Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1445/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1445/2009-
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Doina Măduța | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta contestatoare, domiciliată în comuna, sat., județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 529/LM din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurenta contestatoare -personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 04.09.2009 întâmpinare din partea intimatei, după care:
Întrebată fiind, recurenta contestatoare arată că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs.
Recurenta contestatoare solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul obligării intimatei la reținerea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani soțului ei defunct, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată urmăoarele:
Prin sentința civilă nr. 529/LM din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Contestatoarei i s-a stabilit dreptul la pensie de urmaș prin decizia nr. -/06.11.2007.
Pentru determinarea punctajului mediu anual, intimata a luat în considerare în temeiul HG 267/1990, un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, astfel cum rezultă din buletinul de calcul fila 37 la dosar.
Solicitarea reclamantei, de a obliga intimata să procedeze la recalcularea pensiei în conformitate cu legislația în vigoare s-a apreciat a fi lipsită de interes, în condițiile în care intimata a utilizat în calculul pensiei stagiul de 20 de ani și nu au fost relevate alte motive de contestare a deciziei.
Prin urmare, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul a respins contestația formulată de contestatoarea.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta reclamantă, în termenul legal și scutit de taxă de timbru, solicitând admiterea recursului și anularea hotărârii instanței de fond, respectiv admiterea cererii formulate, arătând în motivare că pensia sa a fost calculată conform HG nr. 267/1990 și nu conform OUG nr. 4/2005. Menționează că după emiterea ordonanței colegii soțului său, respectiv urmașii acestora, unde este cazul, au beneficiat de pensii majorate.
Legal citată intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând în motivare că cererea formulată de recurentă este lipsită de obiect în condițiile în care stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost de 20 de ani.
Ulterior recurenta depune la dosar o întâmpinare, solicitând respingerea recursului introdus de recurenta Casa Județeană de Pensii B, în prezenta cauză constatându-se însă că nu a fost formulat recurs de către Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 529/LM/2009.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța o apreciază ca legală și temeinică urmând a respinge recursul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea nr. 17764/22.10.2007 recurenta fost înscrisă la pensie de urmaș a soțului său decedat, fiindu-i emisă decizia de pensie nr. -/16.11.2007, drepturile fiindu-i acordate în baza HG nr. 267/1990.
Potrivit buletinului de calcul nr. -/11.04.2005 și deciziei nr. -/01.07.2007, cu ocazia recalculării drepturilor de pensie ale soțului contestatoarei, a fost avut în vedere la determinarea punctajului mediu anual stagiul complet de cotizare de 20 de ani, același stagiu fiind avut în vedere și în decizia nr. -/16.11.2007 privind acordarea pensiei de urmaș în favoarea contestatoarei.
Raportat la această situație, în mod temeinic a reținut instanța de fond că cererea reclamantei, în sensul obligării intimatei la reclacularea pensiei cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, este lipsită de interes și fără obiect, în condițiile în care acest stagiu complet de cotizare a fost avut în vedere pentru determinarea punctajului mediu anual.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat, menținând în totalitate sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta contestatoare, domiciliată în comuna, sat., județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 529/LM din 13 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător - 23.11.2009
- dactilografiat grefier - 23.11.2009 - 4 ex.
-comunicat 25.11.2009 - 2 ex.
-, domiciliată în comuna, sat., județul
- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Felicia Toader, Doina Măduța