Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1524/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1524/2009-
Ședința publică din 12.11.2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Moșincat
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în O, P-cul, nr. 12,. 2, județul B, împotriva sentinței civile nr. 206/LM din data de 30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul intimatului contestator, avocat, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind recurenta intimată.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 10.11.2009, o completare la motivele de recurs, după care:
Reprezentantul intimatului contestator arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului contestator solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Bihor, cu cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 300 lei.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 206/LM din data de 30.01.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora respins excepția puterii de lucru judecat.
A admis contestația formulată de contestatorul cu domiciliul procedural ales în O-,.2 și domiciliat în comuna, sat, nr.48, jud. B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în O,-, jud. și în consecință:
A dispus anularea deciziei nr. 14872/20.06.2008, emisă de intimata, pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, sens în care va emite o nouă decizie de pensionare în favoarea contestatorului.
A obligat intimata să achite contestatorului suma de 500 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Conform art. 43 al. 3 din Legea nr. 19/2000, aplicabila prin forța principiului egalității înscris in OUG 4/2004 tuturor pensionarilor, indiferent de data înscrierii la pensie, asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de radiații beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă.
Conform art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 19/2000 se înscriu în categoria locurilor de muncă în condiții speciale activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații.
Prin urmare, contestatorul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 43 al. 3 din Legea 19/2000 și art. 20 lit. b din Legea nr. 19/2000.
Conf. art. 77 al. 2. din Legea nr. 19/2000, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. Or, art. 43 al. 3 din Legea 19/2000 prevede un stagiu de cotizare de 15 ani.
Prin urmare, apreciind întemeiată prezenta contestație, a admis-o și în consecință a dispus anularea Deciziei nr. 14872/20.06.2008 emisă de intimata pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, sens in care se va dispune emiterea unei noi decizii de pensionare, în favoarea contestatorului.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Prin motivele de recurs s- invocat că instanța a fost în eroare cu privire la interpretarea art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004, reținând că stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării, nu este cel impus de Legea nr. 3/1977 în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie al intimatului, ci un alt număr de ani vechime în muncă, conform art. 43 alin. 3, 20 lit. b din Legea nr. 19/2000.
Nu conține Legea nr. 19/2000 o dispoziție care să prevadă aplicarea sa la situații juridice anterioare adoptării, ori, excepțiile de retroactivitate a legii nu se prezumă. De altfel, art. 20, 43 din Legea nr. 19/2000 stabilește stagii complete de cotizare de 20 de ani în situația celor ce și-au desfășurat activitatea în unitățile miniere, zona de expunere la radiații, aviație civilă, activitate artistică, intimatul însă nu și-a desfășurat activitatea în astfel de domenii.
După opinia instanței, emiterea HG nr. 1550/2004 nu-și mai avea rostul câtă vreme OUG nr. 4/2005 prevede aplicarea principiului " la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie", cu toate că o hotărâre de guvern este un act juridic prin care se stabilesc norme sau măsuri administrative, în condițiile prevăzute de lege și în executarea ei.
Prin extrapolare, s-ar putea deduce că, întreaga legislație emisă în materia recalculării pensiei, nu-și mai avea rostul atâta timp cât de la 01.04.2001 a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000, cu toate că legiuitorul a hotărât instituirea unor norme pentru toate categoriile de pensie, fără omiterea unora speciale. În ipoteza aplicării dispoziției instanței de fond, cei 15 ani nu reprezintă un stagiu de cotizare în înțelesul legii, însemnând astfel o aplicare greșită a acesteia.
Adeverința nr. 2350/19.01.2009 din care reiese că intimatul și-a desfășurat activitatea în zona de expunere la radiații, nu există la dosarul de pensie, iar instanța subrogându-se în drepturile sale, a considerat- ca probă pentru îndreptățirea la utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 15 ani, adeverință ce nu îndeplinește condițiile de fond și formă impuse de HG nr. 1550/2004, OUG nr. 4/2005.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.
