Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 873/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 873/
Ședința publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU -M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C,-, județul H în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 681 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Sa făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, iar recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU -M este tardiv.
Instanța invocă din oficiu excepția tardivității recursului declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU -M și reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înaintată la 11 martie 2008, reclamantul a chemat în judecată Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP H, solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sporului de stres în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, pentru perioada 8 octombrie 2007-ianuarie 2008 precum și în continuare, obligarea pârâtului de rând 2 la înscrierea în carnetul de muncă al reclamantului a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, aferent perioadei menționate iar pârâtul de rând 4 să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate invocând dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, în condițiile în care are calitatea de personal auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita.
Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că potrivit art.62 din Legea nr.24/2000 abrogarea unui act normativ are caracter definitiv, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, astfel în cât personalul judiciar nu mai beneficiază de plata sporului de 50% solicitat de reclamantă. De asemenea, s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Public precum și a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, context în care acțiunea reclamantului față de acești pârâți este inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr.681 din 23 aprilie 2008, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M și Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis în parte acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP H, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice formulată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2.144 lei, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază lunar, pentru perioada 08 octombrie 2007-inuarie 2008, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculate până la data plății efective. De asemenea, pârâții au fost obligați să plătească sporul de 50% reclamantului și în continuare, începând cu luna februarie 2008 și până la încetarea stării de discriminare. În fine, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M a fost obligat să efectueze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantului, conform celor hotărâte mai sus.
Împotriva sentinței civile menționate, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii și respingerea acțiunii reclamantului, cu invocarea motivului prev. de art.304 pct.4 și 9.pr.civ. coroborat cu art.304 ind.1 din același cod.
În cuprinsul memoriului de recurs s-a relevat că prima instanță și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care actul normativ, respectiv art.47 din Legea 50/1996 a fost abrogat prin OG nr.83/2000. Susținerea instanței de fond în sensul că ordonanța Guvernului are o forță juridică inferioară legii sus citate nu are nicio bază juridică, întrucât atât Constituția cât și Legea nr.24/2000 nu prevăd o atare condiție cu privire la abrogare și nici nu lipsește de efecte juridice abrogarea unei norme superioare printr-o normă inferioară. normei de drept este concret, anume că, trebuie abrogate prevederi contrare de același nivel sau de nivel superior.
Recurentul mai susține că prima instanță în mod nelegal a făcut referire în adoptare soluției pronunțate la legea specială de salarizare a magistraților, orice aplicare a dispozițiilor acestei legi la speța dedusă judecății neavând nici un fundament legal. Se mai relevă de către recurent faptul că textul de lege pe care și-a întemeiat acțiunea reclamantul a fost abrogat în mod expres prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000, astfel că nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial (abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv).
În fine, recurentul invocă faptul că prima instanță în mod nelegal a dispus actualizarea sumelor solicitate de către reclamant, în raport cu rata inflației la momentul plății efective, atare obligație nefiind întemeiată și nu se justifică legal.
În cauză s-a declarat recurs și de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, solicitându-se modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii reclamantului, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.4,7 pr.civ. coroborat cu art.304 ind.1 din același cod. Recurentul învederează faptul că prima instanță și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând în mod nelegal plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, adăugând la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, atribut ce revine exclusiv legiuitorului. Situația este valabilă și pentru acordarea sporului menționat în continuare, fapt inadmisibil în condițiile inexistenței unui act normativ special în acest sens. De asemenea, recurentul susține că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, făcând referire la pretinsa discriminare a reclamantului în raport cu celelalte categorii ale personalului auxiliar de specialitate, care au beneficiat atât de sporul de 50% cât și de sporul de 15% de confidențialitate.
Legat de pretinsa discriminare invocată de către reclamantă, cu referire specială la disp.art.2 și 27 din OG nr.137/2000, recurentul relevă că prin soluția pronunțată instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, lăsându-se să se înțeleagă că acestea au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În termen legal s-a declarat recurs și de către H în numele Ministerului Finanțelor, invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului, în condițiile în care între părți nu există un raport juridic de muncă iar rolul ministerului este acela de a emite bugetul de stat pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite, cu respectarea Legii nr.500/2002.
Pe fondul pricinii, se reiterează de către minister faptul că reclamantul nu este îndreptățit la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în condițiile în care prin OG nr.83/2000 s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.
DGFP H mai invocă faptul că este o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Finanțelor Publice și în mod evident nu este ordonator principal de credite și nu are atribuții în ceea ce privește elaborarea legilor bugetului de stat.
Recursurile declarate de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ și DGFP H sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:
Reclamantul este încadrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita în calitate de grefier-informatician și potrivit art.3 din Lege anr.567/2004 face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate ale instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea.
Instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză este această instanță, sens în care sunt aplicabile dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.2 Codul muncii, care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamantului.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, aceasta este nefondată, deoarece potrivit Legii nr.500/2002 și HG nr.386/2006, ministerul coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. În fine, Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă și în temeiul disp.art.1 din OUG nr.22/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul unor titluri executorii definitive, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cât privește calitatea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, acesta este ordonator secundar de credite și intervenția acestuia în procedura efectuării plății drepturilor bănești pretinse de reclamant este inerentă.
Pe fondul pricinii, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, magistrații, procurorii și personalul auxiliar de specialitate de pe lângă instanțele judecătorești și parchete, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000, pentru modificarea și completarea legii sus citate, s-a dispus că art.47 se abrogă. Ordonanța menționată a fost aprobată prin Legea nr.334/2001 publicată în nr.370 din 9 iulie 2001.
După cum este în de obște cunoscut, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României care, potrivit art.73 alin.1 din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost emisă, în baza art.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul judiciar.
La rândul ei, Legea nr.24 din 27 martie 2000, în vigoare la data emiterii OG nr.83/2000, definea în mod explicit, în ce constă modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ. Din analiza textului de lege menționat reiese că, modificarea, completarea sau abrogarea totală ori parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte. Ori, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea OG nr.83/2000, au fost depășite limitele speciale de abilitare adoptată de Parlament, încălcându-se disp.art.73 alin.1 și 108 alin.3 din Constituția României. Strict juridic abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, în contextul menționat, nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. Astfel, art.I pct.42 din OG nr.83 din 29 august 2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, este neconstituțional conform art.147 din Constituția României și își încetează efectele.
Ca atare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială vizând art.47 din Legea nr.50/1996, conduce la ideea că acest text de lege își produce efectele și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000. Acest lucru presupune că dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidăm incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin nu numai pe perioada de referință (ultimii 3 ani), ci și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
În contextul menționat, intrarea în vigoare a OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din sistemul judiciar și care nu prevede sporul de 50%, nu face inaplicabil art.47 din Legea nr.50/1996, astfel cum s-a relevat anterior și s-a conformat cu putere de lege prin Decizia nr.21 din 10 martie 2008 ICCJ-Secțiile unite.
Cât privește noțiunea de discriminare, trebuie avut în vedere nu numai legislația internă cât și practica în materie a CEDO, care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Ori, este evident că interpretarea diferențiată a unor norme juridice cu privire la aceleași categorii socio-profesionale, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 din Constituție, coroborat cu art.2 și 27 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Sub aspectul menționat, nu se poate reține că prima instanță, prin soluția pronunțată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că a anulat ori a refuzat să aplice acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte cate normative.
Cât privește actualizarea prejudiciului suferit de către reclamant prin neplata sporului menționat pe perioada de referință, în mod legal prima instanță a făcut aplicațiunea art.1082 Cod civil, și art.161 alin.4 Codul muncii. În acest sens, debitorul este obligat la plata daunelor interese atât pentru neexecutarea obligației de plată cât și pentru executarea acesteia cu întârziere, afară de cazul în care invocă un motiv obiectiv ce nu-i poate fi imputat. Daunele interese cuprind nu numai prejudiciul efectiv suferit cât și beneficiul de care a fost lipsit care se "acoperă" prin actualizarea debitului.
Față de cele ce preced, nefiind incidente motivele prev. de art.304 pct.4,7,9 pr.civ. iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ și DGFP
Cu referire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M se constată că acesta nu a fost declarat în termenul legal prev. de art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă. Termenul de recurs în acest caz este de 10 zile de la data comunicării hotărârii instanței de fond, fapt ce s-a realizat la data de 2 iunie 2008 iar recursul s-a declarat la 19 iunie 2008, deci peste termenul legal.
Așa fiind, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M urmează a fi respins ca tardiv, făcându-se în speță și aplicațiunea art.103 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, cu sediul în Tg-M-, județul M, împotriva sentinței civile nr.681 din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B-, sector 5, și Ministerul Finanțelor prin H cu sediul în M C-, județul H, împotriva sentinței civile nr.681 din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
12.05.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
