Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 305/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.305/2009-
Ședința publică din 24 februarie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul contestator din O, B-dul. -, nr.110, - 1,.A,. 3,.11, Cod poștal -, jud. B și de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 792 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul contestator personal, lipsă fiind recurenta intimată Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:
La întrebarea instanței, recurentul contestator arată că nu are probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Recurentul contestator solicită admiterea recursului său, desființarea sentinței atacate și admiterea în totalitate a contestației sale, în sensul recalculării pensiei, prin luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual, a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, cu acordarea retroactivă a drepturilor bănești începând cu data de 01.12.2005, fără cheltuieli de judecată. În ceea ce privește recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B, solicită respingerea acestuia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 792/LM din 29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis în parte contestația formulata de contestatorul domiciliat în O, strada-, - scara A, etaj 3,.11, județul B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANA DE PENSII B cu sediul În O,-, județul B și în consecință, s-a dispus anularea deciziei nr.-/14.06.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani, sens în care a obligat intimata să emită o noua decizie de pensionare.
Au fost respinse restul pretențiilor, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia nr.-/14.06.2007 fost recalculată pensia contestatorului.
Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciază că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui a se concluziona că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care s-a făcut vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, s-a impus a se concluziona că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii nr.19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Întrucât Legea nr.226 din 2006 fost emisă în temeiul art.19 alin.2 din Legea nr.19/2000 actualizată și potrivit art. 6 din Legea nr.226 din 2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, rezultă cu prisosință ca indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate în grupa I de muncă ( condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute in anexa la Legea 226/2006, în speța de față
Art.2 alin 2 din Legea nr.226/2006 prevede că: "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
În concluzie, funcția și locul contestatorului încadrându-se în grupa I de muncă potrivit legislației anterioare, este astfel asimilat stagiului de cotizare prevăzut de Legea nr.226/2006.
Potrivit art.3 din Legea nr.226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani și pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5 din același act normativ stipulează că "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare."
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că, din datele privitoare la activitatea în muncă, aflate în dosarul de pensionare filele 43-48, rezultat că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 25 de ani activitate în condiții speciale respectiv 31 de ani 5 luni și 5 zile, în temeiul art.3 coroborat cu art.5 din Legea nr.226/2006, a admis în parte contestația, a dispus anularea deciziei nr.-/14.06.2007 și a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani și nu 20 de ani cum a solicitat neîntemeiat contestatorul, sens în care a obligat intimata sa emită o noua decizie de pensionare.
Instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii contestației, fără cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, sentința atacată este nelegală, deoarece în mod greșit s-a apreciat de către instanța de fond că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr.226/2006, act normativ care este aplicabil doar pentru activitățile desfășurate în cadrul unităților cuprinse în anexa 2.
Întrucât intimatul a desfășurat activitate în funcția de mecanic instructor în cadrul ui de CFR. O, funcție care nu este prevăzută de art. 20 din Legea nr.19/2000, în mod greșit s-a admis contestația formulată de către acesta.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe, în termen a declarat recurs și reclamantul, solicitând modificarea acesteia, în sensul de a i se reține un stagiu complet de cotizare de 20 de ani în loc de 25 de ani, cât a stabilit instanța de fond.
În motivarea recursului său, reclamantul a arătat că, întrucât a desfășurat 31 de ani 5 luni și 5 zile de activitate în grupa I de muncă în condiții deosebite, apreciază că în înțelesul art. 19 din Legea nr.19/2000, îi sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în anexa 4 legii, stagiul complet de cotizare fiind cel de 20 de ani.
Recurentul susține că, dispozițiile Legii nr.226/2006 nu-i sunt aplicabile, cu atât mai mult cu cât nu erau în vigoare la data recalculării pensiei sale - 30.11.2005, iar pârâta confundă data intrării în vigoare a legii, cu conținutul acesteia, care prevede la art. 1 alin. (1) " începând cu data de 01 aprilie 2001 se va aplica această lege".
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9, 312, 319, 296 Cod procedură civilă.
Nici una dintre părți nu a formulat întâmpinare, recurentul reclamant solicitând în ședința publică din 24 februarie 2009, respingerea recursului declarat de pârâtă.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Recurentul reclamant a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr.-/10.11.1998, (fila 64 fond), reținându-se că acesta are o vechime totală în muncă de 50 de ani, din care, 31 de ani, 5 luni și 5 zile în grupa I de muncă, pensia acestuia fiind recalculată prin decizia cu același număr din 14 iunie 2007.
Din actele depuse la dosarul instanței de fond, reiese că recurentul a fost angajat la - SA.- C, de O, în perioada 1.07.1964 - 1.10.1998, desfășurând activitate în meseriile de mecanic locomotivă, mecanic - ajutor și mecanic - instructor o perioadă mai mare de 25 de ani.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a dispus, în baza art. 3 și 5 din Legea nr.226/2006, ca intimata să recalculeze pensia contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 de ani, activitatea prestată de către acesta regăsindu-se la anexa I din lege, pct.7.
Recurentului reclamant nu i se poate reține, așa cum acesta solicită, un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, deoarece în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20 cu referire la art. 43 și 77 din Legea nr.19/2000.
De asemenea este de relevat că, acestuia, nu i se poate acorda retroactiv drepturile calculate, cât timp legea nu stipulează o atare posibilitate, pe de altă parte petentul avea sarcina să depună acte doveditoare la Casa de Pensii, motiv pentru care, recalcularea corectă a pensiei urmează a se face doar de la data emiterii de deciziei de recalculare a pensiei, ce face obiectul prezentului litigiu.
Nu sunt fondate nici criticile invocate de către pârâtă, nefiind vorba de o retroactivitate a Legii nr. 226/2006, așa cum aceasta susține, petentului urmând a-i fi aplicabile dispozițiile legii noi, doar de la data emiterii ultimei decizii de recalculare a pensiei.
S-ar putea vorbi de o retroactivitate a legii dacă petentului i s-ar aplica dispozițiile legii evocate mai sus, de la data ieșirii sale la pensie, ori, nu este cazul în speță, recalcularea pensiei cuvenite urmând a se face doar pentru viitor.
Că această critică este nefondată rezultă și din recursul în interesul legii pronunțat prin Decizia nr. 40/2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 - 31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art. 14 din Legea nr.3/1977.
În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o normă de interpretare obligatorie pentru instanțe, a statuat că persoanelor care au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă nu li se poate aplica, calcula, punctajul mediu anual cu luarea în considerare a stagiului complet de cotizare comun de 30 de ani.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de APEL ORADEA în temeiul art. 312 alin. (1), cu referire la art. 316 și 296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate ambele recursuri civile de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de recurentul contestator din O, B-dul. -, nr.110, - 1,. A,. 3,.11, Cod poștal -, jud. B și de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 792 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
Red.dec.- /17.03.2009
Jud.fond. -
Dact./18.03.2009
Ex.2
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena