Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1841/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1841/2009-
Ședința publică din 10.12.2009
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator, cu domiciliul în comuna, sat, nr. 165, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1060/LM din data de 02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 2231/-, prin care s- respins contestația, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 07.12.2009, întâmpinare formulată de intimată, precum și faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1060/LM din data de 02.07.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora respins contestația formulată de contestatorul domiciliat in, nr. 165, comuna, jud.B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O-, județul B.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Contestatorul a dobândit calitatea de beneficiar al pensiei limită de vârstă in temeiul deciziei nr. -/4.03.1997, drepturile fiindu-i stabilite in baza Legii nr.3/1977, începând cu data de 1.05.1997.
Contestatorul a dovedit o vechime totală în muncă de 41 ani, 11 luni și 4 zile, din care 25 ani 0 luni și 14 zile în grupa I, 2 ani 11 luni și 12 zile in grupa a III a de munca, stagiu asimilat 1 an 5 luni și 8 zile și 12 ani și 6 luni spor pentru grupa I de muncă.
Prin decizia nr. -/15.03.2007 a fost recalculată pensia contestatorului obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1,12814 puncte, fiind menținută pensia aferentă punctajului determinat anterior, de 1,33866 puncte.
Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art.2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1.10.2004 este Legea 3/1977.
entru persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual, astfel cum se dispune prin art. 2 alin. (1) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, norme aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004.
Potrivit acestor norme, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiară sau care i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare.
De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Prin urmare, singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
Începând cu data de 1 octombrie 2004, pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au fost evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
Evaluarea s-a efectuat prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei pensii aflate în plată sau cuvenite, în conformitate cu prevederile legale.
Metodologia de efectuare a evaluării a fost cea prevăzută în Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004. Legea nr.19/2000 nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei in vigoare,deci persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001,nu și persoanelor pensionate sub imperiul legii nr.3/1977. Legea nr.226/2006 a fost emisa in temeiul art.19 alin 2 din legea nr.19/2000,legea dispune numai pentru viitor,ea nu are putere retroactivă.
Chiar dacă practica curentă a instanței a fost in sensul că acestei categorii de asigurați îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.226/2006,această practică trebuie în prezent reconsiderată, întrucât prin decizia nr.40 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii,s-a statuat că singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
Potrivit art.329 alin 3 din Cod procedură Civilă ",dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe,astfel încât instanța își va reconsidera practica și va da eficiență deciziei
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța a respins contestația formulată de contestator ca neîntemeiată.
Instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, să-i fie acordat un stagiu complet de cotizare de 25 de ani cu începere din 01.12.2005.
Prin motivele de recurs s-a invocat că i s-a aplicat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani ca și celor care au lucrat în grupa a III-a de muncă. Casa este în eroare, activitatea de mecanic locomotivă diesel hidraulică este același tip cu cele ce circulă pe aceeași cale ferată iar Legea nr. 226/2006 a încadrat activitatea aceasta în cele cu legătură în siguranța circulației. Se impunea aplicarea OUG nr. 4/2005 ce a fost dată pentru înlăturarea discriminărilor iar decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție îi încalcă drepturile.
S-au invocat în drept dispozițiile OUG nr. 4/2005, Legea nr. 226/2006, Legea nr. 19/2000.
Intimata, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică hotărârii recurate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Actul normativ în vigoare la data la care recurentului i s-a deschis dreptul la pensie a fost Legea nr. 3/1977 însă prin Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale s-a stabilit la art. 2 alin. 2 că sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale și perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 în care asigurații și-au desfășurat activitatea pe durata programului normal de lucru în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.
Ca urmare, acest act normativ a prevăzut o excepție de la principiul neretroactivității legii civile pentru persoanele ce s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și care au lucrat în condiții speciale, tocmai pentru a nu se crea o discriminare între cei pensionați anterior anului 2001 și ceilalți, cu toate că au lucrat în aceleași condiții, aspecte față de care apărările formulate apar ca nefondate.
În măsura în care instanța ar fi dispus altfel, acest aspect ar fi însemnat o încălcare a practicii constante în materie a Curții de APEL ORADEA, instituită în cauze similare în zeci de dosare, deciziile civile nr. 777/2009, 704/2009, 706/2009. și în care a dispus referitor la aceeași categorie de persoane cărora li s-a deschis dreptul la pensie în baza Legii nr. 3/1977 conform actualelor dispoziții speciale - Legea nr. 226/2006 - mai mult, s-ar crea o discriminare, o inechitate, ceea ce înseamnă implicit o încălcare a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzice orice discriminare în situații similare, analoage și a Protocolului nr. 12, nr. 1. Deoarece la data introducerii contestației - 20.03.2008 - recurentul avea o speranță legitimă de dobândire a unui bun raportat la practica constantă în materie a acestei curți - cauzele, / României, greșit instanța de fond a soluționat cauza nesesizând acest aspect.
Ca urmare, întrucât recurentul a lucrat în grupa I de muncă ca ajutor mecanic locomotivă, mecanic de locomotivă, 25 de ani, activitate regăsită la punctul 7 din Anexa 1 Legii nr. 226/2006, având legătură directă cu activitățile desfășurate în siguranța circulației, în mod greșit s-a respins cererea de aplicarea a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani conform art. 5, criticile fiind fondate. Se impunea aplicarea practicii unitare în materie a Curții de APEL ORADEA pentru că la data promovării litigiului - 20.03.2008 - recurentul avea legitimă de dobândire a unui bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului - cauzele, / României.
Decizia pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 40/2008 prin care s-a unificat practica neunitară în materie la nivel național ce a concluzionat că în situația celor pensionați în perioada de aplicare a Legii nr. 3/1977 și care au lucrat în grupele I, II de muncă li se aplică la determinarea punctajului mediu anual stagiul de cotizare prevăzut de art. 14, însă în considerentele acesteia s-a arătat că instanțele ce au aplicat stagiul de cotizare impus de art. 8 - 30 de ani la bărbați, 25 ani la femei -, au procedat corect, art. 14 conferind doar beneficiul reducerii vârstei legale de pensionare, un adaos de grupă ca atare nu fost aplicată tocmai datorită celor expuse mai sus. Până la publicarea în Monitorul Oficial, 20.05.2009, cei ce au promovat litigii anterior aveau legitimă de dobândire a unui bun, iar în astfel de situații în care dreptul intern este în neconcordanță cu cel internațional, acesta din urmă se aplică prioritar cu excepția situațiilor în care cel intern este mai favorabil, ceea ce în speță nu este cazul - art. 11, 20 din Constituție cu referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România în anul 1994, la practica acesteia, la art. 14, art. 1 din Protocolul nr. 1, 12.
Raportat la cele expuse, fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, art. 14, art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța de recurs va admite ca fondat recursul, va modifica în întregime sentința, va admite în parte contestația, va dispune anularea deciziei de pensionare nr. -/30.03.2006 emisă de intimată și o va obliga pe aceasta să emită o nouă decizie de recalculare pensie cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, cu începere din luna următoare solicitării, aprilie 2008, conform art. 6 din Legea nr. 226/2006, raportat la art. 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, acțiunea fiind promovată în data de 20.03.2008. S-a dispus astfel întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 4/2005, iar art. 6 din Legea nr. 226/2006 prevede că dispozițiile acesteia se completează cu Legea nr. 19/2000 care la art. 169 alin. 3 prevede că recalcularea drepturilor se acordă doar din luna următoare solicitării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de recurentul contestator, cu domiciliul în comuna, sat, nr. 165, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1060/LM din data de 02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în întregime în sensul că:
Admite în parte contestația.
Dispune anularea deciziei nr. -/30.03.2006 emisă de intimată, pe care o obligă să emită o nouă decizie de recalculare pensie în favoarea contestatorului, cu luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, cu începere din 01.04.2008.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 18.12.2009
- judecători fond -,
- dact. gref. - 18.12.2009 - 4 ex.
- emis 2 com. - 18.12.2009 -, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia