Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 122/2008

Ședința publică din 30.01.2008

PREȘEDINTE: Galeș Maria judecător

JUDECĂTOR 2: Cigan Dana

JUDECĂTOR 3: Popa Aurora

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator cu domiciliul în, str. -,. 3,. 4, județul B, împotriva sentinței civile nr. 734/LM din 05.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a admis contestația, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 15.01.2008, întâmpinare formulată de intimatul contestator, precum și faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:

Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA D APEL

DELIBE RT ÂND

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 734/LM din 05.10.2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatei Casa Locală de Pensii cu sediul în B P-ța - nr.16. jud

A admis contestația formulată de contestatorul - în str. -.3..4.jud B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul in O-. jud. B si în consecință:

A dispus anularea deciziei nr. 18746/12.04.2007, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia,prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.07.2005, sens în care va emite o nouă decizie de pensionare, în favoarea contestatorului.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Întrucât Casa Locală de Pensii B este o unitate fără personalitate juridica conform prevederilor Statutului, instanța a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtei Casa Locală de Pensii

Contestatorul se include in categoria pensionarilor pentru limita de vârsta, având o vechime totală in munca de 51 de ani 3 luni 18 zile.

Prin decizia de pensionare nr. 18746/12.04.2007, intimata a procedat la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului ca urmare a intrării in vigoare a H. 1550/2004 cu luarea in calcul a tuturor veniturilor realizate. Conform buletinului de calcul, privind evaluarea pensiei contestatorului s-a luat in considerare de către intimată un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani.

Art.2 pct.1 din anexa HG1550/2004 stipulează ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala in munca prevăzută de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data operațiunilor de evaluare, iar la alin.3 se prevede ca,pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 01.07.1977-31.03.2001,stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Instanța a apreciat că in mod greșit intimata a recalculat pensia contestatorului in condițiile HG1550/2004 cu luarea in calcul a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 30 de ani, fără a avea in vedere dispozițiile art.2 din nr.OUG4/2005,conform cărora calcularea pensiilor se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea Legii nr.19/2000.

Totodată, art.14 din Legea nr.3/1977(act normativ in vigoare la data pensionarii contestatorului ), reglementează situația persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 15 ani in locurile de munca încadrate in grupa I de munca sau cel puțin 20 de ani in locurile încadrate in grupa a doua de munca,care au dreptul la cerere sa li se reducă vârsta de pensionare in mod proporțional cu anii lucrați in grupele I sau II de munca, situație in care s-a aflat si contestatorul.

Ulterior, Legea nr.19/2000 modificata si completata,la art.20 enumera locurile de munca in condițiile speciale, între care la litera "b" se regăsesc si activitățile de cercetare,explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I si II de expunere la radiații, iar la art.43 se prevede ca asigurații care si-au desfășurat activitatea in locurile de munca prevăzute la art.20 lit."b"si care au un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani,in aceste condiții beneficiază de pensie pentru limita de vârstă,indiferent de vârstă,punctajul mediu anual in situația asiguraților prevăzuți la art.43 stabilindu-se prin luarea in considerare a stagiilor de cotizare prevăzute la acest articol, conform dispozițiilor art.77 lin.2 din Legea nr.19/2000.

S-a mai reținut că, inclusiv dispozițiile art.2 alin 1 din Normele metodologice anexa la.HG1550/2004 prevăd ca "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala in munca prevăzută de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază,sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare " ori,in cazul contestatorului stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare este reglementat de art.20,43 si 77 din Legea nr.19/2000 modificata si completata, de 15 ani si aceasta avându-se in vedere si respectarea principiului consacrat prin actele normative de evaluare,la condiții egale de pensionare,pensii egale,indiferent de anul ieșirii la pensie, precum si de principiile de baza ale sistemului public pe care acesta se organizează si funcționează reglementat de art.2 din Legea nr.19/2000, îndeosebi principiul egalității care sa asigure tuturor participanților la sistemul public,contribuabili beneficiari, un tratament nediscriminatoriu in ceea ce privește drepturile si obligațiile prevăzute de lege.

Așa cum rezultă din probele administrate, respectiv adeverința nr.1137 /22.03.2007 emisa de Compania Națională a - Sucursala B, contestatorul a realizat in zona I de radiații grupa I de munca un stagiu de cotizare de peste 15 ani fiindu-i aplicabile dispozițiile art.2 pct.1 teza 2 din Normele Metodologice, art.14 din Legea nr.3/1977, HG1550/2004, art.20,43 și 77 din Legea nr.19/2000 modificată si completată.

In contextul tuturor acestor considerente, instanța în temeiul dispozițiilor art.155 si următoarele din Legea nr.19/2000 coroborate cu textele de lege mai sus invocate a admis în parte contestația, a dispus anularea deciziei nr. 18746/19204.2007, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii B, pe seama contestatorului, a obligat intimata Casa Județeană de Pensii B să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, sens in care va emite o noua decizie de pensionare, in favoarea contestatorului.

