Drepturi salariale (banesti). Decizia 958/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 958
Ședința publică din data de 6 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 66, județul D, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, B-dul. - nr. 14, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 17 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-anți, cu domiciliul ales în Târgoviște,-, județul D, G, a, G, G, G, G, G, și, prin reprezentant legal, cu domiciliul ales în Târgoviște,-, județul D, și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județul
Recursuri scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, toți prin consilier juridic, lipsă fiind recurentul-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, intimații-anți, G, a, G, G, G, G, G,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor.
Consilier juridic având cuvântul pentru pentru recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, solicită în principal admiterea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
În subsidiar, solicită admiterea cererii de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul economiei și Finanțelor, solicită respingerea acestuia.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dîmbovița, sub nr-, anții, G, a, G, G, G, G, G, și, au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe Lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Județul P, Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Dâmbovița, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar, la plata drepturilor bănești, reprezentând sporul de stres în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 1.06.2004 și până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare, în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea 50/1996, republicată și modificată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În motivarea cererii anții au motivat că, potrivit art. 47 din Legea 50/1996, magistrații beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, articol ce a fost abrogat indirect prin art. 50 din OUG nr.177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Reclamanții au mai arătat că articolul 50 din actul normativ menționat, prevede că, pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se abrogă art. 11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizare și alte drepturi ale magistraților.
S-a mai arătat că art.11din Legea 50/1996, face vorbire despre indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, cât și modalitatea de stabilire a acestora.
Prin OUG nr.27/2006, la art. 41 lit.a, se prevede că pe data intrării în vigoare a acestui act normativ se abrogă se abrogă OUG nr.177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.924/18.12.2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea 347/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Dacă la prima abrogare textul de lege prevede o abrogare indirectă și parțială a sporului de stres, cel de-al doilea act normativ de abrogare, abrogă în totalitate sporul de stres.
Reclamanții au apreciat că dreptul prev.de art.47 din Legea 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare personalului din organele judecătorești.
Au precizat că nu s-au schimbat condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică, ba, dimpotrivă, s-au acutizat odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, dat fiind faptul că au crescut cerințele și exigențele actului de justiție, în condițiile de calitate și eficiență sporită.
La toate acestea se adaugă și existența unui sistem legislativ ambiguu, contradictoriu, cât și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale ce concură la creșterea factorilor de risc.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă și totodată, s-a invocat excepția de necompetență materială a instanței de judecată, precum și chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în temeiul art. 60-63 cod pr.civilă.
În cuprinsul întâmpinării, pârâtul în sprijinul excepției, a învederat că potrivit art. 36 al.2 din OUG 27/2006, competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari, revine Curții de Apel București.
Pe fondul acțiunii s-a apreciat că instanța de fond nu poate da curs solicitărilor anților, întrucât ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, întrucât numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. Astfel, s-a motivat că art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art.1 pct.42 din OG.83/2002, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a OUG nr.177/2002, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Totodată, Dîmbovița a formulat întâmpinare, invocând lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, întrucât obiectul cauzei izvorăște dintr-un raport de muncă în care părți nu pot fi, conform art.282 din Codul muncii, decât salariații, angajatorii, sindicatele sau patronatul ori, Ministerul Finanțelor Publice este un terț care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea anților, neavând raporturi de muncă cu acestea.
Prin încheierea din 19.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosar -, s-a admis, în temeiul art.30 alin.2 cu referire la art.33 alin.1 Cod pr.civilă, cererea de abținere formulată de anți, constatând că sunt întrunite prevederile art.27 alin.4 Cod pr.civilă, cauza fiind trimisă spre soluționare Tribunalului Buzău.
Pe rolul Tribunalului Buzău cauza a fost înregistrată sub nr-.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.17 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; s-a respins excepția invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă, privind necompetența materială a instanței; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public; s-a admis în parte acțiunea formulată de anți; au fost obligați pârâții să plătească anților sporul de stres de 50% calculat la salariul de bază brut lunar pe perioada 1.06.2004- la zi; s-a espins cererea de obligarea de plată pentru viitor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepție necompetența materială a instanței invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă, că în conformitate cu art.21 din Constituția României, care reglementează accesul la justiție, potrivit căruia "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime", astfel încât, se consideră că anții sunt îndreptățiți în a sesiza instanța în acest complet specializat în conflicte de muncă, întrucât și speța dedusă judecății se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 248 al.3 Codul muncii.
Instanța de fond a admis excepția invocată de Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală Finanțe Publice D, privind lipsa calității procesuale pasive a acestui minister, având în vedere că obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale derivând dintr-un raport de muncă, raport de muncă ce nu există între anți și acest minister, cu consecința inexistenței vreunei obligații de plată a acestor drepturi salariale.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Public, instanța de fond, pe considerentele mai sus evocate, referitoare la admisibilitatea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, a respins această cerere ca neîntemeiată, în condițiile în care anții au promovat acțiunea în contradictoriu chiar cu această instituție.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că anții au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prev.de art.47 din Legea 50/1996 republicată, începând cu 20 aprilie 2004 și până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare.
Potrivit art.47 din Legea 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Art.47 din Legea 50/1996 a fost abrogat expres prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituția României "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limiteleși condițiile prevăzute de aceasta."
Ori, prin art.I pct.91 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe privind doar "modificarea și completareaLegii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată."
Cu toate acestea, prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deci cu depășirea limitelor prevăzute de art.1 pct.91 din Legea nr.125/2000, prin care a fost abilitat doar pentru posibilitatea modificării și completării legii.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Astfel, conform art.1 pct.93 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "abrogarea art.2 alin.3 pct.B lit.d din Decretul 247/1997."
Pe de altă parte, se reține că acest text de lege, art.47 din Legea 50/1996 a fost abrogat prin art.42 al OG 83/2000, dar abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât Ordonanța nr.83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art 56 alin.2).
Întrucât abrogarea realizată prin OG 83/2000 este nelegală și, în plus, subzistă rațiunea sporului de stres, tribunalul a apreciat că pretențiile anților sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea 50/1996.
În acest sens, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să plătească anților drepturi bănești reprezentând spor de stres de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 1.06.2004, la zi.
Totodată, reibunalul a respins capătul de cerere privind obligarea pe viitor a pârâților la plata acestor drepturi, având în vedere că aceste drepturi se pot acorda de la data când sunt scadente, dată la care va exista și obligația corelativă a pârâților.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp.art.304 pct.3,4,8 și 9 Cod procedură civilă.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința sub aspectul faptului că deși prima instanță în considerente a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, totuși, în dispozitivul sentinței l-a inclus alături de ceilalți pârâți.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acest recurent ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Recurentul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a criticat sentința sub următoarele aspecte:
- hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, sens în care prima instanță în mod greșit a respins excepția invocată, în raport de disp.art.36 alin.1 și 2 din nr.OUG27/2006 competentă fiind Curtea de Apel București;
- pe fondul cauzei, recurentul a apreciat că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești în situația în care actul normativ care prevedea acordarea acestui spor a fost abrogat în mod expres prin pct.4 din OG83/2000;
- în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în raport de disp.art.60 Cod proocedură civilă care au aplicabilitate în cauză;
- în mod greșit s-a dispus plata dreptului actualizat cu indicele de inflație întrucât nu se poate înscrie în bugetul vreo plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
S-a solicitat pentru aceste considerente admiterea recursului.
Curtea, analizând actele dosarului și sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materie, constată următoarele:
Cu privire la recursul Ministerului Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Curtea îl apreciază ca fondat pentru următoarele considerente:
Cauza de față este un litigiu de muncă în sensul prevederilor art.281 Codul muncii și calitate de parte o poate avea angajatorul, angajatul, sindicatul sau reprezentanții acestora ori, recurentul nu are calitate de angajator și nu se află în raporturi de muncă cu anții, deci, este lipsit de calitate procesuală pasivă, așa cum corect s-a reținut în motivele de recurs.
Mai mult decât atât, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public sunt ordonatori principali de credite și potrivit legii, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite, sens în care Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la o plată către salariații altei instituții, cu care nu se află în raporturi de muncă. Având în vedere natura raporturilor existente între cele două ministere - Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public, ambele ordonatori principali de credite, este evident că nu sunt îndeplinite cerințele prevederilor art.60(1) Cod procedură civilă, întrucât dacă Ministerul Public ar cădea în pretenții nu s-ar putea îndrepta împotriva Ministerului Finanțelor Publice cu o cerere în despăgubire, acesta neputând fi obligat la o plată către salariații altui minister.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, urmând să-l admită conform art.312 Cod procedură civilă, va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menținându-se restul sentinței.
Cu privire la recursul pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea reține că, de asemenea, este nefondat și că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate pentru următoarele considerente:
Critica referitoare la necompetența materială a Tribunalului Buzău de soluționare a cauzei nu este fondată întrucât obiectul cauzei îl constituie un litigiu de muncă conform art.281 Codul muncii având ca obiect principal plata unor drepturi salariale care nu au fost acordate, fapt care atrage competența tribunalului - și nu în legătură cu modul de stabilire a drepturilor salariale pentru a fi incidente dispozițiile art.36 alin.1 și 2 din nr.OUG27/2006 invocate de recurentul-pârât, referitoare la modul de stabilire a drepturilor salariale ale magistraților, respectiv contestație și plângere.
Pe fondul cauzei, soluția pronunțată de prima instanță este, de asemenea, legală și temeinică.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, curtea va constata că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, nefiind întrunite cerințele prev. de art.60 Cod procedură civilă, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
Referitor la critica viuând actualizarea sumelor solicitate, Curtea constată că prima instanță a considerat îndreptățită solicitarea anților de a li se acoperi prejudiciul încercat prin neexecutarea titlului lor în modalitatea actualizării sumelor cuvenite lunar, cu coeficientul de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume, fiindcă aceasta reprezintă compensarea erodării creanței lor, iar nu dobânda legală, care are caracter moratoriu, fiind legal datorată numai din ziua cererii de chemare în judecată, conform art.1088 Cod civil, întrucât exprimă fructe ale bunului, de natură a justifica beneficiul nerealizat de creditor, or anții-intimați au revendicat, pe bună dreptate, culpa debitorilor lor cât privește refuzul aducerii la îndeplinire a obligației rezultate din titlul executor și pentru care, în cadrul legal actual, creditorii nu au la îndemână nicio posibilitate de executare silită.
Pentru considerentele care preced, Curtea constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă invocate de recurent și drept urmare, în temeiul art.312 din același cod, va respinge recursul pârâtului Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție, ca nefondat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 66, județul D, împotriva sentinței civile nr. 17 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-anți, cu domiciliul ales în Târgoviște,-, județul D, G, a, G, G, G, G, G, și, prin reprezentant legal, cu domiciliul ales în Târgoviște,-, județul D, și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județul D și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea față de acest recurent care nu are calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, B-dul. - nr. 14, sector 5împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex./04.06.2009
dosar fond - - Tribunalul Buzău
judecători fond-
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
