Speta drept civil. Decizia 1432/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1432/2009-
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Eugenia Moșincat | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în S M,--6, județul S M, în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în Cehal, nr.96, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 430/D din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că recursul de față este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 19.10.2009 întâmpinare din partea intimatului, după care:
Având în vedere faptul că părțile au solicitat soluționarea litigiului și în lipsa acestora, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, precum și împrejurarea că întâmpinarea depusă de intimat a parvenit la dosar cu cinci zile înainte de termenul de judecată, nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la judecarea prezentului recurs.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 430/D din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a admis în parte contestația formulată de, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M, și în consecință:
A fost anulată Decizia nr. 89718/12.01.2009 emisă de pârâtă.
S-a respins capătul de cerere privind daunele morale.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Tribunalul a constatat că prin Decizia nr. 89718/12.01.2009, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului un debit de 1840 lei reprezentând cuantumul total al pensiei încasate necuvenit în perioada de referință, emisă de pârâtă, este vădit nelegală, aducând atingere dreptului la pensie al reclamantului și încălcând astfel dispozițiile referitoare la respectarea bunurilor unei persoane.
Astfel, reclamantul este pensionar, având stabilit dreptul la pensie de invaliditate gradul II, iar din 19.06.2008 îndeplinește funcția de consilier în cadrul Consiliului Local Cehal, primind indemnizație de ședință conform art. 34 din Legea nr. 393/2004.
Activitatea consilierului local nu este o activitate profesională în sensul art. 94 din Legea nr. 19/2000, neizvorând dintr-un contract de muncă, contract civil sau contract de drept public. Activitatea consilierului local are la bază mandatul rezultat din alegeri, iar indemnizația de ședință nu reprezintă un venit cu caracter permanent și nu poate fi asimilată nici salariului, nici indemnizației demnitarilor publici.
Tribunalul a reținut că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16/18.02.2008, hotărâre prin care a admis recursul în interesul legii statuând că dispozițiile art. 5 alin. 1 pct. II, art. 94 alin. 1 lit. d din Legea nr. 19/2000 raportate la art. 36 din Legea nr. 393/2004 se interpretează în sensul că:
"Persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective".
Pârâta a emis decizia cu ignorare a prevederilor legale în vigoare. Prin hotărârea pronunțată în recursul în interesul legii, instanța supremă interpretează legea și nu o modifică, așa cum cu totul eronat s-a susținut de către pârâtă.
Contestatorul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit motiv pentru care tribunalul a respins acest capăt de cerere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii S M, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie,arătând că în mod greșit instanța a admis contestația în condițiile în care, contestatorul în calitate de pensionar de invaliditate de gradul II, nu poate desfășura o activitate profesională din cauza afecțiunilor invalidante care i-au produs pierderea totală a capacității de muncă.
Cât privește natura indemnizației primite în calitate de consilier local, legiuitorul s-a pronunțat printr-o normă legală, respectiv art. 55 al. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003, neînțelegând să lase la îndemâna instanțelor de judecată interpretarea lor.
Mai arată că prima instanță nu a avut în vedere aceste dispoziții la pronunțarea hotărârii, deși au fost invocate. De asemenea, aceste norme nu au fost avute în vedere nici de Înalta Curte de Casație și Justiție la soluționarea recursului în interesul legii.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate, instanța constată următoarele:
Contestatorului i s-au deschis drepturile la pensie de invaliditate de gradul III începând cu data de 01.03.1993, emițându-se în acest sens Decizia nr. 89718/09.08.1993, emisă de Casa Județeană de Pensii S
Prin Decizia nr. 3280/02.08.1999 contestatorul a fost trecut din gradul III de invaliditate în gradul II de invaliditate, emițându-se în acest sens Decizia nr.89718/12.11.1999, fiindu- acordată pensia de invaliditate gradul II începând cu 01.09.1999.
Din 19.06.2008 contestatorul a îndeplinit funcția de consilier în cadrul Consiliului Loca Cehal, fiind remunerat conform art. 34 din Legea nr.394/2004.
Criticile recurentei axate pe nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate sunt nefondate, prin raportare la Decizia nr. 16/18.02.2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat că dispozițiile al. 1 pct.2, art. 94 al.1 lit. d din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, modificată și completată, se interpretează în sensul că persoanele alese în funcții de consilier locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective.
Cum deciziile date în soluționarea recursurilor în interesul legii sunt obligatorii potrivit art. 329 al. 3 Cod procedură civilă, aspectele legate de cumulul pensiei de invaliditate gradul II cu indemnizația cuvenită pentru funcția de consilier local nu mai poate face obiectul discuției, criticile recurentei fiind astfel neîntemeiate.
Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat, urmând a menține ca legală și temeinică hotărârea recurată.
Constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în S M,--6, județul S M, în contradictoriu cu intimatul contestator, domiciliat în Cehal, nr.96, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 430/D din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
Melita
- redactat judecător - - 13.11.2009
- dactilografiat grefier - 13.11.2009- 4 ex.
-comunicat 13.11.2009 -2 ex.
- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în S M,--6, județul S
-, domiciliat în Cehal, nr.96, județul S
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Eugenia Moșincat