Întrucât in cuprinsul deciziei sus menționate se arată că in situația in care vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.07.2005, instanța a obligat intimata să acorde drepturile stabilite conform dispozitivului prezentei hotărâri, începând cu data de 01.07.2005.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din partea intimatei, prin prisma disp.art.274 pr.civ. acestea nu au fost acordate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, menținerea ca legală și temeinică a deciziei de pensie contestate.

Prin motivele de recurs s-a invocat că instanța a fost în eroare cu privire la interpretarea art. 2 alin. 1 din HG 1550/2004 ce prevede că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare. Opinia instanței a fost că, stagiul de cotizare utilizat la recalculare nu este cel impus de art. 8 din Legea 3/1977 ce reglementa vechimea integrală de 30 ani bărbați și 25 ani la femei ca și condiție necesară înscrierii la pensie ci alt număr de ani conform art. 43 alin. 3, 20 lit b din Legea 19/2000, cu toate că, Legea 19/2000 nu conține dispoziții ce să impună aplicarea sa la alte situații anterioare adoptării, excepțiile de retroactivitate nu se prezumă, ca atare intimatului nu-i sunt aplicabile. Voința implicită a legii noi nu se aplică situațiilor anterioare.

Opinia instanței a fost că emiterea HG 1550/2004 nu-și avea rostul atâta timp cât OUG nr. 4/2005 aplică principiul la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, cu toate că o hotărâre de Guvern este un act juridic ce stabilește norme sau măsuri administrative emise în condițiile legii și a executării ei, judecătorul trebuind doar să o aplice, arbitrariul să fie cât mai redus.

În ipoteza aplicării dispoziției instanței, în sensul determinării punctajului mediu anual prin împărțirea numărului total de puncte obținute la un număr de 15 ani, cei 15 ani nereprezentând un stagiu de cotizare în interesul legii ci un număr de ani reprezentând beneficiul reducerii vârstei de pensionare, ar însemna o greșită aplicare a legii. A recunoscut instanța că art. 2 alin. 1 din HG 1550/2004 se aplică intimatului dar a coroborat aceste dispoziții cu art. 20 lit b și art. 43 alin. 3 din Legea 19/2000.

S-au invocat în drept disp. art. 304 pct. 8, 9 Cod pr. civilă, HG 1550/2006.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Dreptul la pensie al intimatului a fost stabilit prin decizia nr. 18746 din 10.02.1987 sub imperiul Legii nr. 3/1977. Prin decizia cu același număr din data de 12.04.2007, contestatorului intimat i-au fost recalculate drepturile la pensie, în urma recalculării rezultând un punctaj mediu anual de 1.49162 puncte, punctaj care înmulțit cu valoarea punctului de pensie a determinat cuantumul pensiei contestatorului.

Potrivit OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, s-a dispus expres faptul că, la condiții egale de pensionare, pensiile trebuiesc să fie egale indiferent de anul în care beneficiarul a ieșit la pensie, principiu de altfel esențial în această materie ce nu poate fi înlăturat, ori neluat în considerare de către instanță, cu atât mai mult cu cât acest act normativ cel reglementează a fost emis ulterior HG 1550/2004 și aprobat printr-o lege ce este un act superior unei hotărâri de Guvern, aspect corect sesizat de instanța de fond.

Aplicarea ad literam a HG 1550/2004 ar însemna implicit încălcarea principiului impus de OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 ceea ce ar contraveni chiar principiului constituției, cel ce reglementează egalitatea de tratament, corect instanța de fond apreciind că Legea 19/2000 se aplică tuturor pensionarilor indiferent de data la care li s-a deschis dreptul la pensie, altfel ar exista o discriminare vădită a celor pensionați în baza vechilor legi 3/1977 și celelalte categorii pensionați în baza actualei legi nr. 19/2000.

Raportat la considerentele expuse, cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor și principiilor legal expuse a conchis instanța de fond că intimatului, îi sunt aplicabile disp. art. 43 alin. 3 din Legea 19/2000 întrucât acesta a realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de muncă, expus la radiații, criticile fiind neavenite.

Față de cele arătate mai sus nefiind incidente disp. art. 304 Cod pr. civilă instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul și în consecință va menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator cu domiciliul în, str. -,. 3,. 4, județul B, împotriva sentinței civile nr. 734/LM din 05.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2008-02-06

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - - -

- redactat decizie în concept - judecător - - - 15.02.2008

- judecători fond -,

- dact. gref. MV - 15.02.2008 - 2 ex.

Președinte:Galeș Maria
Judecători:Galeș Maria, Cigan Dana, Popa Aurora

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Oradea