptului la acțiune apare ca fiind întemeiată pentru perioada 1.10.2003 - 20.07.2005 urmând, în consecință, a fi admisă excepția și respinsă acțiunea pentru această perioadă.
Nu poate fi primită susținerea reclamantului din acțiune potrivit căreia dreptul la acțiune al acestuia s-ar fi născut numai începând cu luna ianuarie 2007, când a luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii, în condițiile în care, fiind vorba de un drept de creanță, dreptul la acțiune s-a născut de la data scadenței sumelor ce trebuiau acordate cu titlu de spor și suprasolicitare neuropsihică.
În ceea ce privește fondul cauzei, referitor la restul perioadei, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit carnetului de muncă depus în copie la dosar de către reclamant, la data de 21.07.2005, reclamantul funcționa ca procuror șef în cadrul Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, lucrând în cadrul acestei instituții până la data de 1.10.2005, când a fost pensionat la cerere, conform prev.art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004 republicată.
Prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, pentru argumentele pe larg expuse în cuprinsul acesteia, că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă.
În consecință, în raport de considerentele mai sus arătate, Curtea a primit acțiunea reclamantului față de ceilalți pârâți ca întemeiată, astfel încât a admis-o și obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Direcția Națională Anticorupție să plătească reclamantului sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% lunar calculat la salariul de bază brut lunar pe perioada 21.07.2005 - 1.10.2005, corespunzător perioadei efectiv lucrate în funcția de procuror, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la scadența fiecăreia la plata efectivă.
Actualizarea sumei datorate cu rata inflației se impune întrucât creanța este pecuniară și în condițiile în care aceasta nu a fost achitată la scadență, reclamantul a fost în mod evident prejudiciat, actualizarea exprimând acoperirea prejudiciului produs prin erodarea creanței, ca efect al inflației.
A fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâților și la plata dobânzilor legale, în condițiile în care acestuia i-a fost acoperit prejudiciul rezultând din neachitarea sumelor datorate la scadență, prin actualizarea sumelor cu indicele de inflație, în sensul celor mai sus arătate.
De menționat, că în ceea ce privește Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în cauză s-a solicitat de către reclamant citarea acestei instituții în temeiul disp.art.27 din OG nr.137/2000 cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care s-a reclamat în instanță încălcarea principiului nediscriminării, pentru ca aceasta să-și exprime poziția, în calitatea de expert în materie și de instituție abilitată și învestită să pună în aplicare legislația antidiscriminatorie pe teritoriul României.
Împotriva acestei sentințe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs invocând motivele prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod corect instanța de fond apreciat că abrogarea prevederilor art. 47 Legea nr. 50/1996 realizată prin OG nr.83/2000 ar fi fost neconstituțională pentru că acest act normativ nu face parte din categoria legilor organice deoarece obiectul de reglementare îl constituie salarizarea și nu organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești.
De asemenea, nr.OG83/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 334/2000, ocazie cu care Parlamentul a cenzurat prevederile acestei ordonanțe care au fost menținute.
Pe fond se arată că finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea OG nr.83/2000 nu a fost aceea a diminuării drepturilor salariale ale personalului din justiție ci dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui sistem nou de salarizare centrat pe conceptul de indemnizație unică.
Apreciază că în mod nelegal prima instanță a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Un alt motiv de critică în vizează greșita respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât potrivit art.60 din pr.civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în prezenții, iar în cazul de față obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către această există în temeiul art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, potrivită căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, așa cum a fost formulată.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurent, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acestora, așa după cum se va arăta în continuare:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanțe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în condițiile prevăzute în acea lege [ art. 108 alin. (3) din Constituție]. Dar asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Mai este de reținut că la momentul emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 era în vigoare și Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 231că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 231din Legea nr. 56/1996.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, prin art. 1 pct. 42, respectiv prin art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 - norme abrogate în prezent -, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.
Curtea Constituțională are însă în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din Constituție, instanțelor judecătorești.
Or, art. I pct. 42 și art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art. 147 alin. (1) din Constituția României, și își încetează efectele.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.XXI/2008 a Secțiilor Unite dată în interesul legii a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect învestită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Față de aceste considerente recurs se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 126 pronunțată la data de 16 decembrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI în contradictoriu cu intimatul-reclamantul, domiciliat în Câmpina,-,. 17,. A,. 3,. 7, județul și intimații-pârâții Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, sector 5, nr. 17, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județ, Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în B, sector 1,--81, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1 și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin, cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlățeanu Afrodita Giurgiu
- - - G -
Fiind pensionată se
semnează de
Președintele instanței
Grefier
- -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2009
Tehnored. 2 ex./06.05.2009
/
.fond nr-
Jud.fond
-
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlățeanu Afrodita Giurgiu