Intimatul contestator, prin reprezentantul său, a solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Bihor, cu cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 300 lei.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Intimatului i-au fost stabilite drepturile la pensie pentru limită de vârstă conform deciziei de pensionare nr. 14872/1983 emisă de Casa Județeană de Pensii B, în baza Legii nr. 3/1977 cu începere din 01.04.1983, având un stagiu de cotizare realizat de 37 ani, 9 luni, 15 zile, din care 22 ani, 10 luni, 16 zile în condiții speciale.
Adeverința nr. 1043/07.03.2008 emisă de SA B - Sucursala B - fila 4 dosar fond - confirmă faptul că intimatul a lucrat în perioadele 02.09.1953 - 09.02.1960, 04.10.1961- 01.04.1983 ca minier subteran, sondor, beneficiind astfel și de sporul de radiații, activitatea acestuia încadrându-se în procent de 100% în zona I de radiații, grupa I de muncă subteran, conform HG nr. 407/1990, HG nr. 1025/2003 și art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 19/2000.
Sigur că, actul normativ în vigoare la data la care s-au deschis drepturile la pensie ale intimatului a fost Legea nr. 3/1977, însă, practica constantă în materie a Curții de Apel Oradea - dosar nr-, -, -. în toate dosarele înregistrate în primă instanță anterior publicării deciziei nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - 20.05.2009 - a fost în sensul că și celor pensionați în baza acestui act normativ li se aplică la recalculare dispozițiile Legii nr. 19/2000, principiul pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie la condiții egale de pensionare, tocmai pentru că s-a constatat o discriminare între pensionarii ce au lucrat în aceleași condiții însă au ieșit la pensie în baza unor acte normative diferite.
Această inechitate în prezent a fost înlăturată prin apariția unor acte normative noi în materie - OUG nr. 100/2008, OUG nr. 209/2008, Legea nr. 218/2008, însă, până la data publicării deciziei pronunțate în interesul legii de Înalta Curte de Casație Și Justiție conform art. 329 Cod procedură civilă pentru unificarea practicii judiciare în materie - 20.05.2009 - cei ce au promovat litigiile anterior, raportat la practica Curții de Apel Oradea, aveau legitimă a dobândirii unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Conveției Europene a Drepturilor Omului ratificată de România în anul 1994 și care alături de practica acesteia, conform art. 20 din Constituția României, face parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate dacă există neconcordanțe între aceasta și dreptul intern.
În speță, intimatul a lucrat pentru 22 ani în grupa I de muncă, condiții speciale, zona I de radiații, astfel că, potrivit practicii constante în materie i se aplică art. 20 alin. 1 lit. din Legea nr. 19/2000 și implicit art. 43 alin. 3, art. 77, conform cărora stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 15 ani nu de 30 de ani, criticile fiind nefondate.
Faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40/2008 publicată în Monitorul Oficial din 20.05.2009 conchis că cei pensionați în baza Legii nr. 3/1977 și care au lucrat în condiții speciale beneficiază de stagiul complet de cotizare impus de art. 14 - respectiv doar reducerea vârstei de pensionare, un adaos de grupă - stagiul fiind de 30 de ani la bărbați și 25 ani la femei, deci li se aplică doar dispozițiile Legii nr. 3/1977 nu ale Legii nr. 19/2000 cum s-a procedat de unele instanțe printre care și Curtea de Apel Oradea, pentru considerentele expuse mai sus, nu se va aplica conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă decât în cazul litigiilor promovate după publicarea în Monitorul Oficial, până la această dată petiționarii având legitimă a dobândirii unui bun, iar după această dată, ca urmare a apariției noilor acte normative ce înlătură situațiile discriminatorii rezolvate de instanțe, urmează a fi incidentă, în măsura în care nu ar fi fost publicate actualele măsuri, s-ar fi procedat în continuare conform practicii, altfel s-ar fi adus atingere art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 și art. 14 din CEDO - cauzele, / României.
Ca urmare, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Reținând culpa procesuală recurentei, în baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța de recurs o va obliga să-i plătească intimatului 500 RON cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în O, P-cul, nr. 12,. 2, județul B, împotriva sentinței civile nr. 206/LM din data de 30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12.11.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 18.11.2009
- judecători fond -,
- dact. gref. - 18.11.2009 - 4 ex.
- emis 2 com. - 18.11.2009 - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B,
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat